Un an fără țigări. O conversație de 30 de secunde a pus capăt unui viciu de 20 de ani

În usa cabinetului, chirurgul stomatolog George Stuparu mă întreabă direct :

–       Fumați?

–       Da.

–       Cât?

–       Un pachet pe zi…

–       Trebuie să vă lăsăți, dacă nu vă lăsăți, vă pun implanturile degeaba. N-are sens. Vă rog să vă gândiți dacă vreți să vă operez sau nu.

–       Bine, mă las…

–       Sigur?

–       Da.

O conversație de 30 de secunde a pus capăt unui viciu de 20 de ani.

Da, știu sunt oameni care fumează deși au implanturi sau alte lucrări complicate cu dinții lor. E treaba lor.

Desigur, știam că fumatul dăunează grav sănătății, dar nu mi-am propus niciodată real să mă las de fumat. Nici măcar nu am încercat fiind convinsă că nu pot renunța la viciul suprem. Îmi plăcea enorm să fumez. Sau cel puțin așa credeam.

388 de zile mai târziu și după 7768 de țigări nefumate

Cât a fost de greu să mă las de fumat?

Nu, n-a fost greu. Sunt decizii de viață pe care le iei cu juma de minte sau cu juma de suflet. Și le spui cu un sfert de gură.  Ca să poți să te răzgândești. Acum nu a fost așa. Am decis și gata.

Într-un an întreg am simțit o singură dată nevoia să fumez, după o ediție specială la TV de 3 ore.  Când s-a însurat Harry cu Meghan 🙂

Le spuneam prietenelor mele că dacă știam că o să îmi fie atât de ușor să mă las m-aș fi lăsat de multă vreme.

E adevărat că m-am setat mental. ACUM TREBUIE SĂ FAC ASTA. AM UN COPIL ȘI VREAU SĂ ÎL VĂD CRESCÂND.  

În primele zile, ieșeam pe terasă unde fumează colegii mei și luăm cu mine câte o sticluță de Aqua Carpatica. Sticluțele alea de 250 de ml pentru copii. Când oamenii trăgeau din țigară, eu luam o gură de apă. Dar asta doar în primele zile când credeam că o să îmi lipsească gestul fumatului.

Cum mă simt mental?

Simt că mi-am luat viața înapoi. O consider o mare realizare. Și simt că dacă am putut să fac asta o să pot să fac multe.

Cum mă simt fizic?

Urc scările fără să mai gâfâi și nu mai obosesc dacă merg mult pe jos. Și somnul parcă e mai somn.  Nu simt că mâncarea are alt gust sau că am mirosul mai fin. Sau poate nu realizez.  Nu mă mai trezesc însă cu gustul de șobolani morți în gură, nu îmi mai vine să vomit niciodată dimineață ( cum pățeam după o noapte de fumat că turcii), nu îmi mai put mâinile, hainele, casa.

Sfatul meu:

Nu vă țin teorii pentru că și eu uram când fumam să vină un fost fumător și să îmi țină o predică. DAR…vă recomand să faceți o încercare. E ca la loto. Dacă nu joci, cum să câștigi? Așa că încercați măcar. Să va găsiți momentul, motivația și vă luați viața înapoi. Acum, sincer, nici nu mai e la modă să fumezi, sunt din ce în ce mai mulți oameni care nu o mai fac.

Mulțumesc chirurgului George Stuparu pentru conversația care m-a scăpat de fumuri și le mulțumesc oamenilor din jurul meu. Nimeni nu a încercat să mă corupă.

Pont pentru sănătate: Salina de la Ramada Plaza Bucharest

Sunt fan Ramada Plaza Bucharest de când am petrecut o noapte cu Maria în acest complex minunat, experiență pe care am descris-o aici. Am fost și la piscină, ne-am bucurat de soare și de bălăceală, mi-a plăcut foarte mult toată zona de sport și relaxare.

Sunt încântată să vă anunț că în cadrul Vitality Wellness Club de la Ramada Plaza Bucharest a fost deschisă salina cu sare de Himalaya.

Beneficiile salinei sunt multiple și importante, mai ales în cazul afecțiunilor respiratorii și reumatice.  Eu știu pe pielea mea ce minuni face sarea după ce m-a vindecat de o criză urîtă de sinuzită.

Sarea de Himalaya a apărut cu peste 200-250 milioane de ani în urmă, în perioada în care apele acopereau cea mai mare suprafață a Pământului. În urma mișcărilor tectonice, apele s-au micșorat, apoi au secat, în urmă rămânând sarea. Unicitatea ei este dată de faptul că nu are impurități, nefiind supusă acțiunii poluante a mediului și conține toate cele 84 de elemente naturale în aceeași combinație ca în oceanul preistoric care se consideră izvorul vieții pe pământ.

Cercetările de ultimă oră au arătat că sarea de Himalaya, supusă unei anumite temperaturi, formează un microclimat unic al aerului, conținând ioni negativi.

Inhalarea ionilor negativi emanați de sare tratează următoarele afecțiuni:

  •  ·                     Boli ale sistemului respirator – astm, bronșită cronică, sinuzită și pneumonie, tuse cronică, infecții ale urechii.
  •  ·                     Alergii, oboseală, surmenaj, probleme vasculare, probleme digestive.
  •  ·                     Afecțiuni dermatologice – eczeme, psoriazis, acnee.
  •  ·                     Dureri de cap, migrene.
  •  ·                     Eliminarea stresului, detensionarea și detoxifierea organismului.

Pereții cu sare de Himalaya dau acestei saline o atmosferă relaxanta, cu un efect benefic pentru sănătate. Așa că vă invit să testați această nouă facilitate din cadrul Vitality Wellness Club.

*******

Ramada Plaza Bucharest face parte din complexul Ramada Bucharest Convention Center, ce însumează 567 de camere, 4 restaurante, 3 baruri, un business lounge, 20 de săli de evenimente, peste 500 locuri de parcare, un salon de frumusețe, un Gift Shop. În cadrul complexului, se află și clubul Vitality Wellness Club, de peste 3500 mp, cu o impresionantă zonă de SPA: piscină interioară semi-olimpică, saună uscată, saună umedă, frigidarium, zonă de fitness de peste 700 mp, incluzând zonă de greutăți libere, zonă de echipamente cardio, studio de aerobic & spinning, piscină exterioară și Jacuzzi pentru orice anotimp, 6 terenuri de tenis și 2 de fotbal. Având o atmosferă specifică unui mic oraș, dotat cu toate facilitățile, complexul Ramada Bucharest Convention Center a devenit orașul din nordul orașului.

#ONoapteLa Grădina Vlahiia. Tihnă. Roade. Omenie

Toata viața am visat să trăiesc la țară. Când eram în școală generală eram invidioasă pe colegii mei care își petreceau vacanțele la bunici în sate uitate de lume. Toamna ne povesteau cum alergau ei desculți, cum mulgeau vaca sau cum fugeau de nebuni pe dealuri. O lume de poveste, simțeam eu, fata crescută la bloc. Cu dorul ăsta de stat la țară am mers prin viață și mereu m-am simțit legată de tot ce ține de satul românesc.

Am ajuns vineri după amiază în satul Snagov, la 35 de km de București.

Grădina Vlahiia promitea din fotografii și povești că este cel mai aproape Maramureș de Bucuresti.

L-am cunoscut pe Cristian Dumitrescu, omul care a gândit Grădina Vlahiia în cel mai mic detaliu.

Nu încetam să mă minunez. Mă gândeam în mintea mea că trebuie să ai mega viziune ca să faci așa ceva.

 “Doamnă, eu nu știu să fac lucruri mici. Încep să fac ceva, apoi vreau să merg mai departe, să mai fac ceva lângă și tot așa. Nu pot să mă opresc. “

Si nu s-a oprit. Acum 6 ani pe locul unde azi e sătucul lui Cristian Dumitrescu  era un teren. Gol. Cu gândul la o casă veche care i-a marcat copilăria, a adus din Maramureș mai multe case, rând pe rând. Acum sunt 5 . Îți fură inima. Sunt 18 camere duble, gata toate să primească turiști stresați care iubesc liniștea și confortul simplității.

Cristian Dumitrescu a făcut afaceri de anvergură în IT. A stat în Canada, apoi în Italia, dar a decis să vândă tot. Voia să vina acasă. Acasă în România. Cu determinarea omului cu o mie de idei s-a pus pe treabă.

Gradina Vlahiia e un loc unde primești un zâmbet încă de la intrare. Oameni-s calmi și calzi și dornici să te facă să uiți de toate relele pe care ți le dă Bucureștiul. Restaurantul e mare și decorat cu foarte mult bun gust, mâncarea e atent aleasă, muzica completează perfect atmosfera.  Peste tot tabluri și diplomele vechi aparținând familiei.

Mi-au plăcut detaliile din meniu, faptul că există mâncare de post și multe rețete foarte vechi aduse la lumină de acești oameni pricepuți. Mi-a rămas și acum gustul checului cu trei feluri de stafide în ceai de coacăze și  însiropat cu lichior de mandarine.

Meniul se schimbă săptămânal și conține multe surprize frumoase. ( promit să mă întorc și să documentez pe gustatelea partea asta mai bine)

E locul perfect unde s-ți serbezi ziua, să stai la soare cu prietenii, la un pahar de vorbă.  E potrivit pentru petreceri de firmă, pentru teambuilding dar și pentru nunți.

Căsuțele, Muzeul Țăranului, grajdurile unde copiii găsesc cai, ponei, vaci, viței completează perfect imaginea satului maramureșean.

