Cum am ajuns producător TV. Genul programului: Reality. ( ep.1 )

27 februarie 2017, 10:27

Am făcut liceul la Brașov într-o clasă în care aproape toți colegii mei știau exact ce vor să se faca. Erau deja doctori, ingineri, profesori…și rockeri. Eu, Fifi și-atunci ca și acum, nu știam încotro vreau să o iau. Și vorbim de clasa a 10-a, când totul părea foarte târziu.

Copilă fiind, visam să fiu musafir sau vânzătoare de pantofi. Când am ajuns la 16 ani, astea nu prea mai erau variante ok pentru nimeni. Mama mă vedea economistă, șefa la bani, iar tata profesoară, parcă. Nu mai știu exact decât că nu știam deloc ce vreau. Da’ sincer nici nu mă măcina prea tare. Ascultam Zeppelin și mă gândeam că o să am tot timpul din lume să decid. Mă întreba lumea: la ce facultate dai? “Nu știu”. Răspunsul meu era o placă de stârnit uimirea.

Și uite așa, într-o seară la Tvr, pe vremea aia imediat de după Revoluție (nu existau televiziuni comerciale), am văzut un film: Broadcast News. Cu Holly Hunter în rolul unei producătoare de televiziune. M-a fascinat tot ce se întâmpla acolo, acțiunea din regia de emisie, producătoarea care vorbea în casca prezentatorului, nebunia din redacția de știri, tot. Mă uitam fascinată aproape fără să respir și mă gândeam: de ce nu mi-a trecut mie prin cap asta? Să mă fac producător tv? Poate pentru că în 1991 abia apărea internetul în America, nu existau nici Google, nici Facebook, nici calculatoare și televizunea părea ceva de neatins pentru un om de rând. Nu iși punea nimeni ca mine “de la țară” în gând să ajungă la oraș ca să lucreze “la televizor”. Știți că sunt momente în viață pe care le ținem minte cadru cu cadru? Îmi amintesc perfect că în timp ce curgea finalul filmului am zis: eu asta o să fac, o să mă fac producător tv!

A doua zi am dat vestea la toată lumea cu entuziasmul meu specific, mare descoperire ce făcusem. Am văzut cele mai multe sprâncene ridicate din viața mea. Dar eu eram fericită, luasem decizia vieții mele.

De atunci au trecut doar 26 de ani. Visul e atins.

Am realizat recent că într-un fel, asta e o experiență unică, o poveste pe care acum vreau să o spun și altora, ca pe un jurnal de călătorie scris din amintiri. O să vă povestesc pe blog, într-un serial, ce și cum am făcut pas cu pas pentru a ajunge unde sunt azi. Sunt experiențe atât de diverse și de intense, că ar fi păcat să știu doar eu ce și cum s-a întâmplat. Mor de nerăbdare, jur.