Da. Simt. Dar nu e o strategie, ceva premeditat. Ca nimeni nu e nebun sa vrea sa tremure lumea in fata lui.  Pur si smplu, asa sunt de cand ma stiu.  Nu ma napadeste niciun complex in fata nimanui. Deloc. Oricat de bogati, destepti, bine sau prost imbracati ar fi interlocutorii mei. Sunt directa si ma uit in ochii lor. Fix in ochi. Pentru ca asa simt. Am cautat toata copilaria mea compania oamenilor mai mari decat mine.  Tot ce nu era cu lume de seama mea era minunat. Daca ma punea cineva sa ma joc cu copiii, era o tragedie. Preferam sa stau pe sub mese, pe la colturi de usi doar sa aud ce vorbesc oamenii mari. Sunt in povestea lor de multa vreme. Nu mai au secrete.

Sa stii ca nu. Dar nu pentru ca nu gandeste asta. Copiii sunt un pic bulversati.  Vad ca sunt „rea” la tv, dar merg cu mine pe strada si observa ca oamenii imi spun ca se uita cu drag la emisiune, sau sa o tin tot asa, sau imi multumesc, sau ma pupa. Si atunci, probabil, isi zic: mama nu se cearta pentru ca a luat-o razna. O fi ceva in capul ei. Uite, oamenii nu dau cu rosii dupa ea. Si-apoi, sa stii, pentru ei conteaza ca mama lor, pe care nu o vad in fiecare zi, e calda si buna. Si ca ii iubeste nespus.

 Ar fi dramatic daca mi-ar fi frica. Cred ca daca s-ar face un sondaj printre moderatorii tv  eu sunt campioana la nu inteleg.  Iti explic: uneori, invitatii nu inteleg nici ei ce vorbesc. Doar n-o sa le spun: bateti campii, domnilor. Spun nu inteleg. Adica iau asupra mea. Pe mine nu ma duce capul. Alteori, problemele sunt mult prea tehnic prezentate. Spun nu inteleg ca ei sa traduca pe intelesul oamenilor. Si,in fine, spun nu inteleg cand vreau sa reia ideea, ca sa ii prind ca se contrazic.  Intelegi??:))

Bogdan e un tip norocos. Ne vedem destul de rar ca sa avem timp sa ne certam. Daaaaaar ne certam si noi ca tot omul.  Intotdeauna cand nu-mi explica si cand nu inteleg.  Adica el mizeaza ca-s pe faza si crede ca lucrurile se subinteleg. NU. Nu se subinteleg deloc. Bine, poti sa deduci, dar chiar nu vreau. Ca uite asa te trezesti ca te-ai instrainat unul de altul si nu stii de ce. Oamenii trebuie sa-si vorbeasca. Prost, bine, strigat, calm, dar sa-si vorbeasca. Stii, un tip l-a intrebat pe Bogdan odata: domne, tu esti sotul doamnei?  Domne, am vrut sa vad si eu cine o stapaneste pe femeia asta! Si Bogdan a raspuns cu gura pana la urechi: de mine asculta! Cand ne certam, rar, zic eu, nu pot respira pana nu ne impacam. Efectiv nu pot respira.  Tragi asadar concluzia ca eu fac pasul spre pace.

„Vrei sa fii sotia mea?”. „L-am auzit de cateva ori in viata asta. Prima data, acum aproape 20 de ani. Atunci am strigat: da. Aveam 24 de ani. Mi se parea normal. De atunci, de cate ori l-am mai auzit, mi s-au taiat picioarele. Am trait 100% emotia celor care au spus asta.

 Da.

Da.

 Zambeam si le spuneam ca trebuie sa ma ia la pachet cu Bogdan.

 

Curajul. Eu am fost toată viața o norocoasă dar cred că cel mai important e să ai curaj. Nu te poti baza pe noroc.

Pentru ca: 1. Si-a luat numele sotului. Pe ea o chema inainte Iosifescu. 2. Pentru ca, mai, nu stiu, asa a vrut Dumnezeu. Sa stii ca n-am facut niciodata tumbe ca sa ajung undeva, sa ocup un post, sa ma remarce vreun nu stiu cine. Evolutia mea in tv a fost absolut fireasca. Nu-s geniala. Nu-s insa nici de aruncat. Ca nu sunt. Chiar nu sunt.  Stiu ca suna ca naiba, dar am foarte mare incredere in mine, dincolo de toate balbele inerente, de prostiile pe care le mai fac uneori, de tranta uneori nejustificata cu unul sau cu altul.  Stiu ca daca ma concentrez pot aproape orice. Asa simt. Asa ma citesc eu pe mine. Dana Grecu o sa fie Dana Grecu pana cand o sa gaseasca resurse de incredere in interiorul ei.

