Etichetă: kineto

Gleznele Rebele: Aventurile mele cu entorsele și lecția învățată

Scrie un comentariu

Am o relație de lungă durată cu entorsele. Printre cele mai lungi relații ale mele. Ne-am întâlnit prima dată în anii de liceu. M-am bucurat mereu de viață, dar am avut și partea mea de dansuri care au dus la câteva inimi frante, dar si la glezne rasucite. Ale mele, desigur. Unele entorse au fost mai mici, altele mai mari, dar, slavă Domnului, niciodată nu mi-am rupt piciorul. Cu toate astea, n-am tratat niciodată problema așa cum trebuia.

Acum zece ani, am întâlnit-o pe doamna profesoară Căciulan. A devenit nu doar un model pentru mine, ci și o prietenă apropiată. Îmi spunea mereu: „Doamnă, trebuie să veniți să faceți exerciții de kineto, ca să vă întăriți gleznele. Nu se poate să nu faceți nimic în sensul acesta!” Eu, bineînțeles, răspundeam mereu cu un „da, da, da”, dar în realitate nu făceam nimic. Mă gândeam: Lasă că nu se moare de la o entorsă!

Anul trecut, în octombrie, am comis-o iar.  Am călcat strâmb și a doua zi m-am trezit cu glezna umflată. Nu m-am panicat prea tare, dar la scurt timp, după vreo trei săptămâni, am călcat iar strâmb și am și căzut. De data asta a fost cu adevărat nasol. Am ajuns la urgențe la Spitalul Floreasca, cu piciorul mega umflat și vânat.

Eram convinsă că e fractură. Acolo, medicii de la ortopedie (cei mai pricepuți și mai amabili) mi-au spus: „Nu, n-ați reușit să-l rupeți nici de data asta. Nu e rupt, doar un pic supărat pe viață. Trebuie să faceți recuperare!” Și din nou, nu am făcut nimic. Mintea mea spunea: „Dacă nu e fractură, nu ai de ce să pierzi timpul!”

Până în urmă cu câteva zile, când piciorul mi-a făcut o figură. Pur și simplu, mi-a fugit glezna când stăteam pe loc. Nu râdeți prea tare. A doua zi nu mai puteam să calc. În sfârșit, mi-am dat seama că poate, doar poate, doamna profesoară Căciulan avea dreptate. Am sunat-o  aproape plângând și i-am spus: „Doamnă, nu pot să calc.” Ea mi-a răspuns ferm: „Veniți la cabinet acum.” Eu, încă sceptică: „Nu, dar stați, că poate-mi revin.” Dar ea a insistat: „Nu, veniți la cabinet acum să vă fac ceva.”

Și așa am făcut. Vineri, sâmbătă, duminică, am făcut exerciții de kineto, masaj și electroterapie.

Ce să vă spun? Dacă în prima zi înainte să ajung acolo nu puteam să pun piciorul pe jos, după trei zile de mers la cabinet, nu mai aveam nimic. Rețineți, NIMIC . Acum, mă simt prost, ca să nu zic proastă, că n-am ascultat din prima și abia aștept să primesc pachetul pe care profesoara mea iubită mi l-a pregătit cu exerciții, ca să îmi întăresc, în sfârșit, gleznele.

Lecția învățată

Ce am înțeles pe pielea mea, ca să nu zic pe gleznele mele? Entorsele netratate duc la și mai multe entorse, și mai nasoale, și pe termen lung, la probleme mari cu articulațiile gleznei.

Doamna profesor CFM Dr. Elena Căciulan este un profesionist desăvârșit. Este un om rar, cu o energie extraordinară. Vă recomand să o căutați și să îi spuneți că ați auzit de la Fifi ca e mare vindecatoare de oameni mici si mari.. O găsiți impreuna cu super echipa dânsei la  Elena Căciulan Fizioclinique.

Profesor CFM dr. Elena Căciulan: Dezvoltarea gândirii copilului și adolescentului este pregătită din primele zile ale nou-născutului!

Scrie un comentariu

Doamna profesor CFM dr. Elena Căciulan are kinetoterapia în sânge. Cred că așa au hotărât ursitoarele dânsei. Și mai e și topită după bebeluși. I-au trecut mii prin mâini. Un super profesionist care face minuni în terapia cu cei mici. Aș vrea să o cunoască toți părinții care îmi citesc blogul.  Aveți mai jos răspunsurile la 10 întrebări foarte importante.

