Am stat la Cluj în cea mai frumoasă mansardă. Am găsit-o pe Airnbnb si mi-am dat seama că e fix oaza de liniște de care aveam nevoie.  Foarte aproape de centru, dar ascunsă într-un colț de străduță unde liniștea e titulară de contract. Inițial n-am vrut să o închiriez pentru că mi-a fost teamă de zarva de după colț unde era plin de terase, muzicanti ambulanţi si sute de turişti,  dar am avut încredere în Adel, cel care administrează mansarda. M-a asigurat că o să avem un weekend tihnit. Și așa a fost. Mansarda care are aprox 100 mp e perfectă pentru o vacanță în familie cum am avut noi sau un weekend romantic sau o iesire cu fetele. Are 2 dormitoare, o baie modernă, un living chic şi o lumină parcă atent studiată. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Există o procedură simplă de primire-predare cheie fără ca măcar să te întâlnești cu administratorul, totul e transparent. Am plătit aprox. 65 de euro pe noapte. A meritat toți banii, mai ales că Adel a fost foarte flexibil în discuții și ne-a făcut o ofertă pe loc foarte bună, aşa că ne-am putut caza dimineața devreme și am avut parte și de  late check out. Am crezut că grija cu care se ocupă de musafirii veniţi din toată lumea vine de la dragul care îi e de casa lui, dar de fapt Adel e doar administrator aici împreună cu soția lui,  Alexandra. Stând de vorba am aflat că ei administrează împreună mai multe apartamente .  Apartamente care arată aşa:   Gasiti fotografii cu apartamentele  pe pagina  de Facebook fb.me/MyPlaceCluj   sau pe profilul Airbnb (https://www.airbnb.com/users/136001685/listings). Vă recomand serviciile acestor oameni. Au amabilitatea în ADN  iar casele de care se ocupă ei sunt frumoase, liniştite si sclipesc de curăţenie. Ca în Ardeal 🙂

Îmi plac lucrurile simple, dar iubesc și complicăciunile. Îmi plac straiele populare, ador broderiile. Îmi plac hainele la care se vede unicitatea. Well, când am fost la Cluj am intrat la Muzeul de Etnografie al Transilvaniei. Iubirea mea mare pentru tradiții, pentru satul românesc mă face să nu ratez niciun obiectiv de genul asta. ( prietenii mei știu că visez să produc o emisiune despre folclor ). Am intrat cu gândul că o să văd unelte, mobilă, cuverturi..…erau toate acolo, dar inima mea a rămas la haine. Și ce haine… Dior,  haute couture, desigur... ( am fost al expozitia temporara Dior de la Paris despre care am scris aici)… dar totusi  oare de ce ne ducem dorințele în țări străine, departe de orice posibilitate când noi aici avem atâtea minunății…Când am vizitat muzeul din Cluj eram doar noi si cativa turisti francezi care cand intrau în camera costumelor exclamau O la la... Uitați-vă la detaliile acestor haine. Rochii, fuste, fote, cămeși toate  de secol 19. Îmi spunea o doamnă din Cluj că vin la muzeu japonezii și fotografiază macro hainele astea, Apoi se duc și reproduc modelele populare și le vând pe mii de euro…. Nu ratați vizita la Muzeul de Etnografie al Transilvaniei. E fix în centru, aproape de restaurantele și barurile faimoase și ele de neratat în acest oraș scump, scump ca afară…dar despre asta vă povestesc în altă zi. Acum vă las cu moda noastra din moși strămoși.      

