Sunt fan Bulgaria. Cred că bulgarii sunt mai hotărâți și mai muncitori și mult mai evoluați ca noi dacă vorbim despre turism.
Bulgaria nu e despre drum, e despre destinație. Nu te vrăjesc peisajele de pe autostradă, dar cumva știi că la final de drum, parchezi, intri și o să spui: WOW. Am pățit asta când am fost în Sozopol, acum 13 ani, apoi în Nessebar și la Veliko Tarnovo. Și am avut parte de servicii excelente.
Când credeam că știu tot despre ce e extraordinar în Bulgaria, după ce eram convinsă că am bifat toate destinațiile cheie, viața a venit să îmi dea o bătaie ușoară pe umărul meu de călătoare cu pretenții. Primesc o invitație, frumos caligrafiată să merg la Zornitza. Nu auzisem, recunosc. Shame on me. Dau repede căutare, intru pe pagina Zornitza Family Estate, văd primele fotografii și închid repede. La cum arată chiar nu vreau să văd chiar tot înainte. Am plăcerea asta de a mă documenta când merg undeva dar îmi place să nu știu chiar tot, să fiu surprinsă.
Zornitza e atât de aproape de Grecia, la doar 30 de km de granița și la o oră și jumătate de mers cu mășina pînă la Salonic. Asta e prima veste bună pentru că dacă vrei să ajungi aici e ușor să iei avionul și de la aeroport se ocupă oamenii de la Zornitza să te transfere direct în Toscana Bulgariei.
Și acum să va arunc niște adevăruri în față: 300 de hectare de peisaje splendide, dealuri, pădure, lacuri, vie. Peste tot miroase a vin și pace. Și a amor, aș spune. E o liniște desăvârșită. E singurul hotel din Bulgaria în Asociația Relaix Chateux ( sunt 550 în toată lumea) și mi s-a părut absolut extraordinar că propietarii nu s-au lăcomit să facă 200 de camere, că loc era nu de un resort, ci de vreo trei. Această familie minunată, îndrăgostită de frumos și de natură, de vin adevărat și de trai liniștit a ales să găzduiască aici maxim 30 de oaspeți în camere și vile. Încăperile sunt desenate magic, cu vedere la răsărit. Au muzica lor care te așteaptă să lași stresul afară, ar fi o blasfemie să fii nervos într-un loc că asta. Spațiile-s mari și primitoare, totu-i piatră, marmură, lemn adevărat și bun gust fără măsură. Nu sclipici, nu aur, nu pietre colorate.
Ochiul mi s-a acomodat rapid cu frumosul absolut și m-am bucurat când am aflat că eu din tot grupul o să am camera cu cea mai frumoasă privileliste. Am ajuns noaptea târziu și prin peretele de sticlă nu puteam intui nimic. Beznă totală. N-am prea dormit în prima noapte de grijă priveliștii. Nu râdeți, așa e când te cheamă Fifi și te emoționează gândul unui răsărit. M-am trezit de nu știu câte ori, așteptând minunea și deodată am văzut asta:
Era 6 jumăte dimineața și deși mi-am promis că o să dorm, cine a mai putut să doarmă … Am stat în fund în pat minute bune, uitându-mă cu mare atenție la acest show exclusiv al soarelui, încercând să țin cât mai bine minte ce simt. N-am mai văzut niciodată ceva așa de frumos. Și am văzut niște locuri în viața asta.
La micul dejun am primit mâncare din fermă Zornitza. Gust, nu plastic. Nu 10 mii de feluri de mâncare ca la all inclusive, dar un mic dejun cu adevărat sățios. Ne-am plimbat apoi pe dealuri, am zăbovit pe șezlong la piscină, am degustat vinurile familiei și l-am cunoscut pe chef Spasov. Baby chef cum îi spun oamenii din echipa de la Zornitza. Are 23 de ani. 23. Nerușinat de tânăr și de talentat are în jurul lui o echipă plină tot de tineri. Media de vârstă e de 21 de ani. Fine dining adevărat, salate sofisticate și deserturi care îți iau mințile. Cum ar fi copacul cu trunchi de ciocolată și acoperiș din vată de zahăr.
Echipa de la Zornitza e cu adevărat o familie. Povestea începe cu Kancho Stoycev, un bărbat curajos și visător decide să transforme dealurile de la lângă Melnik în Toscana Bulgariei. Ce a ieșit din visul lui? O realitate incredibil de frumoasă. Acum afacerea e condusă de fiul lui, Marko, un bărbat puternic, muncitor cu gene de visător. Are ajutoare de nădejde: Alexander Skorchev, unul din cei mai buni somelieri ai Europei și Yavor Kirov, directorul complexului, genul ăla de manager pe care orice proprietar de hotel și l-ar dori.
Și ce să faci la Zornitza? M-au întrebat prietenii mei dornici de experiențe exclusiviste. Păi poți în primul rând…SĂ STAI. E fix genul de loc unde poți să îți găsești liniștea, departe de muzici sau alte zgomote de neconceput aici. Poți să dai o fugă la plajă în Grecia sau să mănânci la o crâșmă bulgărească din Melnik, cel mai mic oraș din lume. Dacă ești ortodox cu siguranță te vor atrage mănăstirile din jur: Mănăstirea Rila, cea mai mare și faimoasa mănăstire din Bulgaria și Mănăstirea Rozhen. Poți să dedici ore sau zile întregi VINULUI. Să treci din degustare în degustare firesc, fără să ai vreo vină. Sunt mult prea bune vinurile de aici și mult prea fine ca să lași vinovatiile să te copleșească. Poti sa dedici ore bune rasfatului in centrul spa. Masaje, tratamente, rasfat adevarat.
Te mai duci? A fost altă întrebare venită firesc. Da, cu siguranță. Pentru că după Brugge și Portugalia toată, de la Zonrnitza nu aș fi vrut să plec. Așa cum sunt destinații pentru care mi-aș lua oricând bilet doar dus, așa și aici mi-aș fi dat doar check in. Cu un zâmbet larg de Fifi pe buze și cu siguranță că nu o să mă plictisesc niciodată.
