#10 Tudor Roșu: Realitatea nu e întotdeauna așa cum o visăm noi în copilărie

17 iunie 2025, 08:06

Nume – Roșu

Prenume – Tudor Alexandru

Vârstă – 20 de ani

Ocupație – actor, fără diplomă, deocamdată. Glumesc

Este meseria la care visai când erai copil?

Actor, da. Este meseria pe care o fac de la vârsta de 6 ani. Când am jucat în primul film, nu eram încă la școală. Din anul acela numai asta am făcut: teatru și film. Nu a fost an în care să stau degeaba. Pot să-ți spun că nicio secundă nu m-am gândit la o altă meserie, dar acum la 20 de ani simt că au încolțit și alte idei în mintea mea, drept pentru care mai analizez două facultăți: științe politice și publicitate, dar și jurnalismul. Da, sunt total diferite între ele, mai ales cu actoria, dar eu le văd împreună. Practic, e dreptul meu la visare, am doar 20 de ani.

Cât ai căutat până ai ajuns aici?

Eu încă n-am ajuns. Sunt pe drum. Călătoresc, explorez. Încerc să mă cunosc, să-mi dau seama cine sunt și ce-mi doresc cu adevărat. Da, mă văd făcând teatru, chiar film, pentru că acolo am crescut, acolo mă simt cel mai liber. Dar am și o teamă. O teamă sinceră legată de viitor. Realitatea nu e întotdeauna așa cum o visăm noi în copilărie, iar tu știi foarte bine ce ți-am spus într-un interviu acum vreo 10 ani.

Tocmai de aceea, acum explorez. Încerc să-mi lărgesc orizontul. Nu ca să renunț la actorie, ci ca să-mi dau mai multe șanse. Poate o să ajung să le combin. Poate teatrul o să mă ajute într-o carieră în comunicare sau în zona socială. Nu știu exact ce urmează. Dar știu că nu vreau să rămân blocat într-o singură variantă. Sunt pe drum. Și, deocamdată, asta e foarte bine.

Cine ți-a fost sprijin cel mai mult pe acest drum?

Întotdeauna familia.

Cine a încercat să-ți pună frână? Cum ai accelerat?

Frână nu mi-a pus nimeni. Nu pot spune că am avut parte de oameni care să-mi taie aripile. Dar, uneori îmi mai pun eu frână. Sunt foarte drastic cu mine. Cer mult, mă judec repede, am standarde înalte și, din cauza asta, mă mai blochez singur. Îmi pun întrebări, mă întorc din drum, mă răzgândesc. Nu e ușor să fii propriul tău critic, mai ales în meseria asta.

Am totuși câteva persoane în care am încredere, oameni care m-au ghidat, care m-au învățat să mă uit mai limpede la ce e în jurul meu. Cu ei mă sfătuiesc. Analizăm împreună. Țin cont de părerile lor pentru că știu că vin din experiență, nu din orgoliu.

Anul acesta chiar am vrut să plec să studiez în străinătate. Aveam totul pregătit, dar la un moment dat m-am întrebat: ce fac cu toți anii pe care i-am muncit aici? Cu toate proiectele, cu oamenii care m-au văzut crescând? Sunt actori, regizori, producători care mă știu de la 6 ani. Renunț la tot și o iau de la zero? Sau mai construiesc pe ce am început?

Așa că m-am dus să cer un sfat la Domnica Cârciumaru. E, poate, cel mai puternic om de casting din România. Pentru mine are o semnificație și mai mare – ea m-a ales și m-a distribuit în primul meu film, Mamaia. I-am spus ce planuri am și ce neliniști. Și mi-a răspuns foarte direct, așa cum o face mereu: „Tu poți să faci meseria asta cu orice facultate. Ai ani de muncă în spate. Ai experiență.”

O altă persoană, dragă mie, de la care am învățat teatru, ani de zile, este actrița Delia Nartea. Mi-a dat idei noi, m-a liniștit și încurajat fix când aveam nevoie cel mai mult.

Cuvintele astea au contat. M-au făcut să privesc altfel tot ce am construit până acum. A fost genul acela de „accelerare” de care aveam nevoie – nu neapărat să apăs mai tare pe pedala carierei, ci să capăt încredere că sunt pe drumul bun, că pot merge mai departe chiar și dacă aleg să explorez și altceva.

Ce sfat ai da cuiva care vrea să urmeze același drum ca tine?

Dacă cineva mă întreba acum 5 ani ce părere am că vrea să se facă actor, spuneam fără să stau pe gânduri: Da! Fă asta! E o meserie frumoasă, captivantă, plină de emoție. Te pune față în față cu tine, cu oamenii, cu viața. Te împlinește.

Dar acum, dacă mă întreabă cineva, sunt mai rezervat. Nu pentru că nu mai cred în meserie – din contră, o iubesc și mai mult. Doar că am început să înțeleg și ce înseamnă partea cealaltă: nesiguranța, instabilitatea, lipsa de locuri, competiția dură, salariul și altele.

Așa că, pe lângă un „da” care vine din inimă, îi mai spun și altceva: să aibă o a doua opțiune. O meserie de background, cum îmi place mie să-i spun. Nu ca plan de rezervă în caz că „nu merge”, ci ca sprijin. Ca ancoră. Să-l ajute să stea în picioare în momentele grele. Pentru că vor veni și alea. Să nu-și piardă curajul, să nu renunțe la visul ăsta, dar să intre în el cu ochii deschiși. Nu e totul despre lumină, aplauze și roluri. E și despre așteptări, despre momentele în care nu ești ales la un casting, nu primești un rol, nu ești chemat la o probă, sau ți se spune „nu” din diverse motive, despre pauze lungi între proiecte. Dacă știi asta de la început, poți să reziști mai bine. Și atunci chiar ai o șansă să mergi până la capăt.

Care crezi că este secretul reușitei în viață?

Cred că secretul reușitei în viață e să te cunoști pe tine și să fii sincer cu ce simți. Să nu mergi orbește pe un drum doar pentru că așa ai început, ci să fii deschis și la schimbare, la întrebări, la răzgândiri. Să știi să asculți, să iei sfaturi, dar și să-ți asumi propriile decizii.

Pentru mine, a contat mult că am început devreme, că am muncit de mic, că m-au cunoscut oamenii de teatru și film. Dar la fel de mult contează acum că îmi dau voie să explorez, să pun întrebări, să mă gândesc. Cred că succesul nu vine doar din talent sau din muncă, ci și din echilibru. Să nu te agăți de un singur vis ca și cum e tot ce ai. Să ai curaj să visezi mai larg, mai realist.

Și, poate cel mai important, să nu te grăbești. Să înțelegi că fiecare are ritmul lui. Că uneori ești pe val, alteori mai stai pe margine. Reușita nu e o linie dreaptă. E o călătorie. Și eu încă sunt pe drum.