 Da. Bunica din partea mamei. O simt tot timpul. A murit cu o zi inainte de ziua mea. Pe 17 octombrie. Un an mai tarziu se nastea Maria.  Bunica mea a fost totul pentru mine. Totul. Da, plang ori de cate ori o pomenesc.  Bunicul era carciumar. Dadea pe datorie, pe caiet , ca oamenii nu aveau bani. Cand a murit, la inventar, a iesit lipsa.  O suma de-ti statea inima.  Cine sa mai recunoasca faptul ca avea bani de dat. Un an si ceva, bunica mea a adunat sticle de ulei de la oamenii care le aruncau si le-a spalat cu lesie, cu soda caustica, sa le vanda curate si sa stranga bani sa achite datoria. N-a vrut sa se imprumute la nimeni.  Avea mainile o rana.  N-am sa uit toata viata mea asta.  Era sufletul locului in care intra. Era desteapta si cinstita. Haioasa.  Ea a fost si este modelul meu.

 Uite acum. Plang des. Dar nu ca-as avea probleme cu tiroida.:) Plang ca asa imi vine. Nu mi se pare nicio rusine sa plangi. De ar plange oamenii in loc sa tina in ei toate cele ce-i macina. Plang la povestile de dragoste, plang cand ii multumesc lui Dumnezeu. Plang de mila oamenilor cu probleme. Plang de furie, dar asta doar cand sunt singura.:) Nu plang cand ma umileste cineva. Niciodata!  Raspund!

 Am supravietuit cateva zeci de minute, singura, intr-o masina rasturnata, in zapada, de Craciun. Aveam cateva luni. Soferul murise. Sotia sa era socata. Mama lesinase. Tata avea rani la cap.  Toti fusesera dusi la spital de sateni.  Pe mine m-au uitat in masina. Bunicii mei, caci in satul lor se intamplase nenorocirea, primisera acasa o plapuma decopil plina de sange. Semn ca am murit si eu. Era sangele de la tata. Dumnezeu a facut ca un domn a trecut pe langa masina rasturnata aproape de rau si a auzit planset de copil. Eram eu!  Strigam fara cuvinte ca vreau sa traiesc. Acolo e o cruce acum.

 Sa planga. Daca asta le face bine. Dar cand se opresc din plans sa taca.  Sa inteleaga ca toate ne sunt date ca sa invatam ceva din ele.  Sa invatam ceva. Sa nu mai fim prosti, vanitosi, zgarciti, sa fim atenti si saritori la necazul altora. Nu cand avem chef, ci atunci cand omul are nevoie de noi. Atunci, nu mai tarziu.

Un om colorat.

Lovituraaaaa!!! Credeai ca o sa-ti spun: vai, Fifi, nici nu mai stiu de cand. E, afla ca am fost acum cateva saptamani in  Salsa. Am dansat pana dimineata.

 Da. Acasa, la Pitesti. Nu mi place sa gatesc cand sunt singura. Acasa as putea sta in bucatarie 3 zile si 3 nopti. Ma bucur cand ii vad pe ai mei mancand ceva facut de mine.

 Stii ca visul meu asta e. Sa fac interviu unu la unu. Ador sa intru in poveste cu un om asa. Sa nu se piarda ideile lui printer ale altora. Vibrez in mod special la astfel de confruntari.  Cu cine? Cu oricine are un miez de emotie! Ca, de fapt, despre asta e vorba. Despre emotii.

 

 Paturile din camerele copiilor. Miros a ei. Si coltul canapelei din living, unde adorm langa Bogdan la orice film ar pune, oricat de bun ar fi.  E cald si bine. Iar eu sunt Zeul Somnului,nu Adi Ursu.

 Am flori. Le ingrijesc. Dar imi plac gradinile. Intr-o zi o sa am o gradina. Am crescut printre rasaduri de rosii si cartofi. Printre meri pitici si pruni. Printre crini si regina noptii.  Am mers desculta prin iarba. Am facut toate astea. Stiu lucrurile simple.

 Cand am descoperit la o filmare ca tanarul care fusese gasit mort intr-un apartament din Campulung era, de fapt, Sorin, baiatul cu care imi petreceam vacantele la bunici, care imi punea muzica si care ma invata sa dansez.  Un baiat superb. Cu niste ochi mari,verzi.  N-am stiut desprecine era vorba decat mergand sa luam un cadru neutru din morga spitalului. Acolo… Aflasem de moartea lui inainte mamei sale. O moarte din dragoste, il parasise iubita. A baut pana  a murit. Cumplit.

 As fi animator intr-un azil de batrani. Nu glumesc deloc! Imi place sa tin de cald sufletelor triste.

Mancarea de fasole.

