#16 Miruna Ioani: Nu cred că e vreun om pe lume care să fi obținut vreo măreție din vârful patului

06 noiembrie 2025, 09:13

Nume: Ioani
Prenume: Miruna-Petra
Vârstă: 39
Ocupația actuală: asistentă personală a copiilor mei, dentist și autoarea blogului „Și blondele gândesc” pe internet

***Fotografii realizate de Adrian Popa, exclusiv pe film în studioul Brand Tube, Interviu din proiectul Interviurile vieții

Este meseria la care visai când erai copil?

Niciodată nu am visat să fiu dentist. Am luat decizia doar pentru că toți colegii mei dădeau la ASE în București, așa că m-am dus la Medicină în Cluj 🙂 Și pentru că mi s-a părut o idee bună să știi să faci, cu mânuțele tale, ceva. Să fii liber. Și pentru că tata e dentist. Bloggeriță nu m-am făcut — cred că, într-un fel, dintotdeauna eram, doar că asta nu avea încă un nume. Îmi place să scriu. Îmi plac dezbaterile și conjugările minții. Îmi plac comentariile și felul în care textele devin vii pe internet, când poți ști cum i s-a părut celui care a citit.

Cât ai căutat până ai ajuns aici?

Ani întregi. Toată adolescența, jumătate din facultate. Și multe kilograme. M-am căutat în multe greutăți diferite. Nu metaforic, ci greutăți pe cântar. Poate râzi, dar sunt importante. Poate nu crezi, dar am pierdut, în kilograme, aproape încă o Mirună. Nu pe toată deodată, ci pe rând. Că între aceste episoade de pierderi, suplimentam bine cu ciocolată. Doar că nu era despre ciocolată, ci despre căutare. Răspunsurile au venit metaforic după ce mi-am cunoscut soțul și, definitiv, prima oară când am văzut două liniuțe pe testul ăla, știi-tu-care.

Cine ți-a fost sprijin cel mai mult pe acest drum?

Mama. Mama m-a încurajat când avea zero motive raționale. Iar tata nu a pus nicio frână. Fără întrebări suplimentare. Mi-a dat libertatea aia mare, care te lasă să devii cine ai nevoie. Cine poți fi în cea mai bună versiune a ta, ca să fiu și trendy în exprimare. Mama a crezut în mine, n-a țipat niciodată, doar a construit. Ca o climă blândă care nu te forțează, ci doar te modelează. Și te crește în lumină.

Apoi soțul meu, care e unul dintre cei mai deștepți oameni din lume 🙂 Miruna, 15 ani, a vorbit aici. Dar soțul meu a avut un rol decisiv în faptul că, după facultate, mi-am dat demisia de la un job pentru care alte fete și-ar fi dat o mână (la ELLE România — revistele pe print erau șmecherie mare pe vremea aia, ca să vezi cât sunt de tânără). Că am plecat în Anglia după el, să fiu dentist în guri străine. Am învățat o grămadă acolo, pe bani adevărați. A fost o experiență extraordinară, puternic transformatoare, care mi-a arătat că știu foarte bine ce e mai important pentru mine: oamenii, nu locurile. Că tot cu o lingură mănânci, tot într-un pat dormi. Așa că ne-am întors acasă, dar cu un pui mic în brațe. Și apoi a mai venit unul în familia noastră.

Cine a încercat să-ți pună frână? Cum ai accelerat?

De dușmani e vorba? Țin minte doar persoanele care m-au ajutat să merg înainte. Fiindcă părțile neplăcute din trecut e bine să fie lăsate să se desprindă ca frunzele din copaci toamna. Și să le ia vântul, cum îți ia timpul amintirile. Pentru că fiecare secundă în care alegi să hrănești o rană, un dușman sau prostii din astea e o secundă în care ai fi putut zâmbi, ai fi putut iubi sau ai fi putut trăi în pace. Știi vorba aia: „ce lup din tine hrănești e o alegere”.

Ce sfat ai da cuiva care vrea să urmeze același drum ca tine?

Care drum? Mi se pare că cele mai faine lucruri profesionale abia acum urmează să se întâmple. Dar pe partea personală cred că e important să știi ce vrei în viață și să nu te mulțumești cu orice vine spre tine. Dacă vine un bărbat căsătorit cu alta, de exemplu — am auzit că se mai întâmplă 🙂 Un fost pușcăriaș, un dependent de diverse, un violent — adio! Nu-ți face de lucru, nu ești tu mă-sa. Dacă n-are altă soluție, să sune la salvare. Nu te încurca.

Știi, eu am fost întotdeauna o fată deșteaptă. În afară de bărbatul meu, nimic nu mi-a luat mințile. Când m-am îndrăgostit prima dată, am fost dezamăgită de mine. Deci asta-i faza?! Nu eram nici pe jumătate de romantică pe cât mi-am imaginat în vise. Înainte să mă pup prima oară, i-am dat frumosului un mentos, să fiu sigură c-o să-mi placă 🙂 și mi-a plăcut, îți dai seama, că am mai vrut o dată :)))

Care crezi că este secretul reușitei în viață?

