Prof. CFM dr. Elena Căciulan: „Poți să faci meserie dacă nu iubești copiii, dar rezultatele nu sunt cele pe care le aștepți”

Pe doamna prof CFM dr. Elena Căciulan ar trebui să o cunoască  lumea toată. O femeie extraordinară, un super profesionist, un om rar care a ales să rămână în România să se bată cu sistemul, să faca lucruri extraordinare pentru micuții ei pacienți pe care îi tratează la Kineto Dema.

Elena Căciulan este Președintele Colegiului Național al Fizioterapeuților din România.

Am vrut să aflu de ce a ales această meserie, care sunt satisfacțiile pe care i le aduce, ce greutăți întâmpinâ și mai ales ce îi sfătuiește pe tinerii care vor să o ia pe drumul frumos al fizioterapiei.

Cum v-ați hotărât să alegeți meseria asta?

Când eram copil îmi doream sa fiu doctor, profesor, prezentator tv, apoi totul a venit așa,”pe nepusă masă“ din dorința mea de a ajuta oamenii și pentru că am iubit și iubesc copilul, în special. Am avut o copilărie frumoasă cu mulți prieteni, cu care mă jucam de dimineață și până seara și cu care visam să schimbăm lumea!

Mâinile unui specialist care lucrează cu copilul în general și care are această lungă experiență în recuperare sunt mâini mirifice

V-a inspirat cineva?

Nimeni nu m-a inspirat. Nu știu cum am păstruns în lumea recuperării medicale. Poate că am visat, poate că steaua mea norocoasă, care a venit odată cu nașterea mea, cred că m-a îndreptat către partea cea mai frumoasă a de recuperării medicale – recuperareea copilului cu dizabilități neuro=motorie.. Cred că așa a fost. Eram la liceu, mă gândeam dacă am să dau la geografie, mă gândeam dacă să mă duc către partea asta de recuperare pentru că atunci, pe vremea aceea, se făcea doar la Facultatea de Educație Fizică, era o secție specială de recuperare medicală, de cultură fizică medicală, cum se numea în acea vreme și nu foarte mulți puteau să intre acolo, adică trebuia să ai medii bune ca să poți să intri la specializarea aceasta cu locurile limitate. Am avut noroc că am avut profesori foarte buni. Profesoara mea de anatomie, doamna doctor Portărăscu, a fost cea care m-a susținut și apoi am cunoscut-o pe doamna doctor Cristina Foza, care a fost asistenta profesorului Adrian Ionescu, care este părintele gimnasticii medicale românești și a fost profesoara care m-a susținut, care m-a îndrumat și care a văzut în mine un posibil specialist în recuperarea copilului.

După ce am terminat facultatea, am început să lucrez la Institutul de Ocrotire a mamei și copilului și acolo am avut-o ca și șefă pe profesoara mea din facultate. Și așa am început eu acest lung drum al recuperării medicale cu copilul cu dizbilități neuro-locomotii și cu scolioză.

Este zona cea mai apropiată sufletului meu și este partea de recuperarea pe care o iubesc foarte tare.

De ce iubesc partea asta de recuperare a copilului? Pentru că lumea copilului este o lume mirifică. Atunci când începi să lucrezi cu un bebeluș care poate să aibă opt zile, zece zile, o lună, două și poți să-i smulgi un zâmbet, să te privească cu ochișorii lui și să se întindă cu mânuțele lui să-ți prindă fața totul se transformă, nimic nu mai este real.

Nu mai ai griji, nu mai ai probleme, nu mai ai supărări, nu mai vezi invidiile oamenilor, pentru că acel copil îți dăruiește o energie care este unică.

Mâinile unui specialist care lucrează cu copilul în general și care are această lungă experiență în recuperare sunt mâini mirifice, sunt mâini care pot să simtă ce este cu acel copil, ce se întâmplă cu mușchii lui, ce se întâmplă cu articulațiile lui. Este greu de descris în cuvinte ce simți, dar de fiecare dată îți apar flash-uri că este un caz mai special, că o să fie de o perioadă mai lungă de recuperare sau sunt copii care îți dau un răspuns imediat și știi că ei au venit ca să le dai așa, un pic de… impuls. Este ca și când ai pune un pic de apă la rădăcina unei plante, a unei flori ca să îți apară floarea aia mai repede. Cam așa se întâmplă cu copilașii aceștia.

