Ai aplicația? Sau cum se face meseria ca la carte

noiembrie 16, 2024noiembrie 16, 2024Scrie un comentariu

Ora 5 după-amiaza. București.

Știi ora aia când e cel mai nasol să fii pe străzi, trafic, ploaie, frig și un pic de dramă, că tocmai am ieșit de la dentist. Din seria „merit și eu”, intru până la DM, că poate mai iau ceva și-mi fac sufletul să se simtă mai bine. Iau doar o vopsea de păr.

Ajung la casă. Coadă lungă. Vânzătoarea se uită la mine în timp ce omul din fața mea își aștepta restul. Zâmbitoare și super degajată, mă întreabă: „Ai aplicația?” Ce să răspund? Da, o am. Mă ceartă râzând: „Păi și de ce nu te uiți în ea? Uite repede și mai ia o vopsea, că e la jumătate de preț.” Nu știu cum să vă spun, dar cât de firească a fost toată treaba asta! Deși cred că între noi erau vreo 20 de ani.

Mă întorc la casă. Între timp, coada avansase. ea vorbește cu o altă clientă și se oferă să-i aranjeze cumpărăturile în sacoșa cu care venise de acasă. În fața mea mai apăruse o tipă care a vrut o pungă mică, mică. Ea îi explică: „Uite, că tu ești clienta noastră de atâta timp. Da, înțeleg că vrei o pungă mică-mică, dar nu încap toate și se poate rupe. Uite, ia-o pe asta, e puțin mai mare și, după ce ajungi acasă, poți să o și refolosești.” Plătesc și eu. Îmi dă restul, zâmbește și se întoarce spre următoarea clientă: „Bună! Ai aplicația?”

Ce vreau să spun este că fata asta cu părul negru lung, sprâncene tatuate și unghii roșii, cu un aer foarte latino, mi-a făcut seara. Mie și altora din magazin. M-am uitat pe ecuson. O cheamă Daniela și e la DM Perla, cum intri pe dreapta.

Mă gândeam apoi, mergând prin ploaie, că întrebarea asta – „Ai aplicația?” – e, în general, super enervantă pentru mulți. Dar uite că felul în care cineva se adresează, energia pe care o are și felul în care își face jobul poate să schimbe totul.

Denumirea oficială e acum, din ce știu eu, „consultant vânzări.” Păi consultantul ar trebui să îți ofere consultanță la cumpărături, ceea ce foarte rar întâlnești. Din păcate, meseria asta de vânzătoare, eu chiar cred că nu este pentru oricine și, pe nedrept, e catalogată doar ca „simplă vânzătoare.” Mi se pare foarte complicat să interacționezi cu oameni zi de zi.

Dacă aveți povești similare, pe pozitiv, lăsați-le în comentarii, abia aștept să le citesc.

Gleznele Rebele: Aventurile mele cu entorsele și lecția învățată

august 4, 2024august 4, 2024Scrie un comentariu

Am o relație de lungă durată cu entorsele. Printre cele mai lungi relații ale mele. Ne-am întâlnit prima dată în anii de liceu. M-am bucurat mereu de viață, dar am avut și partea mea de dansuri care au dus la câteva inimi frante, dar si la glezne rasucite. Ale mele, desigur. Unele entorse au fost mai mici, altele mai mari, dar, slavă Domnului, niciodată nu mi-am rupt piciorul. Cu toate astea, n-am tratat niciodată problema așa cum trebuia.

Acum zece ani, am întâlnit-o pe doamna profesoară Căciulan. A devenit nu doar un model pentru mine, ci și o prietenă apropiată. Îmi spunea mereu: „Doamnă, trebuie să veniți să faceți exerciții de kineto, ca să vă întăriți gleznele. Nu se poate să nu faceți nimic în sensul acesta!” Eu, bineînțeles, răspundeam mereu cu un „da, da, da”, dar în realitate nu făceam nimic. Mă gândeam: Lasă că nu se moare de la o entorsă!

Anul trecut, în octombrie, am comis-o iar. Am călcat strâmb și a doua zi m-am trezit cu glezna umflată. Nu m-am panicat prea tare, dar la scurt timp, după vreo trei săptămâni, am călcat iar strâmb și am și căzut. De data asta a fost cu adevărat nasol. Am ajuns la urgențe la Spitalul Floreasca, cu piciorul mega umflat și vânat.

Eram convinsă că e fractură. Acolo, medicii de la ortopedie (cei mai pricepuți și mai amabili) mi-au spus: „Nu, n-ați reușit să-l rupeți nici de data asta. Nu e rupt, doar un pic supărat pe viață. Trebuie să faceți recuperare!” Și din nou, nu am făcut nimic. Mintea mea spunea: „Dacă nu e fractură, nu ai de ce să pierzi timpul!”

Până în urmă cu câteva zile, când piciorul mi-a făcut o figură. Pur și simplu, mi-a fugit glezna când stăteam pe loc. Nu râdeți prea tare. A doua zi nu mai puteam să calc. În sfârșit, mi-am dat seama că poate, doar poate, doamna profesoară Căciulan avea dreptate. Am sunat-o aproape plângând și i-am spus: „Doamnă, nu pot să calc.” Ea mi-a răspuns ferm: „Veniți la cabinet acum.” Eu, încă sceptică: „Nu, dar stați, că poate-mi revin.” Dar ea a insistat: „Nu, veniți la cabinet acum să vă fac ceva.”

Și așa am făcut. Vineri, sâmbătă, duminică, am făcut exerciții de kineto, masaj și electroterapie.

Ce să vă spun? Dacă în prima zi înainte să ajung acolo nu puteam să pun piciorul pe jos, după trei zile de mers la cabinet, nu mai aveam nimic. Rețineți, NIMIC . Acum, mă simt prost, ca să nu zic proastă, că n-am ascultat din prima și abia aștept să primesc pachetul pe care profesoara mea iubită mi l-a pregătit cu exerciții, ca să îmi întăresc, în sfârșit, gleznele.

Lecția învățată

Ce am înțeles pe pielea mea, ca să nu zic pe gleznele mele? Entorsele netratate duc la și mai multe entorse, și mai nasoale, și pe termen lung, la probleme mari cu articulațiile gleznei.

Doamna profesor CFM Dr. Elena Căciulan este un profesionist desăvârșit. Este un om rar, cu o energie extraordinară. Vă recomand să o căutați și să îi spuneți că ați auzit de la Fifi ca e mare vindecatoare de oameni mici si mari.. O găsiți impreuna cu super echipa dânsei la Elena Căciulan Fizioclinique.

Profesor CFM dr. Elena Căciulan: Dezvoltarea gândirii copilului și adolescentului este pregătită din primele zile ale nou-născutului!

septembrie 5, 2022septembrie 5, 2022Scrie un comentariu

Doamna profesor CFM dr. Elena Căciulan are kinetoterapia în sânge. Cred că așa au hotărât ursitoarele dânsei. Și mai e și topită după bebeluși. I-au trecut mii prin mâini. Un super profesionist care face minuni în terapia cu cei mici. Aș vrea să o cunoască toți părinții care îmi citesc blogul. Aveți mai jos răspunsurile la 10 întrebări foarte importante.

1 . La câte săptămâni aducem bebelușul la kinetoterapeut?

Bebelușul poate să ajungă la un kinetoterapeut care este specializat în dezvoltarea copilului chiar din prima săptămână sau a doua săptămână de la naștere, ca să le ofere părinților informații legate de poziționare, pentru ca ei să treacă peste primele emoții ale poziționării copilașului.

2. Cum punem bebelușul la culcare? Pe ce parte este indicat să doarmă, pe spate sau pe burtă?

Poziționarea copilului atunci când este nou-născut este foarte importantă pentru că, în primele săptămâni după naștere, bebelușul stă într-o poziție în flexie, prezentă din intrauterin. Trebuie să avem răbdare să-și întindă mânuțele și piciorușele și acest lucru înseamnă să-l poziționăm în decubit lateral, adică culcat pe o parte. Putem să-l punem o oră-două ore pe partea stângă, o oră-două ore pe partea dreaptă. De ce culcat pe o parte? Pentru că este o poziție care îi asigură stabilitate copilului, este o poziție care înlătură apariția frecventă a reflexului Moro care îl dezechilibrează, și pentru că numai așa înlăturăm apariția deformărilor la nivelul capului (plagiocefalie, brahicefalie, doligocefalie) De ce să nu-l culcăm pe spate imediat după naștere? Pentru că bebelușul vine din intrauterin cu spatele rotunjit(forma uterului mamei), gambe, coapse îndoite. El nu este pregătit să stea pe spate pentru că nu este o poziție fiziologică și atunci se sprijină pe mâini pe care le poziționează sub formă de candelabru pentru a mări suprafața de sprijin care este limitată și generează sprijinul precoce latero-occipital, producând deformări serioase ale craniului, care nu se recuperează de la sine niciodată.

3. Este necesar să îi punem pernă/plan înclinat?

În primele luni de viață, bebelușul are nevoie atunci când doarme, să fie bine poziționat pentru a se odihni în siguranță și a beneficia de un sprijin adecvat al corpului în pătuț. Utilizarea unui plan înclinat îl ajută să doarmă mai bine. Datorită planului anti-reflux plasat pe/sub saltea, capul și umerii bebelușului sunt poziționați corect, îl ajută să respire mai bine și îl protejează de regurgitarea laptelui. Acesta este motivul pentru care o înclinare poate fi deosebit de benefică pentru a ajuta un bebeluș care are probleme cu somnul noaptea.