Ce pot face turiștii la Grădina Vlahiia

plimbări cu trăsura prin Pădurea Snagov

iarna plimbări cu sania

plimbări cu barca pe Lacul Snagov

workshopuri în weekend pentru adulți și copii

Camera în care am dormit mi-a îndeplinit visul de a simți iar liniștea de la țară. Să te trezească cântatul cocoșilor și nu al claxoanelor, e un lux în ziua de azi.

Am lăsat la final Muzeul Icoanei. Cristian Dumitrescu a construit aici o copie a Mânăstirii Dintr-un Lemn de la Vâlcea. Pe pereți albi sunt așezate cu grijă peste  sută de icoane. În curtea bisericuței găsești și trei cruci pictate cu umorul de la Săpânța.

Pentru mai multe detalii legate de acest loc MINUNAT intrați aici. Puteți face rezervări pe site, dar și pe Booking.

Am plecat de la Grădina Vlahiia cu un zâmbet mare în suflet și cu pacea pe care o simți când știi că o să te întorci să dormi în  casa cu oalele atârnate afară 🙂

#Onoapte la Shagy și Ioana în Sibiu

Într-o zi cred că o să scriu o carte în care o să pun cele mai frumoase locuri în care am stat când am călătorit cu ai mei sau singură de nebună prin țară și prin lumea toată.

Am un adevărat  ritual când aleg o cazare. Să fie în centru, să arate foarte bine, să aibă review-uri excelente ( la ce sunt atentă când mă cazez am scris aici )

În weekend am fost la Sibiu și am ales să stau într-un studio pe care l-am găsit după multe căutări pe airbnb.

Sunt multe locuri frumoase în Sibiu, dar mie asta mi-a căzut cu tronc. Mi s-a părut super chic din fotografii și mi-a plăcut și descrierea gazdelor, Shagy și Ioana: 2 hippie souls 🙂

Am ajuns la Sibiu, cu taxiul 5 minute până la casa din centrul vechi unde aveam să petrecem 3 zile și 2 nopți. A fost o călătorie mama fiică așa că unul din criteriile importante a fost să fie o locație centrală. Cred că mai central și mai liniștit deopotrivă nu puteam să găsesc.  Studioul e la 2 străzi distanță de Piața Mare, faci cam 4-5 minute pe jos până la terasele din centru.

Are vreo 50 mp. Practic ai o bucătărie din care dai într-o zona de living de unde dai în dormitorul cu pat cu vedere la șemineu. Bucătăria are de toate ca să gătești, veselă, oale, espressor, fierbător de apă, toaster, un aragaz cu un cuptor alb foarte frumos, BONUS mășina de spălat vase ( există și mașină de spălat rufe pentru cei care stau mai mult ). Baia e deosebită cu un duș senzational și o chiuvetă de piatră foarte frumoasă. În livingul dormitor ai o canapea extensibilă și un tv pe care găsesști mult iubitul Netlfix. Patul e foarte confortabil. Io aici am pretenții mari mereu. Să nu fie salteaua prea moale, dar nici prea tare, să fie multe perne și pentru dormit și pur și simplu de decor. Totul a fost ca la carte.

Bonus: papuci de casă, apă plată și apă minerală, pastile de cafea, ceaiuri și turtă dulce (pe care recunoaștem că am mâncat-o pe toată ).

O căsuță cu energie bună, cu oameni primitori care au făcut totul să ne simțim excelent . Shagy a venit seara târziu să intre cu noi în curte scăpase un pechinez  al al vecinilor și Mariei îi era frică să intre. Și dacă tot a venit ne-a făcut și focul în șemineul ca să facem noi ca fetele o ședință foto pentru Instagram 🙂

Ne-a plăcut  mult la Shagy  și Ioana în Sibiu. Prețul de închiriere mai mult decât decent: 47 de euro pe noapte. Gazdele bune la suflet ne-au lăsat să facem check out târziu.

Shagy și Ioana mai au 2 apartamente la inchirere le găsiți aici: 

https://abnb.me/9NYyEpx97Uh

https://abnb.me/CpBQ3Zgn5U

Dac ajungeți pe la ei să le transmiteți gândurile mele bune.

10 cadouri WOW de la NOEL, târgul cadourilor de designer

Se întâmplă în weekendul acesta la The Institute SPACE, îl cheamă NOEL și e târgul cadourilor de designer.

Sunt mulți designeri, mulți din străinătate,  practic găsești un mega nucleu de creativitate. Iubesc cadourile diferite,  spectaculoase, care nu costă o avere, dar cu care nu riști vreodată să auzi:  ” Ahhh, mai am una așa…”

M-am uitat pe listă și am ales 10 daruri pe care le-aș lua eu din miile pe care o să le găsiți la NOEL.

CĂRȚILE DE LA  BLACK BUTTON BOOKS

BIJUTERIILE DE LA TERATAI

LUMÂNĂRILE OANEI BOTEZATU DE LA CUP AND CANDLES

CEASURILE DE LA NOAH

PĂLĂRIILE DE LA FANDACSIA

EȘARFELE DE LA MARIE NOUVELLE ( O IUBESC PE MARIA DERMENGIU-VOICU)

PRODUSELE NATURALE DE LA TĂMADA

LĂMPILE DE LA IUHU LAMPS

BIJUTERIILE MIRUNEI BELICOVICI

DECORAȚIUNILE INTERIOARE DE LA UBIKUBI

FOARTE IMPORTANT

Nu lipsesc nici proiectele caritabile. Ai întâlnire cu “Made in Roșia Montană”, “I Wonder”, “Pro Patrimonio”, pe care îi poți susține alegând un cadou dintre cele ce vor sprijini misiunea lor: autograful lui Marcel Iureș pentru iubitorii teatrului, căști semnate de Asaf Avidan, suport de violoncel semnat 2cellos, tricou cu autograful handalistei Cristina Neagu, fulare, căciuli sau pulovere tricotate de mâini dibace din Roșia Montană, design de obiect inspirat de patrimoniul cultural și îndreptat spre prezervarea vilei Golescu din Câmpulung Muscel;

LISTA COMPLETĂ A PARTICIPANȚILOR

Abraham, Adriana Goilav, Agnes Keszeg, Amelian, Ana Marchetanu, Ana Sas, Andra Lupu, Andreea Păunescu, Andrei Abrudean, Andreia G. Popescu, Atelier Spectrum, Atelier TRON, Atribut, Balamuc, Balixir, Bianca Popp, Bio Beauty Concept, Bianca Ayo, Bloomshop, Blue Lily, BORRO, Brândușa Ungurașu, Carmen Ormenișan, Carmen Secăreanu, Christine On The Clouds, Claudia Pușcașiu, Climent Art, Colors Of Love, Combic, Cremeria, Cristian Samfira, Dana Suarasan, DeCorina, Design Neaos, Edita Lupea, Efemere, Fandacsia, Florentina Giol, Fructos, Ginissima, Hot Hippie, I See Stars, I Wonder, Cozette Boutique, Intre Rame, Teratai, Isabela Groza, YUHU Lamps, JULS, Kofi Ti, Koja, La Maison Du Savon, Laboratorul De Cosmetice, Larisa Dragna, Laura Olaru, LC Studio, Lia, Lisa&CO, Lo Spaccio, Lumea Ceramicii, Louvers, Luviane, Lyria, Made in Roșia Montană, Marie Nouvelle – Maria Dermengiu, Marțipan Creativ, Maruca, Atelierul de Portelan, Mimush Fashion, Mirabilis Art Jewelry, Miruna Belicovici, Miss H, Monica Iacovenco Jewelry, MOTTA, My Precious Buzztard, Nairafee Jewelry, NALU, NOAH, Noha Nicolescu, NOON, Oana Botezatu – Cup and Candles, Otilia Flonta, Panseea, PATZAIKIN, Povești din lemn, Pro Patrimonio, Sandra Chira, Simina Filat, Smallet Leather, Studio CABAL, Tamada, Techir, UBI KUBI, Una I Luna, U.T.O.P.I.C. Art, What If I Fly, Wild Olives, Eva’s Lab, Dume de Mestecat, Atelier 437, Anna Design, Catalin Onocan, Hedonist, P.U.N.C.H., One Night Gallery, Happy Friday, Muzeul Memoriei, Doll Flowers, Trufex, Black Button Books, Trio Verde, Erato Kouloubi, Marina Zachoum, AgapiSmpoken, Antria Prasinoiu, TalysJewels & HyggeLuxury, Angelina Tsvetkova, Bogdana Topreva, Isabel Sabato.

RECAPITULARE: NOEL, TÂRGUL CADOURILOR DE DESIGNER

THE INSTITUTE, Bd. Dacia, nr. 12, București.
Orar: sâmbătă 15 decembrie & duminică 16 decembrie: 11.00 – 20.00
Bilet de intrare: 15 lei

5 cadouri perfecte pentru oamenii din viața ta

Am învățat de câtiva ani să fiu foarte atentă când aleg cadourile de Crăciun. Atenție, oameni buni! E important să te gândeștie exact la preferințele destinatarului.  Ale lui, nu ale tale. Să ii cumperi ce îii place lui/ei, nu ție.

Am dat o tură ieri  dimineața  prin magazinul Comtesse du Barry din Băneasa și m-am inspirat. Iată câteva idei cool cu care nu dai greș niciodată.

1.Cadoul pentru mama și tata

Foie gras, vin, bomboane fine, terine. Sunt multe și la alegere. Acu pe bune, dacă noi nu ne răsfățăm părinții, cine să facă asta?

