Toate poveștile de dragoste, mai mari sau mai mici, încep la fel. Privirile, zâmbetele, conversațiile care curg fără poticneli. Simți și muzica pe fundal ca în filmele romantice de la Hollywood.

Fără să îți dai seama începi și construiești în mintea ta scenariul perfect: cu întâlniri fabuloase, cine la lumina lumânărilor, surprize, vacanțe în doi peste mări și țări.

Nu-I spui chiar totul despre tine, cum nici el nu îți dezvăluie adevărul adevărat. De ce să strici filmul discutând despre defecte sau probleme.

Pelicula curge frumos, fără intrigi și scandaluri. Până la un moment dat când se întâmplă ceva. Muzica suavă a amorului vostru perfect e întreruptă de cioburile realității și scenariul capătă nuanțe de dramă.

Viața de zi cu zi, cu toate bubele ei, vine și vă strică super producția. Cadru după cadru, filmul devine unul prost. Nu mai are glamour american ci mai degrabă arată ca o telenovelă bulgărească fără buget.

Te uiți, îți dai seama de ce se întâmplă și întâi îți spui ție: nu vreau să joc în filmul ăsta, nu e scenariul bun. Apoi, îi spui și lui. Si vă despărțiți cu scandal sau fără, fiecare o ia pe drumul lui.

Cauți vinovatul și de obicei te gândești : nu eram suficient de bună pentru el sau nu mă merita.

Poate că ar fi corect să îți pui problema așa : Scenariul n-a fost bun, a fost exagerat de proiecțiile fiecăruia . Tu erai buna pentru el, el era bun pentru tine dar scenele erau de film fantastic nu de reality show.

editorial publicat pe euforia.tv

sursa foto: pinterest