Oamenii simpli fac diferența

26 septembrie 2025, 17:11

Mi-a murit mașina într-o intersecție, pe Șoseaua Fabrica de Glucoză, un drum sufocat zi de zi, dar mai ales la sfârșit de săptămână.

Eram prima la semafor, vineri după-amiază. Câte ghinioane poți număra într-o zi?
Pun avariile și îl sun pe colegul Petrică, să mă salveze cu o platformă.

Se face verde. Într-o clipă încep claxoanele, cu furia specifică bucureștenilor obosiți de trafic. Cobor, ridic brațele a neputință și le spun:
— A murit, nu mai pleacă. Nu mă împușcați!

Șoferul din spate își ia mâna de pe claxon abia după câteva secunde, care par ani. Cei din spatele lui continuă. Mă depășesc cu sprâncene încruntate și cu vorbe înghițite.
Nimeni nu se gândește să oprească să mă ajute. Vorbesc cu Petrică, vorbesc cu soțul să anunțe mecanicul. Două minute de haos și claxoane, deși era evident că o mașină oprită cu avariile puse are o problemă.

Nu știam ce să fac. Deodată apar trei bărbați în fața mașinii.
Unul vine spre mine, geamul era coborât:
— Haideți, doamnă, să vă ajutăm. Vă împingem noi mașina.
— M-ați văzut din mașină și ați oprit? întreb uimită.
— Nu, doamnă. Suntem de pe șantierul de vizavi. Le-am zis băieților: „Hai să o ajutăm!”

Și s-au pus pe treabă. Unul a blocat prima bandă, ceilalți doi au împins mașina pe trotuar.
— Gata, doamnă, sărumâna, nu mai fiți supărată. A murit ambreiajul, se rezolvă. Stați liniștită.

Apuc doar să spun un „Mulțumesc!” și dispar. Fără să ceară nimic.
M-au lăsat cu un gând puternic: tot oamenii simpli sar primii. Și tot ei sunt cei care nu așteaptă nimic în schimb.

Ce lecție frumoasă! Mi-au făcut ziua mai bună.