Dumnezeu lucrează prin oameni. Teodora Stamate pleacă la Viena

„Vreau să ajut, unde pot bune bani în cont, am dat sms, mai dau și mâne, care e contul de Paypal, vă rog să îmi spuneți ce pot să mai fac, nu pot sa sms că sunt în Italia dar luni mă duc la bancă, vă rog să îi spuneți Teodorei că am făcut transfer bancar…”

 

Sâmbătă, am făcut un apel pe Facebook pentru Teodora, această fată frumoasă de 14 ani care tocmai a primit un diagnostic crunt: cancer osos. Am explicat că are nevoie de 45 de mii de euro pentru a fi tratată la Viena.

Sute de mesaje, mii de share-uri, oameni uniți de un singur gând: Să o ajute pe Teodora Stamate.

Joi, Teodora va face RMN şi vineri vine medicul de la Viena să o vadă. Vineri aflăm exact data plecării. Vestea bună este că familia nu mai trebuie să poarte povara celor 45 de mii euro.

Datorită fiecăruia dintre voi, Teodora va pleca la Viena.

Vă mulțumesc fiecăruia pentru gândurile bune, pentru sms-uri, pentru faptul că în două zile printr-un efort comun am reușit să strângem banii pentru această fetiță minunată.

Aş vrea să vă reamintesc:

Sunt foarte mulţi copii care au nevoie de ajutor!

Puteți contribui în continuare la fondul de solidaritate al Campaniei „Vreau să ajut” donând doi euro prin SMS la numărul 8848, număr pus la dispoziție de Orange, Telekom România Mobile și Vodafone pentru Campania „Vreau să ajut”. Din fondul de solidaritate al campaniei îi puteţi ajuta!

Puteți dona și nominal în conturile Fundației Mereu Aproape, deschise la BRD, în lei și în euro. Românii din străinătate pot contribui la salvarea Teodore online sau prin paypal menționând numele ei. Orice sumă contează!

Conturi Fundația Mereu Aproape
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU

Mai multe detalii despre munca fantastică pe care o face echipei Fundaţiei Mereu Aproape găsiţi aici.

Vă mulţumesc.

Interviu cu Chef Marcello Trentini, omul cu sufletul cât o galaxie

 

De Marcello Trentini am aflat de la prietenii mei de la Fior di Latte, restaurantul meu preferat din Bucureşti. E locul perfect pentru un mic dejun liniștit, pentru întâlniri de business, seri perfecte cu prietenele mele sau prânzul de duminică împreună cu soţul din dotare. Am căutat pe Google şi am descoperit că Chef Marcello Trentini are o stea. Nu săriţi, ştiu că stelele se acordă restaurantului, nu Chef-ului, e o confunzie pe care o fac mulţi. La Marcello e un caz fericit, pentru că restaurantul în care lucrează a și primit steaua, e chiar al lui.

Ne-am întâlnit sâmbătă dimineaţă la o discuţie relaxată și relaxantă în care am vorbit despre mâncare, stele, energie şi secretul reuşitei într-un domeniu atât de fascinant.  Am avut emoţii, că aşa e la toate marile întâlniri ale vieţii, dar Chef Marcello m-a cucerit din prima cu modestia lui şi relaxarea cu care vorbea. Nici urmă de aroganţă, nici urmă de “Eu sunt Dumnezeu în bucătărie, hai să îţi explic şi ţie Fifi pe ce Pământ trăieşti.” S-a uitat în ochii mei toată discuţia, a râs şi m-a convins încă o dată că oamenii buni şi valoroşi şi modeşti rămân aşa şi după ce îi loveşte succesul.

De unde a pornit povestea lui Chef Marcello Trentini? Ce anume a declanşat scânteia, pasiunea pentru gătit?

Povestea e frumoasă. Am început prin joacă. Când eram mic, eu nu mâncam. Mâncam foarte puţin. Ai mei erau disperaţi. Apoi, mama a folosit tot felul de mijloace, de jocuri ca să mă facă să mănânc. Şi uite aşa, din joacă, în bucătărie a început totul. Am fost plăcut surprins când am realizat, de la vârsta de 18 ani, că deţin o capacitate enormă cu privire la activitatea unui bucătar, şi că, mai presus de atât, fac ceea ce îmi place cu adevărat. Am realizat că eu chiar ştiu să gătesc (râde), am realizat că eram din ce în ce mai eficient şi aşa a luat naştere dorinţa de a avea propriul restaurant. De la 18 la 28 de ani am gătit cu mare drag. Pentru mine bucătăria nu era doar locul meu de muncă, era posibilitatea de a călători deoarece, aşa sărac cum eram, pălăria mea de bucătar şi cuţitele îmi ofereau şansă de a călători prin lume.

Ai studiat artă în prima faza, nu a fost tocmai traseul unul chef obișnuit…

Exact. Părinţii mei m-au susţinut, am studiat pictură, istoria artei şi literatură. Nu am urmat deloc un parcurs obişnuit pe care-l parcurg toţi bucătarii/Chefii.

Când a apărut ideea de a avea propriul restaurant?

La un moment dat a devenit chiar o obsesie pentru mine şi dorinţa de a-mi deschide propriul restaurant a avansat. Dorinţa de a deveni un bucătar cu stea a apărut în vara anului 1998 şi am muncit neîncetat până am ajuns aici.

Cât de mult muncești?

Am 46 de ani şi mi-am început cariera la 18 ani. Lucrez şi am lucrat că un nebun, dorm doar 5 ore pe noapte, mă culc la 2 şi mă trezesc la 7. Îmi place să gătesc tot, nu există ceva care să-mi displacă. Petrec foarte mult timp în bucătărie, merg la piaţă, studiez tot timpul, sună telefonul, vorbesc cu clienţii, dau interviuri.

Când ai realizat că ești pe drumul cel bun?

Am avut două momente în viaţă care m-au schimbat şi m-au marcat : în anul 2008, când am devenit unul dintre cei mai buni 90 de bucătari ai Italiei şi în anul 2012, când am primit steaua Michelin

 

Povestește-mi puţin de ziua aceea în care ai primit steaua, cum a fost?

A fost o mare, mare bucurie.

Ai plâns?
(râde) normal că am plâns, a fost prima mare realizare din viaţa mea.

S-a schimbat totul din clipa aia?

Da, normal, am devenit cunoscut şi lumea a început să mă caute. Dar pentru restaurantul meu, pentru clienţii mei, eu lucrez cu acelaşi entuziasm. Şi desigur, visez la clipa în care restaurantul va primi şi a doua şi a treia stea Michelin

Pentru cine ți-ar plăcea să gătești? Există o vedetă la care te-ai gândit că ți-ar plăcea să îți guste minunăţiile?

Sincer, nu am asemenea gânduri şi îți spun şi de ce. Într-o zi a venit să mănânce la mine la restaurant un faimos filosof italian, aveam cărţile lui şi îmi plăcea foarte mult felul lui de a gândi. M-am bucurat foarte tare să îl văd în restaurantul meu. A comandat unul dintre preparatele mele, însă nu a fost mulţumit. Nu a ştiut să aprecieze munca mea şi pentru mine a fost o dezamăgire. Deci nu contează dacă persoana pentru care găteşti este sau nu cineva anume. Nu visez la George Clooney sau Papa sau Madonna. Vreau ca oamenii pentru care gătesc să se bucure de mâncarea mea şi să plece fericiţi, cu o amintire frumoasă.  Vreau să gătesc în general pentru persoanele cu adevărat pasionate. Ceea ce fac eu este artă, iar arta eu cred că trebuie să fie pentru toţi. Sunt o persoană simplă, comunic, glumesc, încerc să te fac să te simţi cât mai confortabil.

