Discutie saptamana trecuta la telefon:

– Ce faci Maria?
– Bine, am un secret. ( e laitmotivul copilariei treaba asta cu secretele )
– Ce secret?
– Ei mama, am si eu ca orice om secretele si grijile mele. 
– Grijile? Dar ai tu habar ce-s alea griji?
– Mda, nu chiar. O sa aflu la 12 ani.

Cumva, in mintea ei a intrat ideea ca la 12 ani o sa fie matura. Si asociaza maturitatea cu grijile.


Mi-aduc aminte de copilaria mea. Cind o vedeam pe mama ingandurata. Si nu intelegeam. Nu stiam eu ce-s alea griji, necazuri. Ma tineau departe de ele. Imi faceau toate poftele si nu asistam la discutii despre problemele de zi cu zi: ” Vreau si eu sa stiu ce se intimpla. Las ca te faci tu mare si o sa ai timp de de astea.”  Trageam cu urechea pe la usi si auzeam discutiile mai mult sau mai putin grave. Cand mi se parea ca e nasol ce aud fugeam in camera mea si ascultam brusc sfatul parintesc. Nu, nu e  treaba mea pina la urma si imi vedeam de jocurile si papusile mele.

O viata fara griji e ca un mare premiu la loterie. Toti visam la asta. Cei mai multi dintre noi nu ne luam niciodata bilet. Unii nu avem sansa, altii nici măcar nu ne punem problema.

– Maria, daca doi oameni se iubesc si unul sta intr-o tara si celalalt in alta tara, la mii de kilometri distanta, cat timp poate sa reziste relatia?
 – Mult!
 – Cat de mult? 
– 100 de ani!
 – Cum asa?
 – Pai daca se iubesc rezista mult si bine!

Cam asa gandesti la 5 ani. Roz. Diafan ca norii care ne despart si care transforma niste km …din matematica… in poezie. 

Ulterior in viata realizezi ca nu tot ce zboara se maninca. Ca doar nu o sa mananci tocmai avionul care te duce la el. Foarte putini sunt cei care cred in povestile la distanta. Am fost invatati sa credem ca ochii care nu se vad se uita. Eu as zice ca depinde de ochi. Si de cat de buna iti e memoria. Nu dioptria. Desigur, multi s-au fript visand la sufletulpereche de peste mari si tari in timp ce obiectul iubirii isi gasise o dragoste din localitate.

La intrebarea care e cel mai important lucru intr-o relatie la distanta pentru ca povestea sa reziste primul raspuns a fost aproape unanim: INCREDEREA.  Ma rog. Eu cred ca cea mai importanta e dragostea. Aia cu nabadai. Si mai e si soarta ca daca e sa fie ,daca nu, nu. Ar fi si timingul. Pentru că o iubire intre doua aeroporturi e palpitantă, dar daca ne trezim brusc ca nu suntem pe acelasi fus orar?

Ce spun oamenii? Unii dau sanse… altii exclud din start că  genul asta de poveste poate rezista. Care este insa cel mai important lucru pentru ca povestea sa mearga mai departe? Mi-am intrebat prietenii si iata ce spun ei: 

Sentimentele. Daca exista. Si mplicarea, desigur.

Acelasi lucru (sau aceleasi lucruri) are contează și într-o relație „de aproape”: încrederea și comunicarea.

Am avut o prietena in copilărie. Bianca o cheamă. Eram colege de banca si eram bune prietene. Când am inceput sa mergem la chefuri aveam mereu probleme cu părintii. Nu ne prea lăsau. Si ni s-a intamplat de multe ori sa nu avem planuri de bataie când venea vorba de textele ce trebuiau servite alor nostri. Si in mai toate ocaziile de genul asta… noi ne uitam una la alta si începeam sa mintim. Fara sa fi vorbit in prealabil. Ne completat reciproc poveştile de ajungeam sa convingem pe toti. Da, o sa imi spui, dar asta nu are legatura cu intrebarea. Voi eraţi zi de zi impreuna si va cunosteati bine. Era normal sa se intample asa Si poate ai dreptate. Dar am regăsit-o peste foarte multi ani pe facebook. Am povestit pe mesagerie asta stupida si… ne-am dat seama ca acel ceva dintre noi a ramas acolo. Chit ca nu ne-am intalnit de mai bine de 20 de ani. Si acum suntem mature si responsabile cu copii in dotare Dar acel ceva… pe care l-am descoperit intre noi in copilărie… e tot acolo. Si daca ne-am vedea la o cafea, probabil nu ne-ar lua mai mult de jumate de ora sa ne spunem ce avem. Fiindca cele mai de pret lucruri nu necesită cuvinte, părerea mea …

Joaca! Relatia să fie întreţinută cu jocuri. Sa se surprindă!

Dragostea.

Respectul.

Voinţa.

Sa fii onest cu celalalt si realist. Si sa nu pleci urechea la vorbele celor din jur. Este intre tine si el, iti spune cineva care a facut naveta Bucuresti Sofia 3 ani.

Atractia si increderea, in aceeasi masura.

Increderea in celalalt mi se pare esentiala pentru ca o relatie la distanta sa poata rezista. Si, evident, e important sa existe iubire adevarata intre cei doi.