1 . La câte săptămâni aducem bebelușul la kinetoterapeut?

Bebelușul poate să ajungă la un kinetoterapeut care este specializat în dezvoltarea copilului chiar din prima săptămână sau a doua săptămână de la naștere, ca să le ofere părinților informații legate de poziționare, pentru ca ei să treacă peste primele emoții ale poziționării copilașului.

 

2. Cum punem bebelușul la culcare? Pe ce parte este indicat să doarmă, pe spate sau pe burtă?

Poziționarea copilului atunci când este nou-născut este foarte importantă pentru că, în primele săptămâni după naștere, bebelușul stă într-o poziție în flexie,  prezentă din intrauterin. Trebuie să avem răbdare să-și întindă mânuțele și piciorușele și acest lucru înseamnă să-l poziționăm în decubit lateral, adică culcat pe o parte. Putem să-l punem o oră-două ore pe partea stângă, o oră-două ore pe partea dreaptă.  De ce culcat pe o parte? Pentru că este o poziție care îi asigură stabilitate copilului, este o poziție care înlătură apariția frecventă a reflexului Moro care îl dezechilibrează, și pentru că numai așa înlăturăm apariția deformărilor la nivelul capului (plagiocefalie, brahicefalie, doligocefalie) De ce să nu-l culcăm pe spate imediat după naștere? Pentru că bebelușul  vine din intrauterin cu spatele rotunjit(forma uterului mamei), gambe, coapse  îndoite. El nu este pregătit să stea pe spate pentru că nu este o poziție fiziologică și atunci se sprijină pe mâini pe care le poziționează sub formă de candelabru pentru a mări suprafața de sprijin care este limitată și  generează sprijinul precoce latero-occipital, producând deformări serioase ale craniului, care nu se recuperează de la sine niciodată.

3. Este necesar să îi punem pernă/plan înclinat?

În primele luni de viață, bebelușul  are nevoie atunci când doarme,  să fie bine poziționat pentru a se odihni în siguranță și a beneficia de un sprijin adecvat al  corpului în pătuț. Utilizarea unui plan înclinat îl ajută  să doarmă mai bine. Datorită planului anti-reflux plasat pe/sub saltea, capul și umerii bebelușului sunt poziționați corect, îl ajută să respire mai bine și îl protejează de regurgitarea laptelui.  Acesta este motivul pentru care o înclinare poate fi deosebit de benefică pentru a ajuta un bebeluș care are probleme cu somnul noaptea.

4. Când ar trebui să stea bebelușul în fund? 

Este bine să începem să-l poziționăm începând cu șase luni. O să vedeți că fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare. Sunt copilași care stau la șase luni jumătate, la șapte luni. Poziția brațelor este importantă pentru că, la început, o să stea în poziția așezat cu trunchiul mult aplecat în față, în flexie, și, după aceea, trunchiul încet-încet se redresează și începe să adopte o poziție de așezat corectă fără sprijin la 7-9 luni. Nu intrați în panică ! Lăsați copilul să-și urmeze nivelul lui de evoluție, o să vedeți că ușor, ușor bebelușul adoptă această poziție de așezat.

5. Când ar trebui să meargă bebelușul?

Verticalitatea sau poziția  de ortostatism este foarte importantă și ne arată nouă că acest corp uman are un mecanism postural cu totul și cu totul aparte, care se dezvoltă încă de la naștere și se maturizează pe la 18-19 ani. Poziția ridicat în picioare este pregătită de mersul în patru labe, pe genunchi și apoi deplasările laterale  pe lângă pătuț, mobilă, etc. Sunt copii care merg la 10, 11 luni, sunt copii care merg la 12-14 luni. Există un ritm al dezvoltării neuromotorii, dar un copil care a fost stimulat când a fost bebeluș și a fost lăsat să-și descopere mediul, va fi un copil cu motricitate foarte bună care va merge mult mai ușor și va găsi posibilități  variate de deplasare .