Ţipi vreodată în bucătărie?

(râde) Nu, ăsta e un mit că bucătarii ţipă. E adevărat că  presiunea e mare, pentru că vrei să faci preparatul perfect şi trebuie să îl faci într-un timp foarte scurt. Dar eu cred că totul ţine de energie. Şi dacă eu ţip, trântesc mâncarea sunt furios, nu are cum să iasă un preparat excepţional. E ca la copii, dacă îi tratezi cu multă dragoste vor fi nişte copii buni.

Ce îți place să mănânci acasă?

Între noi fie vorba, îmi place pizza, sunt italian şi deşi cred că făină albă nu face bine la sănătate, nu mă pot abţine să mănânc pizza. E plăcerea mea.

Deci pizza e plăcerea ta vinovată? Doar pizza? Ce îți mai place?

Îmi plac şi burgerii, dar îi mănânc foarte rar. (râde) Îmi place să mănânc orice dar sunt absolut înnebunit după pizza. Iubesc la nebunie şi sushi-ul. Călătoresc foarte mult, am posibilitatea de a savura diferite delicatese, chiar şi cunoscutele insecte din China, pe care le mănânc pe stradă.

Care este Signature Dish by Marcello Trentini?

Una dintre cele mai bune delicatese pe care le prepar chiar şi aici la Fior di Latte este ‘Lingua, gamberi e mandarino”. Un prieten bun, un mare bucătar, spune că întotdeauna eficiența unui bucătar se vede atunci când găteşte carne. Eu prefer legumele şi peştele dar, aşa cum a spus şi prietenul
meu, carnea face diferenţa.

Cum a început colaborarea cu Fior di Latte? Cum v-aţi găsit, că să spun aşa?

Oana Pleșan de la Fior di Latte cauta un Chef pentru consultanță şi a cerut o recomandare, cineva i-a arătat poza mea şi a exclamat: pe el îl vreau (Sunt un chef rock and roll, râde). M-a invitat în România, e a 6-a oară când vin La fior di Latte şi e o mare, mare bucurie pentru mine să lucrez cu echipa de aici.

Ce îți place la Fior di Latte cel mai mult?

În opinia mea, în acest moment, Fior di Latte este un local superb, îmi place la nebunie, eu ador lucrurile frumoase ale vieţii, de aceea am studiat arta. Este un local elegant şi simplu ce nu-ţi impune o anumită prezenţă, e o energie extraordinară. Oana, Sorin, Marius sunt toţi oameni prietenoşi, deschişi, gata să încerce lucruri noi oricând. Eu cred că în viaţă totul ţine de energie şi la Fior di Latte este o energie aparte, am fost în mai multe restaurante din Bucureşti, unele mai sobre, dar eu aici mă simt cel mai bine. Lucrăm împreună zilele acestea la meniu, e o muncă fantastică pe care o fac cu echipa de aici.

Unde se vede Marcello Trentini peste 10 ani?

În viitor mă văd călătorind cât mai mult prin jurul lumii, iar visul meu este să-mi deschid un restaurant în New York, Manhattan, un local mic şi simplu unde să împart cele mai bune preparate cu oameni diferiţi din toate colţurile lumii. Acum glumesc şi spun că lucrez 20 de ore pe zi, 8 zile din 7. Visez să lucrez 3 zile din 7 şi să pregătesc o singură masă pe zi pentru 12 oameni. Să le gătesc fiecăruia după pofta inimii, din inima mea.

Ce sfat le dai celor care visează să ajungă Chefi?

Sfatul meu pentru toţi este să gătească cu inima, cu dragoste, fără violenţă, fără furie. Doar aşa se pot crea pasiune şi performanţă. Toţi ne amintim de mâncarea mamei că fiind cea mai bună. De ce? Pentru că era întotdeauna gătită cu dragoste.

*****

S-a terminat interviul și m-am ridicat să plec. N-a fost chip. Marcello m-a somat să mă așez și nu mă mișc din loc până nu îmi gătește ceva. Pentru că, așa cum zice el, preparatele vorbesc cel mai bine despre el. Fire slabă, am cedat destul de ușor. Vorbele nu au gust, dar pastele gătite de el erau așa de bune că ar fi inutil să încerc să le descriu. Recomandarea mea e să mergeți la Fior di Latte ca să gustați măcar puțin din personalitatea lui. E minunată.

foto: Ovidiu Craiciu

O noapte la Conacul Benke din Ținutul Conacelor

Conacul Benke mi-a fost adăpost de lux în turul pus la cale în Țara Conacelor de Asociația Travel Focus. Covasna e surpriza anului pentru mine, sincer nu mă așteptam să văd atâtea locuri frumoase și să întâlnesc atâția oameni faini.

La Conacul Benke am ajuns la un prânzișor, după o zi de plimbări. Văzut din stradă mi s-a părut o clădire nouă, nu un conac. Chiar m-am gândit: care o fi procedura de botez, cum iei titlul de conac? De ce nu hotel, de ce nu pensiune? M-am lămurit repede că trebuie să fie construit încă din vremurile în care se scriau primele file ale nostalgiei. Conacul Benke a fost restaurat. E construit la începutul secolului al XIX-lea, iar procesul de renovare și reamenajare a început în 2008.

 

Poza cu el cum arata in paragină și cum arată acum m-a lămurit definitiv.

Conacul Benke nu e pentru tine dacă îți place agitația marilor hoteluri, dacă vrei muzică dată la maximum și restaurante afumate cu arsură de mici.

Conacul Benke e pentru cei care iubesc liniștea, luxul, mâncarea fină, atenția. Răsfățul adică.

Iată și atuurile lui:

– 12 camere duble
– 2 suite
– 1 apartament cu 2 dormitoare
– un restaurant unde un tânăr Chef (ținut departe de ochii oaspeților) gătește ca în filmele cu fețe regale. În prima seară am primit o prăjiturică învelită în mac, acoperită de frișcă naturală și așezată pe un pat de dulceață de caise. Deasupra, stătea moț o floare de lavandă. Am întrebat-o pe doamna care ne servea ce prăjitura e, dacă are un nume. “Da, cozonac cu mac.” Și da, cozonac era, ușor reinterpretat. Mmm, aș interpreta toată ziua niște cozonac
– piscina si spa-ul. Masaje, tratamente, saună sau poți să zaci în jacuzzi
– liniștea. Tone de liniște
– loc ideal pentru teambuliding-uri și nunți de poveste

Mai multe informații despre Conacul Benke găsiți aici.


Jamie Italian. La restaurant ca la bunica acasă


Am fost fascinată de Jamie Oliver de prima dată de când l-am văzut la televizor, acum 20 de ani. Mă uitam la el cum gătește acolo, în grădina din spatele casei, cu câtă ușurință face bucatele alea și mă gândeam că nimic nu e mai simplu decât să stai la cratiță. I-am cumpărat cărțile, am gătit după rețetele lui, m-am îndrăgostit pe vecie de el, acest bărbat simplu cu o droaie de copii acasă care ne arată că în bucătărie nu trebuie să ai nu știu ce vase complicate sau sosuri scumpe ca să îți dai gata musafirii.

