Banii n-aduc fericirea
Aseară intru la bancă să scot niște bani. Înăuntru, agitație de parcă se dădea ceva gratis. La unul dintre bancomate, o familie în toată splendoarea ei.
Părinții, amândoi înalți: el cu pălărie mare pe cap, de zici că venea dintr-un film. Ea, frumoasă și mândră, cu salbă la gât și fuste colorate. La picioarele lor, trei copii mici, parcă băgați în priză.
De cum am intrat, mama strigă la ei:
„Lăsați-o pe doamna! Lăsați-o pe doamna să treacă!”
Erau două bancomate, așa că mă duc la cel liber. În timpul ăsta, femeia retrage 10 lei. Da, 10 lei — o singură bancnotă. O flutură în aer, triumfătoare.
Copiii reacționează ca la câștigul cel mare la loto:
„Avem bani! Avem bani!”
Fix în momentul în care îmi bag eu cardul, mama începe să cânte cu o voce demnă de trendurile You tube:
„Banii n-aduc fericirea…”
Mă întorc spre ea:
— „Eiii, nu aduc fericirea???”
— „Nu, doamnă!”, îmi zice cu atâta siguranță, de parcă era președinta Comisiei Mondiale a Fericirii.
Și continuă şi mai hotărâtă:
„Mai presus este iubirea…”
Am început să râdem toți. Apoi au ieșit din bancă, cântând și râzând, ca o familie cu buget redus, dar cu bucurie cât zece filme.
O întâmplare simplă, dar care îmi va rămâne în minte mult timp.
COMENTARII (0)
Am întrebat un medic despre 7 mituri legate de vaccinuri, antibiotice, apa cu lămîie
Mituri despre apa cu lămîie, vaccinuri, antibiotice circulă tot timpul pe marele internet. Am rugat-o pe doamna doctor Mela Stanculete…
Dieta Oloproteică. Ce mănânc, ce beau, cum dorm, cât am slăbit
Au trecut aproape 3 luni de dietă. Am slăbit doar 12 kilograme. Observați nerușinarea, da? DOAR 12 KILOGRAME 🙂 În…
Dieta Oloproteică de la Cronos Med. Prima lună
Povestea a început cu adevărat acum câteva luni. Andreea Berecleanu mi-a vorbit despre profesorul Italian Castaldo care vine în România,…
#ONoapteLa Grădina Vlahiia. Tihnă. Roade. Omenie
Toata viața am visat să trăiesc la țară. Când eram în școală generală eram invidioasă pe colegii mei care își…
Eu nu vreau nimic de ziua mea
A fost declarația Mariei înainte de ziua ei. În martie anul ăsta a împlinit 10 ani așa că am insistat….
#Onoapte la Shagy și Ioana în Sibiu
Într-o zi cred că o să scriu o carte în care o să pun cele mai frumoase locuri în care…
Oamenii simpli fac diferența
Mi-a murit mașina într-o intersecție, pe Șoseaua Fabrica de Glucoză, un drum sufocat zi de zi, dar mai ales la…
Share
share
Nu există comentarii încă.