Credeți că în meseria asta poți să faci ceva dacă nu iubești copiii? 

Îmi este greu să vorbesc în numele celorlalți. Poți să faci meserie dacă nu iubești copiii, dar rezultatele nu sunt cele pe care le aștepți. Pentru că, să știți, de-a lungul timpului, am avut familii care au venit cu copiii la evaluare, am discutat în ce constă programul de recuperare neuro-motorie și am văzut pe chipul părinților o rezervă. I-am rugat să meargă acasă, să stea de vorbă, să se mai gândească, să stabilească de comun acord dacă vor să urmeze programul de recuperare. Dacă un părinte nu îmi oferă încredere maximă că sunt terapeutul de care are nevoie, eu nu am rezultate cu copilul pentru că programul de recuperare al unui copil pentru un terapeut să știți că se continuă și acasă. În sensul că tu poți să gătești, poți să te speli și să-ți vină o idee magică, să spui: Ah, copilului aceluia trebui să-i mai fac ceva. Asta înseamnă să faci profesia cu iubire și cu pasiune și cu dragoste. Pentru că lucrurile acestea vin încet și cresc în tine, ca și specialist.

Să faci această profesie trebuie să conștientizezi că ești mânuitorul care, prin arta de a conduce mișcare, ești cel care aduce normalitatea în viața pacienților

Care a fost cazul la care ați lucrat cel mai mult?

Nici nu mai știu. Mi-este greu să spun. Fiecare caz este special în felul lui. Am avut pacienți cu care am lucrat ani de zile, acum sunt adulți. Am pacienți care au terminat Facultatea de Kineto, care au terminat Psihologia, care au terminat Universitatea, cu care păstrez legătura și mă felicită de sărbători. Dar au fost pacienți care, într-adevăr, au înțeles că trebuie, trebuie să facă recuperare.

Ce le spuneți celor care vor să se apuce de această meserie. În primul rând, sunt mulți cei care vor să facă asta acum?

 Să faci această profesie trebuie să conștientizezi că ești mânuitorul care, prin arta de a conduce mișcare, ești cel care aduce normalitatea în viața pacienților. Și acest lucru îl faci doar TU –fizioterapeutul. Da, sunt mulți specialiști pe piața muncii în Romania, poate prea mulți pentru sistemul românesc de sănătate.

 Și credeți că generația aceasta care vine acum nu are această abilitate?

Eu nu mai predau la facultate și-mi este greu să spun ce se întâmplă în sistemul de învățământ, dar profesia aceasta este bine să o înveți lângă un mentor sau lângă un tutore care face lucrul acesta de o viață. Trebuie să ținem cont că în România stagiile sunt deficitare. Consider că partea practică este încă deficitară în sistemul de învățământ românesc. Eu sunt convinsă că în România sunt mulți tineri care iubesc copilul, care iubesc recuperarea neuro-motorie și care încearcă să se specializeze în dezvoltarea copilui. Ei fac eforturi, ei fac investiții pentru a putea fi specialiși responsabili ca să-și ajute pacienții în acest lung drum al reeducărării neuro-motorii.

Pacientul este deasupra noastră

După facultate, ce cursuri trebuie să mai facă?

Reglementarea profesiei de fizioterapeut, prin existența legii fizioterapeutului 229/2016 reprezinta munca mea de peste 20 de ani , obținută cu multă muncă, tenacitate și credința că poate deveni realitate ! NIMENI NU A CREZUT că se va obține reglementatea profesiei ! Va veni o vreme când fizioterapetul va trebui să obțină 30 de credite, adică el trebuie să facă cursuri de formare profesională, să-și updateze cunoștințele pentru a furniza servicii de calitate în favoarea pacientului.

Noi, dincolo de toate, trebuie să înțelegem că ne pregătim pentru îngrijiri de sănătate pentru și în favoarea pacientului, fie că este din România sau din străinătate. Pacientul este deasupra noastră.

Cel mai rău este că în România fizioterapetul nu-și găsește loc de muncă

Sunt mulți cei care pleacă?

