„Tu esti frumoasa oricum!”

„Asta e farmecul tau!”

„Unii oameni arata rau cand sunt slabi, eu chiar nu mi te inchipui slaba…”

„Nu are sens sa mai incerci. Oricum, dupa o anumita varsta nu mai ai cum sa slabesti.”

„De ce spui ca esti grasa? Exagerezi!”

Sunt replicile pe care le-am auzit de N ori in ultimii zece ani. Nu m-a luat nimeni de mana sa imi spuna: STOP! FA CEVA!

Nu faceam sport deloc, mancam toate porcariile la ore tarzii din noapte. Aveam o rutina junk. Zaharul era rege. Nicio masa fara dulce, cam asa suna dieta mea.

Nu mancam mult, dupa parerea mea, dar mancam maxim de 2 ori pe zi. Nu exista mic dejun. Exista doar cina tarzie cu prajituri si ciocolata. Beam suc negru acidulat. Apoi m-am lasat de suc, dar degeaba. Mancam in continuare toate prostiile.

Am incercat toate regimurile posibile, le duceam vreo 3 zile, apoi abandonam. Lipsa de ambitie plus atentia celor din jur “ las ca nu se intampla nimic daca maninci o felie de tort “ m-au facut sa renunt de fiecare data.

Mi-am facut abonament la o sala de fite. Mergeam singura. Putina banda ( aveam sa aflu ulterior ca nu ai ce sa cauti pe banda decat dupa ce scazi sub o anumita greutate ca iti afectezi articulatiile si mai tare ), putina bicilceta, rezultate zero. Depresie, again.

La un moment dat, am ajuns pe mana unui antrenor. Simpatic el asa. Primul antrenament a durat aproape doua ore. M-a obosit ingrozitor, am facut o criza de bila de am stat trei zile in pat…dar febra musculara nu. Era clar ca nu e ce trebuie.

Apoi l-am intilnit pe Florin Neby. Care mi-a explicat ca la copiii mici ca un proces de slabire sanatos implica:

– sport

– alimentatie

– somn.

Dormeam 4 ore pe noapte, mi se parea super sufficient. Acum dorm 8 -9. E altceva!

Nu mai mananc nimic seara dupa 7.

Am constatat cind am primit regimul alimentar cam cat de limitate erau optiunile mele de mancare.

Nu mai gafai cand urc scarile, le urc alergand.

Am slabit 9 kilograme in 2 luni. Pentru unii e pe putin. Pentru mine e un miracol. Neby e nemultumit ca nu ma duc constant la sala pentru ca sunt mereu pe drumuri in afara Bucurestiului. Am in minte imaginea lui la birou uitandu-se la mine si intreband : Si…cand mai pleci ? E important ca  sta cu gura pe mine:  Sa nu renunti! Ma simte ca am gena lenesa care trebuie batuta la cap. In conditiile in care nu m-am dus constant la sala pentru ca am fost plecata in deplasari, am tinut cont si mai mult la alimentatie, am mers pe jos, am cautat hoteluri su sala de fitness si am alergat sus-jos pe scarile in orasele in care ajungeam.

Sunt oameni pe lumea asta cu o super disciplina. Nu e cazul meu. Am cautat mereu scuze, nu am gasit solutii. Pana acum! Si ma intrebam oare cum ar fi fost daca cineva mi-ar fi spus: „Gata, stop! Fa ceva!”

As vrea sa va rog ceva: Nu le mai spuneti prietenilor vostri care sunt grasi ca e ok, ca au farmecul lor si asa. Mai bine ii bateti la cap sa faca ceva daca nu se simt bine in pielea lor. Poate se vor supara in prima faza, apoi o sa va multumeasca. Eu as vrea sa am cui sa multumesc acum, dar din pacate toti m-au menajat, de frica sa nu ma raneasca.  II multumesc, Victoriei  Brulea care  dupa experienta ei ( a slabit 30 de kilogarme cu Neby ) a inceput sa ma bata la cap, aratandu-mi fotografii cu ea before and after. Si asa mi s-a aprins beculetul mental.

Sentimentul pe care il am acum, ca pot muta muntii din loc, nu se compara cu nimic. Am mai multa energie decat aveam la 30 de ani si o ambitie care ma face sa simt ca am luat viata de la capat. As fi vrut sa nu fi trait ani de zile cu un pitic pe creier care-mi spunea ca ar trebui sa slabesc, dar nu pot.

Schimbarile majore le-am facut eu, doar ca aveam nevoie de suport. Unii pot singuri, altii nu. Zic sa va ganditi la asta daca vreti sa slabiti. E important sa faceti publica batalia pe care o duceti si sa va gasiti sustinatori. E vital, as spune.

Lectia mea e simpla: acum simt ca nimic nu e imposibil

 

sursa foto, aici