De ce un post cenzurat? În câţiva ani fie-mea va citi ce am scris eu aici şi nu îmi doresc reproşuri de la tânara generaţie.

Leapşa asta venită de la Nadina mă face să dezvălui următoarele:

– când eram mică aveam un singur vis: să devin vânzătoare de pantofi. Era un vis puternic şi exersam la greu să-l transform în realitate. Când mama a făcut o petrecere mare , în timp ce musafirii dănţuiau, eu am pus în cadă toţi pantofii lor ( şi ţineţi cont, erau anii 80 si mare vogă era lacul), am dat drumul la apă şi am frecat papucii cu săpun de casă, asta după ce bineînţeles i-am lăsat să se înmoaie bine….

– am vrut să îi fac mamei o surpriză, să o ajut la curăţenie, aşa că am spălat toate mileurile din casă în wc….

– îmi plăceau prăjiturile, vroiam să gătesc, aşa că într-o zi am făcut amandine din noroi cu care am ornat patul din dormitorul alor mei….

– dormeam la prânz cu bunicul meu, care era evident topit după mine . La 10 minute după ce ne aşezam în pat, ieşeam victorioasă: L-am culcat!!!

– aveam conştiinţa împăcată. Mama mi-a explicat că dacă îmi dă bani să cumpăr ceva şi eu folosesc restul să îmi cumpăr ciocolată, trebuie să spun asta, ca să am conştiinţa împăcată. Ce am înţeles eu: a doua zi m-am dus şi am luat cu banii de pâine, ciocolată… nu de alta, dar am vrut să am conştiinţa împăcată…

– plecam cu tata în oraş la plimbare şi treceam cu el pe la un prieten pe
care mama nu îl plăcea. Şi tata, ca să nu se supere mama, îmi spunea să
nu zic. Intram în casă ţipând direct: Mamaaaaa! N-am fost la nenea C.!

– dacă vreo femeie îndrăznea să vorbească cu tata, îi spuneam direct: nu
vezi că e însurat şi are copil mic???

Cam astea sunt amintirile mele frumoase din copilărie. O mică parte, evident!

Somn uşor vă doresc!