No 01: Touches délicieuses Crêpes dentelle învelite în ciocolată cu lapte, ediție specială de Crăciun, 90 gr La Vieille Ferme Rouge AOC Côtes du Rhône, Franța, 37.5 cl (vin roșu sec) Preț 79 RON

Coffret cadou cu terină din piept confiat de rață și dulceață de ceapă – ediție specială de Crăciun Preț 110 RON

No 02: Dix Croquis Terină gasconă, 70 gr Tabletă de ciocolată de plantație Mokaya, 66%, 70 gr Beau Mayne Rouge AOC Bordeaux, Franța, 37.5 cl (vin roșu sec) Preț 99 RON

No 17: Rencontres gourmandes Tabletă de ciocolată de plantație Vila Gracinda, 67%, 70 gr Tabletă de ciocolată de plantație Los Anconès BIO, 67%, 70 gr Ton în ulei de măsline, 115 gr Sardine în ulei de măsline, 120 gr Ulei de măsline extra virgin Reserva de la Familia, Picual, 50 cl Michel Redde Petit Fumé AOC Blanc Fumé de Pouilly, Loire, Franța, 75 cl (vin alb sec) Preț 395 RON

Mai multe pachete găsiți aici.

2.Cadoul pentru prietena obsedată de diete, dar îndrăgostită veșnic de ciocolată

Relația asta de love and hate dintre ce e bun și ce e sănătos are un leac. Ciocolata divină de la Michel Cluizel combinată cu ceaiul  Kusmi Tea. Cicolata asta e cea mai bună din tot ce am mâncat vreodată ( și dacă nici eu nu mă pricep la ciocolată nu știu cine se pricepe )


3. Cadoul pentru prietenul tău Chef

Toți avem un prieten care se uită la Chefi la cuțite și visează cum într-o zi o să apară în domentarele de pe Netflix cu povestea lui de bucătar cunoscut în toată lumea. Până atunci indiferent de mărimea bucătăriei în care își exersează talentul, tu poți să îi faci un cadou wow. Ulei, oțet, condimente de calitate, sirop de agave, muștar, unt cu trufe etc.

Condimente Terre Exotique

4. Pentru prietenul entuziasmat/ pasionat de vinuri,

Iată o super idee: O verticală de vinuri. 3 vinuri din același soi dar din 3 ani diferiți cu ajutorul cărora să poata observa cum evoluează aromele de la an la an. Își cheamă prietenii acasă și uite așa organizează o degustare de vinuri. O altă idee sunt paharele de vin concepute pentru a se potrivi oricărui tip de vin.

Vinurile toate le găsiți aici.

Mai multe pahare găsiți aici

5. Pentru cineva pe care nu îl cunoști foarte bine dar vrei să îi faci o bucurie

Sunt cadouri perfecte pentru oricine, ți le recomand chair dacă nu cunoști foarte bine gusturile destinatarului.

No 05: Tradiții gurmande Tabletă Ourson din ciocolată cu lapte, migdale și biscuiți caramelizați, 100 gr Glob de Crăciun realizat manual* Marcel Malbec IGP Comté Tolosan, Franța, 75 cl (vin roșu sec) Prezentare: cutie cadou Comtesse du Barry 07 (dimensiuni: L35.5 x l19 x h11.3 cm) *în serie limitată. Globurile nu conțin adezivi sau produse toxice și sunt lucrate cu multă atenție și dragoste. Preț 159 RON

 

Vă recomand  Le Manoir  pentru că știu cât de atent sunt selecționate produsele și mai știu, vorba cântecului,  că poți să furi cu ele inima oricui!

Dacă nu vreți să comandați online pueți merege direct în magazine:

BOUTIQUE COMTESSE DU BARRY BĂNEASA

Băneasa Shopping City, etaj 1, Bucureşti
Tel. 021 361 16 25
BANEASA@LEMANOIR.RO

BOUTIQUE COMTESSE DU BARRY PRIMĂVERII

Bd. Mircea Eliade nr. 3, București
Tel. 031 620 40 32
PRIMAVERII@LEMANOIR.RO

BOUTIQUE COMTESSE DU BARRY CLUJ NAPOCA

Str. Emil Isac nr. 14, Cluj Napoca
Tel. 0264 45 01 34
CLUJ@COMTESSEDUBARRY.RO

BOUTIQUE COMTESSE DU BARRY ATENEU

Str. Episcopiei 2-4, București
Tel. 021 311 03 91
ATENEU@LEMANOIR.RO

 

Spor la cumpărături reusite! Mai sunt 12 zile și vine Mos Crăciiiiiun!

 

 

 

 

Pielea și frigul. 5 răspunsuri lămuritoare

Am pus 5 intrebări și am primit 5 răspunsuri lămuritoare de la minunata doctoriță Iulia Panțuru, medic specialist dermatolog. Am cunoscut-o pe Iulia la Bio Terra Med și mi-a plăcut imediat. E genul de medic care îți explică simplu și direct și din cabinetul căreia pleci de fiecare dată cu informații clare nu cu extra frământări.

Frigul face ravagii mai mari pe piele decât soarele?

Depinde din ce punct de vedere privim problema. Categoric nu are efectele nocive ale soarelui în ceea ce privește îmbătrânirea cutanată sau riscul de a dezvolta un cancer de piele. În schimb poate afecta ireversibil tegumentul când vorbim de degerături, care se soldează cu necroză (moarte cutanată) și poate agrava unele afecțiuni precum sindromul Raynaud, dermatita atopică, psoriazisul sau dermatita seboreică, respectiv poate declanșa un tip special de urticarie numită urticarie a frigore.

De soare ne apărăm, dar cum ne apărăm pielea de frig, cum alegem cremele?

Ca și în cazul expunerii solare, un factor important de protecție este cel vestimentar, încercând să acoperim cât mai mult din suprafața corporală. Se preferă dispunerea în cât mai multe straturi a hainelor în detrimentul pieselor vestimentare foarte groase. Vom evita lâna și vom alege în contact direct cu pielea doar materiale naturale de tipul bumbacului. Vom folosi mănuși, în special persoanelele cu sindrom Raynaud sau persoanele ale căror mâini se albesc la contactul cu frigul sau apa rece. Apropo de îngrijirea pielii iarna, ar fi indicat să înlocuim săpunurile antibacteriene sau dure cu produse de igienă blânde de tip syndet sau surgras, să evităm dușurile sau băile lungi și fierbinți, să folosim creme emoliente cu conținut de glicerină, acid hialuronic, de două ori pe zi la nivelul feței respectiv imediat după baie, pe corp. Chiar și persoanele cu acnee vor folosi iarnă produse suplimentare de hidratare a pielii, alese cu atenție în colaborare cu medicul dermatolog.

Dacă expunerea este prelungită, ca și în cazul activităților sportive de iarnă, vom folosi pe lângă produsele de tip „cold cream”, fotoprotecție, respectiv un stick de buze emolient. De fapt vântul și umiditatea scăzută au efectele cele mai nocive asupra tegumentului, ducând la evaporarea apei de la suprafață pielii și astfel la deshidratare și la o piele uscată și crăpată. Vom evita să ne lingem buzele, deoarece enzimele salivare produc iritatie, edem și fisuri, iar vântul va agrava această situație.

Am aflat acum câțiva ani cu surprindere că nu există bronz  sănătos cum nu se pune problema ca bronzul de munte să fie mai bun că bronzul de mare. Când vine frigul și ne înroșesc obrajii, câtă sănătate e în această roșeață?

Cât e de sănătoasă această roșeață depinde de temperatura la care ajunge pielea expusă la frig. Atâta timp cât temperatura cutanată nu scade foarte mult este în regulă, având chiar efecte anti aging și de regenerare.  Dacă în schimb temperatura de la nivelul pielii  ajunge sub 15 gr Celsius, se produce vasoconstrictie, cu alte cuvinte vasele se îngustează, pentru a scădea pierderea de căldură centrală a corpului, cu episoade de dilatație vasculară ritmică pentru a menține totuși țesuturile hrănite și vii. Această etapă este însoțită de durere.  Sub 10gr C, se produce pierderea sensibilității cutanate, iar sub 0 gr, circulația este neglijabilă, pielea îngheață, se produc mici cristale de gheață din apă intercelulară, care vor duce la moarte celulară și distructie cutatanată. Aceste efecte se regăsesc primordial la nivelul extremitatilor: mâini, picioare, nas, urechi, buze. Când temperatura corpului scade per total vorbim de hipotermie, o afecțiune extrem de severă ce pune viață în pericol.

Există vreun beneficiu al frigului pentru piele?

Categoric! Există foarte multe beneficii ale expunerii la frig, atât timp cât această este de scurtă durată și temperatura nu este extrem de scăzută. Frigul are efect tonifiant și astringent asupra tenului, porii devin mai puțin vizibili, scade cantitatea de sebum, scăzând astfel aspectul lucios al pielii și numărul puseelor de acnee. Prin stimularea circulației are efecte antiinflamatorii, antiedematoase, scăzând edemul facial și cel al pleoapelor, dar și efecte antiaging conferind pielii fermitate. De asemenea, poate fi un factor adjuvant al scăderii ponderale prin arderea grăsimilor necesară pentru menținerea temperaturii corporale constante. Nu în ultimul rând activează sistemul imunitar și scade  incidența alergiilor la polen.

Dar ce ne facem cînd trecem de la foarte frig ( că o să vină acele temperature de -15 grade ) și intrăm la 25 la unii chiar 30 de grade în casă. Ce ne facem cu pielea?