In relatia noastra au fost importante: increderea reciproca, siguranta de sine, comunicarea si biletele de tren ieftine. Da’ a fost amu 15 ani maica. Ne sunam de pe fix cu minutele numarate. Nush in epoca feisbucului cum mai au tinerii astia loc sa isi imagineze ce face celalat din moment ce postam pe facebook si de la buda.

 Fifi, nu exista relatii la distanta! 

Soarta!  Chiar azi am vorbit cu fosta mea relatie la distanta si ma intrebam de ce nu a mers? Pentru ca nu a fost sa fie. In esenta despre asta e vorba in toate relatiile.

Comunicarea, cred. Sincer? Nu prea cred intr-o relatie la distanta. Nu pot explica…eu am avea nevoie de ochii ei, gustul, parfumul, tactil si asa mai departe. Am avut o relatie la distanta si mai mult de 3 luni nu a durat:)))(nu din partea mea clar eu eram indragostit prajit :)) ) As zice ca e importanta comunicarea sa ne spunem ce simtim si ce ne deranjeaza si sa fim disponibili sa facem o nebunie.

 Sa nu uiti ca cel pe care l-ai lăsat acasă sau cel care a plecat e chiar omul acela pe care il știi tu!

Sunt ferm convinsa ca si cea mai puternica relatie cedeaza la un moment dat din cauza distantei…

Comunicarea e cea mai importanta. Cand il simti „acolo”, e tot ce conteaza. Cum adica cand il simti acolo? Adica iti acorda atentie, e receptiv si faceti planuri impreuna.

Am trecut prin asta cumva si nu cred din start ca exista o relatie la distanta. Daca relatia se intrerupe pe termen scurt, cateva luni, poate e ok. Dar nu exista relatie la distanta din punctul meu de vedere. De ce? Pentru ca nu esti acolo, nu e acolo… Uneori simti nevoie de o mica mangaiere. Si atat. Toata tehnologia asta, skype etc, nu pot oferi ce iti ofera cineva care e fizic langa tine…

Exista oameni de care te simti apropiat in ciuda distantei. Si cred ca e din cauza faptului ca esti un pic ca ei. Si ei sunt un pic ca tine. Atunci când ai asta, acele câteva puncte comune, esti capabil sa vezi dincolo de tot ceea ce spun sau ceea ce fac. Nu stiu daca am dreptate, dar cred ca trebuie sa ai o lungime de unda comuna cu cineva ca sa-i fii sau sa-ti fie apropiat.

 
Cred ca cel mai important lucru este sa fii realist. Sa n-ai pretentii aberante. Ca in filmul ala cu clooney cand el s-a dus la usa ei si a stricat tot. Altfel, poate sa fie excintant si incitant. Nu te plictisesti niciodata. Obosesti, dar nu ai cum sa te plictisesti. 

 Concluzie:

O relatie la distanta are beneficiile ei. Pentru ca fiecare reintilnire e un nou inceput. Cu roiul aferent de fluturi in stomac. Dai mereu restart si iei dragostea de la zero. Alergi disperat sa ajungi lac de apa la intalnire. Ultima suta de metri e cea mai grea. Incerci sa pari fresh, desi in realitate n-ai pus geana pe geana toata noaptea. Ca sa nu mai zic de pasiune, cum e ea pasiunea ….atunci cind preludiul e de zile sau luni 
intregi. Cred ca distanta e un afrodisiac puternic, dar ….cred si ca din cand in cand ai nevoie de atingeri pentru ca altfel departarea te face sa uiti pina la urma de ce iubesti si pe cine. Tine de simturi si de acele momente ochi in ochi. In caz contrar norii isi pierd nuanţa de roz.

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro

Mihaela Calin nu e Cenusareasa. Nici macar Cenusareasa moderna. N-a asteptat vreun print cu un pantof sa o scoata pe scena vietii. 

E o femeie puternica si hotarata care a reusit in viata strict prin munca ei si se mandreste ca nu a fost loc de compromisuri pe traseul profesional. 

Nu vorbeste prea usor de viata ei personala si daca dai o cautare pe google imaginile pe care le gasesti cu ea sunt de la pupitrul stirilor. 

A fost o provocare pentru mine sa o conving sa se lase fotografiata in posturi cu care nu e obisnuita si sa raspunda la intrebari la care n-a raspuns niciodata.

Va invit sa o cunoasteti pe Mihaela Calin asa cum e ea in viata de zi cu zi, dincolo de pupitrul Observatorului

–  Adevar sau provocare?

  Pfuiii… Adevar! ( dupa fix o secunda de gandire )

De ce nu te vezi frumoasa?

Niciodata nu am crezut despre mine ca sunt urata. Niciodata, niciodata. Dar am considerat ca frumusetea este un dar de la Dumnezeu. I-am multumit pentru asta si m-am gandit in ce fel pot sa fiu eu un om mai bun. Si am incercat sa fiu mai inteleapta, mai rabdatoare, mai toleranta.

Ok, ai incercat sa imbunatatesti anumite lucruri, dar totusi frumoasa nu te-ai vazut, in sensul cunoscut al frumusetii. Si cind cineva iti spune ca esti frumoasa zici repede: nu, nu! De ce? Ti se pare ceva superficial?

Nu, nu mi se pare ceva superficial. Poate ca este si o chestiune de pudoare.

– Zi de zi,  cind te asezi la pupitrul stirilor la ce te gandesti? Vreau primul gand!