4. Când ar trebui să stea bebelușul în fund?

Este bine să începem să-l poziționăm începând cu șase luni. O să vedeți că fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare. Sunt copilași care stau la șase luni jumătate, la șapte luni. Poziția brațelor este importantă pentru că, la început, o să stea în poziția așezat cu trunchiul mult aplecat în față, în flexie, și, după aceea, trunchiul încet-încet se redresează și începe să adopte o poziție de așezat corectă fără sprijin la 7-9 luni. Nu intrați în panică ! Lăsați copilul să-și urmeze nivelul lui de evoluție, o să vedeți că ușor, ușor bebelușul adoptă această poziție de așezat.

5. Când ar trebui să meargă bebelușul?

Verticalitatea sau poziția de ortostatism este foarte importantă și ne arată nouă că acest corp uman are un mecanism postural cu totul și cu totul aparte, care se dezvoltă încă de la naștere și se maturizează pe la 18-19 ani. Poziția ridicat în picioare este pregătită de mersul în patru labe, pe genunchi și apoi deplasările laterale pe lângă pătuț, mobilă, etc. Sunt copii care merg la 10, 11 luni, sunt copii care merg la 12-14 luni. Există un ritm al dezvoltării neuromotorii, dar un copil care a fost stimulat când a fost bebeluș și a fost lăsat să-și descopere mediul, va fi un copil cu motricitate foarte bună care va merge mult mai ușor și va găsi posibilități variate de deplasare .

6. Pentru un bebeluș perfect sănătos, ce exerciții recomandați să fie făcute acasă de către părinți?

Ar trebui să avem în vedere că această mișcare înseamnă „rostul” pentru care am venit pe lume. Încă de când copilul este mic, la o lună, îl poziționăm pe o parte sau pe burtă cu un rulou sub axilă, zece minute pe zi, adică 30 de secunde acum, un minut mai târziu și să contabilizați cele zece minute. La două luni poate să mențină poziția 20 de minute și la trei luni, 30 de minute. De ce este atât de importantă această poziție? Pentru că bebelușul își dezvoltă captorii cefalici, adică ochi, articulația temporo-mandibulară, vestibulul, captori de la nivelul musculaturii cervicale. Ce înseamnă asta? Copilul începe să descopere mediul pentru că va întoarce capul stânga-dreapta să vadă o jucărie, o lumină și așa mai departe. Sunetele care vin din stânga, din dreapta, din față, din spate, îl fac pe copil să-și întoarcă capul stânga-dreapta și să-și descopere mediul . După aceea, ridicarea capului sau extensia capului, poziția culcat pe burtică îl face pe copil să formeze lordoza cervicală fiziologică atât de necesară și de utilă pentru poziția de ortostatism de mai târziu. Lăsați copilul, nu-l mai țineți în pătuț, în spații închise, puneți pe covor o pătură-două, așezați jucăriile la distanțe diferite, care sună, care cântă, care sunt luminoase și stimulați-l pe copil, învățați să vă rostogoliți cu el, să stați culcat pe burtică cu el, încercați să îl stimulați să se târască, să meargă pe patru labe, pe genunchi, să vină către dumneavoastră, jucați-vă cu el și arătați-i diversele modalități de deplasare pe care le va imita imediat.

7. Ce părere aveți despre premergătoare?

Folosirea pentru o perioadă de timp a premergătorului este o greșeală și o putem explica astfel. Labele picioarelor copilului nu ating solul întotdeauna, iar acest lucru va obosi copilul. Musculatura spatelui va avea un tonus muscular scăzut pentru că bebelușul se va duce cu trunchiul către înainte, iar copilul nu are posibilitatea să exploreze și să se deplaseze pe sol, să vină în contact cu o mulțime de informații. Este o mare iluzie să credem că acest copil este liber să descopere mediul dacă stă în premergător pentru că dacă are o jucărie în mână, aceasta îi cade, el nu poate să o ridice de jos. El nu poate să iasă din premergător atunci când dorește lucrul acesta. Posibilitățile lui de a se juca sunt limitate. Ceea ce poate face sunt cursele lui de du-te-vino, dintr-un perete în celălalt. Copilul va avea o imagine greșită a mersului și premergătorul nu reprezintă o modalitate corectă de a realiza mersul. Copilul nu va putea să-și transfere greutatea de pe un picior pe celălalt și atunci o să-l privăm de acea alternanță de sprijin.

8. Ce sunt reflexele arhaice si cum le dezvoltăm?

Reflexele arhaice sunt mișcări automate, involuntare, care apar la nou-născuți ca reacție la stimuli senzoriali specifici. Aceste reflexe arhaice se dezvoltă conform legilor naturale ale speciei umane și sunt semnul dezvoltării armonioase. Ele reprezintă baza fundamentală a construcției neurologice și sunt indispensabile unei dezvoltări normale motorii, emoționale și cognitive pe tot parcursul vieții. Ele sunt importante pentru că acționează atât pe partea fizică cât și pe partea cognitivă, dar și emoțională. Partea fizică este legată de postură, adică copilul: nu stă corect, merge pe vârfuri, sprijină capul pe masa de scris. Pe partea emoțională, copilul va avea fobie la lumină, va prezenta angoase, va plânge tot timpul. Va fi copilul care refuză colectivitatea și la care stima de sine este redusă. Când vorbim de partea cognitivă, asta însemană o lipsă de concentrare la învățare. Va avea dificultăți de învățare la tabla înmulțirii, de a reține o poezie, iar aceste reflexe arhaice reprezintă alfabetul mișcărilor. Fiecare literă a alfabetului este reprezentată de un reflex arhaic- atunci când avem probleme să scriem, să ținem creionul în mână, sunt copii care fac gaură în coala de hârtie.

9. De ce e important să lăsăm copilul să meargă desculț? Mersul desculț este bun pentru bebeluși?

Dacă în primă fază, vorbeam despre captorii cefalici importanți pentru postura copilului, la un an, când copilul începe să meargă, captorii podali, care se găsesc la nivelul labei piciorului,devin cei mai importanți pentru a transmite toate informațiile legate de postură la nivelul creierului. Mersul desculț îi permite bebelușului să-și tonifice musculatura de la nivelul picioarelor, să descopere senzațiile tactile care îl ajută să-și găsească un echilibru bun.

Cu cât piciorul este mai liber, cu atât mușchii pot lucra mai mult. Când bebelușul începe să se târască, să se cațere și să meargă, este pregătit să descopere lumea. Deplasarea copilului pe un preș care zgârie, pe covorul moale, pe iarbă, pe gresia tare și netedă, îl ajută pe bebeluș să determine cum și unde trebuie distribuită greutatea corpului pentru un echilibru bun. Un pic ca un arbore cu rădăcinile sale, picioarele în contact cu pământul ajută copilul să găsească o ancoră. În cele din urmă, când bebelușul se joacă cu mâinile și picioarele, le vede și le atinge; el face legătura între corpul superior și inferior și își integrează imaginea corpului.

10. La ce semne ar trebui ca părintele să ducă urgent copilul la kinetoterapeut?

Orice fel de asimetrie, că are picioarele în talvalg sau în equin, că are un umăr mai sus și unul mai jos, că are capul aplecat într-o parte și rotit pe partea opusă, că nu poate să se rostogolească, că nu poate să meargă corect, că nu poate să stea în poziția așezat. Toate aceste niveluri de evoluție motorie ale copilului, în condițiile în care ele nu apar și nu se încadrează cu vârsta lui, înseamnă că acolo am o întârziere în dezvoltarea motorie, că pot să am o hipertonie musculară, că pot să am o hipotonie axială, că pot să am tulburări legate de postură și de echilibru, si-atunci cel care poate să mă ajute este fizioterapeutul pentru că el are la îndemână un element foarte important și neinvaziv și care nu este scump: mișcarea. El poate să-l învețe pe copil postura corectă, el poate să-l învețe pe copil să găsească soluții la provocările care îi apar în viață, el poate să-l învețe pe copil să mănânce, să meargă corect, să meargă în patru labe. Orice asimetrie care apare, mai mică sau mai mare, trebuie să știți că există această mare șansă de a fi rezolvată prin kinetoterapie, iar mișcarea este factorul important în procesul de dezvoltare a cunoștințelor și a personalității copilului. Progresul intelectual al nou-născutului depinde de dezvoltarea lui motorie, de mișcare. Iar dezvoltarea cognitivă și creativă a copilului până la trei ani este proporțională cu progresul motor realizat. Asta spunea Masaru Ibuka, un cercetător japonez care s-a ocupat mult de pedagogia copilului. De asemenea, trebuie să știm că mișcarea este cea care permite crearea structurilor cognitive și transformarea acestora și se întâmplă numai atunci când copilul acționează direct asupra mediului prin manipularea obiectelor, deplasarea în spațiu.

Să reținem că dezvoltarea gândirii copilului și adolescentului este pregătită din primele zile ale nou-născutului!

Uptown Monkey. Apartamentul cu vedere la liniștea Brașovului

august 22, 2022august 22, 2022Un comentariu

Brașovul e recomandarea mea pentru oricine vrea un weekend ca afară. Terase chic, cafenele cool, un centru care aduce a Praga, plin de turiști și, totuși, multă liniște.