Nu știu care e suma fricilor la un om, nu știu dacă am o medie bună față de restul lumii dar știu că îmi e frică de apă, de dentist, de viteză, de droguri, de proști, de înălțime, desigur. Mi-a fost frică și de dragoste până să mă lămuresc că oricum nu ai cum să scapi și tot în sânge ieși după bătălia cu ea. Anul trecut de Crăciun, Moș Crăciun Uragan Retegan a venit cu un cadou neașteptat: Cappadoccia, zbor cu balonul, vis. M-am bucurat foarte tare. Tot ce se lasă la drum de seară sau de zi cu o călătorie pe mine mă face fericită pe loc. Iar ideea de a zbura cu balonul o aveam de multă vreme în minte. Cumva, am uitat de frica mea de înălțime ( ca să înțelegeți mi-e frică să mă uit în jos pe geam de la etajul 7-8  ) Înainte de plecare tot mai mulți mă întrebau "Și o să te urci? Dar nu ți-e frică? Ei na, nu mi-e frică... cum să îmi fie frică." Hmmm.... Ajunși în Cappadocia ( vis, vis, vis tărâm o să vă povestesc în altă postare ) am întrebat-o pe Mirela, am pus–o să jure că nu ne zdruncină balonul vieții, că nu simțim fiorul la modul rău (nu mai râdeți ) ea m-a asigurat că e o ușoară plutire, că e ceva extrem de lin. Și eu am crezut-o, e acel gen de personaj din viața mea care nu mă minte, no matter what. Am aflat că zburăm marți dimineața dacă vremea e bună, dacă nu e urmă de vânt. Dacă nu se poate atunci o să zburăm a doua zi, dacă nu a treia zi. Nu îți garantează nimeni ziua. Dacă nu e vremea bună, adio! E important pentru fricoși ca mine să știți că în Cappadocia sunt 45 de firme care organizează asemenea zboruri, oamenii din asta trăiesc și sunt mega atenți la condițiile de siguranță. Dimineața devreme am fost luați cu microbuzul de la hotel, duși la un birou unde cred că eram vreo 200 de oameni care am primit un mic dejun frugal, apoi îmbarcați iar în microbuz și drumul spre câmpul de decolare. Atmosfera era super veselă, eram cu toată Gașca Zurli, se cântă, se dânsa, râsete în hohote. Și deodată în noapte am început să vedem... baloanele. A fost magic. În bezna aia, când mai e puțin și se crapă de ziuă 150 de baloane imense, întinse pe câmpurile Cappadocciei gata să decoleze. Totul s-a petrecut prea repede, am uitat de spaimă, am uitat de tot. Simțeam o emoție puternică, dar nu era o frică, era o bucurie foarte, foarte mare. Euforie. Și-am urcat în balon, ei aici se schimbă povestea puțin. Într-adevăr nu simți nimic ! Plutești e cuvântul cel mai correct. Balonul nostru era clar cel mai petrecăreț, se cântă am o căsuță mică, se dansa…undeva într-un colț și eu, Fifi, prinsă de balustrade să nu cumva să cad. :))) M-am uitat de 2 ori în jos și mi-a fost de ajuns. Mi-am adus aminte că sunt cea mai fricoasă dintre fricoasele pământului așa că m-am uitat doar în față din clipa aia sau în lateral sau în sus. Și am supraviețuit. În jurul meu, oamenii se aplecau își făceau selfie-uri, țopăiau. Eu ma gandeam ca daca mor la copilu orfan si barbatul vaduv la 40 de ani si cu rate pe cap... of trebuia sa imi fac asigurare, Între gândurile fricoase constientizam ca traiesc o minune. Senzația când ești în aer printre atâtea baloane care zboară în jur e de film. Fix asta simți că ești într-un film. Ridicările se fac la răsărit, lumina e suavă și aerul rece e tăiat de bucuria că trăiești ceva cu adevărat unic. Uneori baloanele se ating și piloţii râd și ne explică: "morning kiss!" La aterizare am fost avertizați că trebuie să ne ținem bine, nu a fost cazul, super meseriașii de la Urgup Ballons ne-au lăsat direct pe remorca mașinii care trasporta balonul. Am fost așteptați cu șampanie și medalii. Oamenii erau fericiți că tocmai au simțit magia vieții. Poate mulți nu și-au păstrat medalia, eu am adus-o acasă. Am atarnat-o de oglinda dulapului meu, ca un trofeu personal pe care trebuie sa il vad zilnic: Fifi a învins iar frica și a zburat cu balonul. Vă las cu fotografiile și cu filmulețul cu Gașca Zurli în Balon. Vă recomand ca o dată în viața să faceți asta. Să nu vă gândiți prea mult. Dacă eu am putut, o să puteți și voi Sunt atât de puține momente în care putem să plutim la propriu așa că, de ce nu? https://www.youtube.com/watch?v=-b8Uj1G-ew4

- Și unde mai pleci iar, Fifi? - Plec în Iordania… - Ce tare! Te duci la Petraaa!

“ Petra este un fost oraș antic, situat în Iordania. Este unul din cele mai celebre situri arheologice din lume, datorită templelor săpate direct în stâncă, cel mai cunoscut fiind "Trezoreria" în stil grecesc, cu o înălțime de 42 m, unde s-a turnat și partea finală a filmului Indiana Jones.În antichitate orașul se numea Rekem și apare menționat în manuscrisele de la Marea Moartă. Se presupune că a fost construit începând cu secolul al VI-lea î.Hr., de către nabateeni, un popor semitic, și a fost capitala lor până în 106 d.Hr., când a intrat în componența Imperiului Roman, devenind capitala provinciei Arabia Petrea. Orașul continuă să înflorească în următorul secol, apoi intră în declin și este abandonat, fiind distrus în 363 de un cutremur. Ruinele au devenit o curiozitate în Evul Mediu. În 1985 Petra a fost inclusă în lista UNESCO a locurilor din patrimoniul mondial. Este și una din Cele 7 noi minuni ale lumii”