Sunt foarte mulți care pleacă, în primul rând, din punct de vedere financiar. Cel mai rău este că în România fizioterapetul nu-și găsește loc de muncă. Poate că este un noroc că există cabinetele de liberă practică, acolo unde acești fizioterapeuți se pot angaja. Salariile sunt mici, locuri de muncă nu sunt, pe piața muncii ies foarte mulți fizioterapeuți care nu întodeauna își găsesc locuri de muncă. Și foarte mulți pleacă. Aleg să plece în țări din Europa.

Eu aș schimba sistemul de învățământ din România

Dacă ar fi să dați acum timpul înapoi, ce ați schimba? 

Eu aș schimba sistemul de învățământ din România. Mi-aș dori să existe o curriculă universitară care să ofere competențe fizioterapeuților.. Să știți că la început exista o curriculă foarte bună, când s-au înființat cele trei departamente de kinetoterapie și motricitate specială care au fost la București, Bacău și Oradea. Era o curriculă universitară care avea modelul școlii franceze.

Aș schimba în sistemul de sănătate prezența fizioterapeutului în toate compartimentele sistemului de sănătate, adică el să fie umăr la umăr alături de ceilalți specialiști din echipa interdisciplinară și să ajungem să învățăm populația României că mișcarea face parte integrantă din sănătatea noastră, că nu pastila minune ne readuce o funcție pierdută.

Noi trebuie să fim portavocea fizioterapeuților în care să spunem: AVEȚI NEVOIE DE NOI!

Pentru că terapia prin mișcate este neinvazivă, este cea mai ieftină formă de terapie. Fzioterapeutul poate să ajute sistemul sanitar într-un mod cu totul și cu totul aparte. Îmi pare rău că fizioterapia nu are un rol important în sistemul de sănătate din România. Poate că și aceasta rămâne o dorință a mea neîmplinită.

Și un mesaj de final, optimist totuși?

Consider că sunt un om atât de fericit, că am o profesie atât de frumoasă… Dacă aș lua viața de la capăt, aș face din nou această profesie, este unică, este aparte , noi suntem cei care aducem speranța când toți și-au pierdut-o , noi aducem normalitatea când nimeni nu dădea vreo șansă pacientului să atingă normalitatea, noix suntem mecanicii ai corpului cu totul și cu totul aparte.

 

 

Eu nu vreau nimic de ziua mea

A fost declarația Mariei înainte de ziua ei.

În martie anul ăsta a împlinit 10 ani așa că am insistat.

– Cum mai să nu vrei nimic?

– Nu vreau nimic, am unde să dorm, am ce să mănânc, am jucării, am tot ce îmi trebuie, nu vreau nici un cadou.

– Și totuși?

– Un LoL mami….

– Măi Maria faci 10 ani trebuie să îți iau un cadou mai important, nu o păpușică de 5 cm…

– Bine, atunci 2 bluze cu mânecă lungă…

Am râs tare când am auzit, singură și cu tatăl ei. Eram siguri, siguri că în ultima clipă o să apară după această mască a lui NU VREAU NIMIC ditamai castelul Lego sau o Barbie de ultimă generație.

Dar iată că viața bate filmul și părinții trebuie să nu mai fie ei atât de siguri că știu exact ce și cum vrea copilul.

Copila noastră nu a vrut nimic. Nici cu o săptămâna înainte, nici cu o zi, nici acum la două săptămâni după.

Iar mesajul ei a fost atât de clar încât a fost aniversarea la care a primit muulte bluze cu mânecă lungă.

Iar noi am primit o lecție. Cu zâmbetul pe buze. Și cu bucuria că avem un copil pe drumul bun al vieții J

Centrul Copernicus din Varșovia, cel mai inteligent loc de joacă


Când am decis să mergem în vacanţă în Varşovia, primul lucru la care m-am gândit a fost ce ar putea să îi placă Mariei acolo şi am întrebat lumea pe Facebook ce îmi recomandă. Câțiva prieteni mi-au zis de Centrul Științific Copernicus. Recunosc că un muzeu de ştiinţă nu mi se părea cel mai potrivit loc cu care să o cuceresc pe fie-mea, prințesa disperată după poveşti cu prinţi şi alesele lor. M-am înşelat 🙂

Cum nu plec nicăieri fără un research serios, am citit și am aflat că sunt cozi imense la muzeul vieții şi că poţi sta 4-5 ore la coadă până să intri, că administratorii muzeului admit un număr maxim de vizitatori, ca să intri trebuie să iasă alţii şi tot aşa.