„Ceea ce urmeaza sa face eu acum este cel mai important lucru din lume. Pentru mine si pentru cei care ma privesc.” Asa gandesc, in felul acesta simt ca se creeaza o conexiune. Niciodata nu am putut sa imi imaginez ca vorbesc cu mama, sau cu o prietena, sau ca ma urmaresc sefii, mi se pare ca nu are legatura cu ce fac eu acolo, cu relatia mea cu cei care ma privesc.  Superstitii nu am si m-am ferit sa am pentru ca meseria asta nu trebuie sa cunoasca rutina. Acum pot sa fiu la pupitrul stirilor, peste 3 ore pot sa fiu la live in Piata Universitatii sau sa fac o plasma. Deci superstii gen pisica neagra, nu. Doar in mine caut stabilitatea si consecventa. Daca ma balbai la primul cuvant nu, nu inseamna ca ma voi balbai tot jurnalul. 🙂

– Cum s-a schimbat viata ta de cand prezinti stirile? Exista o popularitate, lumea te recunoaste pe strada. Ce simti despre asta?

In viata privata sunt un om absolut normal si cred ca niciun om normal nu se uita sa vada daca alti oameni se uita la el. Fac firesc lucruri, nu simt o presiune, nu ma simt urmarita. Cred ca viata publica aduce foarte multe beneficii. Ca orice lucru insa vine si cu niste parti care sunt mai putin placute. Mi le asum si nu mi se pare corect sa ma plang. 

– Care ar fi beneficiile?

De exemplu, faptul ca ajungi sa cunosti oameni la care nu ai fi avut acces niciodata. Ajungi la evenimente la care nici nu visai. Spre exemplu, la ziua regelui la Palatul Elisabeta. L-am cunoscut pe Marius Tuca, nu pierdeam nicio emisiune de-a lui si datorita acelor emisiuni eu am decis ca vreau sa fiu ziarist. Uite, la primul eveniment in trust dupa ce am devenit prezentatoare,  mi-am facut o fotografie cu Sandra ( Alessandra Stoicescu ). Mamei mele,  cind a vazut fotografia… i s-au umplut ochii de lacrimi si mi-a zis: mami, langa ce oameni esti… Are si acum poza printata, pusa in geamul mobilei din bucatarie, acasa la Turnu Severin. Un lucru foarte important pentru mine este ca datorita meserie mele, uneori pot schimba lucrurile. Nu sunt ca un om care obisnuieste sa se planga, dar stie ca nu poate schimba nimic. Eu CRED ca pot imbunatati ceva in jurul meu si incep prin exemplul personal. Asta ma face sa imi traiesc viata frumos, sa nu ma las pe tanjeala. Si totul porneste de la responsabilitatea mea ca jurnalist.

–  Ce nu ai face niciodata?

In primul rand nu as spune niciodata NICIODATA :).  Dar, as zice despre mine ca nu mi-am dorit in niciun moment din viata sa experimentez tot ce se poate, nici macar in zbuciumata adolescenta. Pur si simplu despre unele lucruri nu am curiozitati. Da, stiu ca e cool si suna bine in interviuri, dar nu as face niciodata sporturi extreme. Nu vad rostul.  

–  De ce iti e frica?

Ma tem de o clipa aceea de fatalitate. Poate ca este deformare profesionala, da, stiu, am vazut prea multe stiri, dar sunt prudenta in multe situatii pentru ca stiu ca poti plati o clipa de prostie foarte scump. Poate chiar cu viata ta sau a altora. Ca sa iti dau un exemplu, chiar si cand ma grabesc, sunt foarte atenta la pietoni. E cumplit sa vrei sa dau o clipa inapoi, doar o clipa.

La ce sunt buni banii?

Din punctul meu de vedere banii sunt buni la doua lucruri: sa calatoresti, e cea mai buna investitie, si sa ii dai acelora  a caror viata depinde de ei. Atat! In rest, nu prea judec lucrurile prin prisma banilor. Am intalnit oameni saraci si rautaciosi, invidiosi, dar si oameni bogati, foarte bogati, de cea mai joasa speta. In acelasi timp, am vazut oameni cu multi bani care au schimbat viata unor oameni, fata unui oras sau imaginea unei tari si care nu au uitat nicio clipa ca nu totul se poate cumpara. Stii care imi plac cel mai mult? Cei care au putine lucruri materiale, dar sunt foarte fericiti, au sufletul plin de viata lor. Ma facineaza aceasta pofta de viata, dincolo de bani, de statut, de orice. 

–  De ce tii sa fii diva discreta, cu gulerasul apretat, intr-o lume in care cele mai multe femei care apar la televizor cauta expunerea cu orice pret?

Nu am treaba cu expunerea lor. Eu asa sunt , asa ma simt comfortabil, nu e vreo strategie.

–  Cum e Mihaela Calin acasa? Mai sta la cratita macar din cand in cand?

Bineinteles. Imi place sa gatesc. Gateam foarte mult cand lucram la matinal pentru ca eram libera toata ziua, dar si acum imi place sa stau in bucatarie. Imi place sa stau acasa, „in cuib”. Am perioade in care ies mai mult, dar sunt si perioade lungi in care imi gasesc linistea acasa. Daca am o perioada mai stresanta, imi rezerv o zi in care fac curatenie generala. Frec parchetul si imi asez gandurile. Stiu ca nu te asteptai sa auzi asta, dar te provoc sa incerci. E mai bine ca la sala! 