6. Pentru un bebeluș perfect sănătos, ce exerciții recomandați să fie făcute acasă de către părinți?

Ar trebui să avem în vedere că această mișcare înseamnă „rostul” pentru care am venit pe lume. Încă de când copilul este mic, la o lună, îl poziționăm pe o parte sau pe burtă cu un rulou sub axilă, zece minute pe zi, adică 30 de secunde acum, un minut mai târziu și să contabilizați cele zece minute. La două luni  poate să mențină poziția 20 de minute  și la trei luni, 30 de minute. De ce este atât de importantă această poziție? Pentru că bebelușul își dezvoltă captorii cefalici, adică ochi, articulația temporo-mandibulară, vestibulul, captori de la nivelul musculaturii cervicale. Ce înseamnă asta? Copilul începe să descopere mediul pentru că va întoarce capul stânga-dreapta să vadă o jucărie, o lumină și așa mai departe. Sunetele care vin din stânga, din dreapta, din față, din spate, îl fac pe copil să-și întoarcă capul stânga-dreapta și să-și descopere mediul . După aceea, ridicarea capului sau extensia capului, poziția culcat pe burtică îl face pe copil să formeze  lordoza cervicală fiziologică atât de necesară și de utilă pentru poziția de ortostatism de mai târziu. Lăsați copilul, nu-l mai țineți în pătuț, în spații închise, puneți pe covor o pătură-două, așezați jucăriile la distanțe diferite, care sună, care cântă, care sunt luminoase și stimulați-l pe copil, învățați să vă rostogoliți cu el, să stați culcat pe burtică cu el, încercați să îl stimulați să se târască, să meargă pe patru labe, pe genunchi, să vină către dumneavoastră, jucați-vă cu el și arătați-i diversele modalități de deplasare pe care le va imita imediat.

7. Ce părere aveți despre premergătoare?

Folosirea pentru o perioadă de timp a premergătorului este o greșeală și o putem explica astfel. Labele picioarelor copilului nu ating solul întotdeauna, iar acest lucru va obosi copilul. Musculatura spatelui va avea un tonus muscular scăzut pentru că bebelușul se va duce cu trunchiul către înainte, iar copilul nu are posibilitatea să exploreze și să se deplaseze pe sol, să vină în contact cu o mulțime de informații. Este o mare iluzie să credem că acest copil este liber să descopere mediul dacă stă în premergător pentru că dacă are o jucărie în mână, aceasta îi cade, el nu poate să o ridice de jos. El nu poate să iasă din premergător atunci când dorește lucrul acesta. Posibilitățile lui de a se juca sunt limitate. Ceea ce poate face sunt cursele lui de du-te-vino, dintr-un perete în celălalt. Copilul va avea o imagine greșită a mersului și premergătorul nu reprezintă o modalitate corectă de a realiza mersul. Copilul nu va putea să-și transfere greutatea de pe un picior pe celălalt și atunci o să-l privăm de acea alternanță de sprijin.

8. Ce sunt reflexele arhaice si cum le dezvoltăm? 

Reflexele arhaice sunt mișcări automate, involuntare, care apar la nou-născuți ca reacție la stimuli senzoriali specifici. Aceste reflexe arhaice se dezvoltă conform legilor naturale ale speciei umane și sunt semnul dezvoltării armonioase. Ele reprezintă baza fundamentală a construcției neurologice și sunt indispensabile unei dezvoltări normale motorii, emoționale și cognitive pe tot parcursul vieții. Ele sunt importante pentru că acționează atât pe partea fizică cât și pe partea cognitivă, dar și emoțională. Partea fizică este legată de postură, adică copilul: nu stă corect, merge pe vârfuri, sprijină capul pe masa de scris. Pe partea emoțională, copilul va avea fobie la lumină, va prezenta angoase, va plânge tot timpul. Va fi copilul care refuză colectivitatea și la care stima de sine este redusă. Când vorbim de partea cognitivă, asta însemană o lipsă de concentrare la învățare. Va avea dificultăți de învățare la tabla înmulțirii, de a reține o poezie, iar aceste reflexe arhaice reprezintă alfabetul mișcărilor. Fiecare literă a alfabetului este reprezentată de un reflex arhaic- atunci când avem probleme să scriem, să ținem creionul în mână, sunt copii care fac gaură în coala de hârtie.

9. De ce e important să lăsăm copilul să meargă desculț? Mersul desculț este bun pentru bebeluși?

Dacă în primă fază,  vorbeam despre captorii cefalici importanți pentru postura copilului, la un an, când copilul începe să meargă, captorii podali, care se găsesc  la nivelul labei piciorului,devin cei mai importanți pentru a transmite toate informațiile legate  de postură la nivelul creierului. Mersul desculț  îi permite bebelușului să-și tonifice musculatura de la nivelul picioarelor, să descopere senzațiile tactile care îl ajută să-și găsească un echilibru bun.