foto: calatoriaperfecta.ro

Țările sunt ca oamenii. De unele te îndrăgostești la prima vedere, sunt altele pe care trebuie să le vezi de mai multe ori, cum sunt și unele pe care știi că nu vrei să le mai vezi niciodată. Pe mine, Iordania m-a cucerit din prima clipă. O dragoste fulgerătoare pentru o țară de care nu știam prea multe și în care sincer nici nu visam să ajung. Mă așteptam la o lume diferită față de a noastră, dar totuși nu mă așteptam la o cu totul altă lume. Iordania nu are cum să îți rămână indiferentă pentru că îți aruncă în față atuuri pe care pur și simplu nu ai cum să le ignori: mare, soare, oameni desprinși din manualele de amabilitate, toate aromele pământului în farfurie, minunea Petra sau deșertul care e chiar din filmele de la Hollywood. Dar cum mereu am fost o pasionată a listelor și listuțelor, am făcut repede o listă cu 10 motive pentru care trebuie să alegi această destinație: 1. PETRA - minune a lumii moderne. Orașul săpat în piatră te lasă fără cuvinte. E în patrimoniul UNESCO şi e poate cea mai mare atracţie a Iordaniei pentru cei pasionaţi de istorie, dar și pentru cei pasionaţi de fotografie. 2. DEȘERTUL WADI RUM - e practic un superb platou de filmare natural, nu degeaba americanii și numai ei au venit aici ca să facă filme care au ajuns celebre: "Marțianul", "Pasiune în deșert" sau "Pacientul englez". E locul unde bifezi în agenda ta de călător jeep safari și cina cu beduinii.   3. RÂUL IORDANULUI. Pentru mine a fost cel mai emoționant moment al vizitei în Iordania. Pe partea cealaltă, Israelul a transformat locul în atracție comercială, turistică. Iordanienii au păstrat totul simplu, zarva e mai mică și parcă simți altfel însemnătatea locului. 4. SERVICIILE. Nu au tradiția turcilor în turism dar parcă îi prind din urmă. Amabili, discreți, prietenoși, cu zâmbete largi te primesc de parcă ești prietenul lor de-o viață.   5. HOTELURILE Am stat la Hyatt în Amman și la Movenpick în Petra și Aqaba. Luxul e lux, liniștea e liniște, paturile sunt înalte și așternuturile fine, perfect apretate. Mi-a plăcut cel mai mult la Movenpick Tala Bay  în Aqaba, ne-au  întâmpinat cu o selecție de deserturi cu arome tradiționale iordaniene 6. OAMENII - Îți intră în suflet cu zâmbetele lor prietenoase, vor să facă fotografii cu tine, îți dau ce au ei mai bun, îți gătesc mâncarea lor faimoasă în toată lumea și îți dansează cum nu ai mai văzut. Deși sunt sociabilă de felul meu, nu mă lipesc cu una cu două de localnici. N-am putut rămâne indiferentă nici la zâmbetele lor, nici la bucuria cu care vorbesc cu turiștii. 7. MAREA ROȘIE. Suntem la 2 ore și jumătate de România unde e frig și iarnă , iar în Aqaba stai la plajă, clima e blândă, marea e perfectă,  nisipu-i fin  și piscinele te îndeamnă parcă să fii tânăr și neliniștit 🙂 8. MAREA MOARTĂ e considerată cel mai mare spa natural din Europa. Merită să ajungi aici ca să plutești la propriu în apa ei și să iei o porție de sănătate pentru tot anul. În plus, resorturile de aici au grădini imense unde întâlneștie parcă toate florile pământului. 9. AYLA, insula minune aprope de Aqaba în care iordanienii investesc masiv . Se construiesc vile și hoteluri de lux, locuințe exclusiviste, ai plaja perfectă, dar și teren de golf pentru pasionați 10.SECURITATEA. Este e considerată cea mai safe țară din Orientul Mijlociu. Și asta o face atat e frecventabilă de turiștii din toată lumea. Nu simți vreun pericol, măsurile de securitate sunt excepționale. Noi am fost însoțiți de un polițist în toată vacanța. Oamenii își iau măsuri ca tu , ca turist, să nu simți vreo nesiguranță.

CUM AJUNGEM ÎN IORDANIA?

E SIMPLU. Prestige Tours a decis sa introduca in oferta sejururi cu zboruri charter catre statiunea de la Marea Rosie, cu plecari saptamanale din Bucuresti in perioada martie-iunie 2018. Găsiți pachetele, aici.

Germania a fost mereu un tărâm fascinant pentru mine. Din copilărie, pe vremea când râvneam la tot ce era strain, îi invidiam pe prietenii mei care aveau rude plecate în Germania. De ce? Era simplu, primeau mereu pachete cu cele mai bune dulciuri sau jucării de neimaginat. A vorbit toată strada o vară întreaga de bicicleta roșie primită de o vecină din Germania. Atunci s-a sudat în mintea mea că ce e bun, e străin și mai precis e străin din Germania. Și asta n-a fost doar o iluzie a copilăriei, știm bine că ce iese din mâinile nemților e de calitate. Germania e o țară minunată, atent îngrijită de oamenii ei. Curățenia și serviciile imbecabile aduc plus valoare peisajelor perfecte. În fiecare an, fix în perioada asta între Crăciun și Revelion eu îmi fac o listă. Nu e cu flori, fete și băieți, melodii și cântăreți. E cu orașele în care vreau să ajung la anul. Anul ăsta am pus pe prima poziție Frankfurt, pentru că anul trecut între două avioane am zăbovit vreo 6 ore în acest oraș spectaculos. Așa că mi-am promis că o să revin. Și cum Universul mereu complotează ca visurile mele de călătorie să se împlinească am dat peste concursul care poate să mă ducă în Germania. Până pe 21 Ianuarie 2018 Organizația Germană pentru Turism  și Lufthansa  au în derulare un concurs prin care invită participanții să cunoască mai bine Germania ca destinație de vacanță pornind de la sloganul lor, Germany Simply Inspiring. Înscrierea în concurs durează doar câteva minute. Sunt 5 intrebări despre Germania la care trebuie să răspundeti iar, la final, după introducerea datelor personale veți fi înscriși în concurs.

Premiul cel mare este un city break la Frankfurt, pentru două persoane, trei zile, cu transportul și cazarea asigurate.

1. Accesați pagina de concurs: http://stage.germany.travel/ro/ms/gewinnspiele/gewinnspiel-ro-lufthansa-2017/gewinnspiel.html sau link-ul scurt: http://bit.ly/2BEMMAi 2. Răspundeti corect la cele 5 intrebări din formular. Dacă se întâmplă să nu cunoașteți răspunsul, butonul roșu cu “Dacă nu știi răspunsul, click aici si vei afla”, o să vă ajute. 3. Completați-vă corect datele la final. 4. Intrați în cursa pentru un city break pentru două persoane, la Frankfurt.