–  Ai 30 de ani. S-au scris carti despre criza femeii la 30 de ani. O simti?

Se spune ca femeia la 30 de ani este suficient de tanara dar si de inteleapta incat sa realizeze tot ce isi doreste. Mie asta mi s-a intimplat la 20 de ani. Acum fac planuri.

 Barfa este o boala a societatii. Ce faci cind afli ca oamenii te vorbesc de rau?

Ma afecteaza. Stiu insa ca e anormal sa crezi sau sa speri ca toata lumea te iubeste.

In ce masura te afecteaza. Cum reactionezi?

Daca sunt oameni de care chiar imi pasa incerc sa imi dau seama unde gresesc eu de ma percep ei asa, mai ales cand eu stiu ca ce am auzit de la ei e foarte putin adevarat. Tuturor ni se mai intampla sa lasam impresia gresita. Daca nu sunt oameni foarte apropiati, las lucrurile asa. Pana la urma e dreptul lor sa nu ma placa, nici eu nu plac pe toata lumea, dar nu permit sa se poarte incorect sau mojic.

In viata alegi cu sufletul sau cu mintea?

Aleg cu mintea, dar imi intreb intotdeauna si sufletul ce parere are.

Ce te face fericita?

Faptul ca eu imi traiesc viata fix asa cum am decis.

Ce te scoate din minti? Reformulez: ce te enerveaza?

Vorba multa. Oamenii care vorbesc ei despre ei. Nu imi plac oamenii care bat toba, ci cei care se dezvaluie prin ochii celorlalti. Ce ma mai enerveaza?… dezordinea, goana dupa shopping, sa duc masina la service sau la spalatorie. 

Cat de tare te superi pe tine cand gresesti? 

Foaaaarte tare!!!

De ce, nu ai voie? Toti oamenii gresesc.

Uneori sunt suparata pe mine mult timp in  urma unei greseli. Sunt putini oameni care fac greseli originale. Oamenii fac aceleasi si aceleasi greseli. Pentru ca nu gandesc inainte. Si asta ma enerveaza.

Daca maine te-ai lasa de televiziune ce ai face ?  

Daca nu ar fi televiziunea, mi-ar placea sa lucrez la o editura. Sa citesc mereu, sa aleg, sa recomand. Imi place influenta asta subtila pe care o poti aduce in viata oamenilor. Si imi place asta pentru ca imi amintesc cum m-au influentat pe mine cei care mi-au recomandat carti cu caldura. Sau cu un pragmatism care suna a provocare. Ar suna bine colectia „Raftul Mihaelei” 🙂 Mi-a zburat gandul pentru ca stiu ce lucruri minunate a adus in viata oamenilor „Raftul Denisei”… Comanescu. 

– Lucrezi in echipa cu 8 femei. Suna periculos..:)

Cand eram la matinal, lucram intr-o echipa de barbati. Sincer, cred ca ma protejau uneori si intotdeauna am apreciat asta. Cu barbatii e simplu, la ei totul tine de ierarhie. Cei care aveau o pozitie superioara tineau doar sa fac ce spun ei. Cei fata de care aveam eu o pozitie superioara, luau directivele mele simplu, fara orgolii. Cu femeile nu e asa, cu femeile trebuie sa stabilesti parteneriate. Eu nu sunt foarte buna la parteneriate, asa ca am legat prietenii. Cei doi editori, Theodora Massini si Bianca Morus, si producatorul Leocadia Tonita imi sunt prietene bune, iesim impreuna si ne povestim lucruri personale. Ne consultam in fiecare decizie care tine de jurnale. Cei doi redactori, Catalina Patru si Lidia Bobes sunt sursele mele de informare, le consult mereu atunci cand scriu, atunci cand nu imi e clar un subiect. Mai nou, suntem „surori de inele”. Theo a cumparat inele identice pentru toate si le purtam spre amuzamentul colegilor si al nostru. 🙂 Nu cred ca relatiile de serviciu sunt strict profesionale, cam asa stau lucrurile in toata redactia Observator, evident dupa o selectie in functie de compatibilitati intre oameni.

Cele mai bune 3 sfaturi din viata ta care au fost si de la cine le-ai primit?

De la mama am primit doua sfaturi pe care nu le uit toata viata: sa am grija de mine si  sa am banul meu in portofel. Bunica mea m-a invatat sa fiu curata si ordonata. Imi amintesc cum venea din sat acasa si spunea: Doamneee, ce cuminte sunt. De ce mama? Doamneeee, ce femei naroade, ce le mai spun gurile, ce prostii vorbesc.

Fratele tau Laurentiu lucreaza ca editor de imagine in echipa Observatorului. Are o problema cu faptul ca toata lumea il identifica ca fratele tau?

Multa vreme cei mai multi dintre colegi nu stiau ca Laurentiu este fratele meu. Asta pentru ca noi am avut un concept: fiecare cum isi asterne, asa doarme. Am incercat sa nu cumva sa ii influentez viata la serviciu nici in sens pozitiv, dar nici in sens negativ. Nu am vrut ca cineva sa ii faca vreo favoare pentru ca e fratele Mihaelei Calin, dar nu am vrut nici ca vreun sentiment negativ fata de mine sa se rasfranga asupra lui. In ceea ce il priveste pe el, nu mi-a spus niciodata ca simte vreo presiune. Pentru el sunt doar sora lui, si la serviciu, si acasa.

