Plec la Roma.

Cu cine?

Singură.

Cum adica singură?

Uite-asa.

Da’ ai pățit ceva?

Aproape fără excepție asta a fost reacția celor din jur. Da, singură. Și cumva, ca proasta, am simțit nevoia să mă justific: știți, e un vis pe care îl am de multă vreme ca la început de an să plec undeva singură pentru trei zile..

Egoismul nu e ceva ce am în mine de obicei, dar asta nu e o poveste despre egoism. E o poveste despre atenție. Trei zile fără compromisuri, am vrut să fac tot ce vrea îmi vrea sufletul, fără să îmi pese ce cred ceilalți, fără să îmi pese ce vor comenta ceilalți. Trei zile ale mele.

Și-am fugit la Roma. SINGURĂ.

De ce ai vrea și tu să pleci singură într-o vacanță? Pai sunt atâtea și atâtea motive.

Vacanțele sunt despre libertate. Îmi îngheț mental grijile, deadline-urile, ratele la bancă și îmi pun creierul pe silent. De fiecare dată când sunt cu cineva, că e bărbatu-meu sau prietenele mele, cineva tot îmi aduce aminte de o grijă. Ai plătit gazul înainte să plecăm, nu? Vai Fifi, să îți povestesc ce prost s-a terminat cu proiectul ăla, etc, etc. Când călătorești singură îți setezi creierul, îi dai o comandă simplă: în weekendul ăsta mă lași în pace cu prostiile de zi cu zi, trăim frumos pe extaz.

Sunt mereu în criză de timp. Am senzația că Dumnezeu s-a gândit că unii oameni așa trebuie să-și ducă viețile, alergând de colo colo. Mi-am propus sa îmi fac bagajele cu o săptămână înainte (hahahaha). Bineînțeles că avionul pleca la 6 și eu la 3 jumate dădeam jos geamantanul de pe dulap și aruncam în el niște haine, fardurile și două cărți. Când călătorești singură nu ai grija ca ai uitat ceva pentru copil sau colierul pentru selfie, ăla pe care te-a rugat Ana sa îl iei pentru ea. N-ai grija nimănui, decât a ta.

 Și dacă tot vorbim despre timp și întârzieri, poți să îți începi vacanța cu un mic stres, că e doar al tău și îl depășești râzând. Avionul pleca la 6, la 4 eram în aeroport. La check-in aflu că avem întârziere o oră, așa că am găsit o cafenea și cu laptopul în față am început să scriu. Restanțe înainte de marea evadare. La un moment dat tot auzeam în difuzoare că strigă pe cineva și tot striga și mă gândeam cum sunt unii care întârzie mereu de îi înjură tot avionul. Și deodată, după al nu știu câtelea apel, îmi aud numele clar frumos. Mă strigau pe mine. Cum naibii? Uite că de fapt că avionul pleca la timp! Am strâns totul în mare grabă, am ajuns în ultima clipă, am suportat toate privirile alea care mă certau și gata, zbor către orașul vieții. Când călătorești singură se supără doar necunoscuții dacă întârzii, nu strici Feng-shuiul familiei sau al grupului de prietene.

 

Marco, șoferul care mă aștepta la aeroport cu cel mai larg zâmbet din lume, m-a dus ca vântul la hotel. A parcat, mi-a dat geamantanul și eu i-am dat bacsiș. A făcut o plecăciune ca-n povești și s-a uitat la mâna mea stângă.

• Signora, married?

• Yes!

• ..married and alone in rome?

• Yes!

Am răspuns ferm și am început să râd. A început și el să râdă în hohote:

• Oooo, Signora!!! Welcome to Rome! Eat love love, no pray!

Am luat bagajul și m-am despărțit râzând de Marco. Putea să îmi ceară și numărul de telefon, că nu era un pericol. Marco avea vreo 60 de ani și 120 de kilograme. Când călătorești singură oamenii sunt mai atenți la tine. Mai ales italienii, care stăpânesc arta conversației de la prima oră din viață.

La recepție, mă aștepta o fată frumoasă, pisi, cum le zic eu fetelor frumoase.

• Welcome to Hotel Della Conciliazione!”

Mă uit la ecuson, Ramona.

• Bună dimineața, Ramona!