În primul rând vom încerca să evităm aceste treceri bruște în special dacă suferim de rozacee. Cum putem face acest lucru? Putem, de exemplu, să petrecem câteva minute, într-o zona tampon, într-un hol mai răcoros sau chiar în scară blocului în care locuim și apoi să intrăm în apartament efectiv. Apoi să nu avem 25-30 grade în casă. Temperatura ideală pentru a preveni deshidratarea nu trebuie să depășească 22- 23 gr Celsius, iar temperatura optimă pentru dormit se consideră a fi undeva în jur de 19 gr C. Nu în ultimul rând să menținem umiditatea în locuința în parametri optimi, între 40-60 %, cu ajutorul umidificatorului care nu ar trebui să lipsească din nici o casă încălzită. Toate acestea, asociate cu măsurile de care am vorbit mai sus, ar trebui să ne ofere un confort optim privind sănătatea pielii pe durata sezonului rece.

Cap Ferret. Căsuța 57. Prânzul anului 2018

2018 a fost un an al călătoriilor mult visate, dar și al destinațiilor care nu îmi trecuseră prin cap. Dacă îmi imaginam Cuba de când aveam 10 ani, nu gândisem niciodată să trec pe vreo lista Iordania sau Franța. Vina mea. Recunosc, nu mai fac.

Începutul lui noiembrie m-a prins în Bordeaux. Nu sunt o fină cunoscătoare a vinurilor și nu aveam prea multe informații despre acest tărâm al strugurilor. De-a lungul timpului am avut discuții cu Maria Coman, prietena mea care mă tot batea la cap cu Franța în sus, Franța în jos “ Franța e altceva, Fifi!!” și după ce am fost la Paris de 2 ori, nu am leșinat, mi-a plăcut spre deloc. Dar vorba ei, Parisul nu e  Franța cum nici Bucureștiul nu e România. Adevărat. Franța e minunată, iată ultima mea concluzie după 3 zile în Bordeaux. ( #afosdevis)

În Bordeaux fix ca în revistele de călătorii dar și de decorațiuni . Te trezeșți de la aeroport (există cursa directă Blue Air București Bordeaux, ajungi în 3 ore.) în cramele de poveste.  Și treci rapid de la un castel la altul ca într-un film cu mare buget. Dar, nu, nu o să vă vorbesc de vin acum  și de castele și de prinți fără prințese. O să mă duc direct în ultima zi a vacanței noastre.

De la Bordeaux faci cu mașina vreo 50 de minute pînă în Cap Ferret ( atenție, Cap Ferrat e altceva ).

Am ajuns într-u sat lângă Atlantic plin de căsuțe pe malul oceanului cu o liniște greu de imaginat ( poate într-o zi o să scriu o carte despre cele mai liniștite locuri din lume, cred că ar fi bestseller ) .

Un sat pescăresc cu 100 de căsuțe. Numerotate toate. Am ajuns la căsuța cu nr.57 și am avut parte de cel mai bun prânz din 2018.

Nu vreau să fiu nerecunoscătoare. A fost anul în care am dormit în cele mai multe hoteluri de 5 stele și am stat la mese pregătite de chefi, unii cu bucătării cu stele Michelin. Dar, la Cap Ferret acolo în simpla căsuță 57 am mâncat pâine caldă cu unt și pate de porc, rapane, creveți bio iar partenerii mei de drum s-au bucurat de platouri întregi cu stridii. Meniul era completat de Apă plată și vin. Fără desert, fără alte complicăciuni.  E o bucurie pe care ți-o dă mâncarea proaspătă, adevărată, într-o căsuța de lemn pe malul oceanului. Fără muzică de fundal, fără agitația marilor localuri. A fost perfect.

Am căutat să aflu mai multe despre Cap Ferret și am găsit. E un secret al Franței, localnicii îl țin doar pentru ei, e greu să pătrunzi pentru că sunt doar 2-3 hoteluri bune în zonă. Nu vor să dea autorizații, cum nici o casă nu îți cumperi ușor aici chiar dacă ești milionar.

Francezii știu de generații întregi că luxul orbitor  începe cu liniștea de a nu fi deranjat de musafiri nepoftiți. Oameni puțini, natură multă, oceanul, mâncare proaspătă zi de zi.

Ce poți să îți dorești mai mult de la viață?

 

 

Mie nu îmi place să lucrez acasă, dar am găsit locul perfect…

Îi admir pe oamenii care stau și lucrează de acasă. Aparent, e fericirea supremă, dar trebuie să ai o disciplină ( #pecareeunuoam)  ca să nu te tolănești în canapea și să cazi  în mrejele Netflix în loc să îți termini treburile.

Așa cum în facultate lăsam camera mea de acasă pentru sălile de lectură de la bibliotecă, așa acum fug din sufrageria mea de multe ori,  mai ales dacă am de scris și mă duc în cafenele. Scot laptopul și treaba merge ca la carte.

Veste bună pentru toți cei care sunt ca mine: a apărut un hub nou V7 Startup Studio gândit de Andrei Crețu și Iulian Cîrciumaru, fondatorii 7card și V7 Capital.

Spațiul care are o capacitate de 50 de locuri s-a deschis în centrul Bucureștiului, în strada George Enescu nr. 11, sunt două etaje, cu o suprafață de 350 de metri pătrați. .Mansarda se află într-o vilă de patrimoniu datată din 1893 alături de mezaninul aflat într-o clădire nouă, din care se face conexiunea cu clădirea.

Membrii au birouri flexibile de lucru și acces la săli de ședință și conferințe, internet, bucătărie (unde vor beneficia de cafea, apă, ceaiuri), spații de depozitare sau de relaxare, bibliotecă și imprimantă. Pe lângă acestea, vor avea acces și la beneficii oferite în parteneriat cu business-urile care vor avea biroul în hub.

Chiriașii vizați pot fi foști corporatisti specializați într-un anumit domeniu, care decid să-și pună ideile în practică, sunt conectați la tot ce-i nou, sunt sociabili și interesați să lucreze dintr-un spațiu comun, de co-creare; freelanceri din zona profesiilor liberale, arhitecți, avocați, specialiști în comunicare, designeri care își doresc un birou modern și cu facilități, situat chiar în centrul orașului; turiști care lucrează remote și au nevoie de un spațiu de lucru diferit de lobby-ul unui hotel sau de o cafenea, ori pur și simplu doresc să își facă cunoștințe noi în oraș; companiile care își doresc să le ofere angajaților câteva zile de lucru pe lună în afara biroului lor, să le ofere oportunitatea să evadeze de la rutina zilnică pentru a lucra din spații neconvenționale.

Atenție, o treime din spațiu este deja ocupat!

Hub-ul oferă abonamente lunare de 220 euro, dar și acces de o jumătate de zi, o zi întreagă sau 10 zile/lună, la tarife începând cu 15 euro. Spațiul este disponibil 24/7 pentru membrii care au abonament lunar.

Mai multe informații găsiți aici.

 

 

Zornitza Family Estate. The place where I refused to check out

I’m a big fan of Bulgaria. I think the Bulgarians are more determined, more hard working and much more evolved people than we are if we are talking about tourism.

Bulgaria is not a story about the road, rather than the destination. The scenery on the highway doesn’t put a spell on you, but somehow you know that at the end of the road, when you park the car, you go in and simply say: „wow!” This is exactly what happened when I went to Sozopol, 13 years ago, than in Nessebar or in Veliko Tarnovo. And I was lucky to have the best services every single time!

When I thought I knew every extraordinary place in Bulgaria, when I was sure that I have seen all the key destinations, life gave me a light slight on my experienced traveler’s shoulder. I received an invitation, with gorgeous calligraphy, to visit Zornitza. I have never heard of this place, I must admit. Shame on me! I start a quick search, I check the Zornitza Family Estate website, and then I quickly turn it off. It was so spectacular that I refused to see it all before I got there. I have the pleasure of documenting myself when I go somewhere, but also to leave some details unknown, to be surprised.

Zornitza is so close to Greece, only 30 kilometres to the border and a one hour and a half drive to Salonic. This is the first good news because if you want to get here, the plane is also an option and the cool staff from Zornitza will take care of you, to transfer you from the airport to Bulgary’s Tuscany.

And now let me tell you some true facts: 300 hectares of splendid landscapes, hills, forests, lakes, vineyards. You can smell the wine and the peace everywhere. And love, I’d say. It’s the perfect silence. It’s the only hotel in Bulgaria included in the Relaix Chateux Association (there are 550 in the whole world) and it seemed absolutely amazing to me that the owners didn’t build 200 rooms. They had plenty of space to make not one resort, but three!

This wonderful family, so in love with beauty and nature, true wine and quiet living, chose to accommodate up to 30 guests in rooms and villas. The rooms are magical, with an incredible view of the sunrise. They have their music waiting for you to leave the stress out, so it would be a blasphemy to be nervous in a place like that.

The spaces are large and welcoming. Everything is made of stone, marble, true wood and good taste without measure. You won’t find glitter, gold or yellow stones here. My eye quickly adjusted to this incredible beauty and I couldn’t be happier to find out that I’d get the room with the best view. We got there late at night and I couldn’t imagine what was behind the glass wall. Complete darkness. I did not sleep very well on the first night. Don’t laugh cause when the call you Fifi, even the idea of a beautiful sunrise can make you anxious. I woke up several times, waiting for the miracle and, then, this happened:

It was six in the morning and even though I promised myself I would get some sleep, who could have done that… I stood in bed for minutes, attentively watching the sun performing, trying to remember forever those feelings. I’ve never seen something so beautiful! And I’ve seen some places in this life…

At breakfast, we received the food from the Zornitza farm. Taste, not plastic. Not ten thousand dishes as they practice at all inclusive hotels, but a really tasty breakfast. Then, we walked up the hills, lingered on the sun lounger to the pool, tasted the family’s wines and met Chef Spasov. „Baby chef” as people tell him in Zornitza team. He is 23 years old. 23!