Oamenii din Brașov sunt cumva, nu că sunt eu de acolo și că mă laud, dar chiar sunt oameni faini și primitori. Orașul a luat drumul turismului, cam peste tot se vorbește engleza, restaurantele sunt de toate felurile și atmosfera chiar e una de vacanță.

Azi vă recomand o variantă excelentă de cazare. Un apartament compartimentat perfect si decorat cu mult bun gust. E un apartament de 2 camere, cu living si dormitor. Mic, dar super chic! Perfect pentru 2 adulti si 2 copii. E în centru, dar nu pe strada principală Republicii si nici în Piața Sfatului. E la 7 minute de mers pe jos, într-o clădire nouă, cu vedere la Tâmpa și, atenție, foarte important, GRATUIT aveţi cu loc de parcare subteran. Ăsta e un detaliu care contează enorm pentru că orașul e mai mereu plin și parcările sunt scumpe și puține.

Dormitorul e cu ferestrele la o străduţă fără trafic ceea ce inseamnă linişte, aer curat si ciripit de păsărele 🙂 Insist pe acest aspect că e foarte linistită zona, apartamentul e sclipitor de curat (cunosc personal gazda și știu cât preț pune pe asta), detaliile sunt atent alese: de la cosmeticele de baie, până la lenjerie, paturi, tacâmuri, internet cu Netflix şi HBO, încălzire în pardoseală şi….o lumină superbă. Da, lumina e un detaliu care face diferența.

Puteți face rezervări aici. Sunt sigură că gazda Atena vă va surprinde plăcut. Tocmai am aflat
că a creat în apartament şi o mică galerie de artă cu tablouri de vânzare. Practic, dacă îţi place ceva poţi să laşi banii şi să pleci cu tabloul acasă.:)

Vă las acum mai multe fotografii și vă doresc o săptămână PERFECTĂ! Dacă ajungeți la Braşov, la Uptown Monkey, să îi transmiteți Atenei salutări din partea mea 🙂

Irina Baianț “Zâmbetul și energia te prezintă înainte să deschizi gura”

august 10, 2022august 10, 20222 comentarii

De Irina Baianț am aflat pentru prima dată de pe rețelele sociale. Am dat play la un filmuleț în care ea cânta pe scena de la Ateneu. Wow! A fost prima reacție, apoi căutând mai multe informații am aflat că Irina nu e voce oarecare, e ACEA VOCE despre care vorbește acum toată lumea. A cântat în marile săli de spectacol ale lumii, a ridicat în picioare mii de spectatori, a impresionat audiențe de oameni simpli sau cu funcții mari. Ea nu face diferența între ei. Tratează fiecare om din public cu mare respect. O femeie extraordinară, cu un magnetism incredibil, cu o forță greu de imaginat când vine la pachet cu smerenie în cantități foarte mari. Pe 10 septembrie pregătește un concert extraordinar ILLUMINARIUM IRINA BAIANȚ. Am stat de vorbă despre suflet, muzică, sacrificii, vindecare și puterea de a alege drumul greu. Am făcut fotografii superbe, într-o ședință foto în care am râs mult, dar ne-am făcut treaba cât se poate se poate de serios. A fost o plăcere și o onoare pentru mine această întâlnire. Mulțumesc, Sheraton Bucharest pentru găzduire și Adi Popa pentru fotografiile care mereu schimbă tot.

Adevăr sau provocare?

Provocare!

Spune-mi ceva ce nu ai spus nimănui niciodată.

Vorbesc cu perna. Uneori, seara, înainte să adorm, îmi place să-mi iau perna în brațe și să îi spun lucruri ca să pot să-mi eliberez mintea. Îi spun lucruri pe care nu i le spun niciodată nimănui. Ceva de mă apasă din perioada respectivă, ceva ce-mi stă pe suflet foarte puternic și nu consider că trebuie discutat cu persoana respectivă, astfel mai am timp să trec printr-un filtru lucrul pe care vreau să-l spun. Ca să-l verbalizez, să-mi dau seama ce impact ar avea ce spun, vorbesc cu perna. Îmi iau o pernă în brațe și-i șoptesc.

Și adevărul este că Irina este cum…

Irina este mult.

Care-i primul lucru pe care l-ai spune despre tine?

Sunt foarte autocritică, de asta îmi este și greu să vorbesc despre mine. Plusurile pe care le am nu sunt meritul meu, sunt meritul părinților mei, al universului, al naturii. Meritul meu e ce reușesc să fac, iar tot ce fac este pentru oameni, pentru ca oamenii să simtă și altceva, să se apropie de sufletele lor, să se apropie de creativitate, să înțeleagă puțin din ce înseamnă spiritul, nu doar trupul. Asta apropo de meseria mea, de mesajul pe care îl trimit, de felul în care interacționez cu tinerii, în primul rând, care pot să înțeleagă și să guste dintr-o zonă puțin mai spirituală, din muzică clasică, din cultură, din experiențe, din locuri frumoase, lăcașuri de cult din România pe care le pot vizita într-o vacanță. Adică să înțeleagă din cealaltă parte a vieții. Cam ăsta este mesajul pe care eu vreau să-l transmit fiind de vârsta lor, dar apucând să merg pe un drum care mi-a arătat lucrurile astea.

Vulnerabilitatea este cel mai frumos lucru care poate să definească un artist

Cum se împarte ego-ul, care e cumva în job description-ul unui artist cu smerenia? Cum depășești momentele de trufie?

Le-am depășit doar în momentul în care m-am lovit de ele, adică m-au consumat, m-au atacat, s-au întors împotriva mea momentele de trufie. La început, am fost foarte mândră și orgolioasă și plină de mine pentru că reușeam să fac într-un timp foarte scurt lucruri pe care alții le-au făcut în decurs de ani, să zicem. Am trăit sentimentul ăsta până în momentul în care am înțeles că ceea ce fac nu e meritul meu, mi se poate lua absolut oricând. Este un har pe care îl slujesc și atât. O fac pentru că așa îmi place mie să consider că Dumnezeu a ales pe unii dintre noi să arate anumite lucruri și pe alții alte lucruri, iar pe mine m-a ales să arăt zona asta. Și atunci, e important pentru mine să înțeleg că vulnerabilitatea este cel mai frumos lucru care poate să definească un artist. Pentru că artiștii sunt văzuți ca un fel de entertaineri. Sunt luați, puși pe scenă, cântă bine. Pentru oameni, faptul că pare ușor ceea ce faci înseamnă că e și simplu. Dar nu e adevărat.

Pe de altă parte, publicul, în general, nu se uită la tine ca la orice om, ești o zeiță pentru că ești acolo pe scenă…

Tocmai de asta cred că vulnerabilitatea câștigă publicul mai mult ca perfecțiunea, mai mult decât un act impecabil făcut. Tu ești om ca toți oamenii și vulnerabilitatea mi se pare cea mai înaltă formă de smerenie pe scenă și în fața oamenilor pentru că arăți așa cum ești. “A, eu știu să cânt bine că am muncit pentru asta și-mi iese ca dificultate tehnică o piesă sau reușesc să-i fac publicului piele de găină.”. Facem acest lucru prin emoție și prin mijloace tehnice, dar, de fapt, noi suntem vulnerabili. Noi suntem ca voi și trăim și plângem și vrem să rupem bariera asta, cu atât mai mult în muzica clasică. Întorcându-mă la întrebarea: “Cum reușesc să fac diferența?”… pe scenă, într-adevăr, trebuie să fii cineva, în viața de zi cu zi, altcineva. Trebuie să te împaci cu ideea asta, fără să le duci în cele două extreme. Trebuie să-ți însușești această dublă personalitate de a fi om de scenă. Trufia vine din dorința de a fi puternic, tu nefiind puternic, de fapt. Eu așa am înțeles-o. Dorind să arăt că sunt puternică, mi-am mărit foarte mult ego-ul.

În momentele în care simt că nu mai pot, și am multe în care plâng, mă consum, mi se pare că nimic din ce-mi propun nu-mi iese, în care vocea nu-mi răspunde, în care emoțional am o stare proastă, joasă, sunt încărcată, am dureri, am nefericiri, am griji, îmi aduc aminte de unde am plecat și unde am ajuns.

Ți-am urmărit parcursul, tu ai muncit foarte, foarte mult și am să scriu exact așa: “foarte, foarte, foarte, foarte mult, să ajungi aici…”, ești foarte ambițioasă, știi foarte clar ce vrei, muncești enorm, dar sunt sigură că sunt momente când simți că nu mai poți. Ce faci în momentele alea în care simți că nu mai poți?