Ai avut momente in viata cand ai simtit ca ti se potriveste zicala: matza blanda zgarie rau?

Nu imi plac iesirile temperamentale, desi mi s-a mai intamplat sa ma port asa. Nu am ajuns insa la acest comportament gandind ca trebuie sa „zgarii”, argumentele mele au fost cu totul altele. Si aproape intotdeauna am avut grija sa reglez situatia cu scuze sau explicatii. Nu ma pasioneaza „asteptatul oamenilor la cotitura”.

Esti o persoana extrem de low profile, dar totusi as vrea sa vorbim putin despre…cum stai cu dragostea?

Viata mea privata nu e secreta, e doar discreta. Este in viata mea un om special. Oamenii vorbesc foarte mult despre relatii. O relatie nu e intotdeauna cum ai visat. Eu nu ma vedeam niciodata pe mine intr-o relatie la distanta. Cand gasesti omul potrivit privesti insa altfel coordonatele de timp si distanta. 

E complicata totusi o relatie la distanta….

Da, e dificil. Dar eu cred in happy end. 

Cum e el?

El spune ca eu sunt varianta lui feminina. 

Si tu ce spui?

 Ca are dreptate. :)Suntem doi oameni care vorba cantecului: gandim la fel, simtim la fel…

Peste ce greseli nu ai trece in dragoste?

Doar una? Sa simt ca nu mai contez. Adica nu ii mai pasa, nu mai asculta, nu te mai surpinde, nici macar nu te mai enerveaza. Sa ajungem la stadiul de frati pentru mine este intolerabil. Dar pe de alta parte stiu familii in care oamenii traiesc cam asa si le e bine. Si de asemena nu pot accepta sa ma simt umilita, adica nu ca gresesti ceva, dar ma pui in situatii in care oamenii gandesc „vai, saraca, daca ar sti ea”. Stiu trist de multe astfel de cazuri.

– Ce vrei sa auzi de la un barbat? Ceva frumos sau ceva adevarat?

Evident ca imi place sa aud vorbe frumoase, dar daca sunt mincinoase nu imi trebuie. As fi zis ca prefer adevarul, dar as fi ipocrita. Uneori adevarul ma doare. Echilibrul acela al delicatetii pe care l-am vazut in putine relatii, si alea trecusera deja de nunta de argint, mi se pare incredibil. Cand stii ca adevarul nu este un lucru vital, dar sigur jigneste sau raneste, taci. Nu ii spune ca sforaie, va nega, vor aparea contrazicerile si cearta. Chiar are rost?… 

Crezi ca sexul e supraevaluat, crezi ca lumea vorbeste prea mult despre asta?

Nu cred ca sexul e supraevaluat dar chiar cred ca oamenii vorbesc prea mult despre asta.

E ceva ce nu te-am intrebat si ai fi vrut sa te intreb?

Nu. Sunt foarte multe lucruri despre care nu as fi vrut sa ma intrebi si totusi m-ai intrebat. Plus ca as fi vrut sa iti spun ca rosu e culoarea mea preferata! ( hohote de ras )

Fotografii: Adi Popa
Machiaj: Daniela Barbur
Vestimentatie: Clothes Boutique
Incaltaminte: Why Denis
Locatie: Promenada 

El 64. Ea 24. ( filmul Elegy, 2008)

El, coplesit de batranete. Ea, foarte frumoasa.

Ajungem la vesnica dezbatere despre frumusetea feminina. 

Am multe prietene frumoase. Scuze: foarte frumoase. Unele sunt constiente de frumusetea lor pe care si-o exploateaza la maximum. Altele sunt intr-o permanenta negare: eu? nu, nu eu nu sunt frumoasa. Inceteaza cu asta!

Pentru multe e greu sa accepte complimentul: esti frumoasa. Multora li se pare ceva atat de superficial si se simt neluate in serios. Asta pentru ca au in minte: esti frumoasa, clar esti proasta. Gresit.

E adevarat ca de multe ori, frumusetea fizica e o bariera peste care nu prea putem trece. Unii barbatii nu mai vad nimic peste. Simturile le sunt blocate de trasaturile perfecte sau de un corp bine lucrat. Raman muti si nu mai ajung la mintea sau la sufletul ei. Ea dorind sa fie luata in serios, tipa sus si tare: frumusetea fizica nu conteaza. Pentru ca in frumusetea ei e totusi smart si se gandeste la timpul care va lasa urme. In plus, stie (dinexperienta) ca o frumusete evidenta, spectaculoasa atrage dupa sine admiratori multi, gelozii si certuri. Sa ne gandim de cate ori ne-am mirat: cum x care e missperfectiunefizica nu isi gaseste un barbat care sa o iubeasca? 

Daca facem un exercitiu de memorie, istoria demonstreaza ca cele mai spetaculoase femei ale lumii erau sclipitor de inteligente, aveau o privire care topea tot in jur, erau super intrigante sau aveau suflete inimaginabil de mari. Of course, putem sa ne amintim si de Pamela Anderson. 🙂

Redimensionarea frumusetii e un subiect la ordinea zilei. Indisponibiliatea, magnetismul si misterul unei femei sunt cele mai puternice afrodisiace din lume. Daca vorbim despre un amor de cursa lunga, desigur.