So young and yet so talented, surrounded by a team of young people. The average age is 21 years. True fine dining, sophisticated salads and desserts that blow your mind. Like the chocolate trunk and the cotton candy roof.

The Zornitza team is really a family. The story starts with Kancho Stoycev, a brave and dreamy man who decides to turn the hills of Melnik into the Tuscany of Bulgaria. What came out of his dream? An incredibly beautiful reality. Now the business is led by his son, Marko, a powerful man with dreamer genes. But he has the best help: Alexander Skorchev, one of Europe’s best sommeliers, and Yavor Kirov, the kind of manager every hotel owner would want.

“And what can you do at Zornitza?” My friends, who love unique experiences, asked me. Well, first of all, you can just stay there. It’s the kind of place where you will find peace, away from music or other inconceivable noises. You can take a run to the beach in Greece or eat at a Bulgarian crag from Melnik, the smallest town in the world. If you are an orthodox, you’ll be interested in the nearby monasteries: Rila Monastery, the largest and most famous monastery in Bulgaria and the Rozhen Monastery. You can dedicate hours or days to WINE. Tasting and tasting all over again, without feeling any guilt. The wines here are too good and too fine to let the guilts overwhelm you. You can devote yourself to good hours of pampering in the spa. Massages, treatments, real treats.

“Will you go again?” This was another natural question. Yes, of course. Because after falling in love with Brugge and the entire Portugal, I never wanted to leave Zornitza either. As I dream of one way tickets to some destinations, I feel the same for this place, I would have just checked in. With a wide Fifi smile on my lips, I’m sure I would never get bored here.

 

Cea mai frumoasă surpriză a verii. #Onoaptela Ramada Bucharest Plaza

Cred că surprizele marchează în cel mai frumos viețile noastre. Am avut parte de câteva care mi-au tăiat respirația, spre exemplu când m-a anunțat Mirela, așa printre altele că de ziua mea mergem în Cuba sau când Roxana în complicitate cu Popa mi-a adus-o acasă de ziua mea pe Bazavan cu care îmi doream să beau o cafea și uite așa începea o frumoasă prietenie. Într-o zi o să le pun pe toate într-o listă. Primite și făcute, surprize care sigur vă vor inspira.

Surprizele sunt parte din viața Mariei. Îi construim cu atenție cele mai frumoase amintiri. În vara asta a avut parte de un moment la care sigur nu se aștepta, micuța a tot trait întâmplări wow așa că a devenit atentă la semne,  dar de data asta nu a mirosit nimic, nimic.

Am plănuit să petrecem doar noi două o noapte la un hotel în București. Trec peste detaliile organizatorice, a fost destul de complicat să facem totul fără să se prindă de nimic. Dar iat-o în holul de la Ramada Bucharest Plaza.

Am rugat-o să mă aștepte câteva minute cât am făcut check in apoi am urcat împreună și i-am dezvăluit că rămânem acolo peste noapte. Am fugit de acasă am spus eu rânzând și ea mi-a răspuns: De parcă tati nu știe!

A fost poate cea mai mare a bucurie a ei de vara asta.  Am stat la etajul 11 într-un apartament superb, cu o priveliște foarte frumoasă!

Camerele sunt mari, spațioase, bine antifonate.  Personalul e discret și amabil iar doamnele care fac curățenie nu încep cu aspiratorul de la 8 dimineața.  Insist puțin aici  pentru că mi se pare greu de atins echilibru între discreție și amabilitate. Cred că e o artă să nu sufoci clientul, dar să fii acolo pentru orice nevoie a lui.

Pe masa din apartament ne așteptau o felie de tort și un platou imens cu fructe proaspete.

Patul imens, baia cu pereți de sticlă, curățenia de manual, liniște ca în vârful muntelui.  Și da, toate astea în nebunul nostru București, unde totul pare un haos.

Hotelul are standard de 4 stele dar sunt detalii care pe mine m-au dus cu gândul la hotelurile de 5 stele.  Mărimile camerelor, detaliile de design, preparatele din meniu. În apartamentul în care am stat camera de baie ( cu detalii de lemn și marmură) și camera de toaletă ( Wc-ul) sunt separate și asta e un accent de 5 stele, nu de 4. In plus pe langa mini barul plin cu de toate, in camera aveam si espressor.

 

Ne-am răsfățat la piscină, am lenevit în mijlocul săptămânii și nu vă bosumflați că a venit toamna, da, am spus adio orelor de plajă, dar o tură de piscină puteți face aici pentru că există piscină interioară.

Pentru că atunci când decizi să te comporți ca un turist în orașul tău trebuie să faci lucrurile ca un turist, am dat o fugă la mall, dar desigur nu am zăbovit mult. Parcă ne striga Ramada înapoi. Haidetii fetelor, la relaxare. Si noi cuminti, ne-am întors și am mâncat tot la piscină, de leneșe ce eram, deși aveam la dispoziție 2 restaurante, unul cu finețuri internaționale și altul cu mâncare românească, Maria nu a vrut nicicum să mai plece de la piscină.

Seara, am stat confortabil în holul hotelului și desigur Maria și-a cumpărat un magnet de la magazinul de suveniruri. Mi-am dat seama târziu că acolo era și un salon de coafură. L-am ratat, nu-i nimic, data viitoare.

Am urcat în camera ne-am uitata la un serial de pe canapea, apoi am întors televizorul( spre deliciul Mariei)  și ne-am mutat în vârful patului ca divele.

Când patul e din reclamele la dormit, somnul e somn. Ca dovadă că patul de la Ramada e ce trebuie, Maria s-a trezit la 9 dimineață și asta la insistențele mele( ea care la maxim 7 e în picioare oriunde ne-am duce ) că întârziam la birou

Am luat repede micul dejun și am fugit la redacție ( cu tot cu copil  și geamantan) pentru că la 10 începea ședința de sumar.

Mi-a plăcut mult la Ramada. A fost o supriză plăcută din toate punctele de vedere acest loc în care mi-am împlinit un vis mai vechi: să dorm la hotel o noapte în orașul  în care trăiesc. Poate vi se pare o nebunie, pentru mulți chiar e o nebunie, dar am avut eu fixația asta și mă bucur că am bifat-o. Cât despre copil a fost surpriza verii. Cred că nu o să uite prea ușor cum am plecat noi în oraș și am ajuns la hotel.

Revenind la Ramada, dacă vii în București te poți opri aici o noapte sau mai multe. Avantaje majore:

–       ai 2 restaurante, 3 baruri, centru spa, piscine, magazine, salon de coafură, practic dacă vrei poți să stai închis în hotel

–       dacă totuși vrei să ieși din oraș ești aproape de Arcul de Triumf și Herăstrău, de Muzeul Satului. În 10 minute cu mașina ajungi la Băneasa Shopping City sau la Promenada si ai rezolvat și cu cumpărăturile.

–       ești la 10 minute de faimoasa zonă Primăverii cu tot cu Muzeul lui Ceaușescu

–       e un hotel potrivit pentru conferințe, teambuilduing și pentru călătorii de bussines ( sunt 5 săli de conferințe de diverse dimensiuni )

–       e fix la mijlocul distanței între aroport și centrul orașului

–       standardul de 4 stele e depășit de servicii, curățenie și alte detalii care te duc direct cu gândul la 5 stele.

–     există un tur inițiat chiar de cei de aici, un tur în care poți vizita nordul  Bucureștiului pe bicicletă.

#OnoapteLa Ramada rămâne în topul celor mai frumoase amintiri din viața mea de suflet călător, chiar dacă hotelul e la câțiva kilometri de casa mea.

Hai cu mine la masă la Corto Maltese

Update:

Gata, am ales.  Madalina e invitata mea la pranz sau cina. Felicitari! Astept datele tale la fifistie@gmail.com!

Multumesc tuturor, I love you all! Xoxo, Fifi 🙂

Gata, am decis să întâmpin toamna ca la carte. Cu mai multe ieșiri în oraș, mai multe seri de teatru și de film, cu cine târzii și dimineți agitate. Pentru că viața, chiar dacă ne-am mutat la țară, e minunată în marele oraș, mai ales în unele locuri.

Și acum mă opresc la un loc anume: Restaurantul Corto Maltese. Genul meu de loc, cu poveste, cu atmosfera și cu un meniu mediteranean sofisticat (am mâncat niște creveți la cuptor cu brânză feta și ardei iute… ceva de film). Aperitive și feluri principale și deserturi și vinuri și toate-s bune și atent alese.

Am fost 2 zile la rând și că să fiu sigură că mă întorc curând fac repede un concurs simpatic a la Fifi.

Hai cu mine la un prânz sau la o cină la Corto Maltese! Mâncăm ceva fin, bem un prosecco, îți povestesc de Cuba și alte locuri wow pe care le-am văzut anul asta. Îți promit că o să râdem mult și dacă ții neapărat facem și un selfie, deși nu sunt amatoare a genului. Promit să fiu deschisă la toate întrebările mai ales, la cele legate de televiziune ( da, e cool să fii producător și da, Andreea Berecleanu e la fel de frumoasă și în realitate )

Ca să intri în concurs trebuie să îmi răspunzi aici pe blog, la o întrebare simplă : De ce vrei să mergi la masă cu mine? ( hai că e ușoară intrebarea la cât sunt eu de făină și modestă, răspunsurile ar trebui să fie easy atât pentru cei care nu mă cunosc, dar mai ales pentru cei care mă cunosc).

