Andreea de la 30rocks s-a uitat la mine si a zis. Uite o femeie senzationala de 30 de ani care ar putea sa scrie pe platforma 30rocks. Cine poate sa stie mai bine cum e viata la 30 de ani decat o femeie care are aproape 40?
Si mi-a zis o dată, mi-a zis de 2 ori…intr-un final am zis ok, nu de alta dar treceam de categoria 30-40. maine-poimaine.
Prima aparitie e de fapt a copilului care nu spune lucruri traznite, ci mai degraba serioase despre iubire.
Aveti articolul, aici.
Pe vremea copilariei mele n-auzise neam de neamul meu de parenting.
Umblam cu cheia de gât, le spuneam alor mei mama şi tata, ştiam că n-am voie seara la televizor şi nici pe dulap unde stătea GEAMANTANUL. Un geamantan plin cu acte şi poze dar şi cu ciocolată elveţiană.
Vorbeam non stop, eram super obositoare, îi secam cu energia mea.
Părinţii mei s-au comportat ca nişte părinţi. Nu erau prietenii cărora le spuneam secretele cele mai secrete, nu stăteam cu mama la bârfă şi tata habar nu avea ce băieţi îmi plac.
Aveau o obsesie cu şcoala să mă ţin de ea. Bună obsesie, zic. Io-s conştientă că ei în paranoia grijilor pentru mine m-au ţinut pe drumul ăla bun.
Tata m-a învăţat să fiu punctuală. I-a ieşit până la un punct.
Mama m-a învăţat să fiu mai potolită. Şi mai ordonată. A încercat. Ce să se lipească de mine cea mai agitată, guralivă şi dezordonată persoană din lume? N-are legătură cu educaţia, ţine de firea mea de fifi. Mama mă tot presa să nu ies nerujată din casă. Şi acum avem discuţii din cauza asta…
M-au iubit şi au avut grijă să nu îmi lipsească nimic, deşi vremurile n-au fost excepţionale mereu.
Au fost nişte părinţi stricţi. Acum privind în urmă, mă bucur că au fost aşa deşi îmi venea să fug de acasă de 10 ori pe zi când auzeam da tu când înveţi?
Chestia cu prietenia cu copilul tău o înţeleg până la un punct. Şi eu o tratez pe Maria ca pe un adult, ca pe o prietenă a mea. Ne spunem secrete. Vorbesc serios cu ea, nu o giugiulesc ca pe un copilaş. Ea răspunde tot ferm ca un adult. Deşi, deşi are nici 5 ani. Îmi dă nişte replici care mă lasă mută.
Spun că înţeleg chestia cu prietenia până la un punct. Până la punctul ăla în care trebuie să îi spui NU copilului tău. Şi prietenii nu prea îţi spun NU.
Ştiu. Are doar 5 ani. Dar aş vrea să nu greşesc.
M-am tot gândit că ar fi o idee bună să fac o serie de interviuri pentru blog.
Da’ nu genul ce flori vă plac și ce planuri aveți în viață. Interviuri cu oameni dragi mie. Discuții necenzurate. Încep cu Paula, autoarea Nu mi-e frică!
E prietena mea de 15 ani. Rezistă. Incă:) Interviul e realizat pe facebook. am lasat discutia intacta. Have fun, sa nu aud comentarii legate de limbaj:)))
Din pacate nu sunt mai desteapta. Daca se intampla asta acum as fi fost notarita. Si o sa te dezamagesc. Nu sunt nici mai misto. Desigur daca eram …acum as fi fost intretinuta. Pe mine m-a luat de harnica!
Erai importanta la Pro Tv Brasov. Si spuneai ceva la o statie. „Alo Vulturu…aici Corbu”. Plm. Te-ai uitat la mine si mi-a spus cu tupeu. „Imi place de tine. Imi plac sprancenele tale.” (Pentru cei care nu au avut sansa sa ma cunoasca….nu exista sprancene mai urate ca ale mele). Atunci m-am gandit ca ori esti prefacuta ori esti tampita.
