” Să nu faci rău niciodată nimănui!” O aud pe mama mereu spunându-mi asta. Eram prea mică să înteleg de ce imi tot repetă. Aveam să aflu mai tarziu că sunt oameni care fac rău pur și simplu. Așa sunt ei construiți. Își iau bucuria din răul altora.

Aveam un prieten pe care îl indrăgeam foarte tare. Eram apropiați. Era un om deştept şi cultivat. Problema e că nu îi ieşeau treburile, era mereu nefericit.  In timp mi-am dat seama ca e ceva in neregula pentru ca spunea tot felul de rautati despre prietenii si amicii comuni. Nu ierta pe nimeni. Nu suporta fericirea altora si pur si simplu avea o satisfactie enormă cînd spunea sau tot făcea răutăţi. Nimeni nu era fără defect şi am ajuns să mă întreb oare ce spune de mine?

Şi-am aflat mai apoi că omul căruia eu îi pusesem sufletul pe masă şi pe care îl ajutasem enorm când era la pământ, arunca pur si simplu cu noroi. M-am blocat. M-a durut tare şi n-am ştiut cum să reacţionez. N-am ripostat. M-am indepartat si incet l-am scos din viata mea de tot. I-am transmis prin altii ca stiu ce face. A incercat sa imi explice dar nu mai aveam urechi pentru el. Durerea mi-a trecut in timp dar, cicatricea a ramas.

După el, au mai fost şi alţii care m-au lovit. Fără milă. Am încercat de fiecare dată să nu judec şi să iert fără să ripostez. E greu, dar nu imposibil. Cea mai mare pedeapsă pentru cei care mi-au făcut rău este TĂCEREA.

Mi-am intrebat prietenii:  „Ti-a facut cineva rau si tie ti s-a parut ca nu aveai nicio vina? Cum ai reactionat?

Am primit foarte multe raspunsuri. Părerile sunt mai împărţite ca niciodată. Unii tac, unii uită dar sunt mulţi care spun: mă răzbun!

Cand eram mai tanara, ma consumam foarte mult, ceream explicatii, incercam sa inteleg ca poate totusi am facut eu ceva. si chiar daca nu era vina mea, incercam sa gasesc o solutie. acum, nu mai reactionez daca stiu ca nu am nici o vina. Ma retrag din acea situatie, iar daca este vorba de o relatie de amicitie sau colegialitate, prefer sa nu mai am de a face cu oamenii respectivi. Legea compensatiei functioneaza aproape intotdeauna. Nu sunt de acord nici cu sintagma intoarce si celalalt obraz, dar nici raspunde la rau cu rau.

Chiar daca razbunara este in sangele meu si este o arta pt mine necesita timp, daca nu am acel timp …nu actionez, lipa de timp este data de importanta faptei celuilalt…daca fapta e imp..gasesc timp. Razbunarea e in sangele tau? Pai…Eu nu cred in nerazbunare…cred in balanta intre timpul consumat si semnificatia faptei. Tu stii pe careva care nu s-ar razbuna?

Sunt păţita !!! Au fost persoane in viata mea care mi-au făcut rau, intentionat sau nu. Dar aproape de fiecare dată am încercat sa le gasesc eu scuze, sa văd unde am greșit si eu, sa incerc sa aflu motivul. Pentru ca de multe ori se întâmplă sa faci rău fără sa-ti dai seama, fără sa știi ca poate celălalt pune la suflet si se mai întâmpla sa fii intr-o situaţie pe care o poţi percepe altfel decât e ea in realitate. Si atunci tragi concluzii si actionezi la nervi. In alte situaţii, am luat-o pur si simplu ca pe o lecţie de viaţă. Asta in cazul in care persoana care mi-a făcut rau nu avea nici o importanta in viata mea. Nu m-am razbunat niciodată !!! Doar oamenii slabi se răzbună.

