Sunt oameni despre care ai auzit atatea lucruri minunate ca abia astepti sa ii intilnesti. Si cind ii vezi prima data, stai de vorba cu ei, iti dai seama ca sunt goi si nu simti nimic. Vorbesc mult, gesticuleaza, incearca sa te cucereasca, degeaba.
La fel si cu artistii. Am fost la showuri mult mediatizate si pur si simplu nu am simtit nimic. NU sunt critic de arta, nici de teatru ori de film. Filtrul meu personal e simplu: Asez spectacolele in topul sufletului meu dupa emotia pe care o simt. Si am vazut zeci de reprezentatii unde am stat cuminte, am aplaudat, dar am plecat acasa fara nimic.
Cel mai tare pe lumea asta m-a impresionat Ibrahim Ferer de la Bueno Vista Sociat Club cantand Dos Gardenias. Absolut minunat. Pe locul intai in preferintele mele din toate timpurile. Pina duminica asta cand am fost sa vad la Sibfest showul Brenda Angiel Aerial Dance.
Cu argentieni pur sange. Cu o muzica live gen Gotan project.
Si a fost tango adevarat. Dur dar tandru, violent pe alocuri dar cu o senzualitate de iti pierzi mintile.
A fost un show perfect. Sunet, lumina si dansul. Cred ca argentinienii primesc la nastere ca toti oamenii maini, picioare, ochi, inima. Bonus le-a dat Dumnezeu tangoul. Si ei l-au ridicat la rang de arta. Pentru ca tangoul adevarat nu se poate mima. N-ai cum. Pentru ca nu poti mima pasiunea.
Am plans de la primul dans la ultimul. Imi curgeau lacrimile pe obraji, pur si simplu. NU mi-a pasat. Mi-am bucurat sufletul pentru mii de zile. Am iesit din sala cu un zambet de nedescris, ca un curcubeu imens dupa o ploaie frumoasa de vara.
A fost pentru mine finalul perfect la Festivalul International de teatru de la Sibiu. Multumesc, Cristina Bazavan ca ai insistat sa vad spectacolul asta si ca incet si cu zambet mi-ai asezat showurile de dans in suflet 🙂