Desi o folosesc des in sensul ca este mereu in discutiile mele …adica nesimtitilor care ganditi pornografic…imi bag pula zilnic…din reflex… nu am asa ceva la purtator. Dracu’ stie cum iubesc ei! Misto unii dintre ei! Misto rau! Diferenta este ca atunci cand se prind ca sunt „prinsi” sau „aprinsi” exista riscul sa o rupa la fuga. Noi vrem poezie. Adica eu …vreau poezie. Vreau sa imi cante sa ma danseze sa imi pupe incheieturile sa imi ia flori sa ma sarute pe frunte sa ma duca la mare iarna. Eu sunt asa cum ai spus tu. Alerg printre masini in timp ce el sta ca boul la semafor si se gandeste. „Rosu-verde. Rosu-Verde. Trec sau nu trec strada?!”
Nu draga!!! Cum poti sa crezi asa ceva. Ei pun pret pe lumina din ochi. Caldura din suflet. Ciorapi si chiloti curati plus o masa calda gatita aproape la fel de bine ca mama.
In mintea mea i-as spune sa te fut de trist care esti ca te-ai insurat cu aia care e mai nasoala ca mine. Oricum esti deja bosorog si nu vreau sa iti fac frectie. In realitate ….as fi eu si nu as scoate niciun sunet de jena!!!
Exista da. Eu sunt adepta acestui tip de prietenie. Am prieteni barbati de la care am invatat multe. Adica sa beau sa injur sa ma uit prin ochii lor la femei. Șiu ca nu pot sa fiu prietena in adevaratul sens al cuvantului cu un fost iubit.
Aici gresesti. Fifi si Lola nu mai au cum sa sfarseasca pentru ca din noiembrie incoace impart acelasi ISBN. Altfel spus si in 2114 exista riscul sa se gaseasca cineva care sa vrea le afle povestea. Daca te referi la noi doua….ca tot semanam cu ele cat de cat…nu suna rau desi eu prefer Argentina.
Culmea….NU este ” Capitolul meu preferat”. Cred ca sunt doua.
Ala cu Dragoste. Da dragoste.
T
E
I
U
B
E
S
C.
Si cel in care ea viseaza ca moare si il intalneste pe Gelu.
Ca am intarziat si am dat cu pumnii in portiera. Strigam ca o bezmetica: pula, pula, pula ma fac de cacat. Acolo ma asteptau oameni senzationali din toate etapele vietii mele. Eram atat de cretinizata incat nu mi-am recunoscut colega de banca din liceu si de garsoniera din facultate. Retin ca tu tremurai. Amalia era emotionata. Eu pentru ca nu aveam nimic in cap am spus doar ca sunt misto…iar Mario a inceput sa tipe ” Caranfileee te iubesc!”
Ca aceasta carte este despre mine. Adica despre ei….Si mi-a mai spus cineva important un cuvant mare dar nu il spun pentru ca imi este rusine.
„De tine si de noi. De noi doi amandoi”. Pai…sa nu ajunga Steaua in B. Sa nu ma trezesc a doua oara in viata mea ca am ciorapii rupti la opera. Sa nu ma amorezez de un taximetrist. Sa nu infiez un piton calcat de masina. Mda…si ma tem ca o sa mor proasta. De bun simtz era sa ma intrebi de ce Nu mi-e frica…dar o sa ma intreb singura. NU IMI ESTE FRICA sa iubesc! Chit ca uneori iubesc gresit. Adio.
Ieri mi-am pierdut un cercel. Pardon, CERCELUL. mic, finut, cu diamantele cele mai mici din lume. Pierdut.
Azi cind am iesit din casa am asistat neputincioasă la scena incredibilă in care un telefon zboara şi aterizează. Pardon, TELEFONUL. Blackberry bold. Chiar că bold a rămas fără display. Ruşinat îşi face încă treaba chiar dacă are faţa total belită.
Sunt zile în care pur şi simplu nu ar trebui să ies din casă. Să nu ating nimic.
E doar un cercel, mi s-a spus. Nu, chiar nu era doar un cercel.
E doar un telefon. Nu, nu e doar un telefon.
Nu pun preţ pe chestiile materiale, se ştie. Dar la anumite lucruri chiar ţin. Şi nu ştiu cum se face că exact pe alea le pierd/ distrug.
Sper că Moş Crăciun să nu mă penalizeze pentru asta. Sper!
Tu ce-ai stricat ultima dată?
Dragă Moș Crăciun,
dacă tot de dai tu super șmecher în materie de cadouri, află de la mine că am găsit niște haine cool pentru copii.