Era vorba de o prietena apropiata. Aparent a fost doar perioada concediilor in care nu prea am comunicat pentru ca eram plecate una hais, una cea. Dar nu era asa. Initial am crezut ca e vorba de un barbat (comun)… Nu era nici asta… Mi-am stors creierii o luna… Scenarii, idei puse cap la cap… Nu reuseam sa imi dau seama. La un moment dat, am clacat si am plans o ora. Nu intelegeam iar ea evita orice dialog. Partea proasta e ca lucram impreuna. Dupa ceva timp mi-am dat seama ca era invidia pe ‘mica mea afacere’ si pe faptul ca m-am apropiat si de alti oameni. Dar nu am neglijat-o absolut deloc, asta e trist. In momentul de fata ne ignoram total, dupa cateva tentative esuate ale ei de a face scandal la munca(!) pe care i le-am retezat scurt. Luna aceea a fost crunta pentru mine. Sunt genul de om care pune la suflet orice! Dar am trecut peste pentru ca imi faceam rau singura absolut degeaba. Atunci cand un „prieten” ajunge sa te tradeze si sa dea din casa (caci a facut si asta), nu merita sa te mai agiti zic eu…

Cred ca da. Dar marturisesc cat se poate de sincer ca nu-mi amintesc.  Am incercat sa caut un astfel de exemplu dar nu-mi vine. Pentru toate rautatile care m-au avut ca obiect sau subiect, am gasit cate-o vina de-a mea. Fie si doar aceea ca le-am permis sa intre nepermis de mult in spatiul meu, faptul ca m-am dezvaluit in momente si in fata unor oameni care stiam ca s-ar putea sa nu inteleaga. Primul impuls e sa ma apar. Al doilea e sa uit. Din fericire, in ultima vreme actionez dupa impulsul cu numarul doi si-mi iese de minune. Trag oblonul si plec mai departe. De fiecare data cand imi face cineva o mizerie ma gandesc” fie pacatul tau. Fie problema ta sa-ti cureti constiinta. Bine ca n-am fost eu mica si urata”.

Eu am o verisoara cu care am crescut, cu care nu vorbesc din 2009.  Nu mai exista. Am sters-o. Sunt evenimente de familie, unde apare si eu trec pe langa ea, prin ea, ma port ca si cum nu s- a nascut pe pamantul asta. Toata lumea incearca strategii, sa aduca macar discutie despre ea. Nu stiu nimic si nu ma intereseaza. La fel am facut cu o pereche de prieteni. El, prietenul meu din copilarie.Am crescut impreuna, am facut liceul impreuna. Nu mai exista pe acest pamant. Nu am de ce sa intru in relatie cu el. Nu am de ce sa mai interactionez. Accept sa gresesti, sa iti dai seama, sa ai un moment de scapare, sa gafezi, sa indrepti furia spre mine, dar sa nu constientizezi ca faci asta.Te fac sa constientizezi si poate, sa te repozitionezi si sa ai alta abordare.Dar cand esti rau congenital sau le faci constient, fiind convins ca merit, desi nu ti-am dat motiv, esti OUT. Si chiar si cand iti dau motiv, e discutabila abordarea.

Pai… daca mi-as da acum tricoul jos, pe langa sutienul meu sexy ai vedea si niste urme de cutit infipte in spate!… MI-au facut multe persoane rau, si de cele mai multe ori am reactionat cu ignore total! Cand se putea… cand nu, am ajuns chiar sa zic „Scuza-ma, ai putea te rog sa imi scoti cutitul din spate? Ca nu pot sa ma intorc de pe o parte pe alta…” Eu nu prea ma razbun! Am o prietena buna, Karma! She is a bitch Are ea grija de toate, pentru mine!!! Si crede-ma… TOATE mi le-a razbunat pana acum!!! Cum am zis de multe ori, eu nu cer razbunare!!! Doar bilete in primul rand la show-ul Karmei A… si popcorn cu caramel!!

Da, mi s-a intamplat cel putin o data sa mi se faca rau, fara sa am vreo vina. Si nu ca mi s-a parut, chiar nu am avut. Invidii, razbunari, influenta nefasta, varii motive…Am avut insa puterea de a rupe raul de la radacina. Fara scandal, fara repros, fara amenintari sau moneda intoarsa. Ci prin silenzio stampa si disparitie. Totala. Si fara cale de intors. 

