De cand e lumea, oamenii se impart in doua categorii: cei care reusesc si cei care nu.
Si daca facem un sondaj de opinie o sa vedem ca cei din prima categorie au in comun cel putin ambitia.
In dictionar, ambitia e definita ca dorinta de a intrece pe altii, de a demonstra, de a parveni.
Si ce e rau in asta?
Cred ca ambitia e condimentul esential al reusitei. E cam complicat insa sa gasesti dozajul perfect. Daca pui prea mult, cu gandul doar la perspective si depasirea limitelor, s-ar putea sa o dai in bara . Am vazut oameni care au luat-o razna la propriu sau care se credeau zei comparativ cu muritorii de rand. Daca pui prea putin, nu ajungi departe.
Cand eram copil, parintii mei nu se multumeau daca ieseam pe locul 2. Si chiar daca ieseam pe primul loc, ma intrebau: si, cine a mai luat premiul intai? Asta m-a ajutat, m-a ambtionat mereu.
In clasa a 10 a am hotarat ce vreau sa fac in viata. Profesional. Am vazut un film: television news. Cu Holly Hunter in rolul unei producatoare de stiri de televiziune. O femeie mica, agitata care radea si plangea deopotriva, super implicata si cu o ambitie fara limite. Mi-am spus atunci: Eu cind o sa fiu mare o sa ma fac producator. Am intrat in televiziune in 1995 si am urcat incet, dar sigur. Am muncit enorm.
In 2004 am ajuns la Bucuresti. Ca producator package de noapte ( producatorul care supravegheaza montajele ). Eram cu un pas mai aproape de visul meu. Nu aveam casa, nu aveam masa, in zilele mele libere mergeam la munca. Aveam un singur gand: sa reusesc. Si am reusit. Intr-un an am ajuns producator general la cel mai important jurnal de stiri de la Antena1, Observatorul de la ora 19.00.
In tot acest traseu mi-am pus prietenii si familia pe planul doi. Stirile erau viata mea. Apoi a aparut Maria si brusc totul s-a schimbat. Mi-am dorit sa petrec timp cu copilul meu si pentru asta am stat acasa aproape tot concediul maternal. Da, eu care nu stiam ce e aia concediu. Am descoperit bucuria si dragostea neconditionata.
Revenind la ambitie ma uit la fifimica si ma vad pe mine :
– Mami, am luat premiul intai la concurs la gradinita.
– Bravo, iubita mea. Foarte bine!
– Eu o sa iau mereu premiul intai!
– Si daca iei locul doi ce se intimpla mama? Ca nu moare nimeni daca nu esti prima
– NU EXISTA LOCUL DOI, mami.
– Cum mah nu exista locul doi?
– Pai mami… toata lumea se bate pentru primul loc.
Corect raspuns pentru un copil de 5 ani. Un copil pe care nu pune nimeni presiune.
Cineva imi spunea ca ambitia e o provocare personală transformată intr-o stare emotionala, cu finalitate materiala sau emotionala. Pornim de la simpla provocare pentru ca vrem sa ajungem intr-un anume punct. Visam sa locuim intr-o casa la ocean si muncim de nebuni pentru asta. Uitam mereu ca banii sunt un mijloc, ii transformam in scop direct. Si asta e gresit.
Ambitia te ajuta sa ajungi foarte sus. Depinde de fiecare cat suflet e dispus sa consume pentru a-si vedea visul cu ochii.
articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro
sursa foto: http://speakzeasy.wordpress.com