Îmi aduc aminte de unde am plecat. În momentele în care simt că nu mai pot, și am multe în care plâng, mă consum, mi se pare că nimic din ce-mi propun nu-mi iese, în care vocea nu-mi răspunde, în care emoțional am o stare proastă, joasă, sunt încărcată, am dureri, am nefericiri, am griji, îmi aduc aminte de unde am plecat și unde am ajuns. Îmi aduc aminte că am plecat dintr-un punct în care mi-am dorit și mi-am asumat că voi trece prin toate momentele astea, îmi aduc aminte de cuvintele mamei mele care mi-a spus că tot ceea ce trăiești în această viață, ți-ai ales înainte să te naști. Si dacă ți-ai ales să mergi pe drumul ăsta și să slujești asta, ți-ai ales inclusiv momentele de fericire și de greutate prin care treci. Atunci trebuie să treci prin ele, e în tine puterea asta. Imi aduc aminte de bucuria pe care o am când sunt pe scenă, este singurul spațiu în care am impresia că sunt ținută în brațe de îngeri. Mă gândesc: “Cum o să fiu eu peste cinci ani sau peste o lună după ce se va termina momentul ăsta pentru care muncesc?”O să îmi aduc aminte, o să mă uit în urmă și-o să zic: Ce fraieră am fost!”. Acum mă pregătesc pentru un concurs. Eu sunt un om căruia îi place concursul, nu doar pentru că reprezintă o pârghie bună să fii văzut de agenți, de teatre, dar mi-am dorit foarte mult și să văd care este nivelul internațional și să nu fiu cea mai bună de la mine din ogradă, fiecare școală de cânt, din fiecare țară, venind cu reprezentanții și cu tot ce au ei de arătat. Mi-am dorit să văd o comparație, dar și experiență. Plus că emoțiile unui concurs nu se compară cu emoțiile unei scene. E un cu totul alt tip de emoție.

E mai greu?

E mult mai greu pentru că acolo știi că ai sabia deasupra capului. Ți se vânează, de fapt, greșelile. Asta este mentalitatea tuturor și atunci trebuie să fii pregătit. Trebuie să-i faci pe cei din comisia care te evaluază să se simtă ca la un concert și să uite că au de vânat. Cântatul este subiectiv. Poate să nu îți placă vocea, dar de fapt să cânte bine. Poate să nu îți placă repertoriul pe care l-a ales și atunci să nu fii obiectiv în a evalua artistul tânăr care este pe scenă și care își dorește să aibă recunoaștere și să arate tot bagajul tehnic pe care îl are. Dar dacă tu te gândești că, de fapt, ar trebui să faci oamenii ăia să se simtă ca la un concert, doar să trăiască, fără să se vadă că îți dorești neapărat să impresionezi, atunci e un punct câștigat. Concursurile sunt foarte bune și le recomand tuturor cântăreților, măcar o dată să meargă la un concurs. Acum va fi oficial ultimul concurs pe care îl voi mai face. Toate concursurile au o limită de vârstă și eu sunt la limita vârstei la care mai pot participa la consursurile din categoria celor internaționale foarte mari, pentru că am bifat toate titlurile pe care le-aș fi vrut. A rămas unul care mi se pare foarte important pentru mine pentru că închide un ciclu din care am plecat. Este vorba de Concursul Internațional de Canto George Enescu de la Paris.

Care n-a fost câștigat până acum de niciun român.

Da. Mi-aș dori foarte mult să merg acolo.

Magnetismul e o chestie cu care te naști

Sunt oameni care intră într-o cameră și se schimbă atmosfera. Și tu ești unul dintre ei. Crezi că magnetismul e o chestie care se învață?

Nu, deloc. Magnetismul e o chestie cu care te naști. Că vrei să gesticulezi într-un fel, că vrei să te îmbraci într-un fel, că arăți într-un fel, dar energia e importantă. Tot timpul am spus: “Zâmbetul și energia te prezintă înainte să deschizi gura.”

Tu nu ai ales drumul simplu. Tu ești o femeie foarte frumoasă, foarte deșteaptă, foarte talentată, ești pe toate scenele, la concursuri. Ai întâlnit foarte mulți oameni importanți, dar uite, ești aici cu mine pe canapea, nu ești prințesă la palat. De la ce vârstă ai știut că prin munca ta trebuie să ajungi cineva?

E un cumul de motive care m-a făcut să conștientizez ce drum să aleg. De ales, l-am ales dintotdeauna. E adevărat că mi-a fost inspirat și de părinți, din educație. Mai ales tatăl meu a insistat să învăț, să am un plan B pentru orice. “Foarte frumos, faci muzică, pian în primă fază. Dar dacă se întâmplă ceva vreodată și nu mai poți să mai cânți? Dacă îți rupi o mână, dacă n-o să meargă? Trebuie să ai capacitatea de a te adapta.” E cea mai mare capacitate pe care specia noastră o are. Adaptabilitatea. Eu mi-am spus: “Ce ai putea să faci altceva?”. Cumva, punându-mi întrebarea asta și investind, nu m-a făcut să mă îndoiesc de ce vreau să fac. Din contră. Am putut să-mi dau seama că trebuie să înțeleg și să caut într-adevăr ceea ce îmi place, nu doar lucrul pentru care sunt făcută, nu doar muzica, ci să aprofundez și altceva.

Simți că ai renunțat la ceva ca să fii aici?

Am renunțat la multe. Nu sunt lucruri pe care le regret, doar conștientizez că am renunțat la ele. Am renunțat la foarte mult timp și la foarte multe lucruri pe care nu le-am învățat la momentul respectiv. Nu știu cât de mult m-ar fi ajutat sau nu, că am depășit foarte repede etapa în care să joc frunza.

La o parte din copilărie…

Da. Dar am învățat să fac lucruri care îmi plac mult mai mult și pe care le folosesc mult mai mult. Eu nu știu să joc remmy, table, jocuri de cărți. Am fost plecată în concediu la mare câteva zile și stăteam pe plajă cu prietenii mei care jucau table. Au încercat să mă învețe să joc. E, în afară de a aruncat zarurile, nu s-a prins nimic de mine. Și eu nu sunt un om care să învețe ceva greu.

Să te iubești înseamnă să poți să renunți la lucruri care îți fac rău sau să ai puterea să spui “nu”, să ai puterea să te ierți, să te pui pe tine pe primul loc

Cât de tare te superi pe tine când greșești?

Vai de mine! Anul ăsta am învățat pentru prima dată și chiar am simțit ce înseamnă să te iubești pe tine. Asta e o chestie care te lasă sau nu să te superi atât de tare, să te pedepsești. Eu am zis că mă iubesc, în ideea că mă îngrijesc de problemele existențiale, spiritualitate sau am o igienă mentală bună. Dar asta nu înseamnă să te iubești. Să te iubești înseamnă să poți să renunți la lucruri care îți fac rău sau să ai puterea să spui “nu”, să ai puterea să te ierți, să te pui pe tine pe primul loc.

Bunicul meu îmi vorbea de hrana sufletului și că hrana sufletului e diferită de hrana minții, pentru că foarte mulți dintre noi le confundăm

Practici meditația?

Da. Trebuie să găsești forma ta de interiorizare. Eu sunt un om extraordinar de activ și unul dintre cele mai mari defecte ale mele este lipsa de răbdare. Mi-am dat seama că și nestatornicia este un defect. Nu pot să stau mult timp într-un loc, trebuie să mă mișc, trebuie să fac ceva. E o agitație interioară pe care mi-am controlat-o fantastic de mult, în primă fază prin exerciții de respirație când m-am apucat de canto pentru că îmi doream atât de mult să învăț cât mai repede tot ce am nevoie ca bagaj tehnic să pot să-mi controlez vocea, încât am avut răbdare să fac lucruri doar pentru că știam că trebuie să termin mai repede ca să ajung undeva, să ajung să pot să cânt cum vreau, să pot să duc o frază cum vreau. Prin exerciții de respirație, am învățat să îmi controlez foarte bine toată agitația interioară. Pentru mine, în sine, cântatul încă de mică, la pian, de exemplu, era o formă de meditație. Pentru mine, meditația înseamnă, în primul rând, interiorizare. Poate să fie sub formă de meditație de conștientizare spirituală, de încărcare, de lucrat cu chakrele, în măsura în care crezi în asta. Eu cred pentru că am fost în cadrul discuțiilor printre oameni. Chiar și mama mea cunoștea un terapeut cu care am vorbit foarte mult, la bază fiind chimist. Nu mi-a povestit niciodată basme, ci mi-a explicat concret că suntem energie, că avem niște centri energetici care lucrează pentru noi. Mie trebuie să-mi explici ca să pot să înțeleg și să hotărăsc, atât cât îmi îngăduie rațiunea, dacă cred în lucrul respectiv sau dacă mi-l pot asuma mental încât să cred în el și să facă sens pentru mine. Am învățat, în primul rând, din respirație, ce înseamnă meditația și apoi am încercat mai multe forme. Meditația este rugăciune. Iar eu sunt un om credincios, nu stau mult în biserică neapărat, dar de sărbători, de fiecare dată când am ocazia și simt nevoia să merg acolo, mă duc. Dar de rugat, mă rog tot timpul, citesc acatiste, am felul meu de a mă ruga, de a cere ajutor. Bunicul meu îmi vorbea de hrana sufletului și că hrana sufletului e diferită de hrana minții, pentru că foarte mulți dintre noi le confundăm. E impresia că dacă citim o carte, de exemplu, sau vedem un film sau purtăm o discuție cu cineva care să ne provoace intelectual sau să ne deschidă niște centri ai minții, ai conștiinței pe care să-i activăm și să-i simțim în noi activ, am făcut ceva pentru mine. Nu, ai făcut ceva pentru oameni. Din punctul meu de vedere, inteligența asta e, ca și cultura, modalitatea prin care poți exprima ceea ce gândești, că atunci măcar ești cumva sigur de măcar o construcție de frază în care poți să pui ceea ce ai în minte. Dar sufletul trebuie și el hrănit.