Prima dată am mâncat într-un restaurant “Jamie Oliver” acum câțiva ani, la Londra. La “Jamie Italian”. Mese simple, scaune de tablă, o atmosferă firească. În mijlocul restaurantului, mese de lucru unde se ținea un curs la care londonezii învățau să prepare rețete italienești. Am nimerit lângă un grup de prieteni care își făcuseră cadou experiența asta și hohotele lor de râs mi-au rămas în minte, așa că mi-am promis să mai ajung.

Și uite așa, acum câteva săptămâni în Scoția am ajuns iar la “Jamie Italian”. De două ori. O dată în Glasgow și o dată în Edinburgh.

Eram cu Mirela și cu Moni și ne-am comandat ca niște fete libere aflate în vacanță. Am început cu un platouaș, ceva ușor, de vară, pentru toate trei. Eu am cerut și extra supă de mazăre și friptură, Mirela a mai cutezat o extra salată. Am cerut și desert, dar chelnerul, băiat galant, a zis să vedem mai târziu dacă mai putem și desert.

Și cum venea platouașul, lipa-lipa, băiatul care ne servea pune pe masă și niște conserve mari de bulion, genul ăla pe care îl știam din cămara bunicii din Zărnești. Ma gândeam că ne dă conservele și ne trimite acasă sau ceva. Ne-a liniștit Moni. Erau suport pentru platouaș.

Platouașul fiind mai exact compus din brânzeturi, salamuri, măsline marinate în sosuri magice, prosciutto, legume pudrate cu mirodenii numai de Jamie știute. Și o pâine care n-avea legatură cu vreun regim dietetic.

După toate nenorocirile astea, m-am apucat de supa de mazăre. Cu mentă. Dementă. Ce să vă spun? Neam de neamul meu nu a mâncat ceva mai bun. Era mică, dar extrem de sățioasă.

Băiatul gentil care se ocupa de noi m-a întrebat dacă mai vreau și friptură. Sau cum ar veni, dacă mai am loc. Am acceptat. Din amabilitate, da’ și de curiozitate, că foamea trecuse de multă vreme. Și n-am regretat, pentru că a fost delicioasă, chiar dacă nu am putut să o mănânc pe toată. D’aia avem poșete. Glumesc. Totuși, mi-a plăcut foarte tare că omul m-a întrebat dacă mai vreau friptura, nu am mai întâlnit asta nicăieri, de obicei ce comanzi aia primești, nu merge să spui după primul fel “domne, nu mai vreau, că m-am săturat.”

Desert n-am mai vrut, că simțeam că nu ne mai ridicăm, dar am mâncat din priviri platoul de brownies îmbibate în ciocolată și acoperite de nuci caramelizate. Sunt sigură că erau groaznice.

Concluzii. Ce mi-a plăcut cel mai mult?

– e totul simplu, nu te simți stingher că nu ai habar cu ce să mănânci
– ospătarii sunt aleși după gradul de cumsecădenie
– farfuriile arată fix ca pe vremea bunicii
– te așezi la masă și primești imediat o sticlă de apă și pahare din partea casei. Curate.
– pizza nu are forma aia perfect rotundă, e pusă pe talere de lemn, te uiți la ea și te gândești “asa imperfectă pot să fac și eu acasă“
– gustul e gust și mâncarea e super sățioasă. Obsesia domnului Jamie pentru ingrediente a meritat
– colțul de suveniruri. Poți să cumperi vase, cărți, tacâmuri, sosuri. De la Jamie de acasă

Nu e ieftin, dar e o experiență pe care o ții minte o viață. Plus că poți alege unul din meniurile de prânz la un preț mai mult decat ok.

Jamie Oliver e Chef-ul pe care îl iubește toată lumea. Simplitatea lui dusă la extrem l-a făcut unul din cei mai bogați bucătărași din lume (are o avere de peste 240 de milioane de lire sterline). Acest bărbat ciufulit, îmbrăcat în cămașă cu mâneci mereu suflecate, pe mine m-a cucerit. Și nu e vorba de bani, chiar nu e. E licărirea aia din ochi și felul în care știe să te cucerească fără măcar să încerci să te împotrivești. E Jamie.

 

 \

Castelul Stirling. Acasă la Braveheart în inima Scoţiei

De fiecare dată când mă gândesc la o țară de destinație am niste cuvinte cheie în minte. De exemplu: Italia, paste, espresso și prosecco. Portugalia, vânt, ocean, fado și vin. Dacă mă gândesc la Scoția, zic automat scotch whisky și castel. Așa sunt eu, prințesă. (Despre respectul și tradiția pentru licoarea magică am scris chiar aici.)

E, și când zici castel scoțian, nu poți să nu zici Castelul Stirling. Am ajuns la el într-o zi, pe la un prânzișor. Cu vântul în plete, la propriu. Și cu puțină ploaie, da’ mai ales cu mult vânt. Clima perfectă pentru mine, cred că Scoția e țara unde aș putea să traiesc fără niciun fel de problemă. Poate chiar și să mor.

Castelul se vedea de la șosea. Era și greu să nu se vadă, e destul de măricel. Este unul din cele mai populare castele din Scoția, îl găsiți de obicei între Glasgow și Edinburgh, e zona lui preferată. Părerea mea sinceră e că merită să îi faceți o vizită, mai ales dacă aveți copii. Da’ și dacă nu aveți, tot merită.

E construit pe o stâncă destul de vulcanică, în total contrast cu linistea care o să vă cuprindă când intrați în el. În acest minunat castel este îngropat William Wallace, eroul interpretat de Mel Gibson, motivul pentru care fanii Braveheart trec castelul pe primul loc în topul atracțiilor din Scoția.

Stirling, orașul, îți taie respirația. Are toate ingredientele scoțiene: verde, arhitectură, curățenie, istorie și castel. Iar castelul este perla orașului. Aici a copilărit Maria, Regina Scoției, aici s-au scris marile povești cu prinți și prințese adevărate. Da’ prea multă istorie strică, trec la ce mi-a plăcut cel mai mult și cel mai mult:

este un loc gândit cu mare atenție pentru turiști:
– panouri explicative peste tot, ghizi îmbrăcati în tot felul de personaje faimoase, informații la tot pasul
– curățenie impecabilă
– adaptarea istoriei la vremurile moderne. În castel se organizează nunți și petreceri corporate. Fără manele, totuși.
– există o cafenea unde poți sta liniștit să admiri orasul Stirling de sus, de la înălțime princiară grădina Reginei Maria a Scotiei, unde copii se joacă nestingheriți de-a ce vor ei
– tururile special create pentru copii, căci nu-i așa, cum mai bine să îi învețe istoria decât prin joacă.
– sunt săli întregi cu tot felul de jocuri și joculețe
– umorul personalului. Pe relaxare.

Așa că începeți să faceți bagajele. Castelul Stirling e de neratat, dacă ajungeți sau nu în țara verdelui perfect. Cateva ore perfecte pentru sufletul vostru n-o să vă strice niciodată. Freeedoooom!

 

Excursii de vis cu Paradis Tours la Marea Neagra

Puhoi de lume la Marea Neagră românească. Am tot mai mulți prieteni care aleg să își petreacă vacanța pe litoralul nostru, în ciuda cârcotașilor care spun că nu prea ai ce face în afară de plajă și baie. Eu spun că ai ce face, numai dacă mă gândesc la ce terase și restaurante wow s-au deschis în ultimii ani, dar și tot felul de locuri unde poți să pierzi ore bune cu scopul clar al relaxării. Agenția Paradis Tour vine cu idei de a petrece clipe memorabile în vacanță, pe litoralul românesc sau foarte aproape de el.

