Diana Vasiliu e un personaj. O femeie plina de viata.
La sedinta foto a ras non stop desi eu am vrut-o serioasa in fotografii.
Are o poveste plina de schimbari majore, spectaculoase. Va invit sa o descoperiti pe Diana, femeia care lasa romanii de fumat cum spun eu. Este singurul terapeut Allen Carr acreditat in Romania.
Tu asa razi mereu? Mi-a ramas in minte veselia ta contagioasa de la sedinta foto.
Sunt destul de hlizită…, dar nu, nu râd tot timpul așa! Ședința foto a fost o experiență minunată
și bizară în același timp, pentru că nu sunt obișnuită să pozez profesionist… Așa că nu prea mă
puteam lua în serios :))))
Ai cochetat cu televiziunea, cum de te-ai lasat de asta? Exista un miraj al televizorului si
putini se desprind….
O, da! Am iubit televiziunea cu tot sufletul meu… Am lucrat doi ani la TVR Iași. Am început
răspunzând la telefoane pentru o emisiune în direct, apoi am fost „racolată” la o emisiune pentru
studenți, unde făceam tot felul de materiale. În paralel eram eu însămi studentă la Jurnalism și
scriam la Opinia Studențească, ceea ce a atras atenția directoarei de programe de-acolo, care
m-a introdus în lumea știrilor – reporter! Eram zilnic pe teren, apoi în previzionare, apoi la
montaj, jonglam și școala, și rubricile pentru emisiunea studențească… Au fost doi ani minunați.
Și știu că eram bună. Adoram să lucrez la montaj. La vremea respectivă, aveam echipamente de
montaj analogic și țin minte că trebuia să ai reportajul foarte bine structurat din start și textul
potrivit, ca să iasă bine, altfel… băieții de la montaj se uitau cam strâmb la tine! Când nimeream
la blocul de montaj digital era boierie! Eram foarte conștiincioasă, îmi placea să scriu texte, să le
învăț pe de rost, ca să nu muncesc operatorii cu multe duble… Dar mi-era jenă să mă uit la mine
„pe sticlă”. Aș fi crezut că asta am să fac toată viața, la câtă pasiune am pus în munca aia… Însă
nu știu nici până în ziua de azi ce s-a întâmplat cu adevărat. Colaborarea cu mentorul meu de-
atunci s-a stricat, eu probabil am fost prea tânără și prea impulsivă în decizii, ea poate prea
nedreaptă și cu o abordare mult prea dură pentru fragilitatea mea de atunci, cert e că ultima
mea zi în televiziune a fost una dintre cele mai negre zile din viața mea și deși după ce mi-am
predat „Betele” fără să spun nimănui, am simțit că mă eliberez dintr-o „închisoare”, ulterior mi-a
părut rău că n-am continuat în altă parte. Dar mintea noastră amestecă lucrurile și pentru mine,
televiziunea a fost atașată de imaginea mentorului meu, de care am fugit mâncând pământul!
Deci, și de televiziune. Din păcate.
Ai lucrat apoi in publictate un alt domeniu atragator sau cel putin asa pare dinafara. Ce faceai
mai exact si de ce n-ai ramas?
Păi odată ce ieși din televiziune, puține lucruri îți mai pot oferi acel high, pe care (numai)
televiziunea ți-o dă. În facultate am făcut voluntariat pentru o asociație studențească, a
studenților la comunicare și relații publice. Acolo am învățat ce-i aia publicitate, așa am început
să citesc ZF și să urmăresc IQads, să visez la festivaluri de publicitate și la reclame memorabile.
Așa încât, după televiziune, publicitatea era the next best thing. După facultate, am venit în
București iar o colegă de asociație m-a introdus la jobul ei. Lucra într-o agenție de publicitate și
mi-a zis: hai nu vrei să scrii niște advertoriale? Că tu scrii frumos. Și uite-așa, după câteva
advertoriale, m-au luat junior copywriter, full time. A fost tare frumos, până când a început
criza. Mizeria asta de criză a adus bugete mici, așteptări mari, oameni slab pregătiți „la client”,
feedback-uri cu greșeli gramaticale, colegi talentați concediați iar în locul lor angajați tot felul
de nimeni pe stânga, dar cu fițe cât casa, frustrări zilnice, nervi, stres, deadline-uri strânse și
multă nefericire. Începusem deja să mă gândesc la o alternativă profesională, când, întâmplător
(sau nu) m-am lăsat de fumat și în scurt timp decideam că ar fi o idee bună să ajut lumea să
facă pasul ăsta.