Cu cât piciorul este mai liber, cu atât mușchii pot lucra mai mult. Când bebelușul începe să se târască, să se cațere și să meargă, este pregătit să descopere lumea. Deplasarea copilului pe un  preș care zgârie, pe  covorul moale, pe iarbă, pe gresia tare și netedă, îl ajută pe bebeluș să determine cum și unde trebuie distribuită greutatea corpului pentru un echilibru bun. Un pic ca  un arbore cu rădăcinile sale, picioarele în contact cu pământul ajută copilul să găsească o ancoră. În cele din urmă, când bebelușul se joacă cu mâinile și picioarele, le vede și le atinge; el face legătura între corpul superior și inferior și își integrează imaginea corpului.

10. La ce semne ar trebui ca părintele să ducă urgent copilul la kinetoterapeut?

Orice fel de asimetrie, că are picioarele în talvalg sau în equin, că are un umăr mai sus și unul mai jos, că are capul aplecat într-o parte și rotit pe partea opusă, că nu poate să se rostogolească, că nu poate să meargă corect, că nu poate să stea în poziția așezat. Toate aceste niveluri de evoluție motorie ale copilului, în condițiile în care ele nu apar și nu se încadrează cu vârsta lui, înseamnă că acolo am o întârziere în dezvoltarea motorie, că pot să am o hipertonie musculară, că pot să am o hipotonie axială, că pot să am tulburări legate de postură și de echilibru, si-atunci cel care poate să mă ajute este fizioterapeutul pentru că el are la îndemână un element foarte important și neinvaziv și care nu este scump: mișcarea. El poate să-l învețe pe copil postura corectă, el poate să-l învețe pe copil să găsească soluții la provocările care îi apar în viață, el poate să-l învețe pe copil să mănânce, să meargă corect, să meargă în patru labe. Orice asimetrie care apare, mai mică sau mai mare, trebuie să știți că există această mare șansă de a fi rezolvată prin kinetoterapie, iar mișcarea este factorul important în procesul de dezvoltare a cunoștințelor și a personalității copilului. Progresul intelectual al nou-născutului depinde de dezvoltarea lui motorie, de mișcare. Iar dezvoltarea cognitivă și creativă a copilului până la trei ani este proporțională cu progresul motor realizat. Asta spunea Masaru Ibuka, un cercetător japonez care s-a ocupat mult de pedagogia copilului. De asemenea, trebuie să știm că mișcarea este cea care permite crearea structurilor cognitive și transformarea acestora și se întâmplă numai atunci când copilul acționează direct asupra mediului prin manipularea obiectelor, deplasarea în spațiu.

Să reținem că dezvoltarea gândirii copilului și adolescentului este pregătită din primele zile ale nou-născutului!

 

Prof. CFM dr. Elena Căciulan: „Poți să faci meserie dacă nu iubești copiii, dar rezultatele nu sunt cele pe care le aștepți”

Scrie un comentariu

Pe doamna prof CFM dr. Elena Căciulan ar trebui să o cunoască  lumea toată. O femeie extraordinară, un super profesionist, un om rar care a ales să rămână în România să se bată cu sistemul, să faca lucruri extraordinare pentru micuții ei pacienți pe care îi tratează la  Elena Caciulan Fizioclinique.

Elena Căciulan este Președintele Colegiului Național al Fizioterapeuților din România.

Am vrut să aflu de ce a ales această meserie, care sunt satisfacțiile pe care i le aduce, ce greutăți întâmpinâ și mai ales ce îi sfătuiește pe tinerii care vor să o ia pe drumul frumos al fizioterapiei.

Cum v-ați hotărât să alegeți meseria asta?

Când eram copil îmi doream sa fiu doctor, profesor, prezentator tv, apoi totul a venit așa,”pe nepusă masă“ din dorința mea de a ajuta oamenii și pentru că am iubit și iubesc copilul, în special. Am avut o copilărie frumoasă cu mulți prieteni, cu care mă jucam de dimineață și până seara și cu care visam să schimbăm lumea!

Mâinile unui specialist care lucrează cu copilul în general și care are această lungă experiență în recuperare sunt mâini mirifice

V-a inspirat cineva?