1. Croazieră în Delta Dunării

Iată o vacanță în vacanță. O zi în minunata noastră Deltă după care tânjesc străinii și unde orice iubitor de natură se îndrăgostește pe loc de atmosferă și priveliști. O excursie de o zi cu plimbări printre canale și un prânz tradițional pescăresc. Detalii aici.

2. Vizită în Balchik și sudul litoralului românesc

Litoralul românesc nu înseamnă doar Mamaia, cu agitația și cluburile ei. Personal, prefer stațiunile din Sud, unde e mult mai multă liniște. Și dacă n-ai fost niciodată în Vama Veche, acum e momentul să te oprești puțin. Sunt suficiente câteva minute ca să înțelegi de ce e poate cea mai nostalgică stațiune de la noi. Apoi, treci granița la vecinii bulgari și ajungi în stațiunea cu iz regal Balcik. Și ca să te simți fix ca în filmele cu prinți și prințese, gazdele te așteaptă cu o degustare de vinuri regale. Programul întreg îl găsiți aici.

3. Distracție în Paradis Land

Ei bine, da! Avem și noi un parc de aventură la Marea Neagră. Am scris despre el aici. Așa că dacă aveți copii, e o super idee să vă luați o zi de distractie la Paradis Land.

4. Seară Grecească

Și dacă totuși râvnești la Grecia, o seară tradițională grecească îți poate alina dorul. Organizatorii te iau cu autocarul și te și duc înapoi după ospăț, ca să bei ouzo fără să te gândești la consecințe. Detalii aici.

5. Seară Românească

Dacă te duci la mare fără sa ai parte de o seară românească, cu mici, cu bere, cu formație și dans, e ca și cum te-ai dus degeaba. Așa că cei de la Paradis Tour s-au gândit și la o seară specială românească.

BONUS!

Daca nu ești din București și nu ai vizitat niciodată Capitala, te poți înscrie la o excursie de o zi, ca să vezi și tu de ce i se spune Micul Paris. Mai multe detalii găsești aici.

Vacanţe cu avionul la Marea Neagră românească

Cea mai mare fiță e să nu ai fițe. Totuși, când vine vorba de vacanțe parcă nu aș face rabat de la nimic. Recunosc cu mâna pe inimă că sunt comodă (ca să nu zic leneșă) și că de fiecare dată când plănuiesc o vacanță, fie ea scurtă sau lungă, mă gândesc prima oară la drum. Aleg de oricâte ori am ocazia avionul, gândul că aș putea să fac ore întregi cu mașina până la destinație îmi taie orice chef.

Mă uitam în anii trecuți cu invidie la cursele scurte interne din Spania, Italia și Portugalia, unde oamenii pot ajunge în jumătate de oră pe malul oceanului, direct din marile orase și mă gândeam că la noi, deși avem aeroporturi în unele orașe, nu s-a gândit nimeni să facă niște curse care să ne ducă direct la plajă, la Marea Neagră.

Da’ uite că cineva, cumva, mi-a prins gândul din zbor. În premieră în România, de anul ăsta, Agenția “Paradis Vacanțe de Vis” a introdus pachete de cazare cu zbor inclus din Timișoara, Oradea și Iași. Bravo, nota 10

Sincer, nu m-a mirat că a fost ideea lui Aurelian Marin, șeful agenției, cel mai mare touroperator de pe litoralul românesc. L-am cunoscut pe acest stimat domn acum doi ani, într-un infotrip la mare și mi s-a părut un om deștept, dintr-o bucată, care știe exact ce vrea să facă: să aducă românii la Marea Neagră. Aia românească. Și mi-am permis să îl iau la trei păzește, cu câteva întrebări despre ideea minune, cum m-am priceput și eu:

Cum v-a venit ideea?

Ne-am dorit să atragem atenţia către zborurile interne introduse de o companie privată din România şi să aducem mai mulţi turişti pe litoral, dintre cei aflaţi în zonele îndepărtate de Constanţa. De vara aceasta, pot să vină cu avionul pe litoralul românesc aşa cum merg, vară de vară, într-o destinaţie externă. E chiar mai ieftin decât transportul cu maşina, pe lângă faptul că ajung rapid. Am reuşit nu numai să le scurtăm drumul până la destinaţie, ci şi să arătăm că litoralul este capabil astăzi de servicii complete şi integrate.

Din ce oraș ați avut cele mai multe cereri pentru aceste pachete?

Cea mai mare cerere de vacanţe cu avionul la mare vine dinspre Timişoara şi oraşele adiacente. Drumul cu maşina de la Timişoara la Constanţa e de 13 ore, cu avionul, de o oră. În maximum trei ore de când ai plecat de acasă ajungi în camera de hotel. Vă daţi seama cât de simplu le este acum timişorenilor să ajungă la Mamaia, Olimp sau Venus până la începutul lunii septembrie.

Care sunt planurile pentru 2018?

Startul a fost dat şi sezoanele următoare cine a venit sau vine acum cu avionul la mare nu va vrea să mai vină cu maşina. Ne dorim ca în următorii ani să ajungem să avem zilnic aterizări la Constanţa din toate oraşele mai îndepărtate de litoral ale României.

Așadar, dragi prieteni și prietene, veștile sunt din ce în ce mai bune. M-ați convins. Vă las aici detalii despre superofertele “Paradis Vacante de Vis”.  Click chiar aici. Zbor plăcut vă dorește Fifi!

Vis la Paris. CHRISTIAN DIOR, COUTURIER DU RÊVE

Prima zi la Paris, prima călătorie cu metroul, îmi sare în ochi un afiș: “Expoziție temporară Dior”. Hmm… planul era să simt Parisul pe străduțele nesufocate de turiști. Să mă pierd ore bune prin Cartierul Latin, prin Montparnase sau Marais. Nu plănuiam deloc să stau la cozile imense de la muzee. Eram dispusă să ratez toate checkin-urile pe care și le dă orice om normal care merge la Paris, dar Dior e Dior și gândul că o să văd rochiile perfecte a învins în mintea mea de Fifi Fashionista.

A doua zi, pe la 11, ajung la Muzeul Artelor Decorative. Prima imagine șocantă: coadă de 200 de oameni. Nu îmi venea sa cred și primul impuls a fost să renunț. Coada mergea încet și în mintea mea bâzâia un gând că nici măcar Dior nu merită atâta dragoste. Dar cum e ea soarta, a venit de undeva din cer ideea salvatoare, bilet online, intri fără să stai la coadă, ceea ce am și făcut. 11 euro.

Și am intrat.

E cea mai frumoasă expoziție pe care am văzut-o vreodată. Un Rai al rochiilor, mai în glumă, mai în serios, un Disney al femeilor.

 

Rochiile desenate de Christian Dior, Yves Saint Laurent, Gianfranco Ferré, John Galliano sau Maria Grazia Chiuri sunt perfect puse în valoare de decor. Fiecare încăpere e gândită ca o poveste.
Pătrunzi la început în camera care ilustreaza copilăria lui Dior cu primele lui fotografii și schițe, urmată de galerie după galerie, după galerie, unde sunt expuse minunatele creații.

300 de rochii, toate parfumurile Dior, schițe, materiale, pantofi, bijuterii. Unele piese sunt expuse publicului larg în premieră. Istoria frumosului desfășurată pe 3.000 de mp se încheie într-o galerie imensă, transformată în sală de bal, unde ochii îți rămân pe rochiile purtate de Prințesa Diana, Prințesa Grace de Monaco, Rihanna,  Charlize Theron, Jennifer Lawrence și alte prințese mai mici.