 Da, Cred ca doua. Nu ma plang, sa stii. Pentru ca nu vreau sa ma dau victima. Fac asta pentru ca vreau si pentru ca ai mei de acasa inteleg rostul. Daca maine mi-ar spune cineva stop, m-as opri. Stii de ce? Pentru ca atata imi trebuie: un semn! Dorul de copii ma omoara.

Sa nu uite de ce te iubeste!  Daca vorbim de iubit.  Asa, in general, sa FIE. Mie imi plac barbatii. Le vad insemnatatea. Ii respect. Cred in ideea de inaintemergatori. Imi plac barbatii puternici.

Sa creada ca daca te-a cucerit odata si o data inseamna ca poata sa doarma linistit! E o greseala de abecedar intr-ale dragostei.

 

 La niciunul.

Pentru ca nu le vad rostul. Si pentru ca, la ora la care se intampla, mi se face somn. Nu spun ca e bine ce fac. Cred ca e foarte prost, dar…asta sunt. Nu m-a obligat nimeni de la PR sa merg si , pe aceasta cale, multumesc din inima PR ului.  Oamenii m-au mirosit.

 Fifi, sunt un om care nu oboseste sa gaseasca motive de fericire. Le-as inventa daca nu le-as gasi, crede-ma. Nu pot trai incet si plictisitor. Nu pot.  Adica eu as vrea, dar inima mea imi spune : da si tu ceva  de lucru! Si eu o ascult.

 Da. Dar, de-o vreme, fara frica. Ne-am imprieteni. Ea stie cand sa vina si eu stiu ce am de facut pana vine ea. Il rog pe Dumnezeu sa o invete sa vina elegant. Daca se poate sa nu intre ca o bezmetica asa cum rup eu usa de la machiaj de le sta fetelor inima in gat din cauza mea. Sa bata la usa.  Daca e prea complicat, asta e! Macar sa nu-I sperie pe ai mei! Atat. Si pe mine sa nu ma tachineze.

Sa mor fara sa fi murit!

:))) Asta e…Asa voiam eu, 3 copii. Daca o sa fie 3, o sa fie 3. Vezi ca sunt cam monosilabica. Asta pentru ca Bogdan spune ca : gata.  Dar, cum stii, parerile oamenilor se mai schimba. Cum o sa vrea Dumnezeu.

Da. Ca, odata, in tren, m-am intalnit cu un inger. Un barbat foarte frumos, din alta lume, care mi-a spus pe ce trebuie sa pun pret inviata.  Ca si cum ma stia dintotdeauna. RASPUNDEA la intrebari nerostite, dar care strigau in mine.  Am coborat in Gara de Nord buimaca si fericita. Si, cand sa-l intreb cine e si ce face, nu mai era.  Disparuse.

Greu. Nu-mi place sa fiu judecata. Nu-mi place sa fiu certata. Adica mi se pare suficient ca stiu eu unde am gresit. Cosumul meu intern e destul de agitat. Ma mai trezesc in masina spunandu-mi: auzi, bine ca nu esti proasta tot timpul! Ar fi o tragedie!

 Nu mai am tracul de la inceput. Dar am emotii.  Imi bate inima foarte tare chiar. Uneori ma blochez.  Dar asta numai pentru ca intru in rutina asta dementa si las creierul pe pilot automat. Nu tine de fiecare data.

 Nu superstitie. Dar , cand plec din redactie, ii zis Andreei, producatorul general :pa! Ca si cum nu ne-am vedea un minut mai tarziu in platou. Si, culmea, ea imi raspunde: pa! :)) A, si  imi place sa-i fac cafeaua Andreei si i-o si duc pana  in regie. Cred ca mirosul ala fain si ideea ca ea bea ceva cald, ce-i place…nu imi dau seama..ma fac sa ma simt bine. cred ca se leaga de amintirea cu mama, care facea cafea dimineata, si toata casa era intr-o atmosfera de bine.

Sa ajute neconditionat.

Sunt ca un cal naravas.  El, in esenta, e in regula, dar daca nu-i dai repere…e dezastru. Poate darama grajdul, tarcul. Ma rog, lucrez la defectele mele cu…tandrete.  As putea scapa de ele mai repede, dar, sincer, mie imi place tandretea.

Doamne, dar cum altfel?!! Ma topesc dupa  dulcegarii.  Intelegi? Ma topesc. Sunt viata mea.

Cred ca da. Cred ca nu.

 Tot ce  sunt acum e suma intamplarilor din viata mea. Orice as schimba, m-ar schimba. Nu stiu daca in bine sau in rau. Nu , n-as schimba nimic. Daca vreau mai mult de la mine si fac pe pe desteapta, viitorul e in mainile mele.