Acum cativa ani erai fumatoare. Acum lumea te identifica cu femeia care ii lasa pe romani de
fumat. Cum ai ajuns aici?
Lucrând cu oamenii :))) săptămână de săptămână. Au fost, la început, luni în șir în care făceam
sesiuni cu un singur om. Nu conta că era ineficient din punct de vedere economic. Dacă omul
ajunsese la decizia că-n ziua X se lasă de fumat și alege să meargă pe mâna mea, a cuiva
necunoscut, ca să fie ajutat, atunci trebuia să fac totul ca să-l ajut. Pentru că știam că dacă a
funcționat cu mine, oricine se poate lăsa de fumat!
Iti dadeai seama cat rau iti facea fumatul?
Absolut deloc. Aveam 27 de ani când m-am lăsat de fumat, astfel încât nu ajunsesem încă la
efecte adverse. Singura mea problemă era spaima că într-o zi se va vedea pe fața mea că am
fumat. Și mi se mai părea că nu e tocmai lady-like să fumezi 3 pachete pe zi. Că atât fumam :)))
altminteri, Dumnezeu cu mila!
Esti pusa de multe ori in situatia sa te intilnesti cu cineva prima data si sa nu stie exact cu ce
te ocupi. Si stati la masa si isi aprinde o tigara. Dupa aia afla ca tu esti tipa de la Allen Carr. Cum reactioneaza?
O, Doamne, e unul dintre cele mai penibile momente prin care trec. Frecvent! Știu din propria
mea experiență de fostă fumătoare că niciunui fumător nu-i face plăcere să explice în fața cuiva
pentru faptul că fumează! E un sentiment oribil. Și iată că simpla mea prezență și carte de vizită
generează deseori nevoia de auto-explicare, de justificare a fumatului: eu fumez X țigări pe zi,
dar nu vreau să mă las, simt că îmi place, că mă ajută etc. Îi intrerup rapid și le spun: E ok!
Fumează! Nu suntem în terapie și nu, nu mă deranjează. Simte-te în largul tău! 🙂 Dar nu cred că
reușesc să se relaxeze :)))
Cum e femeia Diana Vasiliu?
Pf! Nu știu. Feminitatea mea e forțată de vreo doi ani să iasă la iveală și să se manifeste. Grație
copiilor mei. Până atunci am fost o fetiță. Acum, sunt mai așezată, mai calmă, un pic mai
orientată spre interior. Pentru mine, feminitatea înseamnă explorarea lumii interioare. Cam așa e
femeia Diana Vasiliu de acum….
Care este cea mai mare greseala pe care ai facut-o in viata ta?
Am petrecut prea mult timp, jumatate din anii de facultate – cei mai frumoși, intr-o relație mult
prea toxică pentru lecția pe care-am avut-o de învățat.
Care a fost cel mai dificil moment pe care l-ai trait?
Nu pot să ierarhizez. Când am primit un sms scurt și sec în care eram anunțată că soacra mea
tocmai murise, cu trei zile înainte de nuntă, când am deschis ușa lui Vlad, fiul meu vitreg, și l-
am primit în casă pentru prima dată, când am făcut atac de panică pe masa de operație, înainte
să-l nasc pe fiul meu, Victor…. Alege tu! :))
Ai vreun regret? Ai doi copii. Povesteste-mi despre ei. Care este cea mai mare provocare pe
care o intilneste o mama moderna cum esti tu?
Cea mai mare provocare este să mă vindec pe mine, ca să pot crește frumos copiii. Sigur că cel
mai dificil este să gestionez relația fiul meu vitreg. Dar provocările zilnice și probele prin care
mă trece mă învață cum anume trebuie să mă port ca să fie totul bine, ceea ce mă va ajuta în
anii următori în raport cu Victor, care însă mă învață zi de zi ce-i aia IUBIRE, ceea ce mă ajută
acum în relația cu Vlad. Relația cu cei doi copii, fundamental diferiți și cu nevoi complet diferite
și ele este un continuum dificil de gestionat, pentru care trebuie să fii bine echipat la mansardă,
ca să fie totul ok. Altfel, îți iei câmpii. Să fiu părinte este de departe cel mai greu lucru pe care l-
am făcut vreodată. Cu atât mai mult cu cât trăim în epoca perfecționismului, iar Internetul e plin
ochi de păreri care mai de care mai neavizate despre cum trebuie să fii, ca mamă. E greu. Dar
probabil că e lecția vieții mele. Așa încât o duc până la capăt. Nu m-am dat niciodată în lături de
la școală 🙂
Crezi ca barbatii mint mai mult ca femeile?