E genul de expoziție de unde nu mai vrei să pleci, ai rămâne peste noapte să ațipești puțin acolo, între toate minunățiile. Publicul în extaz, femei cu ochii în lacrimi înnodate în bărbie și bărbați care înțelegeau că răbdarea e obligatorie la fața locului.

M-a suprins că în marea de turiste și localnice erau și copii. Da, erau și copii pentru că la Paris moda e obiect de studiu obligatoriu, din generație în generație, din tată în fiu, din mamă în fiică. La Expoziția Dior copiii au workshop-uri dedicate lor, cea mai mica grupă fiind cea de la 4 ani.

Mi-a placut tare expozitia, v-am zis? Nu vă mai recomand să nu o ratați dacă ajungeți la Paris până pe 7 ianuarie, e inutil. Dar vă las mai jos câteva fotografii. Știu că o să alegeți corect. Chiar știu.

 

 

sursa foto: Facebook Dior

Vizită în Ținutul Conacelor. Prima oprire: Muzeul Pal Haszmann

Unul din primele locuri în care am fost după ce m-am mutat în Bucuresti a fost Muzeul Satului. Cred că e locul în care am revenit de cele mai multe ori, pentru că e o liniște acolo cum nu găsești în altă parte.

Și uite-așa, cum e ea viața simpatică, am ajuns iar într-un fel de Muzeul Satului, doar că la Cernat. Asociația Travel Focus m-a invitat în turul de descoperire a Ținutului Conacelor. Mai exact, la Covasna.

Orice călătorie serioasă începe cu un plan. Iar eu, ca orice turist liniuță blogger serios, mai întâi mă consult cu programul. Și ce zicea programul? Zicea că printre altele, o să vizităm un muzeu. Ok, nu sunt șefa la muzee, da’ hai să încerc, ce-aș putea să pățesc? Zic.

Și am pățit. Că nu mă așteptam să găsesc un loc atât de frumos. Așa cum nu mă așteptam nici să găsesc gazdele scoase din manualul de turism, care ne-au întâmpinat cu cele mai frumoase și mai sincere zâmbete.

 

Locul poate fi descris în două cuvinte: șoc și bucurie. Într-o grădina imensă, copleșită de liniște și de soare, am dat ochi în ochi cu frumusețea absolută: un conac în care se afla expoziția principală, înconjurat de case secuiești de la 1800, stupi de albine și un grânar. Și porți superbe, porți peste tot. Am avut senzația că e un imens platou de filmare unde urma să se filmeze “Amintiri din Copilărie”. Iar pentru copii e Rai, ei rămân cu gura căscată de când intră în curtea plină de tot felul de utilaje de altădată. De la tractoare și tot felul de mașini agricole, trăsuri, până la colecția de sobe sau de radiouri vechi, toate sunt aranjate într-o ordine perfectă.

 

Povestea e simplă și frumoasă: învățătorul Pal Haszmann și soția lui au strâns acum 100 de ani aceste minunății, le-au lăsat moștenire din generație în generație (comuniștii au contribuit și ei, că au transformat locul în muzeu, nu au distrus nimic) și uite așa, acum urmașii învățătorului se ocupă de moștenirea lui. Mi s-a părut ca în povești că nepoții și strănepoții acestui domn locuiesc chiar acolo, au casele în spatele muzeului.

Muzeul din Cernat e locul unde să te oprești în vacanță măcar pentru o zi. Gazdele sunt primitoare și atente cu toți copiii, chiar și cu ăștia puțin mai maturi, ca mine. Se fac ateliere de pictat pe lemn (recunosc, nu m-am încumetat, că la cât de talentată sunt eu la desen mă dădeau afară nu din muzeu, ci din județul Covasna) sau de pâslit. La universitatea populară din Cernat (pe care o gasim tot în muzeu) vin tineri din toată țara în tabere de pictură și sculptură. Adevărul e că e locul ideal să îți lași talentul să își facă de cap.

Mi-au atras atenția și niște fotografii imense alb-negru, lipite de câțiva copaci. Am întrebat ce e cu ele și am aflat că tocmai fusese o petrecere pentru copiii satului și oamenii s-au gândit să îi învețe niște istorie. În poze erau moșii și strămoșii lor.

 

Muzeul din Cernat e cunoscut în toată zona și cred că merită să fie cunoscut în toată România. Dacă ajungeți prin Covasna, e musai să vă opriți și să stați acolo măcar câteva ore. Vă garantez că nu o să vă mai vină să plecați. Prețurile sunt mici, intrarea pentru copii costă 5 lei, iar pentru adulți 10. Sat Cernat, foarte aproape de Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Acum că aveți toate datele, vă urez succes la liniște și la poze. Cine știe, poate totuși îmi fac curaj și ne întâlnim la atelierul de pictură.

 

 

S-a întors Portugalia în România. Tap Portugalia

Eu nu mă las până nu molipsesc tot poporul român de Portugalia. Țara vieții trebuie să fie descoperită de toată suflarea românească. Eu m-am bucurat tare când am auzit că Tap Portugalia se întoarce în România și că iar o să avem cursă directă spre Lisabona. O, ce veste MINUNATĂ!
Așa că m-am dus vineri pe la Aeroportul Otopeni ca să văd minunea cu ochii mei. Spiritul portughez era peste tot la “Plecări”, aveam chiar și un flash-mob pe muzică portugheză.

Apoi, mi-am împlinit un vis. Visul. Am mers direct pe pistă, dar nu în goana aia clasică și nebună când sari din autobuz în avion de te ia vântul. Nu, frățică. Am avut onoarea să stau pe pistă o oră întreagă. Foarte tare senzația asta de onoare. Atât de aproape de toată forfota aia de avioane care vin și pleacă, te simți cel puțin Sophia Loren cu părul în vânt, dar coafura rezistă și tu ai filme cu tine în cap. După care s-a petrecut tradiționalul botez cu apă al cursei TAP și magaoaia aia de avionul vieții era la doar 5 metri de mine. Știu. Sunt o norocoasă 🙂 Invidiați-mă pe rând.

Așadar, TAP PORTUGALIA a revenit in Romania. Ce înseamnă asta:
1. Zburăm direct București-Lisabona, fără escală, cu una din cele mai puternice companii din lume.
2. Vor fi 5 zboruri pe săptămână spre Lisabona. Aeronavele Airbus, de tip A319 și A320, dedicate operării rutei, vor pleca de pe  Aeroportul Internațional Henri Coandă în zilele de luni, miercuri, joi, sâmbătă și duminică, la ora 7:00. În zilele de vineri, zborurile București – Lisabona au loc la ora 17:30.
3. Avem legături mai bune către Madeira și Azore (tot portugheze și ele)
Planurile sunt mari, pentru la anul portughezii și-au propus ca aceste zboruri să fie zilnice. Asta ca să nu mai am vreo scuză să nu ajung în țara vieții an de an.
Și ca să vă mai dau o extra bonus cado veste bună, până pe 17 iulie TAP oferă o reducere de 15% pentru toți cei care își cumpără bilete de avion. Vă las aici linkul de unde puteți să vă luați direct tichetele spre fericire:

Cel mai frumos muzeu. The Scotch Whisky Experience

Nu poţi să mergi în Scoţia şi să nu trăieşti experienţa “Whisky”.

