Răspunsul e simplu. Face parte din marile greșeli ale vieții. Pentru că, pur și simplu, oamenii scăpați din pandemie acum dau năvală. Oriunde. Și mallul e cel mai bun loc pentru foarte mulți

Am fost duminică seară la film cu două prietene. Drumul de la intrarea în mall până în cinema a fost o cursă printre treninguri, papuci cu blănitz, coada imensă de la un junk, pardon, fast food nou deschis, gură-cască fără număr, copiii țipând că mai vor, bărbați bombănind că nu mai pot, femei neobosite care nu se lasă extrase cu una cu două din magia ofertelor.

Am ajuns la cinema. Coadă mare, zeci de persoane care vor popcorn și nachos la fel ca mine și prietena mea. Din toată coada aia, doar noi purtam masca. Că așa alegem noi să purtăm masca în aglomerație. Cred că dacă ne așezam în curul gol la coadă nu atrăgeam atâtea priviri. Românul are ochi critic mai ales pentru oamenii care respectă reguli chiar dacă ele nu sunt publicate decât în legea bunului simț.

Intrăm la film. Noi trei pe ultimul rând și un grup de cinci adolescenți. Trei fete, doi băieți. Au mai venit două doamne, un domn cu o doamnă, încă un domn cu o doamnă și încă două adolescente. Cam acesta a fost publicul. Puțini oameni, io m-am bucurat, dar, na, filmul era de Almodovar așa că m-am gândit că nu oricine gustă complicăciuni.

Jumătate dintre spectatori au intrat în sală după ce a început filmul. Pac! lanternă în ochi că nu își găseau loc. Unii vorbeau la telefon, alții comentau cu voce tare filmul, o doamnă a ieșit din sala să cheme plasatorul că stătea fix sub aerul condiționat. Au cercetat împreună cu lanternele de la telefon cum bate aerul condiționat, apoi omul i-a sugerat să se mute că sala era goală, nu, a preferat să stea în același loc să mai bombăne puțin. Cu voce tare, tare.

Când am intrat, m-am bucurat să văd că sunt adolescenți la filmul ăsta, am zis hai, că țara mai are o speranță. Oh, well… copiii ăștia cred că veniseră la film să se ascundă de cineva. Practic, nu s-au uitat deloc la film, au vorbit non-stop, au râs de chestii de la școală, una dintre fete urmărea cu sonor un live a lu Bogdan de la Ploiești pe tik tok, nici măcar scenele de sex cu Penelopenu le-au atras atenție, mai ieșeau la un pipi, mai făceau un selfie, mai un hohot de râs. Feelingul meu e că își doreau să stea toți 5 pe întuneric undeva fără să vină vreo mamă sau vreun tată să aprindă lumina și să țipe: „Ce mama naibii faceți aici, v-am zis să lăsați ușa deschisă și lumina aprinsă.” Nici măcar nu s-au pupat! Pffff….Prinzând curaj de la atmosferă, și ceilalți spectatori au început să vorbească fără jenă. Te obliga sala cumva. Toată lumea comenta cu voce tare ca la meci. Mai suna un telefon, mai ieșea câte un om din sală, se mai aprindea câte o lanternă.

Nu pot să spun că mi-a plăcut filmul. Spre deloc, deși chiar m-am uitat la film, prin natura meseriei am atenție distributivă. Pot spune cu mâna pe inimă că „Mame paralele” regizat de Pedro Almodóvar e filmul cel mai interactiv la care am fost vreodată.

După film,   fix la ieșire, un grup de băieți ascultau pe telefon o manea, am mers puțin: un alt grup sătea la coadă să se pozeze cu o mașină foarte străină. Apoi un alt grup pe culoar, tot pe o manea. Remarc doar oamenii cu branduri mari pe piept și care vorbeau foarte tare. Mă tot întreb de ce. Poate pentru că ascultătorii genului sunt fix ca genul. Trebuie să dăm la maximum muzica, noi sfidăm, vrem să acoperim, să atragem atenția, nu?

Spre casă, fiind trecut de 9 seara am vrut să iau un Uber, dar fiind duminică seară costa cât o pereche de adidași, așa că am așteptat autobuzul. Oricum  sunt fan transportul în comun, o să vă povestesc într-un alt articol de ce. Aseară autobuzul semi plin, un grup de băieți foarte gălăgioși cu maneaua atașată, desigur, pe telefon. Asta dacă vă întrebați cine îi duce pe Dani Mocanu, Salam și Tzanca în trend pe youtube. Mergem o stație, volumul era tot mai sus, mai mergem o stație – râsete înjurături. La un moment, dat șoferul oprește brusc autobuzul, pune pe avarii, se ridică și le strigă. „Bueiiii, cârnaților! Unde credeți că sunteți, buei? Nu vedeți că în mașină mai sunt și alți oameni???? Trebuie să ii respectați, pe ei și pe mine! Dacă mai aud un sunet vă dau jos pe toți. Gura!” Mă așteptam să iasă o bătaie, da nu. Brusc s-a făcut o liniște… Acea liniște aproape anormală în România. Cumva reacția șoferului mi-a mai alinat durerea mentală după mall-ul de duminică seară. Niște gholbani au fost puși la punct. Știu că asta nu înseamnă mai nimic în țara în care se scuipă și se suflă mucii pe stradă, dar în momente ca aseară, în autobuz, noi restul ne mai răcorim puțin.

Să nu se înțeleagă din povestea asta că nu iubesc să merg la mall. O, ba da, dar în timpul săptămânii, dimineața și, la film, în mijlocul zilei cu pensionarii vă recomand. Spor la cumpărături!