Să te iubească mama. Să te iubească tata. Și tu să simți toate lucrurile astea. Ăsta e cel mai mare noroc al meu în viață, ceva pentru care n-am mișcat un deget. Au venit spre mine și sunt cele mai mari binecuvântări ever. Cu toți banii din lume, nu-ți poți cumpăra o copilărie fericită. Sentimentul de siguranță. Statul ăla pe două picioare. Capacitatea de a-ți recunoaște adevărul și când doare. Astea vin din prima copilărie. Sunt mulți oameni care plătesc sume importante azi, în terapie, ca să vindece părți sau să refacă un puzzle.

Vestea bună e că asta e ceva ce putem face și noi pentru copiii noștri. Gratis. Din prima zi de viață. Am citit undeva pe internet că, dacă nu-ți vindeci demonii, ei îți vor crește copiii.

Iar după astea, vine munca. Lumea zice: „Vai, Miruna, dar cât ești de talentată!” Posibil, dar știi cât muncesc zilnic? Cât scriu și în weekend? În capul meu rotițele nu se opresc aproape niciodată. Nu mai cred în talent așa de tare. Îți recomand cartea Grit, a Angelei Duckworth. Acolo explică faptul că oamenii ridică în slăvi talentul unor persoane doar fiindcă sunt prea lași să accepte că ar fi putut și ei să fie pe podium, dacă ar fi înotat cât a înotat David Popovici în clasa a 5-a. Sau dacă ar fi dansat cât a dansat Jennifer Lopez, când ei băgau chipsuri la filme. Sau dacă ar fi citit cât a citit Churchill, până să salveze istoria lumii. Dar noi avem nevoie de gândirea asta magică, din ego. Eu muncesc enorm și astăzi. În fiecare zi. Nu cred că e vreun om pe lume care să fi obținut vreo măreție din vârful patului.

Care este cel mai mare regret al tău?

Că n-am făcut și o fetiță. Știu că nu e în puterea mea asta, dar mi-ar fi plăcut teribil să împletesc niște codițe. Nu e târziu să mai bag o fisă — uterul mă ține, dar capul nu dă undă verde.

Ce-ți bucură sufletul cel mai tare?

Mânuțele calde pe sub plapumă. Piciorușele reci pe mine. Încă am fluturași în burtă când asta se întâmplă. Sclipurici sub piele. Dar când suntem într-o fază din asta mai amorțită, că altfel viața cu băieții e mai mult cu lupte și mai puțin cu poezie 🙂

Ce te supără cel mai tare la oameni?

Sunt recent după un consiliu în cap la mine, unde am adus la masă fetița supărată că a trădat-o o prietenă, justițiara revoltată că femeile sunt scorpii unele cu altele, dar le-a liniștit pe toate părțile astea adultul. Care s-a așezat în capul mesei și a ținut fetița în brațe, a mângâiat-o până a încetat să mai dea din picioare. I-a dat dreptate justițiarei și tuturor celorlalte părți care urlau deodată. Mă supără trădarea, minciuna, prefăcătoria, înjunghiatul pe la spate, bârfa. Dar cine sunt eu să decid care valori sunt corecte pe lume? Eu știu doar care-s ale mele. Că mă definește iubirea. Că știu cine sunt și că merg înainte. Acasă mă așteaptă doi copii minunați și un soț care mă face să râd și după o mie de ani de când ne cunoaștem. Ce poate fi mai grozav decât asta?

Ce înseamnă pentru tine să ai încredere în cineva?

Să nu spună lucrurile pe care i le povestesc mai departe nici ca fapt divers, nici fără să dea nume, nici cu „am o prietenă care…”. Eu — când mai scriu pe paginile mele istorioare despre alți oameni — le cer voie, chiar dacă nu e cu nume și prenume. Inclusiv copiilor mei. Mai ales copiilor mei. Și nu primesc întotdeauna aprobare. Înseamnă să știu că-mi spune adevărul — cred că trebuia să încep cu ăsta. Pentru mine, adevărul e baza piramidei; fără el, murim de foame în orice relație. Și încrederea mai înseamnă când cineva se poate bucura sincer pentru mine. Știi că există două tipuri de prieteni: cei care se bucură pentru tine și cei care se bucură pentru tine doar dacă nu-ți merge mai bine decât lor. Prietenul nu numai la nevoie se cunoaște, ci și la bucurie.

Cum te simți când ești fotografiată fără să știi rezultatul imediat?

Nu am nicio problemă cu rezultatul, ci cu procesul de a sta la poze. Îmi e foarte greu, deși voi ați zis că mă alint. Cred că a fost totuși magia ta și a lui Adi, care ați creat o atmosferă în care n-ai cum să te simți altfel decât foarte bine. Și foarte frumoasă. Nu am văzut încă pozele când răspund la întrebarea asta, dar — de la mine, de dinăuntru — m-am simțit frumoasă.

Trei cuvinte care te reprezintă: și blondele gândesc :))))

Un secret pe care nu l-ai mai spus nimănui și poate fi spus 🙂
Nu m-am spălat pe dinți până prin clasa a doua. Ai leșinat sub masă? Dar recuperez acum 🙂