E ca și cum te-ai duce în Laponia și să nu îl vezi pe Moş Crăciun. Cine eram eu să fac altfel? Așa că m-am conformat și m-am dus să mă încarc de povestea asta.

În drum spre castelul din Edinburgh, undeva pe stânga, e o casă frumoasă cu o siglă și mai frumoasă: “The Scotch Whisky Experience”. Restaurant de fiţe la intrare, puțin mai încolo, muzeu. 15 lire sterline intrarea pentru un adult, turul durează 50 de minute. Dai un ban, da’ știi că face, scoțienii știu să facă marketing mai bine chiar și decât grecii.

Paranteză. Până să mă duc, aveam și eu o problemă: întotdeauna m-am întrebat dacă se scrie “whisky” sau “whiskey”; cică sunt corecte ambele forme. Scoţienii spun whisky, irlandezii au mai pus ei un “e”, că aşa sunt ei, mai cu moţ.

Închid paranteza. Revenind la cultură, muzeul nu e foarte mare, da’ spaţiul e folosit perfect. La intrare te aşezi pe nişte scaune cu care pleci într-o plimbare pe șine.

Prin nişte tunele întunecate, o iei cu scaunul la plimbare, iar pe pereți vezi proiectate filme cu istoria whisky-ului în Scoţia. Scaunul care te plimbă mi se pare o idee deșteaptă. Poate nu ești la primul tur și ai degustat deja destul cât să nu mai stai bine pe picioare.

După turul cu scaunele plimbătoare ajungi într-o cameră de proiecție. Pe un ecran curbat vezi Scoţia împărţită pe regiuni, în funcție de tipul de whisky produs. Primeşti și un carton, un fel de loz de răzuit de-al nostru, cu aroma fiecărei specialități de whisky. Răzuiești și miroși. Altă idee bună.

Ajungi după aia în altă încăpere, unde începe adevăratul tur: camera de degustare.

Aici m-am mai calmat, inițial credeam că am dat 15 lire ca să miros niște lozuri și să mă dau cu scaunul. Ca la vinuri e și la whisky, degustarea e un mic ritual. Miroşi, agiţi şi apoi, când ai părut suficient de intelectual(ă), deguști puțin. Dacă vezi că degustă toată lumea, treci la subiect. Bei de-adevăratelea. Eu am ales un whisky cu un gust afumat. Minune mare! (Recunosc că mi-a plăcut și ideea că pot să mă afum cu un whisky afumat.)

Ca amintirea să fie amintire, la final primeşti paharul din care ai băut, ca să îți aduci aminte acasă cum era să te faci de râs în Scoția.  Exagerez, nici măcar nu m-am amețit, dar eu sunt mai specială.

Finalul turului te duce în camera tezaurului. O cameră care face să crape de invidie orice mare colecționar de whisky din lumea asta: Diageo Claive Vidiz Whisky Collection. 3384 de whisky strânse într-o viaţă şi adăpostite în Scoţia.  Acu’ sincer, sper că au grijă de ele. Eu sunt pentru prezervarea minunilor lumii.

Am făcut turul simplu, sunt și altele mai complexe care durează mai mult, poţi să faci chiar şi şcoală că să devii degustător cu acte în regulă. Fire mai modestă, am ales varianta Basic, rămân amator/consumator, îi las pe alții să fie profesori.

La ieşire m-am rătăcit puțin prin magazinul de suveniruri. Greu să te hotărăşti ce să alegi pentru cei dragi. Am luat balsam de buze cu whisky pentru toate prietenele mele. Să îmbine utilul cu plăcutul. E adevărat, n-am mai ajuns cu el acasă, că dragii mei scoţieni mi-au pierdut bagajul, dar sper că în câteva zile să mi-l găsească și să mi le cadorisesc.

So, într-un final apoteotic, vă dau și părerea mea sinceră.

Dacă ajungeți în Edinburgh, faceţi o vizită casei lu’ mama şi tata lu’ whisky. E de bifat în galeria muzeelor de văzut o dată în viaţă. Căci, nu-i așa, toți vrem să fim plini de cultură în cap. Pam pam.

 

Cea mai frumoasă poveste de iubire: Tango în aer

Iubirea e tema Festivalului Internațional de teatru de la Sibiu de anul ăsta… și am ales să văd fix spectacolele despre iubire. 🙂

Vă spun cu mâna pe inimă că în ziua în care s-au pus în vânzare biletele la FITS2017 primul gând a fost la dansatorii argentineni. Îi văzusem acum 2 ani, am povestit experiența aici.

Am așteptat cu emoție reîntâlnirea și am trăit iar bucurie la cele mai înalte cote. Dansatorii care plutesc în aer au pus lacrimi de bucurie în ochii spectatorilor. Până la urmă…cine nu visează să zboare?

Tango in Aer e un show produs si gandit de coregrafa Brenda Angiel. O adevărată lady… înaltă, subțire cu care am avut onoarea să stau puțin de vorbă aseară după show. I-am mulțumit pentru experiență și dânsa mi-a vorbit despre dansatori cu mândria cu care o mamă își „bârfește” copiii.

MINUNAT SPECTACOL. Mi-am adus aminte de vorba prietenei mele Paula: În viață e importantă coregrafia 🙂 Și-n dragoste, nu-i așa?

fotografii: Paul Baila

****

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu celebrează, la a XXIV-a ediție, iubirea. Spectacole de teatru, dans, muzică, circ, conferințe și Bursa de Spectacole au loc în săli de spectacole, pe străzile orașului și în lăcașuri de cult, toate unite sub ideea de iubire pentru artele spectacolului.

Festivalul ține de pe 9 pe 18 iunie. Mai multe detalii, aici.

 

 

#100deziledevară. Ale mele toate

Seherezada avea 1001 de nopți. Alte vremuri, alte posibilități. Eu am #100deziledevară. Și o să profit de toate, așa cum mi-am tot imaginat. Mi-am făcut și planul:

1. rezervare
2. check in
3. plecare
4. sosire
5. taxi
6. somn
7. liniște
8. nori
9. soare
10. plimbare
11. prosecco
12. cumpărături
13. suvenir
14. Aperol
15. tiramisu
16. plajă
17. copil
18. nisip
19. valuri
20. briză
21. meduze
22. raci
23. răsărit
24. Instagram
25. cărți
26. gelato
27. filme
28. flori
29. fete
30. băieți
31. melodii
32. cântăreti
33. visare
34. dor
35. Sibiu
36. Brasov
37. Lisabona
38. Glasgow
39. Paris
40. Florența
41. ocean
42. apus
43. sărut
44. parfum
45. gânduri
46. sex
47. amintiri
48. sentimente
49. ploaie de vară
50. pușculiță
51. zmeu
52. scoică
53. terasă
54. înghețată
55. sorbet
56. teatru
57. întâlniri
58. dansatori
59. plutire
60. uitare
61. sat
62. bunici
63. fân
64. aer
65. râu
66. sănătate
67. căruță
68. libertate
69. roșii
70. brânză
71. ceapa
72. acoperiș
73. zare
74. dealuri
75. disco
76. rock
77. balade
78. ritm
79. bicicletă
80. petrecere
81. pepene
82. bancuri
83. farse
84. piscină
85. sezlong
86. surprize
87. cocktail
88. limonadă
89. prieteni
90. bârfe
91. râsete
92. autostradă
93. viteză
94. decapotabilă
95. lacrimi
96. dorințe
97. planuri
98. priviri
99. dragoste
100deziledevară. Toate ale mele.