  Am fost câteva zile în vacanţă în Varşovia şi am rezervat un apartament. Sunt fana apartamentelor, v-am zis? Nu spun că nu îmi plac hotelurile (mai ales cele de 5 stele), dar când calatorim cu Maria, un apartament de lux la preţ de hotel de 3 stele e fix ce ne trebuie.   De ani de zile alegem apartamentele de închiriat, de pe vremea când nu era în vogă Airnbnb.   Acum am rezervat de pe Booking apartamentul din Varşovia. Avea tot ce ne trebuia. Paturi confortabile, mult spaţiu, baia de vis şi mai ales espressorul din bucătărie.   E o schemă cu care n-am cum să greșesc. Nu ştiu voi cum faceţi, dar eu cînd rezerv citesc absolut toate comentariile. Mă interesează pe lângă poziţionare detalii precum LINIŞTEA sau DIMENSIUNEA PATULUI.   Apartamentul din Varşovia ne-a costat 55 de euro pe noapte. Rezervând pe Booking nu am plătit avans, nici nu mi-au blocat vreo sumă pe card, am achitat direct proprietarului. Şi da, apartamentul era de vis. Vă las mai jos câteva fotografii şi încep cu priveliştea. Peste tot în comentarii citeam de la turişti "vai ce priveliste, vai ce minunat", dar nu era nicio poză care să mă convingă. Până când am dat draperiile la o parte și am zis: “Wow!” LIVE din Central Park.

Când am decis să mergem în vacanţă în Varşovia, primul lucru la care m-am gândit a fost ce ar putea să îi placă Mariei acolo şi am întrebat lumea pe Facebook ce îmi recomandă. Câțiva prieteni mi-au zis de Centrul Științific Copernicus. Recunosc că un muzeu de ştiinţă nu mi se părea cel mai potrivit loc cu care să o cuceresc pe fie-mea, prințesa disperată după poveşti cu prinţi şi alesele lor. M-am înşelat 🙂 Cum nu plec nicăieri fără un research serios, am citit și am aflat că sunt cozi imense la muzeul vieții şi că poţi sta 4-5 ore la coadă până să intri, că administratorii muzeului admit un număr maxim de vizitatori, ca să intri trebuie să iasă alţii şi tot aşa. Tot în programul meu de micul documentarist am mai citit şi că în medie copii stau 2-3 ore în interior, unii chiar şi 5! OMG! 5 ore în muzeu? Mi-am făcut totuși curaj, am făcut două mătănii mari în gând și am comandat biletele pe net. Asta ne-a asigurat intrarea instant fără să stăm la coadă. Măcar atât. Paranteză. E adevărat că e o provocare să iei biletul, pentru că deşi site-ul muzeului e în engleză, fix pagina de bilete online e doar în poloneză, ca un fel de preview la aventură. În rest, destul de civilizată treaba, alegi ziua şi ora exactă la care vrei să intri, sunt locuri alocate pe ore şi minute şi poţi să vezi cât de aglomerat e. Ca să anticipezi ce te așteaptă. N-am anticipat. Am închis paranteza. Ajungem la Varşovia. A doua zi, cap-compas, direcția Muzeul ştiinţei și... surpriză! Moment Fifi de sinceritate: ACESTA NU ESTE UN MUZEU. Cine vă spune așa, vă păcăleşte. E un imens loc de joacă întins pe atenţie... 20.000 de metri pătrați! Sunt 450 de puncte de atracţie. E o hărmălaie de nedescris pentru că intri într-o clădire imensă, 2 etaje pline cu sute de copii care se joacă, fac experimente, se întrec, descoperă mari secrete ale ştiinţei, fac teste de efort şi de rezistenţă, intră în încăperi secrete. Cred că e singurul muzeu în care am auzit din minut în minut ţipete de bucurie, practic e singurul muzeu unde nimeni nu te roagă să păstrezi liniştea. Încă de la intrare copiii sunt hipnotizaţi de pendulul lui Foucault care arată cum se roteşte Pământul. Şi de acolo începe aventura: de la dinozauri la roboţi, teste care îi fascinează pe copii şi puncte care le arată marile descoperiri ale ştiinţei, toate sunt atractive, toate sunt interesante și le produc o bucurie de nedescris. Am stat vreo 2 ore jumătate. Dacă era după Maria, cred că puteam lejer să stăm o zi întreagă. Era leșinată de bucurie. Pentru mămicuțele care se întreabă: da, sunt și locuri unde poți să mănânci, sunt și terase unde mamele stresate ca mine se pot odihni. Da’ ce mai contează stresul când podoaba e în extaz? Centrul Copernicus nu e un muzeu. E locul de joacă suprem pentru copiii de toate vârstele. Am văzut ţopăind de bucurie un băieţel îmbrăcat doar în scutecul Pampers, dar şi un bunic de 80 de ani. E un loc fascinant pentru toate mințile care nu își pierd curiozitatea și bucuria să exploreze lumea. Dacă ajungeţi în acest oraş superb, Varşovia, merită să daţi o tură și la Copernicus. Câteva ore acolo se vor transforma într-o amintire de neuitat și încă o ancoră aruncată pe harta cu destinații preferate.  

Conacul Benke mi-a fost adăpost de lux în turul pus la cale în Țara Conacelor de Asociația Travel Focus. Covasna e surpriza anului pentru mine, sincer nu mă așteptam să văd atâtea locuri frumoase și să întâlnesc atâția oameni faini. La Conacul Benke am ajuns la un prânzișor, după o zi de plimbări. Văzut din stradă mi s-a părut o clădire nouă, nu un conac. Chiar m-am gândit: care o fi procedura de botez, cum iei titlul de conac? De ce nu hotel, de ce nu pensiune? M-am lămurit repede că trebuie să fie construit încă din vremurile în care se scriau primele file ale nostalgiei. Conacul Benke a fost restaurat. E construit la începutul secolului al XIX-lea, iar procesul de renovare și reamenajare a început în 2008.   Poza cu el cum arata in paragină și cum arată acum m-a lămurit definitiv. Conacul Benke nu e pentru tine dacă îți place agitația marilor hoteluri, dacă vrei muzică dată la maximum și restaurante afumate cu arsură de mici. Conacul Benke e pentru cei care iubesc liniștea, luxul, mâncarea fină, atenția. Răsfățul adică. Iată și atuurile lui: - 12 camere duble - 2 suite - 1 apartament cu 2 dormitoare - un restaurant unde un tânăr Chef (ținut departe de ochii oaspeților) gătește ca în filmele cu fețe regale. În prima seară am primit o prăjiturică învelită în mac, acoperită de frișcă naturală și așezată pe un pat de dulceață de caise. Deasupra, stătea moț o floare de lavandă. Am întrebat-o pe doamna care ne servea ce prăjitura e, dacă are un nume. “Da, cozonac cu mac.” Și da, cozonac era, ușor reinterpretat. Mmm, aș interpreta toată ziua niște cozonac - piscina si spa-ul. Masaje, tratamente, saună sau poți să zaci în jacuzzi - liniștea. Tone de liniște - loc ideal pentru teambuliding-uri și nunți de poveste Mai multe informații despre Conacul Benke găsiți aici. https://www.youtube.com/watch?v=5yPx0Q3klZo

