Pe Andreea Gherasim o știți de la televizor, dar eu am avut norocul să o cunosc dincolo de ecran. De vreo 7 ani suntem prietene – chiar dacă, după vârstă, aș putea să-i fiu mamă. Însă prietenia nu ține cont de cifre, ci de momentele frumoase petrecute împreună.
Și am adunat multe! Am băut cafele (muuulte!), am călătorit, am râs până ne-au dat lacrimile și ne-am bucurat de fiecare clipă. Andreea are un suflet cald și o pasiune aparte pentru flori, așa că nu e de mirare că a transformat această dragoste în ceva minunat: florăria online TheFlowers.ro.Pentru că se apropie Valentine’s Day, am rugat-o să ofere câteva sfaturi pentru bărbați, ca să știe exact ce flori să aleagă pentru femeile din viața lor. Iată întrebările şi răspunsurile
Care sunt ele mai potrivite flori pentru un buchet de Valentine’s Day?
Valentine’s Day nu înseamnă doar trandafiri roșii! Fiecare floare spune o poveste:
•Trandafirii roșii – simbolizează pasiunea și iubirea eternă. Dacă vrei să transmiți un “Te iubesc” clasic, ei sunt alegerea sigură.
•Lalelele – reprezintă iubirea pură și eleganța. Sunt potrivite pentru o parteneră delicată, dar sofisticată.
•Orhideele – semnifică misterul și dorința. Un buchet cu orhidee este pentru femeia care iubește rafinamentul.
•Bujorii – simbolizează dragostea norocoasă și prosperitatea. Dacă îți dorești un viitor împreună, sunt perfecti!
•Florile de câmp (ranunculus, anemone, lavandă) – arată o iubire liberă și autentică. Ideale pentru o parteneră boemă.
Cum influențează personalitatea și preferințele partenerei alegerea buchetului ideal?
Florile vorbesc, dar trebuie să știi ce vrei să spui! Alegerea buchetului potrivit depinde de stilul și personalitatea ei:
•Romantică incurabilă? Trandafiri roșii sau bujori – clasic și elegant.
•Modernă și minimalistă? O orhidee albă sau un buchet dintr-o singură floare statement.
•Spirit liber? Un mix de flori de câmp, lavandă și eucalipt.
•Glam și sofisticată? Un aranjament dramatic cu trandafiri negri sau orhidee mov.
•Jucăușă și energică? Lalele galbene, ranunculus și flori în culori vii.
Ce greșeli fac cel mai des bărbații atunci când cumpără flori pentru Valentine’s Day?
•Alegerea florilor “pentru că așa se face” – dacă partenera ta adoră lalelele, nu-i lua trandafiri doar pentru că sunt tradiționali.
•Neatenția la detalii – flori ofilite, buchete prea simple sau prea încărcate, fără o notă personală.
•Neglijarea culorilor – fiecare culoare transmite ceva diferit! Trandafirii galbeni simbolizează prietenia, nu pasiunea.
•Alegerea florilor din benzinărie – nimic nu spune “am uitat” mai clar decât un buchet cumpărat pe fugă.
Cum poate ambalajul și aranjamentul florilor să facă diferența?
Un buchet nu înseamnă doar flori, ci și prezentare!
•Ambalajul face diferența – hârtie kraft pentru un look natural, catifea pentru eleganță, panglici satinate pentru un touch feminin.
•Compoziția buchetului – un mix echilibrat de flori și verdeață face buchetul mai luxos.
•Detaliile personalizate – un bilet scris de mână, o panglică cu inițialele voastre sau o cutie elegantă transformă un buchet într-un gest memorabil.
Există flori pe care nu ar trebui niciodată să le oferi de Valentine’s Day?
Da, as spune ca sunt câteva alegeri riscante:
•Crizantemele – în multe țări, sunt flori funerare.
•Trandafirii galbeni – pot însemna gelozie sau prietenie, dar nu iubire pasională.
•Flori fără suflet – orice buchet ales mecanic, fără gând, devine lipsit de farmec.
Asadar, daca vrei sa iti surprinzi iubita comanda flori din timp. Maine, poimaine vine Sfantul Valentin. Fetele de la Flowers.ro. sutn gata sa faca cele mai frumoase buchete.