Macelaria e plina ochi.

Lumea pestrita inainte de plecare la iarba verde. Oamenii cumpara carnati, mici, carnuri mari si multe. In  fata mea la coada e o fata. Nu cred ca are mai mult de 10-12 ani. Poarta un tricou alb si o fusta roz decolorata de soare. Par vechi dar sunt foarte curate. Pe cap are o basma. Cauta pe cineva din priviri. Apare mama ei. Si ea tot cu basma pe cap. Au fost la biserica amandoua. Simt mirosul de mir. Femeia are in mana o franzela. Ajung sa comande: 
– Ce doriti?
– Trei crenvusti.
– Doar trei ? ( vanzatoarea romanca aroganta prin definitie, nu are sens sa mai insist)
– Da, raspunde femeia cu capul plecat asa usor de rusine.

Si atunci fata catre mama soptind: mama…extra. Femeia: nu, nu lasa asa…

Copila isi ridica privirea si cu glas hotarat spune:
– Da, tanti!  Vrem DOAR 3 crenvusti. DAR sa fie extra!
Si si-a prins mama de mana…


M-am uitat la copilul acela frumos si am stiu cat o sa lupte ca sa ajunga cat mai sus ca sa uite momentele de umilinta.

Mi-a ramas in minte fermitatea glasului. Si lipsa de sfiala. Copiii au un mare avantaj in fata noastra: sinceritatea intacta. Necenzurata.