Cea mai mare schimbare a fost sa las totul in urma la Cluj, un job si o relatie de patru ani care scartaia, si sa vin in Bucuresti desi nu aveam pe nimeni aici care sa ma sprijine. Mi-a fost greu dar am intalnit oameni minunati si am ajuns la concluzia ca am facut foarte bine. Nu apreciez oamenii care stau in zona de confort. Lasitatea are un pret enorm de mare pe care il platesti doar la finalul vietii. Atunci cand te uiti in urma si realizezi ca n-ai trait. Stii cum face vitelul care nu vrea sa paraseasca grajdul cand a crescut? Asa e si cu teama de schimbare. E alimentata de prostie.

Cum adica schimbare? La ce te referi? Ca eu nu am curaj nici sa ma tund ☺))

O schimbare radicala inseamna o schimbare care iti reseteaza ceva legat de tine , de modul de viata , de cum gândești , de cum te comporti. Uneori spunem ca : o sa imi schimb radical gândirea ! De ce , cine ti-a impus ? Cine te ajuta ? De ce o faci ? Pai e simplu: gândești big , esti big , devii big. In comportament, in felul cum Iubești , cum spui buna dimineata , cum iti lasi copilul la scoala si cum ceri restul la pachetul de țigări de la vanzatorul care se face ca a uitat. Daca devii mai îngăduitor cu tine , ti-ai schimbat radical gândirea fata de ceilalți. Altfel te înțeleg, te privesc , te agreează in cercul lor sau pur si simplu iti spun : stii , imi place cum gândești. Te-ai schimbat mult , radical as spune. Si vine întrebarea : Cine te-a ajutat ? Eu. Eu pentru ca de astăzi am vrut sa fiu doar eu si nu acel pentru ceilalți. Cea mai radicala schimbare a mea ? A fost cand am vrut sa trăiesc din nou. După infarct. Sa mănânc pentru ca imi place mâncarea si nu ca trebuie sa mănânc. Sa ma trezesc dimineata devreme sa vad soarele rasarind si nu sa ma trezesc ca trebuie sa ma scol. Pe scurt : sa fiu eu ! De cine am avut nevoie ? De o clipa de eternitate . Ca sa vad cat de scurta e viata…

Moartea tatalui meu m-a determinat sa merg la terapeut, iar asta mi-a schimbat viata. Evenimentul respectiv m-a determinat sa merg. Pentru ca nu mai putea nimeni sa imi explice coerent de ce…

Fifi … toate schimbările pe care am avut curajul să le fac, le-am făcut din convingere personală. Le-am facut fiindcă deşi am uitat de multe ori, am ajuns inapoi in punctul in care am realizat (pentru a nu stiu cata oara) faptul ca absolut nimeni pe lumea asta nu imi e indispensabil. Inafara de mine. Si desi lâncezesc de multe ori complăcându-mă in diverse situatii, duşul rece să zic aşa, vine mereu din interior. Şi cred că cea mai radicală schimbare in viata mea a fost chiar asta: am inteles că sunt singură, complet singură şi TREBUIE să îmi asum fiecare gest, cuvânt, decizie, faptă. Ca să pot merge mai departe.

Cea mai radicală decizie, nu neapărat schimbare – să filtrez conştient, cu foarte mare atenţie şi sinceritate faţă de mine, oamenii pe care îi las în viaţa mea. Am observat cum aceştia mă influenţează transferând involuntar o parte din ei asupra mea. Unii sunt de-a dreptul seducători dar nocivi iar ideea de a sta departe pare imposibilă. Aici e partea dificilă. / Nu vreau să mă ajute cineva. E un soi de test şi exerciţiu pe care îl fac cu mine însămi.

Intr-o zi, un prieten mi-a zis ca sunt cel mai curajos si cel mai asumat om pe care il cunoaste. Si cel mai nebun, pe undeva. Suntem prieteni de 18 ani, stie toate etapele prin care am trecut. – De ce zici asta,l-am intrebat.. – Pentru ca mereu te bagi in ceva care inseamna schimbare. Daca oamenii s-ar muta pe Marte, sigur te-ai muta si tu… Daca ar avea martienii nevoie de un psiholog, cu siguranta. Daca nu, ma adaptez si schimb meseria. Sau culoarea pielii, daca trebuie. Gandindu-ma la anii ramasi in urma, da, am schimbat si orase si tari si meserii si mod de a gandi si parteneri de viata. Nu sub impuls. Dupa o analiza lucida. Si da, niciodata nu mi-a fost teama. Ce se poate intampla daca schimbi? Sa ajungi intr-un alt scenariu, intr-o alta viata, sa ai sansa sa te redescoperi intr-un context diferit. Un prag, o reasezare, o perioada de bine, dar si de framantari, au reprezentat cele 11 luni sabatice si salbatice luate in 2005. Dupa, am stiut ce vreau. Si ce casa si cati copii si cum vreau sa arat si ce voi face la 80 de ani. Pfui, nu stiu cand au trecut 9 ani… Dar nu regret nicio decizie. Cand a trebuit sa shimb, am schimbat, chiar daca am facut-o cu lacrimi in ochi La vita e bella.Nu afli acest lucru daca nu iti asumi riscuri.