Confesiune: viata e asa cum ne-o facem fiecare. 

E vorba despre alegeri mai mult sau mai putin inspirate. Despre puterea de a sta fata in fata cu ce am ales. Fara rusine si fara ipocrizie. 

E vorba despre profesorii pe care alegem sa ii ascultam si sa ii urmam. Fara sa clipim. 

Dumnezeu ne tine in brate dar ne lasa liber arbitru. Dar deciziile le luam fiecare.

Nu mi-e rusine cu nicio alegere pe care am facut-o. Am stiut sa suport consecintele mai ales alea rele. De cele mai multe ori cu zambetul pe buze. 

Cand am ales un om sa faca parte din cercul meu super restrans de oameni foarte apropiati ( lumea crede ca eu am fooooarte multi prieteni, nu nu am foarte multi ) l-am luat asa cum e. Cu bune si cu rele. Si i-am dat credit 100%.

Am pretins de la fiecare sinceritate. Nu totala, ca asta cu sa fim sinceri total e un bulshitt. Sinceritate cat de cat. 

Si daca ma scoate ceva din minti e sa ai atitudinea defensiva in fata mea. Cu motiv sau fara. La bine si la rau. Sa te victimizezi mereu.

Mila nu are ce cauta intr-o poveste daca vrei sa imi stai aproape sufleteste. Ador oamenii puternici. Asa ca evita sa te victimizezi ca sa ma determini sa tac in fata neputintelor tale. Mai devreme sau mai tarziu o sa ma plictisesc. 

In viata cand nu ai o pereche, un apartinator ca sa zic asa, rasar din partea anturajului niste intrebari clasice. Sunt patru si vin ca un tavalug.

1. Cand o sa ai si tu pe cineva?
2. Aaa, in sfarsit! Cand te casatoresti?
3. Mah, da mai copilariti mult, nu faci si tu un copil?
4. Vaii, da ce copil reusit! Un fratior, o surioara?

Cam asta e setul de patru intrebari clasice pe care le auzim toti si le urâm toţi.

Cea mai nepotrivita e aia cu copilul. Pur si simplu as vrea sa va ganditi si sa nu mai puneti aceasta intrebare. Daca se poate niciodata. Sunt femei care nu pot face copii si care nu vor sa spuna ca au pierdut sarcini sau nu pot concepe. Sau, pur si simplu, nu vor sa fie mame si n-au datoria sa stea sa explice asta.

Cand am aflat ca sunt insarcinata a fost bucuria cea mai mare din lume. Aveam 35 de ani. Cam tarziu, a comentat gura lumii. Acum la rece va spun: multe lucruri le-am facut tarziu in viata, dar n-am regrete din cauza asta. 

Nu am avut probleme medicale, doar ca am vrut sa fac acest copil cind am simtit eu, nu cind a vrut publicul telespectator.  Am sperat la gemeni sau la un baiat. Avea sa il cheme Vlad. Am facut o fata MINUNATĂ. O cheama Maria.

N-am avut cine stie ce frici in sarcina. Gravida neinfricata imi spunea ginecologul. Eram sigura ca voi livra tarii un copil viabil, sanatos.  Mi-a fost frica de nasterea naturala si am ales sa nasc prin cezarianacuanestezietotala. Nu imi pare rau nicio secunda de alegerea pe care am făcut-o.

De ce le e frică femeilor când află că aşteaptă un copil?  Iata ce mi-au raspuns prietenele mele mame.

Nu m-am temut de nimic, caci am realizat doar in timp si secvential ca eu diva nu voi mai putea fi aceeasi, iar el, copilul era musai sa aiba o sexy mama !!! Nu m-am gandit la nimic rau, m-am bucurat de fiecare pas facut, de fiecare cm din talie prins luna de luna la cingatoare, de multele ciocolati devorate si de momente de dragoste …asa ca pentru o gravida !!! M-am temut , totusi, ca voi pierde din slendoarea suprema a iubirii, ca dragostea va avea variabile si interpretari, că EL …ma va privi altfel si ma va dori …mai putin !!!! La inceput …m-a iubit ..putin spre deloc !!! A lasat mult loc pentru frustrari ..si angoase !!! Apoi, ca din nimic, ne-am regasit, ne-am dorit, ne-am….faurit un nou univers de dorinte !!!

Cea mai mare frică a mea a fost să nu pierd sarcina şi să nu mor după naştere.

Mi-a fost teama de responsabilitate. Si ca o sa imi pierd libertatea. Din aceleasi motive nu ma marit. Pentru ca nu pot garanta nimanui iubire vesnica. Dar, cu copiii e altceva. Numai ca descoperi asta doar dupa ce ii faci. Ca in cazul lor iubirea e neconditionata.

Mi-era groază să nu nasc pe autostrada pentru ca faceam naveta Bucuresti Pitesti.

Frica nu am avut ca abia asteptam sa vina si cand am aflat a fost doar o bucurie mare. Din prea multa dorinta am stat toata sarcina pe capul ginecologului. Cel putin o data la 2 saptamani eram la el sa mai vada cum merge sarcina. Uite, de bucurie ca in sfarsit sunt insarcinata mi-am facut testul de sarcina zilnic in primele 2 saptamani… Si e fain ca se vedea cum devine de la o zi la alta testul tot mai clar, mai bine conturat…

La fiecare ecografie puneam medicul sa numere cate degete are. Nu ma interesa sexul, dar trebuia sa aiba 10 degete!