Să renunți înseamnă să te eliberezi. Parfumurile nu țin veșnic

Parfumurile sunt ca bărbații. E complicat să găsești unul care să te atragă, să te îmbrace, să îți vină bine pe piele, să nu te plictisească. Unul bun, dar suficient de rău, să te provoace și să te facă să nu-l mai lași să plece niciodată.

Dar acum nu vorbim despre bărbații care mi-au marcat viața, pe subiectul ăsta poate o să scriu cândva o carte. Acum vorbim despre parfumuri.

Ieri am întâlnit un domn parfumier care m-a făcut să mă gândesc la relația mea cu parfumurile. Am căutat ani la rând parfumul perfect. De câteva ori am crezut că l-am găsit și m-am bucurat, dar după aia mă plictiseam, destul de repede. Așa am pățit cu fiecare. Și de fiecare dată când renunțam, simțeam o vinovăție care mă punea pe gânduri.

EtiennedeSwardt

Și uite cum ieri, în parfumeria de lux Obsentum din aeroportul Otopeni, apare Etienne de Swardt, parfumier genial, care cu doza de nebunie aferentă, spune răspicat: “o femeie trebuie să fie infidelă parfumului ei”. Buun, bravooo, hai că respir și nu mă mai simt o nestatornică. Mi-am dat seama testând parfumurile lui Etienne că șocul și senzualitate fac diferența în lumea asta a aromelor. Și am zâmbit când el ne-a descris universul lui: superficialitate, amor nebun, libertinaj, instinct. Într-un cuvânt: erotism.

etat-libre-orange-putain

Parfumurile lui Etienne, deținătorul brand-ului Etat Libred’Orange, au toate nume care ilustrează perfect asta: Putan de Palaces, La fin du monde, Secretions Magnifie. M-am îndrăgostit pe viață, până renunț la el, de You or Somebody like You.

Până la urmă fetelor, parfumul e ca un bărbat interesant. Te deranjează, te atinge, te încearcă, te face să tremuri. Te seduce. Și când te plictisești, renunți la el.

***

Etienne de Swardt este absolvent al prestigioasei școli de afaceri ESSEC Business School. A cucerit Parisul cu parfumurile sale din poziția de colaborator al Maison Givenchy. Ajuns la maturitatea creației, nonconformistul Etienne a căutat afirmarea pe cont propriu. Primele esențe lansate de Etat Libre d’Orange au fost parfumuri de lux pentru animalele de companie (cele mai notabile, “Oh My Dog!” și “Oh My Cat!”). Astăzi, compania are 34 de parfumuri vândute în 450 de magazine selecte din întreaga lume și 5 stele de la New York Times în clasamentul global al parfumurilor de nișă.

Vilamoura. Diamantul din ALGARVE

Am calatorit in Algarve 8 zile si calatorit e bine spus, pentru ca nu am stat deloc locului dupa modelul all day long la plaja sau la piscina. Statiunea in care am stat, Vilamoura e considerata „cea mai cea” din Algarve. Iti taie respiratia din prima clipa.

Am ajuns la apus, ne-am cazat si am iesit la plimbare. In Marina din Vilamoura iti cam pierzi cuvintele cand iti apar in fata ochilor yahturile de milioane de euro.

De 8 ori mai mare ca cea din Monaco, „parcarea” de lux gazduieste sute de ambarcatiuni, cele mai mari avand si 5-6 dormitoare si punand la dispozitie valet, bucatar si menajera.

De aici, iti poti inchiria un yaht in functie de ce buget ai. Unul mic porneste de la cateva sute de euro, cele mari costa mii. Pe zi. Dar, e al tau toata ziua. Si experienta e de povestit toata viata.

Tot din Marina Vilamoura pleaca zilnic sute de pasageri in minicroaziere pe ocean, pentru vizitarea grotelor sau observarea rechinilor. Sau pur si simplu, pentru un yaht brunch in largul oceanului.

Dar, ca sa revin la yahturile scumpe, ele sunt pentru turisti principalul punct de atractie cand vine vorba de fotografii.

vila-17

vila-16

vila-15

vila-14

vila-13

vila-12

vila-11

vila-10

vila-9

vila-8

vila-7

vila-5

In statiunea construita de olandezi si ocupata acum de turistii englezi in majoritate, e forfota tot timpul. Vialmoura e destinatia perfecta daca vrei sa te distrezi, sa mananci foarte bine si sa dansezi la orice ora din zi si din noapte.

Am calatorit cu Cocktail Holidays si hotelul ales a fost Pedro Marina, un hotel de 4 stele dintr-un lant care are hoteluri in toata lumea si e faimos pentru ca in locatiile sale vedete ca Ronaldo, familia Clinton, Ben Kingsley sau Susan Sarandon aleg sa isi petreaca vacantele.

Hotelul e foarte aproape de plaja, e „imbracat” in verdeata, camerele sunt spatioase si luminoase, au terase toate, iar la cele superioare sau apartamentele au terase uriase.  La mic dejun, mancarea e pentru toate gusturile, o masa cu fructe la alegere, diferite feluri de paine, nelipsitele pasteis de nata si bineinteles si mancarea cu specific englezesc : fasole, carnati, bacon. O mare bila alba pentru personalul extrem de amabil. Chiar daca este un lant international am remarcat peste tot mici detalii de decoratiuni locale. Plus merele verzi, perfecte din bolul de la receptie 🙂

In oferta Cocktail Holidays mai gasiti locuri la Dom Pedro Marina pentru septembrie. Oferta, aici.

vila

vila-34

13 Quarto Classic Vista MAR73357

 

vila-24

vila-21

vila-22

14055049_10206970150278400_5433646306176690375_n

14100444_10206970149998393_3086747368109435698_n

14022325_10206970149918391_6625061118220552929_n

14040143_10206970098877115_2380859692258628326_n

Chiar daca vrei sa stai in pat sa te odihnesti, Vilamoura nu te lasa. E prea mare forfota pe strada, magazinele sunt multe, la fel si barurile si terasele.

De la 10 dimineata si pana dupa miezul noptii poti face cumparaturi sau poti sa lenevesti pe o terasa cu un caffe late in fata.

Daca vrei o experienta exclusivista, te duci pe terasa Celebrului fotbalist Figo. Si uite asa la 11 dimineata, bei o sampanie. Nu, nu e prea devreme, ai voie orice, ca doar e vacanta, nu? In medie in Villamoura la orice terasa un latte costa 1.5-2 euro, o apa plată tot cam atât iar o bere e 2-2, 5 euro. Asta explică poate de ce englezii sunt fani infocati ai acestei destinatii.

vila-33

vila-32

vila-31

vila-30

 

14095870_10206970150238399_2866900297612265536_n

Semnele celebritatilor sunt peste tot, toata lumea vorbeste ca e posibil sa dai nas in nas cu Ronaldo care se stie ca isi aduce iubitele aici. Dovada stau fotografiile din tabloide. Si daca nu-l intalnesti si esti mare fan, nu-i bai! Te poti duce la magazinul lui si pleci acasa cu un suvenir marca CR7.

14021645_10206970150518406_8493364720560648546_n

Vilamoura sclipeste de curatenie, chiar daca zeci de mii de turisti trec pe aici in fiecare vara. Pe strazi miroase a parfum si pina si cosurile de gunoi arata ca nicaieri lume. Bile colorate, perfect alineate pe trotuare.