Cred că se mint pe ei înșiși infinit mai mult decât femeile.
Care e principala calitate pe care trebuie sa o aiba un barbat?
Să fie de ajutor. Și să vadă când ți-e greu. Să nu ignore. Să fie atent. Cam multe calități! :))
Care este cea mai mare greseala pe care crezi ca o fac femeile din Romania in relatiile cu
barbatii lor?
Nu le dau ocazia să ajute. „Lasă că fac eu, că tu nu te pricepi” este sindromul care bântuie multă
populație feminină. Nu-l lăsăm pe bărbat să stea cu copilul, pentru că „nu se pricepe”, mai
spălăm o tură vasele după el, pentru că el săracul „nu se pricepe”, nu-i permitem să facă bagaje,
pentru că, nu-i așa, „nu se pricepe”. Și, încet încet, ce om normal ar mai vrea să dea o mână de
ajutor? Ca apoi, tot femeia să se plângă de absența soțului din cămin. Apăi dacă nu se pricepe!!
Peste ce nu poti trece in dragoste?
Peste trădare.
De ce exista un singur soare?
Niciodată nu există doar un singur soare.
Cum reusesti sa iei o decizie care pe moment ti se pare imposibila?
Aștept să mă strângă timpul cu ușa! Deadline-ul stimulează luarea unei decizii :))
Cati prieteni ai pierdut dupa ce ai nceput sa cunosti succesul cu nolul tau business?
Prieteni, niciunul. Prietene însă…. Dar nu știu dacă a fost business-ul de vină, cât apariția
copiilor și faptul că nu mai rezonam unele cu altele. Am crescut în direcții diferite.
Sa revenim la fumat. Stiu femei care gravide fiind fumeaza. Unele si un pachet pe zi. Stiu
teorii de medici care spun ca nu e foc daca tragic cateva tigari pe zi. Ce le spui?
Le spun să nu se lase pentru copiii lor, ci pentru ele. Pentru eliberarea din vinovăția care le
bântuie ori de câte ori folosesc drept scut de apărare astfel de idei. Să se lase de fumat pentru
simplul privilegiu de a se putea bucura de viață 100%, tot timpul, fără condiționări. Copilul
sănătos e un bonus binevenit, dar adevăratele câștiguri sunt înăutrul lor: libertate, respect de
sine, încredere în forțele proprii. Calități numai bune pentru o viitoare mămică încrezătoare!
Nu te pun sa dezvalui in ce consta terapia dar vreau sa stiu care e rata de succes si daca are
sens sa vii daca nu esti convins ca vrei sa te lasi
Dacă te gândești că avem și o Garanție care spune „Succes sau banii înapoi”, realmente nu ai
nimic de pierdut dacă vii. Sigur că ideal este să vii în această terapie dacă ai ajuns cel puțin în
zona decizională în care ai vrea să te lași, dar poate nu știi cum, poate ți-e frică, poate crezi că
nu poți etc. Dar am avut succese notabile și cu persoane care veniseră de gura altcuiva, hotărâte
că nu se lasă de fumat. Și s-au lăsat. Nu este o situație recomandabilă, totuși, pentru că bine cu
de-a sila nu se prea poate. Însă uneori, e posibil. 😉
Ce-i spui unuia care zice: nu ma las de fumat pentru ca imi place sa fumez.
Îi spun că în sesiune, iluzia plăcerii de a fuma este una dintre primele spulberate. Cu argumente,
dovezi și explicații științifice, desigur. Să vină în sesiune și află tot!
Care este cel mai tanar om care ti-a venit in terapie?