Pierdusem o sarcina inainte si cind am aflat ca sunt gravida iar, am hotarat sa nu spunem vestea nimanui. Ba mai mult timp de 6 luni eu am refuzat sa ma gandesc ca sunt insarcinat. Ma purtam ca si cum nu as fi fost. 

Nu am avut spaime. Eram foarte sigura ca totul o sa fie bine, nu m-am gandit nici un moment la lucruri rele. Mi-a fost frica doar ca primul ei cuvant o sa fie Ciorbea 🙂 ( eram reporter acreditat la Guvern pe vremea cind Victor Ciorbea era premier)

Cea mai mare frica a apărut prin luna a 7 a, cand am aflat ca e posibil sa nasc prematur. Mi-a fost frica sa nu fie bebe prea mic. Teama sa nu aibă de suferit din acest motiv mai târziu…Si mi-a fost teama si de depresia postpartum. Am văzut multe mame in jurul meu, Dar nu am avut depresie. Faptul ca am fost nevoită sa plec din spital fără bebe nu a fost uşor.

Mi-a fost teama sa nu ajung ca multe mame sa nu mai stiu altceva pe lumea asta decat de copil. Ca o sa pierd atentia barbatului, ca nu o sa mai merg in vacante, ca o sa ne izolam in lumea noastra: mama, tata si copilul. Dar, am stiut sa gestionez si viata mea e mult mai frumoasa acum de cand am copilul. 

Iaurt, ceai verde, portocale, rosii, castraveti, vitamina C, mango…gata cu enumerarea ca nu ma mai opresc pana maine.

Astea sunt produsele pe care le-am ales pentru vara mea. Sunt fresh, majoritatea cu certificare bio si iti fac pielea si parul sa arate super, super bine. 

Crema cu mango

Samponul cu iaurt

Serul bio cu extract de castraveti si rosii

Ser concentrat cu vitamina C

Sufleul marocan anticelulitic cu portocale

Le gasiti pe toate aici.

     –         Mah fifi, suntem de 10 luni impreuna si nu imi spune te iubesc!
–         Si?
–         Cum mah nu imi spune, de ce? Ca stiu ca ma iubeste! Si mi-e o frica….
–         De ce???
–         Sa nu care cumva sa ma scap si sa ii spun eu prima…
–         Si daca ii spui tu prima care e problema?
–         Cum mah sa ii spun eu prima? Sa spuna el!

Priviţi cu atenţie acest clip.

E parte din Campania sociala Oraşul Minunilor.

Mi-a fost putin rusine când l-am vazut pentru că mi se intimplă MEREU  să amân cumpărarea biletelor la concert, până în ultima zi cind evident nu mai găsesc.

Minunat proiect. Fifi ştie îl susţine din toată inima. 🙂

La început sunt doar ei doi. Şi Sexul e minunat. Şi des. 

Timpul curge, apar copiii. Sexul devine doar… minunat. Că des-ar fi cam greu.

Şi, din nou, anii trec.

Prinşi undeva între vechile şi noile îndatoriri, emoţionante şi cotropitoare deopotrivă, el şi ea descoperă la un moment dat că Sexul nici macar minunat nu a rămas. 

 … şi, în cele din urmă, ce să vezi… că Sexul nu mai e. Aproape deloc.  

CUM NAIBA RECUPEREZI PASIUNEA? 

Ei… şi aici începe aventura… 

Pe scurt, dacă ai între 18 şi oricâţi ani, o căsnicie sau o relaţie care durează de ceva vreme, ai copii, sau, de ce nu, te pregăteşti să-i faci, o să râzi cu lacrimi.



* cronica de film de Theodora Massini. Theo e prietena mea si e editor coordonator al Observatorului de la ora 13.00 de la Antena1.

Praga, Lisabona, Viena, Budapesta, Belgrad, Roma, Milano, Barcelona si  Frankfurt sunt taiate din start de pe lista. Si Parisul. 

Vreau un loc nou unde sa plec un weekend.

Sa nu fie un oras aglomerat, sa am zbor direct din bucuresti  ( plecare vineri dimineata, intoarcere duminica seara). 

Sa stau intr-un hotel mic, boutique hotel daca se poate. Sa nu fie zarva, ati inteles ideea. 

Sa fie un oras sigur pentru cineva care calatoreste singur. 

Si daca se poate sa nu fie foarte departe ca sa nu fac nu stiu cate ore cu avionul. si da, poate sa fie si in Romania. 

Sugestii?

Sunt saptamani si saptamani. Si asta a fost o saptamana foarte buna.

Am inceput colaborarea cu Cristina Bazavan. Sunt super bucuroasa si mandra, recunosc:) Primul articol din sefia fifi&the city il gasiti aici.

L-am cunoscut pe faimosul doctor Stan, chirrgul estetician al vedetelor din Romania. M-a cucerit prin sinceritatea si abordarile sale directe. Nu va spun mai multe acum, o sa revin curand cu detalii pe blog. Oricum, omul e din categoria:  cea mai mare fiţă e să nu ai fiţe.