Aștept răspunsurile voastre pînă luni 1 octombrie,  dimineață la ora 8.00 Aleg câștigătorul pe la prânz, după pofta inimii mele și îl anunț aici pe blog. Imediat după fac și rezervarea la Corto Maltese. Mi-e foame deja!

Las’ aici fotografii de poftă.

 

Gustul amintirilor din copilărie: Candy bar cu prăjituri de casă

 

Mă dau în vânt după prăjituri și cocktailuri. Mai mult după prăjituri. Îmi plac prăjiturile fine, spectaculoase, dar prăjiturile de casă o să rămână mereu pe primul loc. Mama avea un caiet de rețete stufos, o invidiau toate prietenele și vecinele când eram eu copil. Dar copilăria s-a dus si am ramas cu amintirile. Și fără pic de talent în această zonă.

Dar eu o am pe Lucia! Lucia prietena mea de la DeliCake șefa dulciurilor absolute! Azi un macaron, mâine puțin mousse, răspoimâine o brioșă. Despre Pavlova nu mai zic. E ceva ce merită un articol separat.

Azi vă arăt ceva din ce face  Lucia care mi-a atras atenția în mod deosebit și m-a trimis direct cu gândul la perioada când învățam din Abecedar. Un candy bar românesc. Cu prăjituri de casă, cozonac, salam de biscuiți și alte splendori. Vă las aici fotografiile, pe Lucia cu creațiile ei o găsiți pe pagina de Facebook Delicake.

Săptămâna Haferland. Criț. Meșendorf. Viscri

Sinceră să fiu, până să ajungă Prințul Charles în Viscri, nu auzisem de acest loc. Mai mult decât atât, nici după ce a început să se facă atâta vâlvă depre frumusețile din zonă, despre tihna și dulceață de la Viscri, nu m-am gândit să merg să vizitez locul. Asta pentru că știu că România are foarte multe locuri frumoase, oriunde mergi peisajele sunt minunate, iar pe mine viața la sat nu mă fascinează, am fost copil crescut la țară, de bunici, cu magiun de prune făcut la foc în curte și pâine coaptă în țest.

Despre sași însă, am avut mereu un interes aparte. Am început să aflu poveștile acestor oameni care și-au lăsat casele și au plecat cu miile când eram studentă la Timișoara. Era și în perioada în care Herta Muller primise Premiul Nobel pentru Literatură și toată lumea era interesată de evenimentele de la care pornesc cărțile ei atât de răvășitoare. Dar dincolo de asta, poveștile sășilor din Banat sunt destul de vii la Timișoara, în multe cercuri. Mă așteptam cumva ca și poveștile sașilor din Transilvania să fie cam la fel. Dar am descoperit mult mai mult.

Am ajuns într-o sâmbătă pe la ora 14 la Crit, în județul Brașov. Săptămâna Haferland începuse deja de câteva zilele, mai văzusem din evenimente la televizor și abia așteptam să ajung. După un drum de 5 ore și jumătate în care cu chiu cu vai am reușit să trecem de Valea Prahovei, am făcut stânga din DN1 și am intrat în sat. Am mers până la biserica fortificată, unde se țineau evenimentele, și am găsit oamenii cântând și jucând. Cânta muzica nemțească, iar adulți și copii îmbrăcăți cu niște costume care amintesc  de cele nemțești, cum vedem în filme, cu carouri și flori brodate, așteptau să le vină rândul la dans. Unii dintre ei purtau și tricolorul. Zeci de oameni stăteau de jur împrejur și se bucurau de spectacol. Nimic strident însă, fără să radă cineva aiurea.

Am plecat de acolo cu un zâmbet larg, uitasem și de oboseală, și de nervii din trafic. Ne-am dus apoi direct la standul cu bratwurst, cârnații albi, nemțești. Dacă eram acasă, nu m-aș fi dus să cumpăr, dar acolo au fost delicioși. Cât am mâncat, am avut răgaz să mă uit puțin în jur, la oameni. Cei mai mulți nu erau de acolo, erau de la oraș, se vedea. Oameni care au bătut drumul până într-un sat că să se simtă bine. Și în satele românești sunt sărbători, se ține ruga satului, se țin nedei și alte sărbători, în fucție de regiune. Dar doar în rare locuri se urnesc oamenii de la oraș pentru o sărbătoare în sat. Aici au venit pentru că lucrurile se întâmplă puțin diferit.

În satele acestea săsești oamenii petrec frumos, fără excese, lasă totul să se întâmple de la sine. Le place să le povestească celor care le trec pragul despre muncă lor, despre obiceiurile lor, despre meșteșugurile zonei. Au răbdare cu fiecare om în parte.

Această este atmosfera pe care am găsit-o și a două zi la Meșendorf și la Viscri. O stare a firescului. Ospitalitatea nemțească nu înseamnă că oamenii îți intind covorul roșu când ajungi în casele lor. Înseamnă că te primesc firesc, de parcă te așteptau. Totul pare simplu, parcă nu fac nimic special pentru zecile de turiști care vin acolo, deși e lesne de înțeles că sunt oameni care numai cu asta se ocupă: să gătească și să îngrijească după turiștii care vin la ei. Dar totul e atât de simplu și de normal încât chiar ai senzația că ești în vizită la rude. Nu știu exact cum au reușit să creeze atmosfera aceasta, cred că e ceva ce vine din oamenii aceia liniștiți, la locul lor.

Ne-am plimbat vreo două ore pe la Viscri doar că se vedem casele. Sunt foarte multe case trainice, mari, cum le făceau sașii, acum goale, abandonate. Ți se rupe inima. Sunt vopsite la exterior, oamenii de acolo nu vor să le țină în paragină, dar e mare păcat de ele. Mai ales când vezi în ce pot fi tranformate, cat de frumoase sunt pensiunile făcute în vechile locuințe. Nu poți să nu te gândești ce o fi fost în sufletele celor care le-au lăsat în urmă după ce au trăit acolo două, trei generații. Acolo s-au născut și au crescut.

Cu mare bucurie am scris aceste rânduri la invitația lui Fifi. Sunt obișnuită de la știri să vorbesc mai degrabă despre lucruri grave, lucruri care nu sunt la locul lor, să le spun celor care mă ascultă că trebuie să se implice sau măcar să știe că ceva nu este în regulă. Nu despre asta este acest articol. În satele săsești din Transilvania totul este în regulă. Locurile sunt așezări frumoase, trainice, primitoare. Oamenii sunt calmi, și buni, și mândri, dar nu aroganți. V-am spus toate acestea ca să știți. Și ca să treceți pe acolo. O să plecați cu pâine săsescă și cu compot de acolo, vă garantez, dar nu asta e cel mai important. O să plecați acasă, în viețile noastre pline, cu o frumoasă liniște. Atât de prețioasă.

 

 

 

 

„La un bărbat durerea nu contează”. Acasă la Hemingway

Ghidul nostru din Havana, băiat vesel și citit ne-a întâmpinat cu zâmbetul larg Made in Cuba.

Azi mergem acasă la Senor Hemingway. Era un afemeiat, avea probleme cu alcoolul, era excentric, dar avea un suflet de aur și iubea cubanezii așa că țara noastră Cuba și întreg poporul l-am adoptat.”

Ghidul turuia și eu îmi aminteam doar fraza asta: “La un bărbat durerea nu contează” spunea Hemingway în Bătrânul și Marea. Eram curioasă să văd cu ochii mei locurile unde a scris, să aflu mai multe despre cine și ce l-a inspirat.

Când îi spui numele localnicii tresar. E un fel de zmeul zmeilor în Cuba. Ajungem la Finca Vigia, în suburbia Havanei, la domeniul pe care americanii prin Obama s-au străduit să ajute la refacere.

Intrăm în curtea largă, plină de vegetație luxuriantă copaci aduși din Africa de Hemingway și foarte multe flori exotice. În dreapta, e casa de oaspeți unde stăteau starletele de la Hollywood când veneau în vizită, desigur cele care nu aveau acces la dormitorul geniului.

Casa principală are ușile și ferestrele larg  deschise dar din interior totul e păzit de personal. Nu ai voie să intri decât cu privirea.  Dar e suficient.

Casa arată de parcă Hemingway a plecat acum 5 minute. Cărți peste tot, rom peste tot și un aer de dezmăț pe care anii nu l-au putut șterge. Lumina e frumoasă și vizitatorii pășesc tăcuți în jurul în casei. Stau la coadă ca să bage capul pe fereastră sau pe ușă. Toată lumea vorbește în șoaptă. Sunt locuri unde nu e nevoie să spună nimeni „Păstrați liniștea”.  Cărțile sunt chiar peste tot, biblioteca-i imensă și un raft cu cărți am zărit și în baie. Dar, na, se înțelege defect profesional. Hemigway era foarte bolnav, avea probleme cu tensiunea și diabetul îi dădea bătăi de cap așa că pe peretele de la baie iși trecea săptămânal greutatea. În camere îți sar în ochi trofeele de vânătoare, tablourile de la prieteni faimoși și ei.

Cum ieși din casa mare dai de un turn. Acolo se cocoța scriitorul să se uite prin telescop la oaspeții ce se anunțau din vale. Nu deschidea oricui, așa e cînd ești excentric.

În spatele  grădinii se acunde piscina. Ascunsă la propriu, după copaci. Ghidul ne spune că aici Catherine Hepburn făcea baie goală. Citisem despre asta doar că era vorba de Ava Gardner….mă rog, la câte femei s-au perindat prin viața și patul lui Hemingway e normal să apară confunzii. În spatele piscinei stă barca Pilar, pe care o știm din Bătrânul și marea.