Ți s-a întâmplat ca mintea să ți-o ia înainte?

De foarte multe ori. Sunt un total freak control, asumat. Mie nu îmi plac surprizele.

De ce ți-e frică cel mai mult?

De mine.

Adică ți se pare că așa cum te ridici, te poți și distruge?

Bineînțeles că mă pot distruge la fel cum mă ridic, doar că am ajuns într-un punct de echilibru în care nu cred că mă mai pot distruge. Mi-e frică de mine în raport cu cei din jur. Sunt vehementă. Sunt impulsivă.

A existat vreun moment în care te-ai gândit: „Ce mi-a trebuit mie să fiu cântăreață? Nu puteam eu să mă fac și eu ca mama, chimistă?”

Ba da, m-am gândit de foarte multe ori că am ales un drum mult prea greu. Credeam că îmi place să fac altceva mai mult decât fac. Asta doar pentru că mă implicam în altceva.

M-am trezit că nu am nimic, iar acest nimic s-a manifestat pe toate planurile, nu doar spiritual, din punct de vedere al încărcăturii sufletești de a fi pe scenă, ci și din punct de vedere financiar. A fost o perioadă extraordinar de grea

Tot timpul trebuie să ai varianta de backup…

M-am gândit și mă gândesc des. Perioada pandemiei este, poate, cea mai grea perioadă prin care am trecut vreodată profesional pentru că nu am avut ce să fac. Cu atât mai mult cu cât eu nu sunt angajată nicăieri. Și atunci, toate câștigurile mele și toată energia pe care o dedicam scenei erau din contracte de colaborare cu diverse instituții sau teatre din țară sau din străinătate. Și m-am trezit că nu am nimic, iar acest nimic s-a manifestat pe toate planurile, nu doar spiritual, din punct de vedere al încărcăturii sufletești de a fi pe scenă, ci și din punct de vedere financiar. A fost o perioadă extraordinar de grea. O perioadă în care am încercat să mă descurc altfel și am ajuns să mă angajez într-un alt domeniu. Mi-a plăcut foarte mult. Am fost consilieră la cabinetul secretarului de stat de la Ministerul Tineretului și Sportului. În primă fază, a fost o situație foarte amuzantă pentru că șeful meu, secretarul de stat, se uita așa la mine: „Și acum ce fac cu tine? Hai să o luăm cu începul, să citești puțin despre legi, să îți dau niște task-uri, să te uiți pe niște dosare, să mi le organizezi.” Mi-a explicat foarte bine ce trebuie să fac, lucru pe care l-am terminat într-o oră și ceva, a doua zi. Am început ușor, ușor să ajung până în punctul de șefă de cabinet, cu alți consilieri sub mine. Și aici mi-am dat seama cât de important este să ai lângă tine un om care este în afara domeniului. Toți cei implicați acolo vedeau și judecau lucrurile prea în mijlocul problemei, cu voalul deasupra capului, nemaiavând o gură de aer, nu puteau vedea din exterior. Eu fiind total în afara situațiilor, înțelegându-le doar la nivel explicativ, puteam să le cântăresc altfel, și veneam cu soluții. Dacă m-ai întreba care e cea mai mare calitate a mea, ți-aș spune inteligența pe care chiar o simt, mi-am dat seama că pot să înțeleg și să aplic lucruri. Cumva nu am renunțat niciodată la muzică, doar că nu aveam efectiv unde să o manifest.

Am o smerenie foarte puternică în a avea un concert care îmi poartă numele pentru că eu sunt un fir de nisip într-un univers imens și mi se pare foarte mult ca un concert să-mi poarte numele

Pregătești cel mai mare concert al tău. Ce îmi poți spune despre eveniment?

Este absolut deloc previzibil. Este un concert foarte frumos. Este, mai degrabă, un concept. În pandemie, am început acest concept. Uite o chestie pe care n-am spus-o niciodată nimănui.Poate să poarte numele lui Pavarotti sau marei Angela Gheorghiu. Mi se pare mult să fiu eu, Irina Baianț, la 30 de ani, mare concert. Și totuși, oamenii din jurul meu mi-au spus: “Cânți în el, tu l-ai gândit, e conceptul tău, mesajul pe care vrei să il dai pe limba ta oamenilor este curajul tău de a te avânta în ceva ce poate să iasă, ce poate fi înțeles sau nu. Este linia asta fină pe care numai tu știi cum ai reușit să nu cazi nici într-o extremă, nici în cealaltă, și acest concert trebuie să aibă numele tău. Atunci, cumva, am îndrăznit să spun că acest concert îmi poartă semnătura. Este o cale prin care vreau ca oamenii să înțeleagă că muzica clasică e fantastică, că muzica simfonică e fantastică, că toată armata aia de oameni care creează o vibrație sonoră este purtătoare de har și sunt aleși de Dumnezeu să lucreze prin sufletele oamenilor. Arta nu mușcă și nu este nimic rău să poți să-ți hrănești și sufletul. Tot timpul am spus că muzica clasică este pentru suflet și muzica mainstream este pentru trup. Nu poți să fii doar trup fără suflet sau invers.

Când zici muzica mainstream la ce te referi?

Muzica de la radio, comercială, nu mă refer la populară, ci la tot ce se ascultă în masă. Nu trebuie să înțelegi muzica clasică, să înțelegi cuvintele, tu trebuie să te lași să simți mesajul. Muzica este un limbaj nonverbal. Nu ne referim la cea care are o vocală, e cântată. Muzica e vibrație. Îți place melodia pentru starea pe care ți-o dă. Am exemplul cuiva căruia îi plăcea la nebunie Caruso. Niciodată n-a stat să înțeleagă ce spun versurile. După zece-douăzeci de ani, când a citit și versurile, a zis: “Nu se poate așa ceva! Eu aveam impresia că vorbește despre cu totul altceva. Acum îmi place și mai mult.” Iar concertul de la 10 septembrie este sinestezie-concert, eu așa îi spun, pentru că în fiecare an am încercat să vin cu ceva diferit. Anul acesta, îmi doresc să ofer mai multe experiențe pentru toate simțurile. Am pregătit un concert cu totul aparte începând cu ce mirosi, guști și simți pe 10 septembrie.

Ce i-ai spune fetiței Irina Baianț?

Că o iubesc și să aibă încredere.

Și ce i-ai spune unei fete care visează să ajungă ca tine?

Să nu renunțe niciodată. Să nu-și creeze un idol din cineva, să fie propriul ei idol, să se descopere pe ea, să urmărească parcursul sau metoda altora care au ajuns sus în domeniul lor, dar să nu încerce să imite și să nu creadă că drumul ăla este drumul corect pentru că fiecare are drumul lui și experiențele care îl duc pe drumul respectiv, dar cel mai important este, indiferent de drumul pe care îl găsești, să nu renunți.

Ce nu ai face niciodată?

N-aș trăda.

Ai fost trădată?

Da. Am simțit trădarea la foarte multe niveluri.

Și cum depășești?

Înțelegând că și ceva din tine l-a făcut pe omul respectiv să simtă să reacționeze așa pentru că vorba aia “adevărul e undeva la mijloc” e mai profundă. Când spui “adevărul e undeva la mijloc”, te gândești că poate și tu exagerezi un pic în povestirea unui situații care nu îți face plăcere. Poate ceva din comportamentul tău l-a rănit pe celălalt sau l-a făcut să fie așa. Noi suntem oglinda unul celuilalt. Dacă ceva din comportamentul meu te rănește pe tine, evident tu vei reacționa și vei schimba energia, vei schimba abordarea și deschiderea față de mine. Atunci, energiile noastre se vor ciocni și nu vom mai putea colabora, nu vom mai avea o comuniune. Toate lucrurile care ne rănesc, că-i trădare, că-i abandon sau umilință vin de undeva și din noi. Dacă reușim să iertăm partea asta și să înțelegem că toți oamenii greșesc și îl ierți și pe el pentru rana pe care tu i-ai făcut-o, cred că acolo te eliberezi de orice sentiment, de orice durere. Iar eu așa am făcut. Eu doar așa am reușit.

De ce să nu mergi NICIODATĂ duminica la mall

aprilie 19, 2022Scrie un comentariu

Răspunsul e simplu. Face parte din marile greșeli ale vieții. Pentru că, pur și simplu, oamenii scăpați din pandemie acum dau năvală. Oriunde. Și mallul e cel mai bun loc pentru foarte mulți

Am fost duminică seară la film cu două prietene. Drumul de la intrarea în mall până în cinema a fost o cursă printre treninguri, papuci cu blănitz, coada imensă de la un junk, pardon, fast food nou deschis, gură-cască fără număr, copiii țipând că mai vor, bărbați bombănind că nu mai pot, femei neobosite care nu se lasă extrase cu una cu două din magia ofertelor.

Am ajuns la cinema. Coadă mare, zeci de persoane care vor popcorn și nachos la fel ca mine și prietena mea. Din toată coada aia, doar noi purtam masca. Că așa alegem noi să purtăm masca în aglomerație. Cred că dacă ne așezam în curul gol la coadă nu atrăgeam atâtea priviri. Românul are ochi critic mai ales pentru oamenii care respectă reguli chiar dacă ele nu sunt publicate decât în legea bunului simț.