• Bună dimineața! Ce bine că ați venit atât de repede, că am o cameră gata! (era 8 jumate)

Și îl cheamă pisi a mea pe domnul Traian, tot român de-al nostru, să îmi ducă în cameră bagajul. Aflu că sunt zece români care muncesc acolo, o adevărată familie. Ajung în camera, extaz! La marginea patului, un espressor Segafredo! Am zis că nu e adevărat, nu tu fierbătoare obosite, nu tu pliculețe cu cafea solubilă, nimic din toate astea. Espresso, chiar lângă așternuturile perfect apretate. Viață, Fifi, să tot mergi la Roma! Dar ca tot românul care se respectă, aș fi vrut altceva, de exemplu un Caffe Latte. Noroc cu domnu’Traian, care m-a instruit să cobor în restaurant să cer. S-a oferit chiar să meargă cu mine în restaurant, i-a spus barmanului ceva de “signora Cristina, mi amica Romania” și uite așa am primit un Caffe Latte din partea casei. Când călătorești singură ai parte de surprize pe care nu le împarți cu nimeni. Dacă mergeam cu cineva, câte din momentele astea s-ar fi petrecut exact așa?

Sunt oameni care își fac desfășurătoare adevărate pentru vacanță, mai ceva ca la știri. Fac și eu asta când nu merg singură. De obicei sunt chiar șef de grup, chit că suntem doi sau zece. Dar acum, fiind doar eu cu mine, mi-am permis să îmi încep vacanța într-un mare fel: m-am culcat, pentru că eram ruptă de oboseală. Am zis că dorm 45 de minute. M-am trezit după patru ore. Seara, am ajuns la 9 la hotel și am dormit 12 ore. Când călătorești singură în vacanță ai libertatea somnului. (desigur că de acasă, urmăritorii au comentat: cum să te duci la Roma sa dormi???)

Când te gândești la Roma, mintea îți derapează spre mâncare. Paste, pizza, înghețată. Mi-aduc aminte că acum patru ani am fost cu fetele și am umblat vreo trei ore căutând un restaurant pe care îl știa una dintre ele. Când călătorești singură mănânci și mai ales bei ce vrei, unde vrei, când vrei. Mi-am comandat pizza la room service și am încercat în loc de paste Aperol Spritz pe la toate terasele unde m-am oprit. N-a fost nimeni lângă mine să insiste să mănânc nu știu ce supă sau să mă bată la cap că nu e bine să bei Aperol la micul dejun.

Oricât de relaxată eram, gândurile tot treceau ca trenurile prin capul meu. Dar erau doar gândurile mele. În liniște, plimbându-mă pe străzi ore în șir, mi-am făcut ordine, am tras fiecare gand bun în față, iar pe alea rele le-am ucis cu o strâmbătură. Când călătorești singură poți să te gândești la toate planurile tale, poți să desenezi mental cai verzi pe pereți. Nu împărtășești cu nimeni ce îți trece prin cap și așa îți vin cele mai mari și mai frumoase idei de viitor.

 

Mai văzusem Roma de trei ori așa că n-am ținut să dau check-in cu selfie la toate marile obiective turistice ale orașului. Am ajuns însă la cafeneaua unde Fellini obișnuia să își bea cafeaua în fiecare zi. Trimisă de Bazavan, știam că acolo e un loc special. Am stat vreo două ore, am băut Latte și Aperol, desigur, și pretextând că vreau să merg la baie am intrat în spate și am făcut fotografii desenelor lui Fellini expuse pe pereți. Între timp, niște vrăbiuțe mi-au mancat aperitivul, dar pe mine asta m-a distrat și mai tare. Când călătorești singură îți permiți să stai trei ore pe o terasă, că nu te grabește nimeni să ajungi la nu știu ce muzeu sau la magazinele cu reduceri de 80%.

Atenția pe care o dăm oamenilor, locurilor, întâmplărilor face o vacanță să fie reușită sau nu. Mi-am permis să mă dau jos seara târziu din pat pentru că auzeam că undeva lângă hotel cânta un cor. Dacă eram cu cineva ar fi zis “Unde să mergem la ora asta?” Când călătorești singură nu îți împarți atenția cu nimeni de acasă, asa că poți să observi mai bine tot ce se întâmplă în jur. Poți să faci tot ce îți trece prin cap, la orice oră.

N-aș vrea să creadă cineva că sunt zeița singurătății sau a izolării. Îmi plac oamenii, sunt de gașcă și cred că în grup se râde cel mai bine. Recunosc, mi-a fost puțin frică de singurătate, m-am gândit “Băi Fifi, dacă te plictisești, cine îți face ție o poză, cine îți cară plasele de cumpărături?” Ei bine, a fost perfect. O vacanță singură a fost cel mai tare cadou pe care mi l-am făcut la început de an. Am citit, am scris, am râs cu oameni din toate țările Pământului și mi-am dat seama că mă pot descurca în orice situație.

Și aici ar trebui un final, dar las povestea deschisă pentru imaginația ta. Îți recomand să îți iei și tu lumea în cap. Meriți să afli cum e să trăiești doar pentru tine. Dacă nu o dată pe an, măcar o dată în viață.