Plecăm de acolo, vizităm satul de pescari unde Hemingway e încă pe buzele tuturor și ne întoarcem în Havana în oraș pentru a merge la hotelul Ambos Mundos. Aici la camera 511 e un mic muzeu. Scriitorul se caza mereu în această cameră. Stătea aici să scrie.

Din muzeu în muzeu, ajungem iar într-un bar restaurant Floridita. Alcoolic sau nu, Hemingway a făcut 2 localuri celebre după ce a anunțat:” Îmi beau Mojito la Bodeguita și Daiquiri în La Floridita.”  Am vizitat ambele locuri, la 10 dimineața erau petreceri  cu rom era nelimitat.

La final de tur, m-am simțit ca după o mare întâlnire. “La un bărbat nu contează durerea”.  Poate toate viciile pământului pe care părea să le aibă Hemingway  pot îngroapa durerea.

 

 

Despre dragostea mea pentru Cuba mai sunt multe de spus. De ce cred că americanii nu o pot strica am scris aici.

#BucketList: Château Cos d’Estournel, castelul vinului

Sunt locuri pe care le-am aflat de la unii, de la alții sau pe care le-am descoperit eu în căutarile mele virtuale și pe care le pun pe #BucketList. ( lucruri pe care vreau sa le fac în viata asta neaparat, locuri unde e musai sa ajung, experiente unice )

Château Cos d’Estournel a fost una dintre primele proprietăți din Bordeaux care și-a îmbuteliat, etichetat și vândut propriul vin. Nu a durat mai mult de câțiva ani înainte ca Château Cos d’Estournel să devină celebru în rândul iubitorilor de vin și a membrilor regalității din întreaga lume.

Este în mod clar unul dintre cei mai buni producători din Medoc. Ei fac astăzi unul dintre cele mai incitante vinuri din Bordeaux. Vinurile sunt bogate și senzuale. Sunt făcute să îmbătrânească. Chiar dacă aceste vinuri sunt intense, totul este într-un echilibru perfect.

„Cos” derivă din cuvântul „deal de pietricele” din vechiul dialect Gascon.

Un miracol apropiat din punct de vedere geografic și geologic, Cos d’Estournel beneficiază de o combinație fără precedent de soluri și expunere. Această bogăție de variații naturale se exprimă pe deplin în vinurile proprietății, care sunt printre cele mai renumite din lume.

Cos d’Estournel este situat în afara curburii unui drum înălțat în nordul Médocului. Pe lângă pagodele sale maiestuoase și în spatele ușii grele sculptate din lemn, castelul găzduiește beciuri de o modernitate neegalată, un contrast puternic cu fațada sa ornamentată. Facilitățile au fost proiectate în colaborare cu echipa pentru optimizarea proceselor de vinificație și îmbătrânire. Inspirat de pasiunea fondatorului său pentru India, stilul arhitectural al lui Cos d’Estournel a transformat această proprietate într-una iconică printre castelele bordoleze.

Edificiul principal a fost complet renovat în 2008. Frumusețea arhitecturii sale originale a fost îmbunătățită și a fost instalat un echipament de ultima oră. Astăzi, castelul este un sanctuar slab luminat, unde linii pure și materiale contemporane, cum ar fi sticla și oțelul, se joacă cu mătăsuri fine și lemn exotic.

Chartreuse din Cos d’Estournel este un refugiu discret, luxos, ascuns în spatele edificiului principal. Chartreuse este reședința privată a lui Michel Reybier, proprietar al imobilului din anul 2000.

Pivnițele strălucitoare de la Château Cos d’Estournel includ 72 de cuve izoterme, în formă de con, din oțel inoxidabil. Cuvele sunt proiectate special pentru inerție termică. Cele 72 de cuve au o gamă largă de capacități pentru a corespunde nevoilor fiecărei parcele de viță de vie. Poate că cea mai inventivă parte a pivnițelor este creată de cele patru tancuri de ridicare de 100 de hectolitri sau lifturi de vin care înlocuiesc pompele folosite în procesul de pompare tradițional și care elimină procesele care introduc aerul. Din momentul în care vin strugurii, totul se deplasează prin fluxul de gravitație. Vinul este eliberat din tava principală unde rămân cojile. Prin gravitație, sucul este apoi mutat în vase mai mici, care sunt pe roți. Aceste cuve mici sunt trimise la ascensoarele din sticlă unde sunt mutate la un etaj și se întorc înapoi în tavă prin gravitație pentru a acoperi cojile. Acest proces de la Château Cos d’Estournel e unic. Astăzi, vinul este mereu mișcat de gravitație. Nimic nu este forțat sau atins de mâinile omenești.

De zeci de ani, aceeași echipa de cultivatori a revenit în Cos d’Estournel an după an, lăsând satul lor în sudul Spaniei la recoltare în fiecare toamna. Nu este neobișnuit că un copil să facă primii pași împreună cu tatăl și bunicul său – și apoi să-și vadă într-o zi propriul său fiu – printre viile lui Cos d’Estournel. De la o generație la alta, familiile au transmis cunoștințele și pasiunea lor pentru podgorie. Loialitatea și expertiza bărbaților și femeilor din Cos d’Estournel sunt inestimabile. Cea mai mare parte a lucrării este manuală, iar mâinile sunt ghidate de experiența generațiilor anterioare.

#BucketList

Sursa foto: Facebook Clos d’Estournel

 

 

Osteopatul nu caută boala, ci încearcă să găsească sănătatea

Pe Daniela Stanca am cunoscut-o acum câțiva ani când am ajuns la ea cu o urgență în familie.

Mi-aduc aminte cum a promis zâmbind că va rezolva problema în câteva zile.  Era ceva în spatele zâmbetului larg care m-a făcut să o cred. Și a rezolvat. Are o fermitate în ceea ce spune, e ceva ce vine din ani mulți de învățare, urmați de experiența  în cabinetul pe care îl conduce împreună cu doamna profesoară Elena Căciulan.

I-au trecut prin mâini sute de pacienți. Daniela Stanca este  kinetoterapeut dr., tehnician osteopat. Am provocat-o să vorbim despre osteopatie, am vrut să aflați din sursă avizată ce este osteopatia, cui îi e adresată, în ce afecțiuni este recomandată.

Ce este osteopatia si pe cine ajută?

Dacă ar fi să facem referire la definiția dată de fondatorul osteopatiei, Andrew Taylor Still, la sfârșitul seccolului XIX , aceasta reprezintă ”Calea structurii”, calea de acces prin care se evaluează și se tratează organismul viu, pentru a-l pune în condiții optime de funcționare, astfel încât corpul să își inițieze forțele interioare de vindecare. Osteopatia nu vindecă, ci încurajează capacitatea proprie de vindecare a organismului. Pentru mine nu reprezintă doar o metodă de diagnostic și tratament holistic, ci este un concept care are la bază mișcarea țesutului viu, viața, credința, anatomia și fiziologia ființei umane. Prin metodele și tehnicile specifice non-invazive, osteopatia nu doar îndepărtează manifestările unei boli sau ale unei afecțiuni, ci descoperă și înlătură eficient cauza, prin abordarea corpului viu în globalitatea sa. Tocmai pentru că se adresează organismului viu, osteopatia ajută ființa umană, indiferent de vârsă (din prima zi de naștere până la vârste foarte avansate).

În America, oamenii au osteopatul lor așa cum au un dentist sau un medic de familie. Mai e mult până să ajungem si noi aici?

Probabil că va mai dura ceva timp până vom ajunge la acest nivel, dar vreau să cred că nu ne va lua atât de mult timp precum le-a luat lor și altor state, unde nou- născutul beneficiază de osteopatie încă din primele zile de naștere, înainte de externare. Ceea ce mă face încrezătoare este faptul că noi avem un avantaj: avem deja un model care funcționează și pe care îl putem prelua ca atare și adapta la cerințele și nevoile românilor. În ultimii ani, în România, a luat destul de mult amploare formarea în osteopatie, deși în acest moment există doar două școli de osteopatie la București. La una dintre școli m-am format și eu și vreau să le mulțumesc celor doi fondatori ai școlii, prof. Gianluca Ceino și Dan Mezei, doi oameni minunați, profesioniști adevărați, plini de dragoste pentru ființa umană și plini de pasiune pentru această profesie.

Care sunt afecțiunile pe care le tratează osteopatia?

Paleta afecțiunilor este destul de mare, de la dureri, oriunde ar fi ele localizate (în zona lombară, lombosacrală , toracală sau cervicală, dureri de cap sau dureri articulare), până la afecțiuni gastro-intestinale (precum constipație, meteorism, balonare, sindrom de colon iritabil, tulburări funcionale hepato-biliare etc.), genito-urinare (dureri menstruale, amenoree de cauze nediagnosticate, dismenoree, sterilitate funcțională etc.) sau respiratorii (otite, sinuzite, bronșite etc.). Desigur că indicațiile nu se opresc aici, ci cuprind și sfera nneonatologiei și pediatriei (probleme de supt, reflux gastro-esofagian, torticolis, plagiocefalie etc.)

Când ar trebui un adult să meargă la osteopat?

Oricând își dorește, pentru că osteopatul nu caută boala, ci încearcă să găsească sănătatea, așa cum afirma fondatorul osteopatiei, Andrew Taylor Still. Este foarte adevărat că toți ne adresăm specialistului în momentul în care apare simptomul. Durerea este semnul că organismul nu mai poate compensa anumite restricții sau hipomobilități ale țesutului, poziții incorecte ale oaselor sau funcția deficitară a unor organe. Momentul apariției durerii este momentul în care organismul ne trage un semnal de alarmă, cerându-ne ”să îl băgăm în seamă, să ne ocupăm de el”. Ideal ar fi să nu așteptăm să apară simptomul, însă modul în care fost creat organismul este miraculos: are posibilități incomensurabile de compensare și de adaptare, motiv pentru care nu vom ști cu exactitate când organismul nu mai poate compensa.