Am fost fascinată de Jamie Oliver de prima dată de când l-am văzut la televizor, acum 20 de ani. Mă uitam la el cum gătește acolo, în grădina din spatele casei, cu câtă ușurință face bucatele alea și mă gândeam că nimic nu e mai simplu decât să stai la cratiță. I-am cumpărat cărțile, am gătit după rețetele lui, m-am îndrăgostit pe vecie de el, acest bărbat simplu cu o droaie de copii acasă care ne arată că în bucătărie nu trebuie să ai nu știu ce vase complicate sau sosuri scumpe ca să îți dai gata musafirii. Prima dată am mâncat într-un restaurant “Jamie Oliver” acum câțiva ani, la Londra. La “Jamie Italian”. Mese simple, scaune de tablă, o atmosferă firească. În mijlocul restaurantului, mese de lucru unde se ținea un curs la care londonezii învățau să prepare rețete italienești. Am nimerit lângă un grup de prieteni care își făcuseră cadou experiența asta și hohotele lor de râs mi-au rămas în minte, așa că mi-am promis să mai ajung. Și uite așa, acum câteva săptămâni în Scoția am ajuns iar la “Jamie Italian”. De două ori. O dată în Glasgow și o dată în Edinburgh. Eram cu Mirela și cu Moni și ne-am comandat ca niște fete libere aflate în vacanță. Am început cu un platouaș, ceva ușor, de vară, pentru toate trei. Eu am cerut și extra supă de mazăre și friptură, Mirela a mai cutezat o extra salată. Am cerut și desert, dar chelnerul, băiat galant, a zis să vedem mai târziu dacă mai putem și desert. Și cum venea platouașul, lipa-lipa, băiatul care ne servea pune pe masă și niște conserve mari de bulion, genul ăla pe care îl știam din cămara bunicii din Zărnești. Ma gândeam că ne dă conservele și ne trimite acasă sau ceva. Ne-a liniștit Moni. Erau suport pentru platouaș. Platouașul fiind mai exact compus din brânzeturi, salamuri, măsline marinate în sosuri magice, prosciutto, legume pudrate cu mirodenii numai de Jamie știute. Și o pâine care n-avea legatură cu vreun regim dietetic. După toate nenorocirile astea, m-am apucat de supa de mazăre. Cu mentă. Dementă. Ce să vă spun? Neam de neamul meu nu a mâncat ceva mai bun. Era mică, dar extrem de sățioasă. Băiatul gentil care se ocupa de noi m-a întrebat dacă mai vreau și friptură. Sau cum ar veni, dacă mai am loc. Am acceptat. Din amabilitate, da’ și de curiozitate, că foamea trecuse de multă vreme. Și n-am regretat, pentru că a fost delicioasă, chiar dacă nu am putut să o mănânc pe toată. D’aia avem poșete. Glumesc. Totuși, mi-a plăcut foarte tare că omul m-a întrebat dacă mai vreau friptura, nu am mai întâlnit asta nicăieri, de obicei ce comanzi aia primești, nu merge să spui după primul fel “domne, nu mai vreau, că m-am săturat.” Desert n-am mai vrut, că simțeam că nu ne mai ridicăm, dar am mâncat din priviri platoul de brownies îmbibate în ciocolată și acoperite de nuci caramelizate. Sunt sigură că erau groaznice. Concluzii. Ce mi-a plăcut cel mai mult? - e totul simplu, nu te simți stingher că nu ai habar cu ce să mănânci - ospătarii sunt aleși după gradul de cumsecădenie - farfuriile arată fix ca pe vremea bunicii - te așezi la masă și primești imediat o sticlă de apă și pahare din partea casei. Curate. - pizza nu are forma aia perfect rotundă, e pusă pe talere de lemn, te uiți la ea și te gândești “asa imperfectă pot să fac și eu acasă“ - gustul e gust și mâncarea e super sățioasă. Obsesia domnului Jamie pentru ingrediente a meritat - colțul de suveniruri. Poți să cumperi vase, cărți, tacâmuri, sosuri. De la Jamie de acasă Nu e ieftin, dar e o experiență pe care o ții minte o viață. Plus că poți alege unul din meniurile de prânz la un preț mai mult decat ok. Jamie Oliver e Chef-ul pe care îl iubește toată lumea. Simplitatea lui dusă la extrem l-a făcut unul din cei mai bogați bucătărași din lume (are o avere de peste 240 de milioane de lire sterline). Acest bărbat ciufulit, îmbrăcat în cămașă cu mâneci mereu suflecate, pe mine m-a cucerit. Și nu e vorba de bani, chiar nu e. E licărirea aia din ochi și felul în care știe să te cucerească fără măcar să încerci să te împotrivești. E Jamie.    \