Tot în programul meu de micul documentarist am mai citit şi că în medie copii stau 2-3 ore în interior, unii chiar şi 5! OMG! 5 ore în muzeu? Mi-am făcut totuși curaj, am făcut două mătănii mari în gând și am comandat biletele pe net. Asta ne-a asigurat intrarea instant fără să stăm la coadă. Măcar atât.

Paranteză. E adevărat că e o provocare să iei biletul, pentru că deşi site-ul muzeului e în engleză, fix pagina de bilete online e doar în poloneză, ca un fel de preview la aventură. În rest, destul de civilizată treaba, alegi ziua şi ora exactă la care vrei să intri, sunt locuri alocate pe ore şi minute şi poţi să vezi cât de aglomerat e. Ca să anticipezi ce te așteaptă. N-am anticipat. Am închis paranteza.

Ajungem la Varşovia. A doua zi, cap-compas, direcția Muzeul ştiinţei și… surpriză! Moment Fifi de sinceritate: ACESTA NU ESTE UN MUZEU. Cine vă spune așa, vă păcăleşte. E un imens loc de joacă întins pe atenţie… 20.000 de metri pătrați! Sunt 450 de puncte de atracţie. E o hărmălaie de nedescris pentru că intri într-o clădire imensă, 2 etaje pline cu sute de copii care se joacă, fac experimente, se întrec, descoperă mari secrete ale ştiinţei, fac teste de efort şi de rezistenţă, intră în încăperi secrete.

Cred că e singurul muzeu în care am auzit din minut în minut ţipete de bucurie, practic e singurul muzeu unde nimeni nu te roagă să păstrezi liniştea. Încă de la intrare copiii sunt hipnotizaţi de pendulul lui Foucault care arată cum se roteşte Pământul.

Şi de acolo începe aventura: de la dinozauri la roboţi, teste care îi fascinează pe copii şi puncte care le arată marile descoperiri ale ştiinţei, toate sunt atractive, toate sunt interesante și le produc o bucurie de nedescris.

Am stat vreo 2 ore jumătate. Dacă era după Maria, cred că puteam lejer să stăm o zi întreagă. Era leșinată de bucurie.

Pentru mămicuțele care se întreabă: da, sunt și locuri unde poți să mănânci, sunt și terase unde mamele stresate ca mine se pot odihni. Da’ ce mai contează stresul când podoaba e în extaz?

Centrul Copernicus nu e un muzeu. E locul de joacă suprem pentru copiii de toate vârstele. Am văzut ţopăind de bucurie un băieţel îmbrăcat doar în scutecul Pampers, dar şi un bunic de 80 de ani. E un loc fascinant pentru toate mințile care nu își pierd curiozitatea și bucuria să exploreze lumea.

Dacă ajungeţi în acest oraş superb, Varşovia, merită să daţi o tură și la Copernicus. Câteva ore acolo se vor transforma într-o amintire de neuitat și încă o ancoră aruncată pe harta cu destinații preferate.

 

Copilăria lui Enescu. Un spectacol minunat pentru copii în cadrul Festivalului Enescu

clasic-e-fantastic-proiect

Mai e putin si incepe festivalul Enescu. Imi place foarte tare ca organizatorii au gandit momente, spectacole si ateliere de creatie pentru copii. Va povesteam de curand aici despre Piata festivalului, unde vor fi reprezentatii cu acces gratuit marelui public.

Un alt moment important dedicate copiilor este spectacolul Copilaria lui Enescu. Vor fi doua reprezentatii la Teatrul Odeon, pe 12 si 13 septembrie la ora 11.00

enescu_copil

Cum a ajuns Enescu din Liveni, micul său sat natal din Moldova, să devină unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai secolului XX, violonist, pianist, compozitor şi profesor?

 

646x404

clasic-e-fantastic_@-950x634

clasic-e-fantastic-950x634

Povestea plina de umor, perfect jucata de actorii de la Odeon, le dezvaluie copiilor secretele din copilaria lui Enescu. E un spectacol la care si parintii si bunicii afla lucruri noi. Povestea muzicala ii va fascina pe toti.

Bilete gasiti la casieria Teatrului Odeon. Mai multe detalii, gasiti aici.