 

Nu cred ca mi-a facut cineva rau pana acum intentionat. Sigur ca m-am simtit nedreptatit pe moment, dar am evitat situatiile conflictuale. Insa rau intentionat nu cred ca mi-a facut nimeni. Cu timpul aceste evenimente se estompeaza si raman simple amintiri. Nu port pica nimanui, au fost experiente de viata. Vezi, daca ma intrebai acum 10 ani iti raspundeam ca da, au fost oameni care au vrut sa-mi faca rau, dar erau copilarii. E adevarat ca am incercat sa relationez cu oameni buni si pana acum nu am avut mari dezamagiri.

Nu o data! Nici nu mai stiu de cate ori… nu reactionez. Sunt de parere ca nimik nu ramane nepedepsit in viata asta, e cineva acolo sus care are grija de fiecare ca fiecare sa primeasca dupa sufletul lui. Eu raspund la rautate cu indiferenta. Ctr alt delete!

Cred ca in viata fiecăruia dintre noi au fost si astfel de momente. Mi s-a întâmplat de mai multe ori deja sa văd ca oamenii te tin in preajma lor mai degrabă când ai nevoie de ajutor, când esti mai strâmtorat. Când reusesti sa depăsesti acea situaţie si îti este bine, oamenii din jurul tău îti schimba atitudinea complet. Parca nu mai esti tot tu cel de acum careva luni, câtiva ani, ori ce spui este trecut in seama „da ma, uite cine vorbeste, are si ea păreri, care era vai de ea pana mai ieri”. Astea eu le cataloghez ca pe niste răutăţi in forma pura. Si nu cred ca am ce sa le fac. Continui sa ii respect pe oamenii de aceasta factura pentru ce au făcut pentru mine, nu sunt genul care sa uite de unde a plecat, dat încet-încet ii îndepărtez de viaţa mea de zi cu zi. Altfel consumul meu este enorm.

Depinde de rău. Dacă e un rău financiar, îl recuperez. Dacă e un rău material, îl înlocuiesc. Dacă e un rău personal, de suflet e mai complicat. Te răzbuni? Nu, nicidecum. Pentru că prin răzbunare mă atac tot pe mine, sufletul meu.

Părinții m-au crescut într-un mediu în care calmul și vorbele rostite lin, fără țipete erau ingredientul secret. Nu am auzit înjurături în casă și nici nu am văzut gesturi violente. Așa am crescut și așa am plănuit să-mi fie mediul în care voi activa zi de zi. Cu explicațiile legate de copilăria mea, observ că nu pot să suport țipetele din jurul meu, țipetele care mă au ca subiect. Nu mă inhibă, doar îmi blochează contactul cu persoana care recurge la astfel de metode. Efectiv nu vreau să mai discut cu persoana de lângă mine. Și se pare că multe persoane au recurs la aceste procedee de afirmare. Dar aproape niciodată pe bună dreptate. Consider acest ton ca fiind unul violent, nu-l merit și reacția mea este tăcerea. În prealabil, obișnuiesc să-mi rog interlocutorul, cu o voce calmă, să renunțe la țipete. Cum acest lucru nu se întâmplă, intervine blocajul interior și nu mai vorbesc. Pedeapsa cea mai mare pentru o persoană nervoasă este liniștea, lipsa unei replici pe măsură. Scuzele vin garantat, mai devreme sau mai târziu.

 

Mi s-a intamplat de cateva ori. Uneori m-a lovit puternic, altadata am crezut la inceput ca persoana respectiva a gresit destinatarul. N-aveam cum sa fiu eu. De fiecare data le-am incasat cu tristete, n-am fost si nu voi fi niciodata imuna la rautatile altora, ma dor si cand n-au legatura cu mine. Dar cu fiecare lovitura am invatat, asa ca acum le primesc la pachet cu zambet. Inteleg ca fiecare are luptele lui. Oricum, la fiecare rau am incercat sa raspund cu bine. Asa am fost programata. Chiar recent imi spunea razand o prietena ca eu sigur sunt catelus, ca pe mine poti sa ma lovesti oricat, pentru ca dupa ceva vreme voi reveni dand din codita. Chiar asa sunt. Putin inadaptata vremurilor. N-am stiut niciodata sa fiu catea. Sau n-am vrut.

