“ Fifi, iată-ma, dară, pe Plevnei, trecând de bariera cartierului Orhideea Residence, cu inima strânsă, că parcarea era cu plată și nu era ieftină. Parchez, mă dau jos din mașină, fac un pas și evit la milimetru să îl scot din meci prin accidentare pe domnul Helmuth Duckadam, probabil rezident al cartierului. Am început bine, zic, dacă o țin așa, până la evenimentul de la etajul 11 dau de Madonna. Madonna era puțin ocupată probabil, însă am avut o bucurie mult mai mare când am dat de Mădălin Măncilă, prietenul tău vechi, cu care te-ai mai ciocnit tu pe subiecte de turism. Salut, salut, ce faci aici, am venit că m-a trimis Fifi, dacă știam că ești nici nu mai veneam, glume ca între băieți. Până trec eu de primele sandvișuri și de paharul de șampanie, că eram istovit, se adună lumea, aproape cât la o nuntă, vreo 40 de oameni, fără ospătari. Hait, zic, am nimerit la adunare mare, să facem frumos. Și am făcut. Am făcut poze, am făcut urechile mari, ca să înțeleg unde am venit și să nu mă certe a mea că n-am înțeles nimic. Găsești pe mail toate notițele mele”
Agenția de turism Millennium Tour lansează proiectul turistic Concediu.com, un portal care permite rezervarea de pachete turistice integrale (cazare, transport, masă) de la mai mulți turoperatori care au oferte de vacanță în străinătate (pachete charter pe Grecia, Turcia, Spania, Portugalia etc) și în România. În primă fază, site-ul înglobează peste 3.000 de pachete turistice, în peste 40 de destinații, din care 80% sunt pentru destinații externe. Platforma Concediu.com a fost dezvoltată de compania TravelFuse, companie de soluții tehnologice pentru industria turismului, cu peste zece ani activitate pe piață și colaborare cu multe agenții de turism din România.
”Astăzi este foarte ușor să-ți achiziționezi online zboruri sau cazare, dar atunci când ești interesat de un pachet complex și vrei întreaga ofertă disponibilă pe piață trebuie să-ți faci documentarea pe fiecare turoperator în parte. Înseamnă foarte mult timp de documentare, de comparare a nenumaratelor oferte, ceea ce face alegerea și mai dificilă. Anual, sute de mii de turiști contractează un pachet charter în străinătate, în timp ce milioane aleg pachete turistice în România. Noi am identificat necesitatea unui astfel de proiect online care să personalizeze oferta turistului din multitudinea de pachete disponibile pe piața. ”, spune Mădălin Măncilă, managing director Concediu.com.
În prezent, sunt semnate parteneriate cu furnizori de servicii turistice, adunând zeci de mii de hoteluri, sute de sejururi și informații despre destinațiile alese. Oferta Concediu.com va fi permanent actualizată și suplimentată. Pentru prima lună de operare sunt estimați peste 100.000 de utilizatori unici, așteptându-se pentru un an întreg la un număr de 15 milioane utilizatori unici.
Pe termen mediu, investiția Millennium Tour se ridică la peste un milion de euro, bani ce vor fi utilizați în dezvoltarea platformei de rezervări și atingerea unei cote de piață care să-l plaseze drept lider de piață. Proiectul Concediu.com a fost dezvoltată în timp record, trei luni și a necesitat o investiție inițială de peste 100.000 de euro, tranșă din programul de investiții de un milion de euro în decurs de trei-cinci ani.
”Vrem să fim cei mai buni pe piața, mai ales că acest segment, cu siguranță, va genera concurență în următorii ani. Millennium Tour are know how în ceea ce privește dezvoltarea de business-uri online, de proiecte care inovează în această zonă. Planul nostru este să dezvoltăm Concediu.com și nu excludem un exit până în anul cinci”, spune Mădălin Măncilă.
Millennium Tour este o agenție de turism corporate travel, lansată pe piață în 1999. În 2005 a creat portalul de rezervări de bilete de avion, Paravion, care a fost cumpărat în 2006 de către agenția de turism Happy Tour, deținută de fondul spaniol de investiții GED. La finalul anului 2016, cifra de afaceri a Millennium Tour a fost de aproximativ două milioane de euro.