Daca intuiția e o știință exactă, eu sunt profesoară în acest domeniu. Aș îndrăzni să mă trufesc și să spun că sunt o profesoară foarte bună.

La „citirea” oamenilor m-am priceput mereu.

Odată cu înaintarea în vârstă (iubesc expresia asta:) am devenit din ce în ce mai pricepută. Pentru că fiecare țeapă emoțională pe care am luat-o m-a făcut mai atentă la iluziile pe care mi le oferă unul sau altul.

Am pierdut multe prietenii din cauza vehemenței mele. Oamenii nu vor să audă adevărul mereu. Mai ales dacă e despre ei și mai ales dacă e adevar care doare. Le spuneam: Te minți. Ce auzeam ca răspuns?

– ești paranoică, Femeie !
– Fifi tu ești nebună ?
– Fifi, de unde le scoți ?
– nu spun că ești nebună, presupun doar că faci niște presupuneri bazându-te doar pe o forță mentală legendară de a ghici chestii. Guess what Fifi? e doar legenda….

Nu, nu e legendă. E adevărat. Îmi dau seama când oamenii mint. Atenție, nu că mă mint pe mine. Se mint pe ei. Creierul lor alege să mintă pentru că sufletul oricum poate duce multe și nevrute.

Și ca observație, după mulți ani de studiu: Cu cât personajul e mai deștept cu atât creierul lui NU poate să admită că emoțional nu-i tocmai vreo lumină.

Tare aș vrea să ne mințim mai puțin. Să încercăm. Nu de alta, dar  sufletele astea mințite de creier o iau razna după ani și ani de stres emoțional.