Nu mi-au plăcut niciodată uniformele și mă umplu de spume când văd aceleași rochițe cu minnie peste tot. no offence, minnie:)
Așa că Moșule take a look la colanții ăștia de la mamicool:
Ca mamă de copil pe care nu îl îmbraci cu orice, hainele astea chiar sunt altceva. 100% bumbac organic și 100% super funny.
Și tot de la o rochie la final care face diferența:)
Așa că Moșule, daca vrei ceva original zic să te uiti pe site. Apropo, vezi că găsești și haine pentru viitoarele mămici că din câte știu eu, tu, Moșule nu ții cont de vîrstă, nu?
Am fost acum câteva zile cu Maria la teatru pentru copii, la spectacolul Albă ca Zăpada.
După două experienţe nefericite la teatrul de păpuşi, unde am văzut două povesti in care abia recunoşteai personajele pentru că nah tinem cu orice preţ să modernizăm totul şi uităm de la ce am plecat, am mers aşa cu o uşoară neîncredere.
Dar, doamnelor şi domnilor! Super surpriză! Am văzut un mega show.
Costume, lumini, poveste respectată ca la carte, actorii geniali, efecte speciale, totul dar totul a fost WOW. Să nu mai spun că la final copiii se pot urca pe scenă la o sesiune de pupături cu Albă ca zăpada…Bine, in timp o sa inteleaga ei in viata ca florile trebuie daruite vrajitoarei ca sa iti faci traiul usor:)))
Dar, dar şi mă doare să admit asta: spectacolul suferă din cauza sălii Rapsodia. E frig. Tare frig. Bate vântul. Chiar şi aşa merită să puneţi o haină groasă şi să vedeţi un spectacol genial. O sa va bucure daca aveti 4, 20, 30 sau 60 de ani:)
Emanuel are 6 luni şi niciodată nu va simţi căldura mamei lui. Femeia a murit dându-i viaţă.
Dorin e fratele lui Emanuel. Are 5 ani jumate. Stă cuminte la poză cu Mădălina. Fetiţa are doar 3 ani jumătate. Ochii le sclipesc. Acea sclipire a copilăriei. Dar e o tristeţe în ochii lor. Sunt prea mici să ştie cum e viaţa de fapt dar cumva îşi dau seama că la ei, la ei nu e roz.
3 fraţi.
Un tată care munceşte pentru un salariu de nimic.
O cameră de 14 mp în care nu au nici măcar dulap.
O mamă care lipseşte pentru totdeauna.
Un tablou trist. Tabloul familiei Deteşean.
Am un copil minunat căruia nu îi lipseşte nimic material. Un copil care va primi întotdeauna un răspuns prompt când va striga MAMA.
Prietena mea, Nadina vrea să îi ajute pe aceşti copii. Să aibă măcar o casă decendentă.
Întreaga poveste o găsiţi aici:
http://www.schimbaoviata.ro/familia-detesean/
https://www.facebook.com/casadinsuflet
Donatii se pot face în contul Fundaţiei Mereu Aproape RO85BRDE450SV07558544500 LEI
Banca: BRD GSG SMCC
CIF 18212553
Specificaţi că banii sunt pentru familia Deteşan!
Dragilor,
Pentru campania Adopta un bunic mai aștept mailuri de la voi până mâine seară. Miercuri, împreună cu Ana Maria Roman de la care am aflat aceste cazuri disperate, vom face o împărțire în funcție de zona în care stați.
Pentru cei care nu știu, vrem să ajutăm bătrâni singuri și foarte săraci. Oameni care împrumut la CAR 20, 30 de lei. Oameni care stau singuri și nu au ajutorul nimănui. Nu e vorba doar de a face un gest de Crăciun, ci de a îi ajuta pe termen lung.
Le mulțumesc tuturor celor care au scris, nu vă scriu numele aici pentru că mulți nu vor asta.
Aveți aici toate detaliile:
http://fifistie.ro/2013/12/05/un-bunic-fericit-e-cel-mai-frumos-cadou-de-craciun/
Te-ai intrebat vreodată unde se duc emoțiile oamenilor?
Adevărul e că da. Ce se întîmplă cu energia aia perfectă pe care o ai când ești emoționat. Când de bucurie îți simți lacrimile în tine și ochii cum îți strălucesc.