M-am bucurat de ziua Nadinei, am petrecut o seară cu fetele absult genială.

Am întâlnit oameni noi, am iertat în sufletul meu pe cineva, am simtit pe propria piele cum funcţionează magia.

Poate cel mai important amanunt al saptamanii este ca am vazut cum se intimpla lucruri daca nu iti pierzi speranta. Totul e sa crezi. Si sa muncesti mult.Si mai devreme sau mai tarziu, atingi scopul la care la inceput visai asa cu timiditate.

Gata cu concluziile.

Azi e zi de baut limonada cu Ana de la DNA, citit, plimbari si spa. Masajul bratelor iubitoare. Asta ma asteapta imediat dupa pranz:)

Sunt oameni de care te indragostesti la prima vedere. Si simti ca se naste imediat o mare iubire.

La fel e si in prietenie. Sunt oameni cu care iti dai seama din prima clipa ca va leaga ceva, nestiut. 

Acum 7 ani, cand am cunoscut-o pe Nadina, eu eram producator general la Observatorul de 19. Ea abia venise in Bucuresti de la Targu Mures., reporter la sectia eveniment.  Tipam mult pe vremea aia si ea vrand nevrand a asistat la o criza de nervi. In toata isteria acelui moment, care nu avea legatura cu ea, am vazut-o , m-am dus tinta la biroul ei si i-am spus: ” Imi placi foarte mult, esti foarte buna, ar trebui sa apari mai mult la televizor.” Si am plecat, lasand-o naucita in urma mea. Acela a fost inceputul unei frumoase prietenii.

Radem mult, ne stim toate secretele, ea ma invata tot timpul ce e nou in materie de makeup si fashion (vreasafiumereutinara)  si cred ca nu e zi lasata de la Dumnezeu sa nu imi spuna: Doamne fifi, ce nebuna esti! 

A fost printre primii oameni care mi-a tinut copilul in brate si e printre putinii cu care nu am stres sa o las pe Maria. Stiu ca e pe cele mai bune maini. ( trec peste faptul ca i-a cumparat mariei o punga maaaare de pufuleti pe care miss popa a varsat-o in toata masina mea si ii cumpara mereu dulciuri si cred ca daca maria ar sta cu ea o saptamana ar invata exact cum se trage linia perfecta cu dermatograful :)))

Desi are mereu senzatia ca ne intinim prea rar, noi ne intilnim de fapt zilnic. In fiecare dimineata. Ea e la televizor, eu cu laptopul in fata. Si comentam tot ce se intimpla. 

Relatia noastra nu e furtunoasa, nu-i cu certuri si impacari. Ne stim calitatile si defectele mult prea bine. De la un simplu Alo la telefon stim daca s-a intimplat ceva bun sau rau.  Si ne acceptam una pe alta asa cum suntem. Mai ales, ne toleram orice. Cred ca asta e de fapt secretul unei prietenii. 

La multi ani, fata frumoasa si buna! Sa iti fie viata toata, floare la ureche! 

PS1. sper sa fie buna poza asta sa nu ma certi ca am ales ceva nepotrivit 

PS2. cu ocazia zilei tale de nastere poate ne facem si noi o poza impreuna. Merci. :)))

    – Chiar trebuie sa raspund la toate intrebarile astea..uff, imi pare rau ca nu ne cunoastem face to face sa ma vezi exact cum sunt. Dar stii ceva? Ce vezi tu pe facebook aia e real. Eu cu zambetele, cu râsetele…Sunt un om vesel si super pozitiv

    – Nu era nevoie sa imi spui ce veselie haotica e in capul tau. Si cum te-ai redescoperit vitală. Desi credeai ca nu esti…

     – Da… 🙂

     – Credeai ca esti fara cap si fara coada, dar ai descoperit ca de fapt ai ce multi nu au: bucurie fara scop précis!

     – Wow! Cum e asta!

     –  Si eu sunt la fel ca tine. Rad mult si de multe ori degeaba….si stiu ca lumea nu intelege de ce 🙂

    – O sa scriu un text despre asta.
– Scrie. Si eu o sa citesc. Abia astept!
  

Femeile au o capacitate extraordinara de a rabda. Ore, zile, ani in sir. La inceput cuminti, linistite. Apoi usor agitate. In final, cu dorinta de razbunare.

Cind el lasa pina la urma lasitatea si apare, ea e pregatita. Isi ridica buza, isi pileste dintii si isi injecteaza otrava.

Nu, nu vrea sa il omoare caci ii trebuieste. Inca. Dar, de ce sa nu sufere si el putin? Sa simta chinul.

Uite asa apar pina la urma sarutarile criminale.

Cu totii suntem masochisti in doze mai mari sau mai mici. Vorba aia romaneasca ” au ce doare, dar ce place” e cat se poate de adevarata”.

Ne imbolnavim unii de altii, devenim dependenti. De la dependenta la sevraj e doar un pas. Simplu. Nu il ai, suferi, nu te are, sufera. Nevoia de tine, nevoia de doza. Doza de suferinta. Si il cuprinde febra si nu-i mai trece cu nicio pastila.

Ca in oricare dependenta, exista doua variante: isi ia otrava, sa iasa din sevraj sau se termina din prea multa dorinta si prea mult entuziasm, cu o supradoza. Uneori, letala. 

Gustul fericirii e pe alese.