Nu stiu neapărat dacă mi s-a făcut un rau. Dar stiu ca am fost nedreptatita. Si da…Am încercat sa reglez lucrurile, sa le discut si m-am lovit de un zid. Drept pentru care nu ne-am vorbit niste ani,si am suferit…Mai mult ca după un barbat. Am trecut peste, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si acum mă roade ca n-am clarificat situatia respectiva. Am avut norocul sa am oameni buni în jur si sa nu mi se întâmple chestii foarte nasoale.

Nu, nu mi-a facut nimeni rau fara sa am vreo vina. In principiu, cred ca reacțiile sunt provocate de acțiunile tale. Iar daca mi s-ar intampla, nu as reacționa cu aceeasi moneda. In schimb as reacționa daca i-ar face rau fara sa aibă vreo vina cuiva apropiat mie. Iau foc mai usor cand se intampla asta decât mie.

Da. Mi s-a întâmplat de mai multe ori. În ceea ce priveşte reacţia, depinde de stare. Uneori mă înfurii şi ripostez. Cer explicaţii şi atac, la rândul meu. Alteori, când văd că pe omul care mi-a făcut rău chiar nu-l duce capul şi nu poate mai mult, tac. Întorc spatele şi îmi văd de treaba mea. Ştiu că va veni ocazia când îi voi plăti cu aceeaşi monedă.

Nu imi amintesc. De obicei ignor rautatile. De fapt, am ajuns sa le ignor pentru ca imi dau seama ca sunt mari cat Pentagonul cand raul e deja facut. Asa-s eu. Pe zona de losing-game. 🙂

Am urat. Îl urăsc. Nu i-am pus foc la casa, desi voiam. Nu o sa îl iert niciodată , desi mă consider crestin si nu o sa îl calc cu masina… din acelasi motiv. Am rezolvat problema legal. Sunt momente în care vina este împărtită si sunt mai putine decât credem situatiile în care răul e gratuit si unilateral. Cred ca experienta asta e abia cea mai grea. Mai ales când răul de care vorbesti iti este făcut indirect si loveste în primul rand o persoana draga.

Da, logic, mi s-a intamplat de multe ori. Pana sa imi dau seama ca de fapt comportamentul asta al unor persoane era fix problema lor, reactionam destul de patimas.La modul ca ma enervam, ma intrebam de ce, etc. Pe urma, am inteles ca asta era caracterul lor, era in natura lor.Exista oameni care se simt bine facand rau in jurul lor.Incet, inveti sa ii identifici si sa faci tot posibilul ii eviti.

Fie m-am îndepărtat elegant de persoana respectiva, fie, dacă știam ca e un om cu creierul la purtător, puneam problema pe tapet, fără falsa diplomație, încercând in primul rând sa imi dau seama dacă nu cumva eu eram cea care greșise. Când clarificam lucrurile respiram ușurați, dându-ne seama ca, așa, „pe curat” prietenia noastră devine mai strânsă.

N-am reteta. Depinde de gravitate si de persoana implicata. Uneori ma agit, dau telefoane, discutam, rezolv cumva, ca sa pot merge mai departe cu omul respectiv. Alteori, cand raul e mare, ma departez de om si gata.

Da. Am plans. De furie dar si de neputinta. In acel moment mi-am dorit cu toata fiinta mea sa am o super putere sa poata simti persoana respectiva ce am simtit eu. Sa moara de durere ca a provocat o asa suferinta! Apoi, mi-am revenit si am inteles ca astfel de experiente sunt niste lectii. Si am invatat. Sa fiu mai puternica.

 articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 

 sursa foto, aici.