Despre griji

Discutie saptamana trecuta la telefon:

– Ce faci Maria?
– Bine, am un secret. ( e laitmotivul copilariei treaba asta cu secretele )
– Ce secret?
– Ei mama, am si eu ca orice om secretele si grijile mele. 
– Grijile? Dar ai tu habar ce-s alea griji?
– Mda, nu chiar. O sa aflu la 12 ani.

Cumva, in mintea ei a intrat ideea ca la 12 ani o sa fie matura. Si asociaza maturitatea cu grijile.


Mi-aduc aminte de copilaria mea. Cind o vedeam pe mama ingandurata. Si nu intelegeam. Nu stiam eu ce-s alea griji, necazuri. Ma tineau departe de ele. Imi faceau toate poftele si nu asistam la discutii despre problemele de zi cu zi: ” Vreau si eu sa stiu ce se intimpla. Las ca te faci tu mare si o sa ai timp de de astea.”  Trageam cu urechea pe la usi si auzeam discutiile mai mult sau mai putin grave. Cand mi se parea ca e nasol ce aud fugeam in camera mea si ascultam brusc sfatul parintesc. Nu, nu e  treaba mea pina la urma si imi vedeam de jocurile si papusile mele.

O viata fara griji e ca un mare premiu la loterie. Toti visam la asta. Cei mai multi dintre noi nu ne luam niciodata bilet. Unii nu avem sansa, altii nici măcar nu ne punem problema.

Share

share

COMENTARII (1)