De fiecare dată când mă gândesc la o țară de destinație am niste cuvinte cheie în minte. De exemplu: Italia, paste, espresso și prosecco. Portugalia, vânt, ocean, fado și vin. Dacă mă gândesc la Scoția, zic automat scotch whisky și castel. Așa sunt eu, prințesă. (Despre respectul și tradiția pentru licoarea magică am scris chiar aici.) E, și când zici castel scoțian, nu poți să nu zici Castelul Stirling. Am ajuns la el într-o zi, pe la un prânzișor. Cu vântul în plete, la propriu. Și cu puțină ploaie, da’ mai ales cu mult vânt. Clima perfectă pentru mine, cred că Scoția e țara unde aș putea să traiesc fără niciun fel de problemă. Poate chiar și să mor. Castelul se vedea de la șosea. Era și greu să nu se vadă, e destul de măricel. Este unul din cele mai populare castele din Scoția, îl găsiți de obicei între Glasgow și Edinburgh, e zona lui preferată. Părerea mea sinceră e că merită să îi faceți o vizită, mai ales dacă aveți copii. Da’ și dacă nu aveți, tot merită. E construit pe o stâncă destul de vulcanică, în total contrast cu linistea care o să vă cuprindă când intrați în el. În acest minunat castel este îngropat William Wallace, eroul interpretat de Mel Gibson, motivul pentru care fanii Braveheart trec castelul pe primul loc în topul atracțiilor din Scoția. Stirling, orașul, îți taie respirația. Are toate ingredientele scoțiene: verde, arhitectură, curățenie, istorie și castel. Iar castelul este perla orașului. Aici a copilărit Maria, Regina Scoției, aici s-au scris marile povești cu prinți și prințese adevărate. Da’ prea multă istorie strică, trec la ce mi-a plăcut cel mai mult și cel mai mult: - este un loc gândit cu mare atenție pentru turiști: - panouri explicative peste tot, ghizi îmbrăcati în tot felul de personaje faimoase, informații la tot pasul - curățenie impecabilă - adaptarea istoriei la vremurile moderne. În castel se organizează nunți și petreceri corporate. Fără manele, totuși. - există o cafenea unde poți sta liniștit să admiri orasul Stirling de sus, de la înălțime princiară grădina Reginei Maria a Scotiei, unde copii se joacă nestingheriți de-a ce vor ei - tururile special create pentru copii, căci nu-i așa, cum mai bine să îi învețe istoria decât prin joacă. - sunt săli întregi cu tot felul de jocuri și joculețe - umorul personalului. Pe relaxare. Așa că începeți să faceți bagajele. Castelul Stirling e de neratat, dacă ajungeți sau nu în țara verdelui perfect. Cateva ore perfecte pentru sufletul vostru n-o să vă strice niciodată. Freeedoooom!  

Puhoi de lume la Marea Neagră românească. Am tot mai mulți prieteni care aleg să își petreacă vacanța pe litoralul nostru, în ciuda cârcotașilor care spun că nu prea ai ce face în afară de plajă și baie. Eu spun că ai ce face, numai dacă mă gândesc la ce terase și restaurante wow s-au deschis în ultimii ani, dar și tot felul de locuri unde poți să pierzi ore bune cu scopul clar al relaxării. Agenția Paradis Tour vine cu idei de a petrece clipe memorabile în vacanță, pe litoralul românesc sau foarte aproape de el. 1. Croazieră în Delta Dunării Iată o vacanță în vacanță. O zi în minunata noastră Deltă după care tânjesc străinii și unde orice iubitor de natură se îndrăgostește pe loc de atmosferă și priveliști. O excursie de o zi cu plimbări printre canale și un prânz tradițional pescăresc. Detalii aici. 2. Vizită în Balchik și sudul litoralului românesc Litoralul românesc nu înseamnă doar Mamaia, cu agitația și cluburile ei. Personal, prefer stațiunile din Sud, unde e mult mai multă liniște. Și dacă n-ai fost niciodată în Vama Veche, acum e momentul să te oprești puțin. Sunt suficiente câteva minute ca să înțelegi de ce e poate cea mai nostalgică stațiune de la noi. Apoi, treci granița la vecinii bulgari și ajungi în stațiunea cu iz regal Balcik. Și ca să te simți fix ca în filmele cu prinți și prințese, gazdele te așteaptă cu o degustare de vinuri regale. Programul întreg îl găsiți aici. 3. Distracție în Paradis Land Ei bine, da! Avem și noi un parc de aventură la Marea Neagră. Am scris despre el aici. Așa că dacă aveți copii, e o super idee să vă luați o zi de distractie la Paradis Land. 4. Seară Grecească Și dacă totuși râvnești la Grecia, o seară tradițională grecească îți poate alina dorul. Organizatorii te iau cu autocarul și te și duc înapoi după ospăț, ca să bei ouzo fără să te gândești la consecințe. Detalii aici. 5. Seară Românească Dacă te duci la mare fără sa ai parte de o seară românească, cu mici, cu bere, cu formație și dans, e ca și cum te-ai dus degeaba. Așa că cei de la Paradis Tour s-au gândit și la o seară specială românească. BONUS! Daca nu ești din București și nu ai vizitat niciodată Capitala, te poți înscrie la o excursie de o zi, ca să vezi și tu de ce i se spune Micul Paris. Mai multe detalii găsești aici.