Un băiat de 17 ani, disperat că se apucase de fumat, deși crezuse că nu e posibil să te apuci
dintr-o „prosteală” și care voia să se lase de fumat înainte de a afla părinții lui. Un tânăr deosebit
de inteligent și cu o profunzime interioară rară. E adevărat că n-am mai avut clienți atât de
tineri, după el, însă constat că din ce în ce mai mulți fumători sub 25-27 de ani vin în terapie, în
condițiile în care în generația mea și în cele anterioare, puțini și au pus problema lăsatului de
fumat la acea vârstă. Și tot pe linia ideilor preconcepute, mai amintesc și acei (puțini, ce-i drept)
fumători ocazionali, care vin să se lase de fumat, invidiați fiind de semenii lor fumători de
minimum un pachet pe zi. Am avut odată o fată (tot tânără) în sesiune, care fuma două țigări pe
zi. De ce venise? Păi pentru că un an de zile cât „s-a prostit” cu fumatul, fuma fără să simtă
nevoia propriu-zisă. Fuma o țigară pe seară, alături de colega de apartament, care era
fumătoare obișnuită. De la un timp însă, începuse să simtă nevoia de încă o țigară. La început a
„rezolvat” situația spunându-și că nu e mare lucru, două țigări sunt ca una. Dar din fericire, un
alt gând a câștigat lupt mentală: dacă acum fumez două, peste jumătate de an cât o să fumez?
Dar peste un an? Și i s-a părut înțelept să pună stop acum, decât mai târziu. Interesant, nu? Eu
am felicitat-o și le-am spus și celorlalți că, indiferent cât fumăm – un pachet pe zi, două, trei
sau cinci, toți ne tragem din fumători ocazionali. Nu e de glumă!
Care este cel mai grav caz si care e cel mai simplu, daca putem spune asa?
N-aș putea spune că există cazuri „grave”, în sensul de „nerezolvabile”. În principiu, dacă ni se
pare imposibil de respectat niște instrucțiuni, înseamnă că lucrurile nu s-au înțeles pe deplin
sau mai bine zis, nu s-au acceptat interior. Poate că, spre exemplu, la un nivel cognitiv omul
înțelege că nictotina creează dependență și că este un drog, dar la un nivel profund el nu se
percepe pe el însuși ca fiind dependent. Și atunci va avea o problemă de acceptare a faptului că
da, este suficient un singur fum de țigară ca să redevii dependent. Și sunt multe alte blocaje
interioare asemenea. Dacă însă omul e dispus să lucreze alături de mine ca să doborâm
împreună aceste rezistențe interioare, atunci avem toate șansele să reușim. Probleme cu
adevărat dificil de depășit apar pe fondul patalogiilor. Schizofrenie, sindrom bipolar, tulburare
de personalitate borderline, sindrom anxios, depresie etc. Pe toate cele menționate mai sus le-
am avut în terapie și da, acolo lucrurile au mers mai greu. Unele cazuri din păcate nu s-au
vindecat de fumat, altele însă da. În acele cazuri omul trebuie să înțeleagă foarte bine rolul meu
și să apleze în continuare la psihoterapie și la ajutor clinic de specialitate, acolo unde e necesar.
Iar cazuri simple sunt marea majoritate. Oamenii vin deschiși, rezistențele interioare sunt
rezolvate în sesiune apoi pleacă fericiți că au scăpat. Uneori da, e nevoie de sesiuni de suport,
dar cele mai multe cazuri se rezolvă din 2-3 ședințe suplimentare.
Daca n-ai trai Romania ce tara ai alege?
Probabil Belgia. Am trăit acolo patru luni, cu o bursă Erasmus și mi s-a părut că e o țară pe care
aș putea-o înțelege.
Cum te vezi peste 20 de ani? Unde si cu cine?
Nu pot face previziuni și mi-e frică de ele, oricum. De când am plecat din cuibul părintesc, viața
mea a fost presărată de imprevizibil. Iar ultimii cinci ani au fost un rollercoaster de evenimente,
care mai de care mai complicat și mai surprinzător. Dacă i-ar fi spus cineva Dianei din 2009, o
copywriteriță la început de carieră în publicitate, fumătoare de 3 pachete pe zi, înconjurată de
prieteni și cu o viață socială intensă că 5 ani mai târziu va avea doi copii, dintre care unul vitreg,
prieteni puțini, că nu doar că se va lăsa de fumat dar va face și un business din terapia antifumat
și se va pregăti de-o nouă facultate, Psihologia, cu siguranță că Diana aceea ar fi râs cu
plombele la vedere și te-ar fi scos la o țigară la aer, pe motiv că aberezi! :)) Deci, cum aș putea
eu, având aceste experiențe la activ, să îndrăznesc să mai fac previziuni?! Să dea Domnul să-i
am pe toți ai mei întregi și peste 20 de ani! Ne-om obișnui unii cu alții până atunci 🙂
foto: Adi Popa
make up : Alexandra Stoica make up
vestimentatie: Urbanik