Schimbare? Sa lucrez pe nava. Am evitat mereu, credeam ca am rau de mare. Am luat interviul din greseala, ma dusesem pentru alt job si tipa cand m-a auzit vb engleza a venit la mine sa ma intrebe… nu vrei sa lucrezi pe nava? cea mai frumoasa alegere de pana acum… si grea dar si rewarding! Inca nu stiu sa inot… dar marea e iubirea vietii mele, clar…

Nu cred ca a fost radicala. Dar da, parca asa tin minte, c-a fost munca de convingere

Am plecat din tara acum vreo c inci ani,pe un tărâm total necunoscut.M-a ajutat Dumnezeu !

Doua schimbari am. Una sa ma despart de fostul meu, dupa 5 ani din care patru locuit
impreuna. Un mare rol au avut  familia si prietenii in special sora. Dar cel mai mult eu singura cand am hotarat ca e timpul sa ma opresc din lamentat si sa fac ceva in sensul acesta si sa nu uit motivele pt care am decis sa iau aceasta hotarare. Erai dependenta si nu puteai sa faci pasul sau de ce? Da… pai teama sa nu raman singura obisnuita confortul, dependent, toate la un loc, daca o sa imi para rau etc. Si doi:  dupa acest moment m-am hotarat sa fac o facultate grea la o varsta la care majoritatea se casatoreau sau ma rog isi pregateau viata in alt sens, pentru ca simteam nevoia de ceva challenging, dupa experienta cu boyfriendul. Ideea e ca trebuie sa inveti sa te ridici si sa te aduni singura parerea mea dar conteaza foarte mult si persoanele apropiate din viata ta.

Cred ca cea mai radicala schimbare a fost cand am venit in Bucuresti, acum 2 ani. Am lasat tot in Galati, si am luat-o de la zero aici. Nu aveam pe cineva sau prieteni in Bucuresti. Mi-am dorit foarte mult sa stau in Bucuresti. Si nu mi-a fost teama de asta. Stiam ca pot „supravietui” singura in Bucuresti. Ai mei m-au sustinut pentru ca stiau ca pot sa stau singura. In cei 2 ani de Bucuresti viata mea s-a schimbat complet. Sa stii ca e exact cum am visat cand eram mica. Mi-am dorit foarte mult sa lucrez in televiziune. Cand eram mica visam ca lucrez in tv si ca seara cand plec, obosita, ma duce masina acasa :)))

Am renuntat sa traiesc ca sa muncesc, iar acum muncesc ca sa traiesc. Un prieten psiholog m-a ajutat, deschizindu-mi ochii ca este suficient sa muncesc constiincios pe durata programului si ca restul timpului este obligatoriu sa-l dedici familiei, hobbyurilor si prietenilor. Inainte erau saptamini intregi cind munceam 12-14 ore pe zi. O prostie :))

1 an de pauza. In momentul in care iei o decizie, toate se rezolva de la sine. 

Mmm…greu. Schimbari radicale nu prea am facut pana acum in viata. Sunt si genul caruia ii place stabilitatea in toate, linistea. Singura schimbare pentru care as risca ar fi sa plec din tara dar ar trebui sa imi inving teama de necunoscut, poate cu ajutorul lu’ al meu reusim in viata asta :))

Nu am facut nicio schimbare radicala propriu-zisa, adica gen sa ma tund cheala, sau nu stiu ce poate fi radical…O schimbare daca se poate numi asa este ca m-am mutat la Bucuresti si am ales sa nu ma mai duc acasa in vacanta, sa nu mai pastrez legatura cu persoanele de acasa pentru ca vad Bucurestiul a fi mai benefic si incerc sa ma inconjor de oameni de la care am de invatat, cand acasa era invers.Si nu m-a ajutat nimeni, asta am simtit. Un alt exemplu, in clasa a 9 a  cand am ales sa ma mut de la mate-info intensiv la filologie, e o schimbare radicala ca mi-a schimbat tot viitorul.Am avut curaj sa fac asta pentru ca veneam in fiecare plangand acasa din cauza ca uram tot ce faceam acolo.Si m-am mutat ca sa pot da la drept.Si m-au ajutat ai mei ca m-au sustinut.

Am renuntat la casa pentru care plateam niste rate imense. Nu stiu daca mi-am invins teama, dar faptul ca iubitul meu exista in viata mea, ca ma sprijina in tot ce fac ajuta sa pot trece prin asta… nu m-a ajutat el să iau decizia, m-a sprijinit sa fac ceva ce trebuia sa fac de ceva ani…