Ne-am obișnuit să auzim mereu: Eeee, cum să ai emoții? De parcă emoțiile sunt ceva rău…
De 18 ani de când lucrez în tv am emoții în fiecare zi. Uneori abia perceptibile. Alteori emoții mari. Și mă bucur, mă bucur din tot sufletul că le am. Întotdeauna m-am bucurat că am știut să mă exteriorizez. Cred că o luam razna dacă eram introvertit. Nu, fifi e genul cu zgomot și aplauze cum spune autoarea.
La fel și în prietenie și în iubire. Când dispar nerăbdările reîntîlniri îți dai seama că s-a terminat.
Mă tot gândesc la Crăciunul de anul ăsta. Am decis să adopt un bunic. Și da, am mari emoții….
Ascultați-l pe maestrul Belgan în deschiderea concertului Vunk ( cred că la concerte emoțiile colective fac ravagii foarte faine in sufletele noastre☺ )
Bărbaţii au de mici găşti mai mişto.
Se înţeleg mai bine şi în principiu se ceartă mai rar. De obicei, din cauza unei fete. Rar, dar se ceartă.
Pieteniile lor rezistă mai mult. Eu ştiu o singură gaşca de fete care rezistă de 20 de ani. Cam atât.
Bărbaţii sunt mai deschişi la minte şi muuult mai relaxaţi, mai superficiali în dezbaterea de gaşcă şi nu, nu sunt misogina. Ei nu despică firul în patru şi dacă sunt 5 împreună la bere, nu merg pe nişa drama queen. Nu-şi comentează pe la spate pantofii aleşi greşit, îşi ţin mai bine secretele şi sunt muuult mai solidari la big shit.
Îmi place tare ultima melodie Vama cu Guess Who. Chirilă este cred cel mai liber ever om şi Guess Who este un domn. Genul care spune Sărutmâna la fiecare propoziţie (am avut ocazia să vorbesc cu el la telefon). Cu gândul la gaşca pe care n-am avut-o niciodată tot ascult melodia asta cu zilele fericite.
Acest post face parte din campania mea mentală cu trăitul în prezent.
” Maşina vieţii am vrut s-o întorc spre copilărie…dar maşina vieţii nu poate să-ntoarcă…prezentul tău se uită fix la tine, cum-l ocoleşti preocupat de ce se întâmplă mâine…
Hai că ne-am pus pe treabă și în momentul ăsta pot spune că sunt super uimită de cât de mulți prieteni empatizează cu drama bătrânilor singuri.
Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje. Sunteți MEGA OAMENI și mă înclin în fața voastră.
Aici e întreaga poveste a bunicilor: http://fifistie.ro/2013/12/05/un-bunic-fericit-e-cel-mai-frumos-cadou-de-craciun/
Iată și ce spun oamenii, oamenii ăia frumoși de gândesc cu inima:
RamonaAm vazut articolul tau, sharuit de catre Bogdana Dobre pe facebook si am intrat, nestiind exact despre ce e vorba. Stiu doar ca mie mi-a murit bunica in august acum si bunicul meu a ramas fara ea de Craciun iar titlul era optimist si am intrat…pur si simplu. Nu m-am gandit ca tema articolului este aceasta dar recunosc ca m-a facut sa oftez adanc, sa simt un fior si o tristete in suflet si sa-mi doresc sa fac ceva pentru o bunica sau un bunic care n-are pe nimeni…As vrea, daca se poate, sa incerc sa fac un batranel fericit, pe langa faptul ca este ingrozitor de trist ceea ce se intampla cu ei sunt convinsa ca bunica mea, de acolo de sus, din ceruri si-ar dori sa fac asta si asta simt si eu ca imi doresc sa fac.LauraTocmai am citit postarea de pe blogul tau si m-am hotarat sa-ti scriu. Felicitari pentru gestul minunat pe care il faci incercand sa faci cunoscuta situatia acestor oameni in nevoie!…MariaAm citit articolul tau de pe blog cu batraneii… Eu am mai fost voluntar tot cu batraneii la Principesa Margareta si la o asociatie din Franta. As vrea sa ma implic…Astept cu nerabdare un raspuns din partea ta.
Eu chiar voiam sa gasesc un batran sau un cuplu de batrani, singuri si nevoiasi carora sa le duc cate ceva pentru sarbatori. Chiar si dupa sarbatori, pe termen lung.