Nimeni nu m-a inspirat. Nu știu cum am păstruns în lumea recuperării medicale. Poate că am visat, poate că steaua mea norocoasă, care a venit odată cu nașterea mea, cred că m-a îndreptat către partea cea mai frumoasă a de recuperării medicale – recuperareea copilului cu dizabilități neuro=motorie.. Cred că așa a fost. Eram la liceu, mă gândeam dacă am să dau la geografie, mă gândeam dacă să mă duc către partea asta de recuperare pentru că atunci, pe vremea aceea, se făcea doar la Facultatea de Educație Fizică, era o secție specială de recuperare medicală, de cultură fizică medicală, cum se numea în acea vreme și nu foarte mulți puteau să intre acolo, adică trebuia să ai medii bune ca să poți să intri la specializarea aceasta cu locurile limitate. Am avut noroc că am avut profesori foarte buni. Profesoara mea de anatomie, doamna doctor Portărăscu, a fost cea care m-a susținut și apoi am cunoscut-o pe doamna doctor Cristina Foza, care a fost asistenta profesorului Adrian Ionescu, care este părintele gimnasticii medicale românești și a fost profesoara care m-a susținut, care m-a îndrumat și care a văzut în mine un posibil specialist în recuperarea copilului.

După ce am terminat facultatea, am început să lucrez la Institutul de Ocrotire a mamei și copilului și acolo am avut-o ca și șefă pe profesoara mea din facultate. Și așa am început eu acest lung drum al recuperării medicale cu copilul cu dizbilități neuro-locomotii și cu scolioză.

Este zona cea mai apropiată sufletului meu și este partea de recuperarea pe care o iubesc foarte tare.

De ce iubesc partea asta de recuperare a copilului? Pentru că lumea copilului este o lume mirifică. Atunci când începi să lucrezi cu un bebeluș care poate să aibă opt zile, zece zile, o lună, două și poți să-i smulgi un zâmbet, să te privească cu ochișorii lui și să se întindă cu mânuțele lui să-ți prindă fața totul se transformă, nimic nu mai este real.

Nu mai ai griji, nu mai ai probleme, nu mai ai supărări, nu mai vezi invidiile oamenilor, pentru că acel copil îți dăruiește o energie care este unică.

Mâinile unui specialist care lucrează cu copilul în general și care are această lungă experiență în recuperare sunt mâini mirifice, sunt mâini care pot să simtă ce este cu acel copil, ce se întâmplă cu mușchii lui, ce se întâmplă cu articulațiile lui. Este greu de descris în cuvinte ce simți, dar de fiecare dată îți apar flash-uri că este un caz mai special, că o să fie de o perioadă mai lungă de recuperare sau sunt copii care îți dau un răspuns imediat și știi că ei au venit ca să le dai așa, un pic de… impuls. Este ca și când ai pune un pic de apă la rădăcina unei plante, a unei flori ca să îți apară floarea aia mai repede. Cam așa se întâmplă cu copilașii aceștia.

Credeți că în meseria asta poți să faci ceva dacă nu iubești copiii? 

Îmi este greu să vorbesc în numele celorlalți. Poți să faci meserie dacă nu iubești copiii, dar rezultatele nu sunt cele pe care le aștepți. Pentru că, să știți, de-a lungul timpului, am avut familii care au venit cu copiii la evaluare, am discutat în ce constă programul de recuperare neuro-motorie și am văzut pe chipul părinților o rezervă. I-am rugat să meargă acasă, să stea de vorbă, să se mai gândească, să stabilească de comun acord dacă vor să urmeze programul de recuperare. Dacă un părinte nu îmi oferă încredere maximă că sunt terapeutul de care are nevoie, eu nu am rezultate cu copilul pentru că programul de recuperare al unui copil pentru un terapeut să știți că se continuă și acasă. În sensul că tu poți să gătești, poți să te speli și să-ți vină o idee magică, să spui: Ah, copilului aceluia trebui să-i mai fac ceva. Asta înseamnă să faci profesia cu iubire și cu pasiune și cu dragoste. Pentru că lucrurile acestea vin încet și cresc în tine, ca și specialist.

Să faci această profesie trebuie să conștientizezi că ești mânuitorul care, prin arta de a conduce mișcare, ești cel care aduce normalitatea în viața pacienților

Care a fost cazul la care ați lucrat cel mai mult?

Nici nu mai știu. Mi-este greu să spun. Fiecare caz este special în felul lui. Am avut pacienți cu care am lucrat ani de zile, acum sunt adulți. Am pacienți care au terminat Facultatea de Kineto, care au terminat Psihologia, care au terminat Universitatea, cu care păstrez legătura și mă felicită de sărbători. Dar au fost pacienți care, într-adevăr, au înțeles că trebuie, trebuie să facă recuperare.