 

Pentru copii de la ce vârstă este recomandată osteopatia?

Este minunat că osteopatia poate fi utilizată la nou-născut, în primele zile de la naștere, înainte ca mogâldețele să fie influențate de factorii ambientali. Este chiar recomandat ca orice bebeluș să beneficieze de efectele benefice ale osteopatiei. Osteopatia acționează și în cazul tulburărilor digestive sau pentru torticolis la bebeluș.

*****

Pe Daniela Stanca o găsiți la Kineto Dema.

 

Mamma Mia nu e doar un film

Când a apărut primul film Mamma Mia eram însărcinată și mi-aduc aminte perfect ziua în care am fost la mall cu prietena mea Nadina, cum am aruncat din greșeală biletele și le-am căutat împreună în gunoi  și cum am trăit cea mai tare experiență în sala de cinematograf. Atmosfera era ieșită din comun pentru că oamenii nu se comportau ca la film,  ci ca la un concert și toată lumea cânta în sală în timpul filmului. De neuitat!

Aflu că a apărut Mamma Mia 2 și îi propun Nadinei să mergem să-l vedem împreună cu Maria. Pentru ea, primul film care nu e de desene animate și primul cu titraj. A stat pironită pe scaun. a fredonat anumite melodii pe care le știa, a răs în hohote și a plecat acasă cu zâmbet larg de mare reușită.

Cum e filmul? Am citit multe păreri pro și contra. E un musical, e un film care te destinde, ti-aduce aminte de muzica nebuna a celor de la ABBA,  de momentele în care ai fi dansat zi și noapte ( si iti promiti in gând că o să faci asta iar ). E un film vesel chiar dacă pe ici pe colo sunt mici drame, totul conturează perfect comedia romantică marca Hollywood. Nu, nu e nevoie să îți iei cu tine vreo extensie a creierului ca să urmărești acțiunea.

Pont : Trebuie să mergeți la film și doar ca să vedeți cum arată Cher la 72 de ani de la naștere și după o mie de operații. ( Ok…și pentru Pierce Brosnan care arată wow la orice vârstă )

Sfat: Dacă vreți să câștigați iubirea LUI, nu îl duceți la acest film decât dacă el e cel care a avut ideea și a rezervat biletele. N-am să înțeleg niciodată femeile care-și tărăsc bărbații la cinema. Am văzut atâția domni cu fețe disperate de-a lungul timpului încât spectacolul nu mai era pe ecran ci în sală…

Cu cine să vezi Mamma Mia? Cu sora ta, cu gasca ta de prietene, cu fata ta, cu mama ta sau de ce nu, cu soacra 🙂

 

 

#Onoaptela Nikki Beach Resort & Spa Bodrum

E unul dintre cele mai noi resorturi din Bodrum și are ceva ce nu mulți sunt în stare să înțeleagă – lux pentru oamenii care vor ceva simplu. O să vă întrebați “cum adică? Nikki Beach nu sunt plajele alea unde merg milionarii și beau șampanie scumpă?”. Ba da, dar oamenii care ajung aici percep ideea de lux în alt mod. Nu prin opulență, aur sau diamante. Sunt oamenii care se bucura de minimalism, de liniste, de momente.

Conceptul Nikki Beach a luat naștere în anul 1998 la inițiativa lui Jack Penrod și a fost primul beach club din lume. Mai târziu, au apărut și resorturile care sunt de tip boutique. Din cele 13 plaje Nikki din lume, doar 3 au și hoteluri.

În Bodrum, resortul este format din vile cu apartamente și camere duble (care nu diferă cu nimic de un apartament), toate cu un view superb către mare. Ba chiar au și câte o curte în care găsiți câte un pat de plajă extrem de confortabil.

Peisajul e ca în filme. Atât în camere, cât și în restul hotelului. E construit chiar în mijlocul naturii, la doi pași de marea Egee.

La micul dejun , în timp ce beți cafeaua, veți vedea cum sunt “parcate” iahturile, iar din ele coboară oameni simplii. Vin să stea la plajă, să mănânce ceva bun și să asculte muzică bună.

 

Pont pentru cei mai pretențioși: Dacă tot am zis de mâncare, să știți că pe lângă mâncarea turcească absolut divină, la Nikki Beach Bodrum găsiți preparate din toate bucătăriile lumii. Au cel mai bun sushi din stațiune, gătit de un chef japonez. Iar servirea e spectaculoasă.

O noapte de cazare in acest paradis cost[ de la 400 de euro, dar cui ii ajunge o noapte?  Dacă v-am convins să vă rezervați următoarea vacanță, o puteți face cu ajutorul agenție Prestige Tours. 7 nopți la Nikki Beach Resort & Spa Bodrum  cu cel mai bun mic-dejun costă începând de la 3.000 de euro pentru două persoane.

*guest post Andreea Gherasim

 

De ce americanii nu vor strica niciodată Cuba

“Ce bine că te duci acum în Cuba, până nu vin americanii și se strică Cuba…”

Și-ajung  în Cuba. Cu așteptări împărțite între părerile celor care o vizitaseră deja, dar cu certitudinea că mie o să îmi placă mult. Și n-aveam cum să greșesc, feeling-ul de bine nu m-a înșelat niciodată. Doar ăla de rău mi-a mai făcut surprize, dar și alea au fost doar plăcute.

Mă dau jos din avion. Primul șoc, vameșițele rubiconde îmbrăcate în uniforme de polițiste dure. Grăsune, dar în minijup, date cu ruj mov sau roșu aprins și echipate cu ciorapi de plasă. Mintea îmi fuge la tot felul de filme.Trec de vameșițe, dau de asistentele medicale care au birou la intrarea în țară. Și ele arată într-un fel de îmi zboară iar mintea la aceleași filme, cu mici modificări. Zâmbesc, sigur sunt fete serioase.

Ajung în Cuba, țara. După prima dezmeticeală, încep să sintetizez. La prima vedere, e un film artistic colorat, o peliculă cu decoruri excentrice, cu contraste clasice conturate între sărăcie și bogătie. Clădiri somptuoase din care crezi că o să iasă prințesa modernă adăpostesc în geam oameni care vând cine stie ce nimicuri. Pe stradă îți trec prin fața ochilor mașinile de epocă din care te aștepți să sară vreo super vedetă. Și nu sare.

Ce nu vezi în Cuba? Nu vezi oameni morocănoși. Vezi doar fețe brăzdate de ridurile unui soare câteodată prea puternic. Nu există încruntături. La început m-am gândit că e o coregrafie, că se prefac că sunt veseli și fericiți. Un fel de regie pentru turiști. Dar cum să se prefacă o țară întreagă? Pe fiecare stradă dai de muzică. Practic, Cuba e un ring de dans în aer liber, o scenă vie pe care se cântă doar live, în fiecare bar, în fiecare restaurant sau chiar în mijlocul străzii. Nu auzi radio, nu auzi alt fel de înregistrări. Poate doar o dată mi s-a părut că aud ceva pe lângă Căminul Cultural din Trinidad, înainte să migreze bătrânii spre Casa del Musica, la ceas de seară.

( Imagini suprinse în această vacanță în Havana și Trinidad )

Și sunt în continuare nelămurită. De unde atâta veselie? Dacă te uiți direct la ei când îi întâlnești pe stradă, te salută și îți fac cu ochiul, indiferent dacă sunt bărbați, femei sau copii. Și au un fel de a râde care nu se învață nicăieri.

Au mâncare cât să nu moară de foame și habar n-au unde vine aeroportul, pentru că nici nu încape în visurile lor să plece vreodată din țară. Au internet cu porția, pot să își spele curțile doar o dată pe săptămână, nu au haine scumpe. Și cu toate astea sunt demni și senini. Sunt sigură că le e foarte, foarte greu, sunt sigură că țin în ei o tristețe grea, dar o țin atât de bine ascunsă că uită și ei de ea uneori. Mai mereu.

Am simțit fiecare zâmbet ca pe o palmă, gândindu-mă cum ne supărăm noi, cum ne încruntăm la fiecare pas, cum ne sare țandăra din orice. Comparativ cu ei, noi le-am căpătat pe toate și vrem mai mult, dar suntem tot veșnic nemulțumiți. Ei nu au nimic, parcă le e frică să spere la puțin, dar sunt fericiți. Cum? Nu știu.

Prietenia și dragostea lor se măsoară în priviri, în muzică și în dans, nu în like-uri pe Facebook. Așa e la ei. Ei s-au născut fericiți, și-au luat ritmul din stradă și zâmbetul de la unul la altul. Exact ca la noi. Sau nu.

Cuba nu s-a stricat și nu o să se strice niciodată. Pentru că nu e vorba neapărat despre casele colorate sau despre frumoasele mașini de epocă, nici măcar despre renumitele trabucuri. Cuba este strict despre oameni, iar oameni ca acolo eu nu am întâlnit nicăieri în lumea asta mare. Și am umblat ceva.

P.S. În Cuba, salariul mediu e undeva la 20 de dolari. Un litru de ulei îi costă 2 dolari, o cartelă de internet 1 dolar pentru o oră, o pereche de blugi e 25 de dolari. Gândiți-vă puțin la asta….

Va urma 🙂