Vă aștept în continuare mailurile la fifistie@gmail.com. Strângem doritori de fapte bune timp de o săptămână, apoi o să împărțim adresele de bunici.
Share is caring!
|
|
Eu nu mai am bunici.
Pe cei din partea tatei i-am pierdut înainte de a îi cunoaște.
Copilăria mea a fost una plină de dragostea bunicilor mei, tata Gheorghe și Măruța. I-am pierdut și pe ei. Bunica s-a dus ultima acum 26 de ani. Am încă vie în minte imaginea ei. Dragostea. Căldura. Nerăbdările. Vorbitul mult și tare. Veselia. Pe toate le-am moștenit de la ea. Cred că nimic nu se compară pe lume cu dragostea bunicilor ( văd asta în fiecare zi la bunicii copilului meu)
Sunt însă pe lume bunici fără nepoti…
Ieri, cu puțin timp înainte de a intra în emisie am citit pe facebook mesajul anei, colega mea:
Bon! Am primit lista de la CAR Omenia cu pensionarii cei mai saraci din Bucuresti. Colegii care isi doresc sa isi ia cate un pensionar pentru a il ajuta lunar cu hrana sau medicamente sa imi scrie in privat. E un proiect pe termen lung, in sensul ca odata ce ii luati va si asumati responsabilitatea pt ei. Voi raspunde doar la mesajele celor pe care ii cunosc personal (pentru siguranta batranilor). RESTUL puteti sa va adresati direct celor de la Casa de Ajutor. Sunt foarte receptivi si va vor gasi imediat un pensionar nevoias.
Imediat am vrut să știu mai mult despre oamenii ăștia. Și am vorbit cu Ana. Am aflat că sunt bătrâni singuri, care nu au rude, oameni care fac împrumut la CAR 20 sau 30 de lei…m-a bușit plânsul. instant. Cum să faci cerere de imprumut pentru 20 de lei? Cât un taxi, cât o băutură în centru vechi….
Vorbim de oameni singuri, extrem de săraci, foarte bătrâni. Nu au nimic. NU au chiar nimic. Mulți poate vor doar o vorbă bună, o mângîiere. Un gest care să le încălzească bătrânețea asta prea urâtă.
În tabel aveți vîrste și sume. Te cutremuri. Nu, nu sunt trecute numere de telefon pentru că nu au telefon.
Draga Moș Crăciun, un bunic fericit e cel mai frumos cadou din lume.
Dragii mei, vă rog să vă gândiți puțin ce ar însemna pentru acești oameni ca cineva să îi viziteze, să le ducă o supă caldă, să le asculte poveștile din tinerețile care pariez că au fost pline de speranță.
Vă aștept mailurile pe fifistie@gmail.com
Foarte tare acest clip. Cantitate vs calitate.
Zeci de cafele negre vs un caffe latte.
Un pahar de cola vs un pahar de lapte.
Imi plac genul asta de comparatii ilustrate pentru că rămân la părerea clasică: o imagine rămâne mult mai clar întipărită în minte.
Renunţi greu la obiceiurile proaste.
Eu m-am despărţit de cola după o iubire de 20 de ani. A fost greu. Şi când mă simt super bine sau sărbătoresc ceva, mai beau totuşi o cola. Nu mai pot sa bea 2 l. Nu mai are acelaşi gust….
Dar cum, cum să renunţ la caffe latte şi să beau cafea neagră?