Dumbrava Sibiului și Etno Tehno Parc, muzeul copiilor

IMGM6421

IMGM6419

IMG_5480

Sunt peste 900 de hectare de verde. Pădure şi aer curat. Ţi se taie respiraţia când ai în faţă lacul, pădure de jur împrejur  si morile de vânt care parcă te duc direct în poveşti.

Am vizitat Muzeul in aer liber si mi-a placut atat de tare incat am decis sa revin acolo vara asta cu Fifi mica. Mi s-a parut un loc ideal pentru o zi cu copilul meu.

IMG_5478

IMGM6405

IMG_5477

Iată si argumentele pentru a alege Dumbrava Sibiului:

este practic un muzeu in aer liber, unde copilul poate alerga toata ziua

– este singurul loc din Romania unde copiii au practic un muzeu in aer liber dedicat lor. ETNO TEHNO PARC- Muzeul Copiilor este un spatiu amenajat in care se organizeaza permanent tot felul de activitati: cursuri de pictura, sculptura, gradinarit, tesut sau cosit . Cand am vizitat eu, era sarbatorita ia si practic era plin de copii care asistau la tot felul de demonstartii de cusut, impletit flori si scultura. Se tin cursuri in care se vorbeste despre obiceiurile romanesti

IMGM6366

IMGM6364

IMGM6357

IMGM6353

IMGM6351

IMGM6350

– sunt amenajate locuri de joaca

IMG_5464

IMG_5475

IMG_5453

– restaurant romanesc. Mi se pare important ca oamenii care administreaza astfel de locuri in Romania au inceput sa inteleaga cat de important e sa ai un restaurant.  E la mintea cocosului ca un restaurant la indemana ta te va face sa ramai nu sa pleci in oras la masa

– sunt amenajate locuri de popas daca aveti chef sa faceti un picnic in toata regula ( asta nu inseamna insa gratar cu mici si bere )

– gradinita zoologica e la 2 pasi.  Este cea mai veche din Romania

– aveti la dispozitie doua pensiuni unde va puteti caza si daca sunteti mai pretentiosi puteti sa va cazati chiar la Hilton care e fix vizavi de intrarea in parc.

moara

IMGM6421

– daca alegeti un hotel in Sibiu faceti citeva minute cu masina pina in Dumbrava. Sunt amenajate 4 parcari asa ca no stres ca nu aveti unde sa lasati masina

Taxa de intrare pentru un adult este de 17 lei, copii sub 6 ani au acces gratuit. Mai multe detalii despre dumbrava, acees, tarife gasiti aici.

Primăverile copilăriei mele. Cu miros de ploaie și flori albe

IMG_5298

Primăverile copilăriei mele mi le amintesc cel mai bine.

În spatele case unde stăteau bunicii mei era un deal cu poteci înguste. Alergam toată ziua pe acolo. Aveam niște cizme de cauciuc. Mai mult mă împiedicam în ele. Îmi amintesc perfect iarba îmbibată de apă de ploaie și bunica țipând de la geam: Treci în casă că răcești!

In casa bunicilor mei îmi plăcea cel mai mult bucătăria. Era foarte mare  și eu îmi puneam un scaun ca să ajung la ferestrele enorme. Stăteam cu orele să mă uit cum plouă. Mirosul din bucătăria bunicii nu e de uitat: făcea cartofi prăjiți da cu puțină apă, ușor înăbușiți dar pe care intenționat sau nu îi prăjea prea mult. Acel miros de ars îl am și acum în nări.

Prin bucătăria bunicii Măruța trecea multă lume. Ea  era o femeie puternică, organiza tot neamul, rezolva problemele tuturor. Era aprigă și directă. Doar în fața mea se topea mereu: Mai stai mult lipită de geamul ăla? Da. Da ce faci acolo? Mă uit la ploaie. Auzi Gheorghe ( asa il chema pe bunicu) ! Si râdeau amândoi.

Când stătea ploaia, ieșeam din casă iar și culegeam flori albe de mușețel și margarete.

IMG_5300

IMG_5312
IMG_5314

Dorul de copilărie rămâne mereu, de aici poate și dragostea mea pentru ploaie și pentru florile albe pe care le țin mereu în geam. Mai alină dorul de bunici.