Intrăm la film. Noi trei pe ultimul rând și un grup de cinci adolescenți. Trei fete, doi băieți. Au mai venit două doamne, un domn cu o doamnă, încă un domn cu o doamnă și încă două adolescente. Cam acesta a fost publicul. Puțini oameni, io m-am bucurat, dar, na, filmul era de Almodovar așa că m-am gândit că nu oricine gustă complicăciuni.

Jumătate dintre spectatori au intrat în sală după ce a început filmul. Pac! lanternă în ochi că nu își găseau loc. Unii vorbeau la telefon, alții comentau cu voce tare filmul, o doamnă a ieșit din sala să cheme plasatorul că stătea fix sub aerul condiționat. Au cercetat împreună cu lanternele de la telefon cum bate aerul condiționat, apoi omul i-a sugerat să se mute că sala era goală, nu, a preferat să stea în același loc să mai bombăne puțin. Cu voce tare, tare.

Când am intrat, m-am bucurat să văd că sunt adolescenți la filmul ăsta, am zis hai, că țara mai are o speranță. Oh, well… copiii ăștia cred că veniseră la film să se ascundă de cineva. Practic, nu s-au uitat deloc la film, au vorbit non-stop, au râs de chestii de la școală, una dintre fete urmărea cu sonor un live a lu Bogdan de la Ploiești pe tik tok, nici măcar scenele de sex cu Penelopenu le-au atras atenție, mai ieșeau la un pipi, mai făceau un selfie, mai un hohot de râs. Feelingul meu e că își doreau să stea toți 5 pe întuneric undeva fără să vină vreo mamă sau vreun tată să aprindă lumina și să țipe: „Ce mama naibii faceți aici, v-am zis să lăsați ușa deschisă și lumina aprinsă.” Nici măcar nu s-au pupat! Pffff….Prinzând curaj de la atmosferă, și ceilalți spectatori au început să vorbească fără jenă. Te obliga sala cumva. Toată lumea comenta cu voce tare ca la meci. Mai suna un telefon, mai ieșea câte un om din sală, se mai aprindea câte o lanternă.

Nu pot să spun că mi-a plăcut filmul. Spre deloc, deși chiar m-am uitat la film, prin natura meseriei am atenție distributivă. Pot spune cu mâna pe inimă că „Mame paralele” regizat de Pedro Almodóvar e filmul cel mai interactiv la care am fost vreodată.

După film, fix la ieșire, un grup de băieți ascultau pe telefon o manea, am mers puțin: un alt grup sătea la coadă să se pozeze cu o mașină foarte străină. Apoi un alt grup pe culoar, tot pe o manea. Remarc doar oamenii cu branduri mari pe piept și care vorbeau foarte tare. Mă tot întreb de ce. Poate pentru că ascultătorii genului sunt fix ca genul. Trebuie să dăm la maximum muzica, noi sfidăm, vrem să acoperim, să atragem atenția, nu?

Spre casă, fiind trecut de 9 seara am vrut să iau un Uber, dar fiind duminică seară costa cât o pereche de adidași, așa că am așteptat autobuzul. Oricum sunt fan transportul în comun, o să vă povestesc într-un alt articol de ce. Aseară autobuzul semi plin, un grup de băieți foarte gălăgioși cu maneaua atașată, desigur, pe telefon. Asta dacă vă întrebați cine îi duce pe Dani Mocanu, Salam și Tzanca în trend pe youtube. Mergem o stație, volumul era tot mai sus, mai mergem o stație – râsete înjurături. La un moment, dat șoferul oprește brusc autobuzul, pune pe avarii, se ridică și le strigă. „Bueiiii, cârnaților! Unde credeți că sunteți, buei? Nu vedeți că în mașină mai sunt și alți oameni???? Trebuie să ii respectați, pe ei și pe mine! Dacă mai aud un sunet vă dau jos pe toți. Gura!” Mă așteptam să iasă o bătaie, da nu. Brusc s-a făcut o liniște… Acea liniște aproape anormală în România. Cumva reacția șoferului mi-a mai alinat durerea mentală după mall-ul de duminică seară. Niște gholbani au fost puși la punct. Știu că asta nu înseamnă mai nimic în țara în care se scuipă și se suflă mucii pe stradă, dar în momente ca aseară, în autobuz, noi restul ne mai răcorim puțin.

Să nu se înțeleagă din povestea asta că nu iubesc să merg la mall. O, ba da, dar în timpul săptămânii, dimineața și, la film, în mijlocul zilei cu pensionarii vă recomand. Spor la cumpărături!

Emanuel Mirea: Să facem viața mai rotundă!

decembrie 9, 2019decembrie 15, 2019Un comentariu

Pe Emanuel Mirea toata lumea il stie de la Stigma. Eu mi-l amintesc perfect de la o petrecere la care a cantat cu bandul lui. M-au frapat zambetul si toata energia cu care a facut seara sa ramana una de povestit peste ani. Emanuel nu are cum sa te lase rece. Pe langa muzica, e ceva in spiritul lui care te face atent. Cand stai putin de vorba cu el întelegi exact. Vorbele lui parca te trag de maneca sa lasi porcariile si sa te gandesti la ce e cu adevarat important. De vina-s energia lui de om bun, asezat, de barbat asumat si linistit la cap care stie ca viata nu-i despre bani si faima, ci despre oameni buni , pace și lucruri simple. Astea toate fac viata mai rotunda. L-am intrebat despre melodia lui cea noua, despre muzica in general, prietenie, trecut, strainatate, familie, dar mai ales despre prezentul care pentru el e mai important ca orice. Mi-a povestit despre toate cu un zambet intelept pe buze. Emanuel stie cum SA FACA VIATA MAI ROTUNDA.

Continuarea →

De ce e obligatorie sarea cu iod în mâncarea oricui

noiembrie 18, 2016noiembrie 18, 2016Un comentariu

Bio, natural, fresh, vegan, raw vegan….traim într-o lume tot mai preocupată de alimentaţie şi oferta este pe măsură. La fel şi informaţiile. Pe internet găsim zeci de articole cu titluri care mai de care mai alarmiste despre alimente. Dar cât de reale sunt? Să luăm exemplul sării.

„Sare iodată, pericolul din bucătărie”

“Sarea iodată ne umple încet, dar sigur, de cancer”

Două titluri false!

Sarea iodată este singura care poate fi comercializată legal!

“În România legea privind iodarea sării a fost implementată în anul 2003 și prevede introducerea iodului în sare pentru orice tip de consum: uman, animal, industrie alimentară. Comercializarea sării neiodate este permisă în România doar în farmacii și magazine tip Plafar.”

Dr. Andreea-Corina Șuvoială, medic specialist endocrinologie

Iodarea sării nu a fost o decizie comercială, ci una care ţine de sănătate. Iodul este esențial bunei funcționări a glandei tiroide şi poate fi obținut prin consumarea alimentelor bogate în Iod sau îmbogățite cu această substanţă.

Dacă avem prea puţin iod în organism nu se formează hormonii tiroidieni. Ce înseamnă asta?

În cazul în care deficitul de Iod este sever și apare în timpul sarcinii, poate duce la apariția cretinismului la făt (retard mental, disfuncții neurologice, întârzierea creșterii) și la creșterea mortalității infantile. La copilul de vârstă școlară, deficiența ușoară de Iod determină apariția gușii şi a deficitului intelectual (cea mai frecventă tulburare de învățare).

Dr. Andreea-Corina Șuvoială, medic specialist endocrinologie – Clinica Bio Terra Med

Internetul este plin de articole care vorbesc despre cât de dăunătoare este sarea iodată. Adepţii teoriei conspiraţiei susţin că iodarea sării este „un experiment în masă” şi că s-a făcut pentru a îmbogăţii producătorii de E-uri. Greşit. Iodul din sare nu face parte din categoria E-urilor şi nici nu e îmbolnăveşte.

Deficitul de Iod din organism poate duce la apariţia cancerului!

„Deficitul de Iod este un factor de risc pentru cancerul tiroidian, crescând în mod special riscul de cancere tiroidiene mai agresive, cancerul tiroidian folicular şi posibil cancerul tiroidian anaplastic”

Dr. Andreea-Corina Șuvoială, medic specialist endocrinologie – Clinica Bio Terra Med

Un studiu făcut anul trecut de un grup de cercetărori elveţieni demonstrează că la nivel mondial sunt aproximativ 2 miliarde de persoane care suferă de deficiență iodată. Iar această problemă este caracteristică ţărilor din lumea a-II-a şi a celor în curs de dezvoltare.

Organizația Mondială a Sănătății are şi o recomandare legată de cantitatea de iod pe care trebuie să o consumăm zilnic, în funcţie de vârstă.

Recomandările OMS pe grupe de vârste:

· 90 mcg/zi pentru copiii sub 5 ani

· 120 mcg/zi pentru copiii între 6 și 12 ani

· 150 mcg/zi pentru copiii de peste 12 ani și adulți

· 250 mcg/zi în perioada de sarcină şi lactație

Statele Unite ale Americii şi Elveţia au dat o lege care prevede iodarea sării încă din 1920. În anul 2015, aproximativ 100 de țări din lume aveau programe naționale de iodare a sării.

Cu alte cuvinte….sarea iodată este bună în bucate!

Cât cheltuie, în medie, femeile din România pe o pereche de pantofi

iulie 29, 2016iulie 29, 2016Un comentariu

Femeile iubesc pantofii. La nebunie! Nu am vreo prietena care sa nu fie indragostita de pantofi.