Buna ziua numele meu este fifi si sunt prietena lolei. Tocmai am intrat in istoria literaturii, aplauze, va rog:) cind i-am spus paulei trebuie sa scrii o carte ea se tot codea si ca o sa o conving i-am spus: daca tu scrii, eu vorbesc la lansare. Asa am ajuns eu aici. bine ca nu exista vorba aia spune-mi cine vorbeste la lansare ca sa-ti spun cat de buna e cartea:))) ma tot gandeam ieri cum sa va prezint cartea. As vrea sa fiu laudaroasa acum, dar sincer laudaroasa si sa va spun ca pina la 39 de ani am citit sute de carti. Va recomand cartea prietenei mele asa: hai sa facem impreuna un exercitiu. Sa ne imaginam ca din acest moment ramane singura carte din lume. Eu una o vad ca o carte pe care pot sa o citesc in fiecare zi. Si sunt sigura zi de zi pot sa gasesc ceva nou. Nu mi-e frica este o carte despre iubire. In cele mai sincere forme ale ei. Despre oameni care ard impreuna dar si separat, despre timpul care in iubirea adevarata nu exista, despre femei frumoase si nebune, despre barbati lasi, despre tandrete si despre concret. As vrea sa va spun ceva: dupa ce am citit cartea am ajuns la concluzia ca femeile iubesc mai misto ca barbatii, sunt mai curajoase si mai nebune. Cu siguranta mai nebune. Un barbat nu putea sa scrie un asemenea procesc al iubirii. Sa va spun despre lola putin: e genul cu care mergi pina la capatul pamantului, are picioare lungi, ii plac parfumurile frantzuzesti, e femeie, femeie. Adica stie ca sexul e vital dar si ca mr proper si ciorba de fasole cu ciolan au mega importanta in managementul relatiei. Cat despre fifi, ea e bine sanatoasa. Iubeste si e iubita. si va ramane prietena lolei. Pina la urma doar lola i-a dat sansa sa vina la lansarea asta unde se poate poza cu toate divele pamantului, chiar și cu doamna Esca:) So, cititi cartea si iubiti-va mult.
Unii seamănă cu noi, alţii mai deloc.
Mă uit în cercul meu foarte restrâns şi văd multe zâmbete. Oameni care iubesc viaţa şi se bucură de ea.
Când cineva cade, din prostie sau răsfăţ, rândurile se strâng rapid. Nu e loc de lacrimi şi mângâieri: vaivai, ce-ai păţit. E loc de râsete şi de miştouri crunte: Tu, tu ai viaţă de căcat? hahahaha.
Până la urmă cred că pentru asta sunt prietenii foarte importanţi: să aibă răbdare şi să râdă de tine când cazi într-o nişă care nici măcar nu e a ta. N-ai ce căuta acolo…
Cum spunea Maria mea: prietenii te ridică atunci când ai căzut. Şi sunt cei cărora le dai ciocolata ta? nuuu:) Aici e o diferenţă de gândire: eu aş da cicolată deşi toată lumea ştie ce înseamnă ciocolata pentru mine….
„Da, Fifi, ai dreptate. SINGUR nu ai ce să cauți într‐o relație, iar eu nu știu să număr din trei în trei. Dacă aș fi fost bărbat, ți‐aș fi scris versuri pe cer. Plăteam o escadrilă, sau mai degrabă învățam să pilotez. Și ți‐aș fi spus că nu contează nimic mai mult pe lume ca zâmbetul unei femei.”
* fragment din cartea Paulei Sacui, ” Nu mi-e frică„.
Lansarea: 23 noiembrie ora 14.00 la targul de carte Gaudeamus .
Nu mi-e frică!
E cartea Paulei, sora mea cea mai nebuna care scrie de iti ia mintile.
Nu e o carte usoara, nu e o carte pentru oameni plati, nici pentru rusinosi. E o carte plină de tupeu si de nerv. Iată ce spune autoarea:) :
Chit ca intra in literatura printr-un viol, „NU MI-E FRICA” este o carte delicata! O carte cu multa iubire si ura. Nu stiu sa traiesc normal…dovada ca n-am inca o asigurare de viata. Eu traiesc la extreme. Sunt labila. Eu nu pun virgule… pun numai punct. Pentru cei care se intreaba inca…desi semanam nu sunt eu cucoana aia de pe coperta. Eu sunt cealalta. Mult mai cuminte cu un aer de secretara parasita de Gicu intr-o statie de metrou. Hai la revedere ca ma emotionez si plang repede.
