Femeile, marea majoratate, au în comun un ţel: 

Când întâlnesc un bărbat sunt gata să îl vindece. De toate problemele: să îl lase de fumat sau de băut, să îl vindece de dependenţa de mama sau de prieteni, să îl facă animal social dacă el e retras sau să îl ţină mai mult în culcuş dacă omul e pe genul party all the time.   Asta nu e deloc de condamnat pentru că ele, femeile, au genetic instinct de protectoare. 

Femeile pornesc din start de la premiza că e ceva de reparat. Oricât de mic ar fi, o pată, o scamă, ceva, ceva trebuie să fie.

Când bărbatul lasă garda jos şi se transformă şi devine idealul visat…ea, femeia se cam plictiseşte.

Sloganul în acest caz e: las’ că-l aduc eu pe drumul cel bun!

Bărbaţii, marea majoritate, au şi ei ţelul lor:

Dacă întâlnesc o femeie se uită la ea ca la o pradă. Cu cât e mai inaccesibilă, mai dezinteresată, cu cât nu îl vede pe el….bărbatul o vrea. De-ndată.  Asta nu e deloc de condamnat pentru că ei, bărbaţii, au genetic instinct de vănători. 

Cu cât femeia e mai inteligentă cu atât provocarea e mai mare. Să o ameţim, să lase raţiunea, să fie gata să fugă ăn lume. Gata, oricand. 

Când femeia lasă garda jos şi se aruncă, el bărbatul  îşi dă seama brusc că prada nu mai e pradă, ci o leşinătură la picioarele lui…şi el, bărbatul se cam plictiseşte.

Sloganul  în acest caz e: las că o scot eu din ale ei!


Când o femei ca cele descrise mai sus întâlneşte un bărbat ca cei descrişi mai sus…ies scântei. Războaie mari din care, de cele mai multe ori nimeni nu iese învingător.

End of story.