Cred ca cele mai multe poze care circulă în grupurile de fete/femei sunt cu pantofi iar cuvintele cele mai folosite sunt toc, calapod, frumoasă culoare! Exclamatia devenita cliseu e: Vaaaai, cat de frumosi suuunt! iar intrebarea care vine imediat e : De unde i-ai luaaaat???

Româncele sunt dispuse să cheltuiască, în medie, 400 de lei pe o pereche de pantofi. Un lucru e cert: doamnele preferă pantofii cu tocul înalt, spun reprezentanții lanțului de magazine Veronesse, care au prezentat ultima colecție, „Pași românești”. Colecția lansată la AFI Palace Cotroceni, în cadrul unei prezentări inedite, pe acordurile artistei Alexandra Violin, păstrează farmecul pantofilor lucraţi manual, cu atenţie la detalii. Modelele cele mai extravagante sunt inspirate de pe podiumurile marilor case de modă şi sunt accesorizate cu pene de struţ şi cusute cu cristale.

Iubesc brandurile romanesti, pentru ca am convingerea ca cei care s-au incapatanat sa ramana aici fac lucruri in care pun extra suflet. Asa ca am acceptat cu bucurie invitatia la aniversarea de 22 de ani. A fost o intalnire frumoasa. Mi-a placut emotia proprietarilor, mandria ca fac ceva care bucura atatea romance.

Povestea Veronesse a început în anul 1994 cu un mic magazin de încălțăminte deschis de familia Petrescu într-o galerie comercială din București. A crescut frumos, a adus an de an modele noi și și-a consolidat poziția pe piață. Acum exportă încălţăminte în Franţa, Marea Britanie, Italia, Republica Moldova şi Singapore.

În prezent, în rețeaua Veronesse sunt trei magazine în București (unul în AFI Palace Cotroceni și câte unul pe Calea Victoriei, respectiv în centrul comercial Obor) și unul la Cluj-Napoca (în Iulius Mall). In viitorul apropiat o sa mai apara un magazin in Bucuresti.

Pantofii Veronesse ii gasiti online, aici.

Reminder: nu exista toc prea inalt, cum nu exista femeie prea slaba 🙂

Copilăria lui Enescu. Un spectacol minunat pentru copii în cadrul Festivalului Enescu

august 13, 2015Scrie un comentariu

Mai e putin si incepe festivalul Enescu. Imi place foarte tare ca organizatorii au gandit momente, spectacole si ateliere de creatie pentru copii. Va povesteam de curand aici despre Piata festivalului, unde vor fi reprezentatii cu acces gratuit marelui public.

Un alt moment important dedicate copiilor este spectacolul Copilaria lui Enescu. Vor fi doua reprezentatii la Teatrul Odeon, pe 12 si 13 septembrie la ora 11.00

Cum a ajuns Enescu din Liveni, micul său sat natal din Moldova, să devină unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai secolului XX, violonist, pianist, compozitor şi profesor?

Povestea plina de umor, perfect jucata de actorii de la Odeon, le dezvaluie copiilor secretele din copilaria lui Enescu. E un spectacol la care si parintii si bunicii afla lucruri noi. Povestea muzicala ii va fascina pe toti.

Bilete gasiti la casieria Teatrului Odeon. Mai multe detalii, gasiti aici.

Dumbrava Sibiului și Etno Tehno Parc, muzeul copiilor

iulie 12, 2015Scrie un comentariu

Sunt peste 900 de hectare de verde. Pădure şi aer curat. Ţi se taie respiraţia când ai în faţă lacul, pădure de jur împrejur si morile de vânt care parcă te duc direct în poveşti.

Am vizitat Muzeul in aer liber si mi-a placut atat de tare incat am decis sa revin acolo vara asta cu Fifi mica. Mi s-a parut un loc ideal pentru o zi cu copilul meu.

Iată si argumentele pentru a alege Dumbrava Sibiului:

– este practic un muzeu in aer liber, unde copilul poate alerga toata ziua

– este singurul loc din Romania unde copiii au practic un muzeu in aer liber dedicat lor. ETNO TEHNO PARC- Muzeul Copiilor este un spatiu amenajat in care se organizeaza permanent tot felul de activitati: cursuri de pictura, sculptura, gradinarit, tesut sau cosit . Cand am vizitat eu, era sarbatorita ia si practic era plin de copii care asistau la tot felul de demonstartii de cusut, impletit flori si scultura. Se tin cursuri in care se vorbeste despre obiceiurile romanesti

– sunt amenajate locuri de joaca

– restaurant romanesc. Mi se pare important ca oamenii care administreaza astfel de locuri in Romania au inceput sa inteleaga cat de important e sa ai un restaurant. E la mintea cocosului ca un restaurant la indemana ta te va face sa ramai nu sa pleci in oras la masa

– sunt amenajate locuri de popas daca aveti chef sa faceti un picnic in toata regula ( asta nu inseamna insa gratar cu mici si bere )

– gradinita zoologica e la 2 pasi. Este cea mai veche din Romania

– aveti la dispozitie doua pensiuni unde va puteti caza si daca sunteti mai pretentiosi puteti sa va cazati chiar la Hilton care e fix vizavi de intrarea in parc.

– daca alegeti un hotel in Sibiu faceti citeva minute cu masina pina in Dumbrava. Sunt amenajate 4 parcari asa ca no stres ca nu aveti unde sa lasati masina

Taxa de intrare pentru un adult este de 17 lei, copii sub 6 ani au acces gratuit. Mai multe detalii despre dumbrava, acees, tarife gasiti aici.

Cum ar fi să nu te mai plângi de absolut nimic timp de o lună?

martie 4, 2015Scrie un comentariu

Mi se pare un exercițiu îndrăzneț. Dacă ne-am nota gândurile și vorbele pe care le scoatem pe gură, ne-am da seama cât de mult ne plângem, cât de mult din discursul nostru e construit pe negativ. Nimic nu unește oamenii mai mult decât o situație negativă, o nemulțumire comună.

Sunt oameni care se plâng mereu. Că plouă, că e soare, că e frig, că e cald. Plângăcioșii cronici. Nimeni nu îi vrea în preajmă.

Cea mai simplă cale spre o viață mai calmă, mai liniștită începe cu un pas simplu: să nu ne mai plângem.

Complicată încercare, dar rezultatele sunt spectaculoase.

Au încercat să facă asta un grup de oameni, într-o formă organizată.

Despre proiectul lor, citiți aici.

Sursa foto: pinterest.

Fetele care nu au bani de ruj îşi muşcă buzele. Alea care au toţi banii şi le mutilează

februarie 11, 2015februarie 11, 2015Scrie un comentariu

Unii oameni se plictisesc atât de tare încât ajung să facă numai prostii. Mă uit la vedetele vieţii, oameni care aparent au lumea la picioare. Obsesia asta a frumuseţii însă parcă le afectează minţile.

Fetele care nu au bani de rujuri scumpe îşi muşcă buzele ca să le facă roşii, roşii.

Fetele care au bani de rujuri scumpe se duc la băieţii cu cuţite, foarfece şi aparate de bosumflat.

Asta e viaţa, fiecare după posibilităţi. Femei superbe şi bărbaţi hot ajung să arate a mai maimuţe. Unele mereu mirate şi bosumflate.

Uma Thruman e ultima intrată pe lista ŞOC ŞI GROAZĂ, M-AM MUTILAT!

Iată şi alţi faimoşi care şi-au bătut pur şi simplu joc de chipurile lor:

Sursa foto, aici.

Sam Smith. Cântecele cele mai frumoase apar după despărţirile cele mai grele

februarie 9, 2015februarie 9, 2015Scrie un comentariu

Imi place foarte tare Sam Smith. Cred ca in curand o sa il bata pe Robbie W. E fresh, e altceva.

Mi-a placut discursul lui care a confirmat, daca mai era nevoie, ca cele mai tari melodii pornesc de la suferintele in dragoste.

„Vreau să îi mulţumesc bărbatului despre care este acest album, de care m-am îndrăgostit anul trecut. Mulţumesc foarte mult că mi-ai frânt inima, pentru că mi-ai adus patru premii Grammy”

A accentuat atat de frumos cat de important este in viata sa te accepti asa cum esti, ca a incercat sa slabeasca, dar nu reusea si muzica suna rau de tot . Si suucesul a venit atunci cand nu si-a mai batut capul cu aspectul lui fizic.

sursa foto, aici.

Mădălin Măncilă: În România soția alege vacanța și soțul dă ok-ul pe buget

februarie 7, 2015februarie 9, 2015Scrie un comentariu

Mădălin Măncilă e un nume cunoscut în turismul românesc. Vine pe valul plin de idei non conformiste și e un marketer respectat în piață deși are doar 33 de ani.

A fost surprins cand a auzit ca vreau sa il intervievez.

L-am lamurit rapid ca nu e un interviu business si nici unul despre doruri sau amor.

Am decis sa va prezint in interviurile mele oameni speciali, pozitivi care fac diferenta in mediul lor dar care nu sunt cunoscuți publicului. Oameni cu povești frumoase, care au reușit în meseriile lor. Madalin este un astfel de personaj.

Are un optimism molipsitor, pare că pentru el a fost inventată expresia: sky is the limit.