Cum v-a venit ideea? Ne-am dorit să atragem atenţia către zborurile interne introduse de o companie privată din România şi să aducem mai mulţi turişti pe litoral, dintre cei aflaţi în zonele îndepărtate de Constanţa. De vara aceasta, pot să vină cu avionul pe litoralul românesc aşa cum merg, vară de vară, într-o destinaţie externă. E chiar mai ieftin decât transportul cu maşina, pe lângă faptul că ajung rapid. Am reuşit nu numai să le scurtăm drumul până la destinaţie, ci şi să arătăm că litoralul este capabil astăzi de servicii complete şi integrate. Din ce oraș ați avut cele mai multe cereri pentru aceste pachete? Cea mai mare cerere de vacanţe cu avionul la mare vine dinspre Timişoara şi oraşele adiacente. Drumul cu maşina de la Timişoara la Constanţa e de 13 ore, cu avionul, de o oră. În maximum trei ore de când ai plecat de acasă ajungi în camera de hotel. Vă daţi seama cât de simplu le este acum timişorenilor să ajungă la Mamaia, Olimp sau Venus până la începutul lunii septembrie. Care sunt planurile pentru 2018? Startul a fost dat şi sezoanele următoare cine a venit sau vine acum cu avionul la mare nu va vrea să mai vină cu maşina. Ne dorim ca în următorii ani să ajungem să avem zilnic aterizări la Constanţa din toate oraşele mai îndepărtate de litoral ale României.

Prima zi la Paris, prima călătorie cu metroul, îmi sare în ochi un afiș: “Expoziție temporară Dior”. Hmm... planul era să simt Parisul pe străduțele nesufocate de turiști. Să mă pierd ore bune prin Cartierul Latin, prin Montparnase sau Marais. Nu plănuiam deloc să stau la cozile imense de la muzee. Eram dispusă să ratez toate checkin-urile pe care și le dă orice om normal care merge la Paris, dar Dior e Dior și gândul că o să văd rochiile perfecte a învins în mintea mea de Fifi Fashionista. A doua zi, pe la 11, ajung la Muzeul Artelor Decorative. Prima imagine șocantă: coadă de 200 de oameni. Nu îmi venea sa cred și primul impuls a fost să renunț. Coada mergea încet și în mintea mea bâzâia un gând că nici măcar Dior nu merită atâta dragoste. Dar cum e ea soarta, a venit de undeva din cer ideea salvatoare, bilet online, intri fără să stai la coadă, ceea ce am și făcut. 11 euro. Și am intrat. E cea mai frumoasă expoziție pe care am văzut-o vreodată. Un Rai al rochiilor, mai în glumă, mai în serios, un Disney al femeilor. https://www.youtube.com/watch?v=BLrOsXMNGFI   Rochiile desenate de Christian Dior, Yves Saint Laurent, Gianfranco Ferré, John Galliano sau Maria Grazia Chiuri sunt perfect puse în valoare de decor. Fiecare încăpere e gândită ca o poveste. Pătrunzi la început în camera care ilustreaza copilăria lui Dior cu primele lui fotografii și schițe, urmată de galerie după galerie, după galerie, unde sunt expuse minunatele creații.

300 de rochii, toate parfumurile Dior, schițe, materiale, pantofi, bijuterii. Unele piese sunt expuse publicului larg în premieră. Istoria frumosului desfășurată pe 3.000 de mp se încheie într-o galerie imensă, transformată în sală de bal, unde ochii îți rămân pe rochiile purtate de Prințesa Diana, Prințesa Grace de Monaco, Rihanna,  Charlize Theron, Jennifer Lawrence și alte prințese mai mici.

Unul din primele locuri în care am fost după ce m-am mutat în Bucuresti a fost Muzeul Satului. Cred că e locul în care am revenit de cele mai multe ori, pentru că e o liniște acolo cum nu găsești în altă parte. Și uite-așa, cum e ea viața simpatică, am ajuns iar într-un fel de Muzeul Satului, doar că la Cernat. Asociația Travel Focus m-a invitat în turul de descoperire a Ținutului Conacelor. Mai exact, la Covasna. Orice călătorie serioasă începe cu un plan. Iar eu, ca orice turist liniuță blogger serios, mai întâi mă consult cu programul. Și ce zicea programul? Zicea că printre altele, o să vizităm un muzeu. Ok, nu sunt șefa la muzee, da’ hai să încerc, ce-aș putea să pățesc? Zic. Și am pățit. Că nu mă așteptam să găsesc un loc atât de frumos. Așa cum nu mă așteptam nici să găsesc gazdele scoase din manualul de turism, care ne-au întâmpinat cu cele mai frumoase și mai sincere zâmbete.   Locul poate fi descris în două cuvinte: șoc și bucurie. Într-o grădina imensă, copleșită de liniște și de soare, am dat ochi în ochi cu frumusețea absolută: un conac în care se afla expoziția principală, înconjurat de case secuiești de la 1800, stupi de albine și un grânar. Și porți superbe, porți peste tot. Am avut senzația că e un imens platou de filmare unde urma să se filmeze “Amintiri din Copilărie”. Iar pentru copii e Rai, ei rămân cu gura căscată de când intră în curtea plină de tot felul de utilaje de altădată. De la tractoare și tot felul de mașini agricole, trăsuri, până la colecția de sobe sau de radiouri vechi, toate sunt aranjate într-o ordine perfectă.   Povestea e simplă și frumoasă: învățătorul Pal Haszmann și soția lui au strâns acum 100 de ani aceste minunății, le-au lăsat moștenire din generație în generație (comuniștii au contribuit și ei, că au transformat locul în muzeu, nu au distrus nimic) și uite așa, acum urmașii învățătorului se ocupă de moștenirea lui. Mi s-a părut ca în povești că nepoții și strănepoții acestui domn locuiesc chiar acolo, au casele în spatele muzeului. Muzeul din Cernat e locul unde să te oprești în vacanță măcar pentru o zi. Gazdele sunt primitoare și atente cu toți copiii, chiar și cu ăștia puțin mai maturi, ca mine. Se fac ateliere de pictat pe lemn (recunosc, nu m-am încumetat, că la cât de talentată sunt eu la desen mă dădeau afară nu din muzeu, ci din județul Covasna) sau de pâslit. La universitatea populară din Cernat (pe care o gasim tot în muzeu) vin tineri din toată țara în tabere de pictură și sculptură. Adevărul e că e locul ideal să îți lași talentul să își facă de cap. Mi-au atras atenția și niște fotografii imense alb-negru, lipite de câțiva copaci. Am întrebat ce e cu ele și am aflat că tocmai fusese o petrecere pentru copiii satului și oamenii s-au gândit să îi învețe niște istorie. În poze erau moșii și strămoșii lor.   Muzeul din Cernat e cunoscut în toată zona și cred că merită să fie cunoscut în toată România. Dacă ajungeți prin Covasna, e musai să vă opriți și să stați acolo măcar câteva ore. Vă garantez că nu o să vă mai vină să plecați. Prețurile sunt mici, intrarea pentru copii costă 5 lei, iar pentru adulți 10. Sat Cernat, foarte aproape de Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Acum că aveți toate datele, vă urez succes la liniște și la poze. Cine știe, poate totuși îmi fac curaj și ne întâlnim la atelierul de pictură.    