In carte apare si Fifi. E prietena care o incurca si mai mult pe Lola in gandurile ei. Cu voia paulei vă dăruiesc un capitol:)
— Uită-l. Îți impun. Uită-l. Se știau de 15, 16 ani. Ciclic auzea porunca asta. Tonul era același. Tăios. Ei erau mereu alții. Niște numere până la urmă, cărora părinții le-au dat desigur nume, ca să nu îi arunce așa, alandala, prin lume. — Uită-l. E tot ce am să-ți spun. Era sigură că ăsta o să fie verdictul. O cunoaște ca pe buzunarele ei. Poate chiar mai bine. Îi spunea Fifi. Erau prietene, râdeau la aceleași glume, goliseră împreună câteva vagoane de sticle, s-au felicitat când au fost mirese. Au lăsat salarii prin baruri și cluburi, au fost la concerte, i-a dat sutienul de dantelă al mamei ca să ia autograf de la Minculescu. Și a luat. A luat pentru că fifi avea tupeu. Avea tupeu chiar și atunci când se prăbușea. Cu o seară înainte au stat ochi în ochi, după ce discutaseră de cinci miliarde de ori la telefon. — Fată, ai înțeles care e problema, de fapt ?!Noi ne-am îngropat de vii. Am uitat să fim noi. — Mda. Am uitat. Am fost mult prea ocupată să fiu perfec tă. Am vrut să fiu cea care dă cel mai bine cu mopul. Și am luat premiu. Am luat și coroniță. Am vrut să fiu șefă. Șefă peste tot. Și acasă, și la birou. Să am control. Cu mine faci mișto doar dacă îți dau eu voie. Eu pot să îmi cumpăr, dacă vreau acum, o sută de rochii. Pentru că pot. Pentru că nu am limită. — Lola, te rog să nu bocești. — Nu bocesc, fată, îmi curg ochii. Cred că se transformă și se fac albaștri. Ca ai lui… — Să luăm partea bună a lucrurilor. L-ai uitat. — Da’ cu ce preț ! — Cu prețul că ai înviat. Ce, nu-I mișto ? No brain, no pain. No pain, no love. — Fată… Să te fut ! — E vina mea. Eu te-am încurajat și am spus că o să te îndrăgostești, că e la fel ca… — Nu, nu-i așa. — Văd, dar tare n-aș fi vrut. Eu aș fi vrut ca tu să ai o poveste ca a mea. Dar în povestea mea el e un domn, nu un bou. Tu nu ești ca mine. Tu suferi. Iei lumea prea în serios, nu ca pe o vacanță. Aici pierzi ! Lola era conștientă că da. Nu știa cum să se poarte nici măcar în concediu.
Nu mi-e frica! se va lansa la targul de carte Gaudeamus in 23 noiembrie la ora 14.00. Va astept la lansare. Va mai bat eu la cap pina atunci cu fragmente din cartea care acum citeva luni nu era nici in visul Paulei.
As vrea:
1. sa nu ma mai enervez
2. Sa fiu mai calma, desi cel putin aparent in ultima vreme sunt foarte calma
3. Vocile din capul meu sa cada la pace. Ma obosesc ingrozitor
4. 4-5 zile de concediu lunar. Departe. A se nota ca nu am cerut o saptamana
5. Sa nu mai adorm seara atat de devreme. Dorm prea mult in ultima vreme si asta ma sperie:)))
6. Sa port tocuri zi de zi. Dar, lenea invinge uneori. Deseori
7. Sa fac oamenii din jur sa inteleaga ca NU inseamna NU.
8. Sa vina U2 in Romania. De fapt, n-as vrea. Mai bine sa faca un turneu mondial si sa ma tin dupa ei.
9. Sa am rabdare. Nu am. Dar macar recunosc
10. Mos Craciun sa imi dea naibii un semn ca exista. Cat sa mai cred in povesti?
Totul aspirational. Cum ii sta bine lu’ fifi. xoxo, dears:)
ps. sa ploua mai mult daca se poate. astept noiembrie cu november rain. multumesc
Stateam amandoua in casa cu miros de baba si naftalina, cu peretii verzi si plini de sclipici.
Te cunosc de cand erai reporter de noapte si imi dadeai lectii de bun simt. Te cunosc de cand certai ministri la telefon si plangeai de suparare ca nu iti iese reportajul vietii.
Imi aduc aminte cum iti spuneam: „tu o sa ajungi cineva” iar tu radeai si-mi spuneai „siguuuur”. Iata ca viata mi-a dat dreptate!
Mi-e dor sa ma asculti, sa te blochezi la prostiile pe care le spun si sa radem ca nebunele. Sa imi spui de zece ori pe zi: „tu esti normala la cap?”
Cred ca in viata oamenii au parte de cateva intilniri cu adevarat importante. De multe ori constientizeaza cand e prea tarziu si pierd din prostie sau din neglijenta prietenia. Nu e cazul nostru. Parca te aud: Fifi, asa ceva nu se poate!
And you lost yourself in the summer rain…