Dacă îmi place o mâncare foarte mult, spre exemplu salata de vinete, mănânc până mi se face rău. Apoi, un timp, nu mai vreau să aud de salată de vinete. Clasic.

Cu muzica însă, e o altă mâncare de peşte. Pot asculta o piesă la infinit, dacă îmi place. Şi nu mi se face rău. Şi peste ani, când iese din modă tot îmi rămâne la corazon.

Acum, am o nouă obsesie. De fapt, două:)