La un moment dat aveam senzatia ca noi astia care iubim ploaia suntem puțini. Și nu-i deloc așa. De ce-o iubesc eu atât de tare?
– e mai multă liniște , mai ales dacă plouă mai tare acoperă zgomotul de oras
– dacă stai și te uiți pe geam într-o zi cu ploaie e ca și cum ai face o oră de terapie cu un psiholog foarte bun.
– să stai în pat când plouă și să citești în liniștea dată de ploaie e relaxare curată.
– ploaia curăță aerul ăsta îmbâcsit și nu mai ai senzația că tu ai o problemă cu plămânii când de fapt de vină sunt praful și alte mizerii
– totul miroase mai bine
– uneori plouă atât de tare și frumos, fix ca în marile povești de dragoste.
– după ea, totul rămâne mai curat, cu puțin noroc vine și curcubeul
Iubesc ploaia pentru că îmi dă o senzație de liniște. Îmi place să mă plimb fără umbrelă ( nu am avut niciodată ) și mă distreză frica oamenilor de ploaie. N-am să înțeleg de ce trebuie să ne legăm stările și programul de vremea de afară, de ce e musai să exclamăm: vaaaai, plouă! Așa, și?
Nu, eu chiar nu știu pe nimeni care să fi murit de la o banală ploaie și lucrez la știri de 20 de ani.
Vă invit să gândiți așa: Ploaia e dimineața sufletelor. E un început.
Cui nu îi plac începuturile? Chiar ție?
sursa foto, aici.