A fost complicat să îl scoatem din zona de confort, să îl transformăm în “durul” Măncilă. Până la urmă a acceptat să pozeze în costum ( desinuegenullui) și mi-a răspuns la toate întrebările.

Cu zâmbet, desigur 🙂

De ce turism? De ce nu inginerie sau medicina?

Turismul a aparut in viata mea profesionala printr-o conjunctura fericita. Colegii si prietenii mei de apartament din momentul respectiv lucrau in aceasta industrie si iata-ma si pe mine cu deja 10 ani de experienta si experiente frumoase. In alta ordine de idei, daca nu era turism, era drept, pentru ca asta am studiat. 🙂

Care a fost cel mai dificil moment al carierei?

Ma concentrez atat de mult pe fiecare moment fericit, pe fiecare realizare, pe fiecare oportunitate, incat nu am resimtit niciodata asa zisul “cel mai dificil moment al carierei”. Sunt atat de convins ca experientele neplacute imi arata calea spre succes, incat privesc fiecare provocare extrem de relaxat. Pentru ca am lucrat in foarte multe domenii inainte sa ajung in turism, iti pot spune ca schimbarea, in general, reprezinta un moment dificil destul de greu de gestionat. Eu cred ca am gestionat destul de bine pana acum si sunt sigur ca asa se va intampla si de acum inainte.

La ce moment al carierei tale ai zis: da, sunt pe drumul cel bun!

Nu cred ca a existat acel moment si asta pentru ca sunt focusat in fiecare zi sa “asfaltez” drumul pe care ma aflu. In acest moment marketingul touristic este drumul pe care eu il consider potrivit pentru mine.

Te-ai gandit vreodata sa renunti?

Glumesti? Abia am decolat! 🙂

Destinatia cea mai frumoasa din Romania este…

In Maramures am simtit o energie extraordinara chiar daca si Bucovina mi-a oferit experiente frumoase.

Destinatia cea mai frumoasa din lume este…

Muncim atat de mult pe parcursul unui an incat atunci cand ajungem in vacanta, fiecare destinatie in care ne relaxam si uitam de presiunea zilnica, reprezinta “cea mai frumoasa destinatie din lume” . Daaar, ca sa-ti raspund la intrebare, pana acum pentru mine cea mai frumoasa destinatie din lume este Cinque Terre. Daca se va schimba ceva, promit sa iti fac un update. 🙂

Cel mai potrivit loc de pe pamant unde sa te duci in vacanta cu copiii…

Cand te duci in vacanta cu copiii o faci in special pentru ei astfel ca pentru copilul meu, anul acesta nimic nu este mai important decat sa isi intalneasca printesele la Disney 🙂

Daca Madalin Mancila ar fugi in lume si-ar lua bilet de avion pentru…

Depinde de ce fug . Unii au fugit prin Siria si degeaba. Eu as da o fuga in New York. Mi-a fost starnita curiozitatea 🙂

Ce visai tu cind erai copil?

Sa devin inginer electronist :). Probabil pentru ca atunci cand am ales cele 3 obiectele de pe tava la varsta un an, unul dintre ele a fost o surubelnita. Culmea, acum mi-e teama si sa schimb un bec 🙂

Care este cea mai urata experienta pe care ai trait-o in calitate de calator?

Cand vizitez o destinatie ii privesc intotdeauna partile frumoase chiar daca de exemplu pe aeroportul din Florenta am fost luat la intrebari de politisti in civil stiind ca vin de la Bucuresti. Una peste alta, amintirile frumoase sunt cele cu care trebuie sa ramanem si care dau culoare vietii.

Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit in viata?

Sa fiu recunoscator pentru tot ce mi se intampla frumos in fiecare zi.

Un barbat adevarat ce calitati trebuie sa aiba?

Habar n-am ce inseamna “barbat adevarat” insa cred ca decenta nu ar trebui sa lipseasca nimanui.

Care crezi ca e cel mai mare defect al femeii?

As fi tentat sa spun “curiozitatea” 🙂 insa nu cred ca e specific doar femeilor.

Multi isi muta bussinessurile in online. Ce crezi despre agentiile care functioneaza doar asa?

Online-ul reprezinta prezentul intr-o oarecare masura si viitorul intr-o foarte mare masura. Consider ca generatiile de astazi, nascute in era tehnologiei, reprezinta consumatorii de maine. Astfel, ei nu vor sti sa cumpere altfel decat cu ajutorul tehnologiei. Agentiile de turism clasice trebuie sa inceapa incet incet sa se adapteze schimbarilor de consum. In mod cert, agentiile 100% online au deja un mare avantaj chiar daca poate pentru unii sunt inca mici la nivel de business.

Madalin Mancila este in 3 cuvinte…

Optimist, Profesionist, Pasionat

Care este cea mai mare greseala pe care o fac vanzatorii in romania?

Nu construiesc relatia cu potentialul client. Isi doresc conversie rapida, ofera putine optiuni si de cele mai multe ori clientul reprezinta doar un obiectiv de atins. Satisfactia lui ulterioara conteaza mai putin.

Care a fost cel mai frumos lucru pe care l-ai auzit din gura unui strain despre Romania?

Nu stiu daca cel mai frumos insa cu siguranta surprinzator. Anume, Bucurestiul este una dintre cele mai sigure capitale europene. Pragmatic vorbind, daca ne uitam la ce se intampla acum si ce s-a intamplat de-a lungul timpului in marile capitale, omul are dreptatea lui…

Tu esti mereu asa vesel si optimist?

Stii cum se spune. Daca nu e, facem sa fie 🙂 Incerc in fiecare zi sa-mi iau energie pozitiva din ceva si astfel sa raman vesel si optimist 🙂

Daca ai da timpul inapoi 10 ani ce ai schimba?

Nimic. Prezentul este cel care conteaza.

Ce parere ai despre tursimul individual? Sunt foarte multi cei care aleg sa se cazaze in partamente in regim hotelier.

Asa este, sunt foarte multi insa eu intotdeauna am fost de parere ca profesionistii exista ca sa ne faca viata mai usoara. Eu apelez la profesionisti atunci cand trebuie sa iau o decizie in general vorbind iar daca ne rezumam la turism, desi am vazut si am invatat multe in 10 ani de cand sunt in industrie, apelez si acum la colegii mei specialisti care sa imi ofere consultanta si solutii pentru vacanta mea.

Care este cea mai mare frica a ta?

Sa nu imi pierd optimismul.

De ce serviciile romanesti parca nu se mai fac bine niciodata?

Cred ca este vorba de cultura ospitalitatii pe care de exemplu turcii o au foarte bine dezvoltata. La noi din pacate, am observant ca pentru unii din front desk, ar fi mai usor sa iti spuna Luceafarul cap coada decat sa iti zambeasca frumos.

Care este cea mai traznita cerere de oferta pe care ai primit-o vreodata?

Transfer cu elicopterul aeroport-hotel-aeroport. Nu stiu daca e traznita dar e cel putin interesanta. 🙂

Cine alege vacanta in Romania? Sotia sau Sotul?

Cu siguranta sotia alege si sotul da ok-ul pe buget :)) si nu sunt absolut deloc un misogin.

Daca ai avea 1 milion de dolari in cont unde ti-ai cumpara o proprietate?

Cu banii astia abia daca iti cumperi o proprietate draguta in Bucuresti pe Kisseleff . Nu m-am gandit, da-mi putin timp sa-I fac :))

Daca ai avea pe mana bugetul pentru a promova turismul romanesc ce ai face?

E foarte greu sa ajungi sa ai pe mana un buget insa e si mai greu sa ai capacitatea de a cheltui correct acei bani. Cu siguranta as incerca sa fiu efficient.

Ce le spui celor care vor sa isi fac o agentie de turism? De afara biznisul pare simplu, plin de vacante prin lume. Stiu ca nu-i chiar asa…

Business-ul e business dincolo de frumusetea industriei sau a vacantelor. Le spun sa trateze o agentie de turism ca pe un business serios, adica cu pragmatism, apoi sa adauge pasiune si muuuulta perseverenta. Nu se vor imbogati din asta insa cu siguranta vor avea parte de experiente inedite.

Cate ore muncesti in fiecare zi?

Eu sunt de principiu ca nu conteaza cat muncesti ci cum muncesti. Cu toate acestea, nu reusesc sa ma opresc mai devreme de 10-12 ore in fiecare zi. In weekend in schimb o fac foarte foarte rar si asta pentru ca sambata si duminica sunt zilele in care ma incarc cu energie pentru saptamana ce urmeaza.

Cine te sprijina cel mai mult in tot ce faci?

In mod cert familia este cea care imi ofera echilibrul de care am nevoie in fiecare zi. In acelasi timp insa, trebuie sa recunosc ca sunt un norocos pentru ca am in jurul meu oameni extraordinari, oameni in care cred, care au incredere in mine si care ma insipira in fiecare zi.

Ai timp tu cu tine, doar pentru tine?

Imi este foarte greu sa-l gasesc insa ma ambitionez ca in fiecare weekend sa petrec 3 ore la Orhideea Spa , un loc unde inot putin, ma relaxez citind si unde imi pun ordine in ganduri. Recunosc ca nu reusesc sa leg doua sau trei weekend-uri la rand insa perseverez. Ma ajuta foarte mult . 🙂

foto: Adi Popa

makeup : Alexandra Stoica make up

Locatie Readers Cafe

Fifi știe!

Vezi ce spui!

Etichetă: Viață