Nu poţi să mergi în Scoţia şi să nu trăieşti experienţa “Whisky”. E ca și cum te-ai duce în Laponia și să nu îl vezi pe Moş Crăciun. Cine eram eu să fac altfel? Așa că m-am conformat și m-am dus să mă încarc de povestea asta. În drum spre castelul din Edinburgh, undeva pe stânga, e o casă frumoasă cu o siglă și mai frumoasă: “The Scotch Whisky Experience”. Restaurant de fiţe la intrare, puțin mai încolo, muzeu. 15 lire sterline intrarea pentru un adult, turul durează 50 de minute. Dai un ban, da’ știi că face, scoțienii știu să facă marketing mai bine chiar și decât grecii.

Paranteză. Până să mă duc, aveam și eu o problemă: întotdeauna m-am întrebat dacă se scrie “whisky” sau “whiskey”; cică sunt corecte ambele forme. Scoţienii spun whisky, irlandezii au mai pus ei un “e”, că aşa sunt ei, mai cu moţ.

Zurlandia, cel mai mare teren de joacă pentru părinţi şi copii! 

Marian Râlea, magicianul părinţilor de astăzi, vine în Zurlandia împreună cu Fundaţia Abracadabra.

Campionatul de Joacă - Campionatul de Joacă se bazează pe activităţi sportive. Pe terenul campionatului se vor putea desfăşura concursuri pentru bebeluşi, de triciclete, trotinete, alergarea în saci sau cu copiii în cârcă, de-a căţăratul în copaci, ştafeta, crosul familiei, câte şi mai câte. În Zurlandia, absolut toţi copiii şi părinţii sunt CAMPIONI, pentru că noi vom premia participarea.

Academia Zurli - E locul în care copiii primesc paşaport pentru viitor. Toate cursurile şi activităţile iubite de cei mici sunt adunate într-un singur loc. Te poţi înscrie la zeci de cursuri gratuite: cursuri de îndemânare, pictură, teatru, hand-made, dans, mişcare, foto, cursuri de televiziune etc.

Şcoala de joacă pentru părinţi - Locul unde cei mari reînvaţă să se joace. Este zona destinată seminariilor şi workshop-urilor pentru părinţi. În două zile, părinţii vor învaţa să se joace împreună cu copiii lor în în masină, în casă, în baie, pe plajă, la munte, în drumeţie, la petreceri, jocuri de noapte, de prânz, jocuri de trezit şi jocuri de culcare. Părinţii şi bunicii descoperă cum poate fi transformat haosul în distracţie.

Casa Zurli - Locul unde copiii descoperă povestea Găştii Zurli. "O căsuţa mică" nu e doar un cântecel. Ea chiar EXISTĂ. Este o ocazie unică de-a intră în lumea Zurli, acasă la ei.

Guinness World Records - Vrem să intrăm în Cartea Recordurilor cu cel mai mare joc jucat de părinţi şi copii.

Sunt Fifi, o fată simplă. Mi se mai spune și Șefa la Plecări Internaționale. Da, cine nu mă cunoaste ar putea crede ca nu îmi iubesc țărișoara. Total greșit. Cine mai zice așa, îl spintec. Sau nu. Am colindat și prin România și am găsit locuri frumoase despre care am tot scris. Mi-a plăcut cel mai mult la Hadar Chalet, da’ mi-a mai plăcut și la Inspire View în Bran sau la Atra Doftana. Mi-au rămas la inimioară și Vila Monitori din Sinaia și Vilele Lucia, tot din Sinaia. Locații mișto, cu proprietari deștepți care știu să te facă să te simți oaspetule anului oricând te-ai duce.

O parte din alegerile mele de top le-am găsit și pe acuș lansata platformă  localescapes.ro. Super ideea celor de la Vola. Oamenii s-au gândit să promoveze fix turismul românesc. Punct ochit, punct lovit. Am intrat pe site și am găsit Spa-uri de care nu avem habar și niște pensiuni care arată bestial. Ca să nu mai zic că m-au și deșteptat: undeva pe lângă Cluj se fac zboruri cu balonul cald. Fifi în balon. Now, that’s a story.

Ideea de la care pornește echipa Vola e relativ simplă: oamenii stresați (fără discriminare aș spune bucureștenii corporatiști) îsi doresc 2-3 zile departe de marele oraș.

Și uite așa, a apărut site-ul vieții. Al vieții mele cel puțin. Intrați de vă rezervați. Luați. Luați.