Confesiune: viata e asa cum ne-o facem fiecare. 

E vorba despre alegeri mai mult sau mai putin inspirate. Despre puterea de a sta fata in fata cu ce am ales. Fara rusine si fara ipocrizie. 

E vorba despre profesorii pe care alegem sa ii ascultam si sa ii urmam. Fara sa clipim. 

Dumnezeu ne tine in brate dar ne lasa liber arbitru. Dar deciziile le luam fiecare.

Nu mi-e rusine cu nicio alegere pe care am facut-o. Am stiut sa suport consecintele mai ales alea rele. De cele mai multe ori cu zambetul pe buze. 

Cand am ales un om sa faca parte din cercul meu super restrans de oameni foarte apropiati ( lumea crede ca eu am fooooarte multi prieteni, nu nu am foarte multi ) l-am luat asa cum e. Cu bune si cu rele. Si i-am dat credit 100%.

Am pretins de la fiecare sinceritate. Nu totala, ca asta cu sa fim sinceri total e un bulshitt. Sinceritate cat de cat. 

Si daca ma scoate ceva din minti e sa ai atitudinea defensiva in fata mea. Cu motiv sau fara. La bine si la rau. Sa te victimizezi mereu.

Mila nu are ce cauta intr-o poveste daca vrei sa imi stai aproape sufleteste. Ador oamenii puternici. Asa ca evita sa te victimizezi ca sa ma determini sa tac in fata neputintelor tale. Mai devreme sau mai tarziu o sa ma plictisesc.