Ce le spuneți celor care vor să se apuce de această meserie. În primul rând, sunt mulți cei care vor să facă asta acum?

 Să faci această profesie trebuie să conștientizezi că ești mânuitorul care, prin arta de a conduce mișcare, ești cel care aduce normalitatea în viața pacienților. Și acest lucru îl faci doar TU –fizioterapeutul. Da, sunt mulți specialiști pe piața muncii în Romania, poate prea mulți pentru sistemul românesc de sănătate.

 Și credeți că generația aceasta care vine acum nu are această abilitate?

Eu nu mai predau la facultate și-mi este greu să spun ce se întâmplă în sistemul de învățământ, dar profesia aceasta este bine să o înveți lângă un mentor sau lângă un tutore care face lucrul acesta de o viață. Trebuie să ținem cont că în România stagiile sunt deficitare. Consider că partea practică este încă deficitară în sistemul de învățământ românesc. Eu sunt convinsă că în România sunt mulți tineri care iubesc copilul, care iubesc recuperarea neuro-motorie și care încearcă să se specializeze în dezvoltarea copilui. Ei fac eforturi, ei fac investiții pentru a putea fi specialiși responsabili ca să-și ajute pacienții în acest lung drum al reeducărării neuro-motorii.

Pacientul este deasupra noastră

După facultate, ce cursuri trebuie să mai facă?

Reglementarea profesiei de fizioterapeut, prin existența legii fizioterapeutului 229/2016 reprezinta munca mea de peste 20 de ani , obținută cu multă muncă, tenacitate și credința că poate deveni realitate ! NIMENI NU A CREZUT că se va obține reglementatea profesiei ! Va veni o vreme când fizioterapetul va trebui să obțină 30 de credite, adică el trebuie să facă cursuri de formare profesională, să-și updateze cunoștințele pentru a furniza servicii de calitate în favoarea pacientului.

Noi, dincolo de toate, trebuie să înțelegem că ne pregătim pentru îngrijiri de sănătate pentru și în favoarea pacientului, fie că este din România sau din străinătate. Pacientul este deasupra noastră.

Cel mai rău este că în România fizioterapetul nu-și găsește loc de muncă

Sunt mulți cei care pleacă?

Sunt foarte mulți care pleacă, în primul rând, din punct de vedere financiar. Cel mai rău este că în România fizioterapetul nu-și găsește loc de muncă. Poate că este un noroc că există cabinetele de liberă practică, acolo unde acești fizioterapeuți se pot angaja. Salariile sunt mici, locuri de muncă nu sunt, pe piața muncii ies foarte mulți fizioterapeuți care nu întodeauna își găsesc locuri de muncă. Și foarte mulți pleacă. Aleg să plece în țări din Europa.

Eu aș schimba sistemul de învățământ din România

Dacă ar fi să dați acum timpul înapoi, ce ați schimba? 

Eu aș schimba sistemul de învățământ din România. Mi-aș dori să existe o curriculă universitară care să ofere competențe fizioterapeuților.. Să știți că la început exista o curriculă foarte bună, când s-au înființat cele trei departamente de kinetoterapie și motricitate specială care au fost la București, Bacău și Oradea. Era o curriculă universitară care avea modelul școlii franceze.

Aș schimba în sistemul de sănătate prezența fizioterapeutului în toate compartimentele sistemului de sănătate, adică el să fie umăr la umăr alături de ceilalți specialiști din echipa interdisciplinară și să ajungem să învățăm populația României că mișcarea face parte integrantă din sănătatea noastră, că nu pastila minune ne readuce o funcție pierdută.

Noi trebuie să fim portavocea fizioterapeuților în care să spunem: AVEȚI NEVOIE DE NOI!

Pentru că terapia prin mișcate este neinvazivă, este cea mai ieftină formă de terapie. Fzioterapeutul poate să ajute sistemul sanitar într-un mod cu totul și cu totul aparte. Îmi pare rău că fizioterapia nu are un rol important în sistemul de sănătate din România. Poate că și aceasta rămâne o dorință a mea neîmplinită.

Și un mesaj de final, optimist totuși?

Consider că sunt un om atât de fericit, că am o profesie atât de frumoasă… Dacă aș lua viața de la capăt, aș face din nou această profesie, este unică, este aparte , noi suntem cei care aducem speranța când toți și-au pierdut-o , noi aducem normalitatea când nimeni nu dădea vreo șansă pacientului să atingă normalitatea, noix suntem mecanicii ai corpului cu totul și cu totul aparte.