Cum poți să ajungi coafeză sau cosmeticiană cu acte în regulă

 

kohan

Sunt meserii la mare cautare. meserii frumoase, dar si banoase. Daca vrei sa te califici ca frizer, coafor, manichiurist, maseur cel mai bine este sa faci un curs acreditat, un curs de calificare in domeniu. Am stat de vorba cu Alice, de la Academia de Infrumusetare Alice Kohan, un centru care face asemenea cursuri si de unde pleci pleci cu o diploma recunoscuta de Ministerul Muncii. Iată tot ce am aflat:

Cum ți-a venit ideea să faci asemenea cursuri?

Piața furnizorilor de formare profesională în domeniul frumuseții este o piață extrem de concurențială, în acest moment existând foarte multe centre de formare ce pregătesc viitori lucrători în domeniul beauty. Dar, de cele mai multe ori, la finalul unui curs, absolvenții acestora întâmpină dificultăți la angajare, fiind refuzați de către potențialii angajatori datorită lipsei de experiență. Pe de altă parte, există o cerere foarte mare de lucrători în acest domeniu, dar angajatorii, cu toată bunăvoința lor, nu prea pot risca să angajeze un proaspăt absolvent al unui curs de beauty, deoarece aceștia nu au foarte multe posibilități de a face practică și de a căpăta experiența necesară pe parcursul derulării unui  curs. Chiar dacă programa pentru cursul respectiv prevede ore mai multe, de regulă acest număr de ore este înjumătățit, studentul neavând parte, de cele mai multe ori, nici de jumătate din numărul de ore înscris în programă. De exemplu, un centru renumit de formare profesională, are, pentru obținerea diplomei de calificare de cosmetician, un program de cursuri de 2 zile/săptămână, 4 ore/zi, timp de 3 luni. Oricum  socotim, sunt maximum 100 ore în total, în timp ce, pentru diploma de calificare este necesară efectuarea unei pregătiri de 1080 de ore, din care 720 de ore de pregătire practică.

kohan1

La Academia de Infrumusetare Alice Kohan noi ne ocupăm în parte de fiecare student al nostru, grupele noastre fiind de maximum 2-3 studenți, de cele mai multe ori chiar unul singur, astfel încât aceștia au posibilitatea de a face foarte multă practică, ceea ce îi va ajuta la o viitoare angajare, căci vor căpăta experiență în timpul cursului.

Sunt meserii în care apar foarte mulți impostori. Sunt coafeze la ele acasă în sufragerie, nu au făcut niciun curs sau cosmeticiene care tratează cliente la ele în bucătărie. Cât de greu este să înveți o asemenea meserie de fapt?

E-adevărat, se-ntâmplă și astfel de lucruri. Există și o astfel de ofertă pe piață, deoarece există și o astfel de cerere. Dar, pe de altă parte, sunt multe persoane care se respectă și care doresc să fie și ele respectate și tratate ca atare, persoane care sunt conștiente că, pentru a obține servicii de calitate, este necesară întrunirea mai multor condiții și este nevoie de folosirea, de cele mai multe ori, a unor aparate pe care le găsești, de regulă, doar într-un salon. Pentru orice meserie din domeniul despre care vorbim este nevoie, în primul rând, de pasiune, ambiție și, nu în ultimul rând, de foarte mult exercițiu. În consecință, dacă ai determinarea necesară și un dram de ambiție și talent, poți păși cu ușurință în această lume minunată a frumuseții!

  • Pentru ce meserii pregătiți oamenii?

Cursurile la finalul cărora se obține diplomă de calificare sunt împărțite, de regulă, în două-trei module (cursurile de: cosmetician, coafor, coafor stilist, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, tehnician maseur, make-up artist), sau au un singur modul (cursul de: frizer, manichiurist-pedichiurist).

Cursurile la finalul cărora se obține certificat de absolvire, sunt cursuri de inițiere sau de perfecționare într-o anume ocupație (cursul de: stilist-protezist unghii – curs de perfecționare; curs de machior – curs de inițiere sau perfecționare; curs extensii de gene fir cu fir – curs inițiere, curs de microblading; curs de micropigmentare, etc.).

Practic, suntem un furnizor de formare profesională autorizat pentru toate ramurile din domeniul beauty.

  • Cursurile sunt acreditate. Cât costă și cât durează?

Cursurile noastre sunt autorizate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației (ANC), diploma obținută fiind recunoscută național și internațional.

Spre exemplu, cursul de cosmetician este un curs la finalul căruia se obține diplomă de calificare, are o durată de 5 luni și un cost de 1.500 Ron, în timp ce un curs de coafor durează 4 luni, având un cost de 1.400 Ron, iar un curs de manichiurist-pedichiurist durează 2 luni și un cost de 600 Ron.

Spre deosebire de alte centre de formare, majoritatea diplomelor obținute la noi sunt diplome de calificare, cursurile fiind de calificare și nu de inițiere sau pefecționare. Mulți studenți cad în această „capcană”, la sfârșitul absolvirii cursurilor ei obținând diplomă de absolvire și nu de calificare, de cele mai multe ori, ei nefiind informați asupra acestui lucru.

  • Ai descoperit talente la aceste cursuri?

Da, sunt deopotrivă extrem de mândră și de încântată de studenții mei! Am întâlnit și întâlnesc la tot pasul studenți atât extrem de talentați, cât și extrem de pasionați de ceea ce fac, extrem de ambițioși și dedicați meseriei alese, cu o imensă dragoste și deschidere față de aceasta. Am avut studenți pe care i-am recomandat încă din timpul cursului pentru a fi angajați în saloane de top, ceea ce mă bucură enorm!

  • Ce îi spui unei tinere fete care vrea să devină cosmeticiană? Ce calități trebuie să aibă?

În primul rând, trebuie să fie o persoană deosebit de îngrijită, aspectul exterior contând foarte mult în acest domeniu. Ca și calități, o viitoare cosmeticiană trebuie să fie o persoană delicată, fină, stilată, cu mult bun-simț, cu multă răbdare, dar și un fin psiholog. Să știe cănd să tacă și când să vorbească și, mai ales, să știe ce să vorbească. De multe ori, clienții vin la cosmetician ca la un psiholog, ei vor să aibă parte și de tratamentul de înfrumusețare propriu-zis, dar, de asemenea, de multe ori, vor să găsească în cosmetician un prieten cu care să vorbească sau care doar să-i asculte. Și nu în ultimul rând, un viitor cosmetician trebuie să aibă cunoștințe temeinice de anatomie, pe care, desigur, le poate deprinde în timpul cursului.

*** Asadar, daca vrei o calificare corecta si visezi sa practici o meserie in lumea frumusetii poti face aceste cursuri. Mai multe detalii gasesti aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.