14054971_10206970581169172_3427963727081500939_n

Atentia pentru curatenie o simti si pe plaja unde la intrare sunt locuri special amenajate de unde poti sa iti iei o scrumiera daca esti fumator.

14068168_10206970581089170_320924222928534286_n

Si daca a venit vorba de plaje in Vilamoura ai kilometri intregi de nisip fin. Oceanul e limpede si curat. Sunt locuri intregi unde nu exista baruri si lumea vine pentru liniste dar sunt si plaje unde se petrece cu muzica la maxim zi si noapte. Plajele fiind foarte late nu simtit ca e foarte multa lume, oamenii sunt extrem de civilizati, nimeni nu deranjeaza pe nimeni.

vila-45

vila-44

vila-43

vila-42

vila-41

vila-40

vila-39

vila-38

vila-28

vila-27

vila-26

vila-25

Cea mai frumoasa plaja e Falesia care leaga atat de frumos Vilamoura de Albufeira. Aici lumea nu pleaca de pe nisip pina dupa apus.

Oamenii sunt veseli si prietenosi iar pescarusii sunt cei mai buni parteneri de joaca pentru copii. In Portugalia plajele sunt publice, nu prea dai de fițe si figuri. Mi-a ramas in cap ca turistii si localnicii ca nicaieri din locurile prin care am umblat, prefera sa isi puna cearceaful pe nisip nu sa stea in baldachine sofisticate. E drept, nisipul e foarte fin si e curat peste tot.

falaesia-5

falaesia

falaesia-9

falaesia-8

falaesia-7

falaesia-6

falaesia-4

falaesia-3

falaesia-2

Vilamoura e o statiune MUST SEE in vaiata asta pentru ca serviciile sunt excelente, portughezii amabili, peisajele cu oceanul sunt fabuloase, plajele sunt cele mai bune din Europa. Bonus: Gasesti prosecco peste tot 🙂

Daca acum 9 ani cand am calatorit eu prima data in Portugalia era complicat sa ajungi acolo, chiar si pina la Lisabona nu exista zbor direct, acum exista un charter organizat de Cocktail Hoildays care te duce direct in Faro. De acolo, exista transferuri rapide organizate tot de agentie catre toate statiunile din Algarve.

Charterul Cocktail Holidays opereaza si in septembrie asa ca daca va grabiti, puteti sa vizitati aceasta superba regiune in prag de toamna. Aveti ofertele, aici. Si nu, nu va ganditi ca e frig, in Portugalia se face plaja si la mijlocul lui octombrie.

 

 

Povești din Algarve. Ilha Deserta, insula unde timpul nu e timp

A fost dragoste la prima vedere. Am pus ochii pe Ilha Deserta din avion. Nici macar nu stiam cum o cheama. Nu-mi putea lua ochii de la ea, dar mintea mea ma cenzura: ” Oricum, Fifi nu ai cum sa ajungi acolo tu cu raul tau de mare”

insuladesus1

Am trecut cu gandul peste asta si am descoperit Algarve in vacanta organizata de Cocktail Holidays. Litoralul Portugaliei Fantastice, cu plaje spectaculoase, cu oceanul ca in reclamele scumpe, cu viata de noapte si mancarea extraordinara iti da sute de motive sa il vizitezi.Eu am ales zece despre care am scris aici.

Unul din motivele mele este  Ilha Deserta. Imi scosesem din cap ideea ca as putea ajunge, cand intr-o zi vizitam Faro si m-a abordat o domnisoara care impartea pliante. Fix cu insula vietii. Cand am vazut fotografia am zis poate e totusi un semn, daca totusi mi-as lua inima in dinti si as merge? Ea m-a asigurat ca daca merg cu feribotul nu o sa imi fie deloc rau. Cumva m-a convins si iata-ma in port. Am ajuns la 11 jumate decisa sa iau feribotul de 12 dar ghinion. E plin. Primul loc liber la 1 jumatate. Cel mai bine ca sa nu asteptati e sa va cumparati biletele de pe net.

Si am urcat pe feribot. Drumul e de 45 de minute dar canalele pe care mergi sunt atat de frumoase ca nu iti dai seama cum trece timpul. Am fost atata de bucuroasa ca nu imi e rau, incat imi venea sa topai pe acolo :)). Din cand in cand, pe un petic de pamant cate o familie venita pentru o zi la plaja. Trec barci de viteza care fac mult zgomot si pe langa care feribotul pare un melc pe apa. In larg, yachturile de lux sunt oprite pentru brunch, propietarii stau pe punte la un pahar cu sampanie.

IMG_7973

IMG_7970

IMG_7914

Ajuns[ pe insula, am vrut sa stau 15 min , doar sa fac fotografii. Am stat doua ore care au trecut parca intr-o clipa. Plaja se intinde pe 11 kilometri, e lata si are un nisip foarte fin. Apa e curata, fara alge si ca bonus, pe plaja , gasesti scoici mari la tot pasul.

IMG_7974

IMG_7978

IMG_7985

IMG_7990

IMG_8026

IMG_8036

IMG_8037

IMG_8074

Am prins o zi cu valuri asa ca m-am bucurat de un spectacol unic. Spre deosebire de statiunile din Algarve care sunt invadate practic de englezi veniti la distractie, pe Ilha Deserta turistii erau majoritate francezi si americani, dornici de liniste dar si de valuri inalte, perfecte pentru surfing.

IMG_7992

IMG_7993

IMG_8013

IMG_8015

IMG_8057

IMG_8061

IMG_8074

IMG_8075

IMG_8076

Oamenii se bucura de calmul locului, nu exista terase, nici muzica data tare. Un singur restaurant in mijlocul insulei cu preturi mari ( dar e normal avand in vedere ca esti pe o insula ) si in cadrul restaurantului exista un snack bar de unde iti pot lua o cafea si un croisant sau o tarta.

IMG_7976

IMG_8079

1

IMG_8086

IMG_8087

IMG_8091

IMG_8085

IMG_8093

Insula Deserta face parte din parcul natural Ria Formosa asa ca aici se organizeaza tot felul de tururi de vizitat insulitele sau asa numitele bird watch tour.

IMG_8078

Daca stati in oricare din statiunile din Algarve ca sa ajungeti pe aceasta insula, trebuie sa luati autobuzul pina in Faro. Aveti programul aici. Va recomand sa mergeti in timpul saptamanii pentru ca in weekend circula mai rar. Din statia de autobuz in 10 minute ajungeti in port. Acolo sunt  afise peste tot cu tururile printre care si acest transport care Ilha Deserta.  O sa va sara repede in ochi chioscurile unde se vand biletele. Puteti ajunge pe Ilha Deserta cu feribot, barca rapida sau cataraman. Cel mai ieftin si mai linistit e sa mergeti cu feribotul costa 10 euro-dus intors.  Aveti toate detaliile de tururi si  aici.

Ilha Deserta e un locul perfect pentru un apus ca in filme, o cerere de casatorie sau de ce nu, chiar o nunta romantica pe plaja.

IMG_7993

10 motive să îți faci vacanța în Algarve

1. Plajele din Algarve sunt cele mai bune din Europa.

13987630_10206878875396585_3645945051843868052_o

13962989_10206878906157354_2528910563294429525_o

2. Peisajele. Sunt absolut spectaculoase. Apă, nisip fin şi stânci. Impreuna, într-un tablou care îţi taie respiraţia. Oceanul Atlantic face show în fiecare zi: valuri uriaşe şi apusuri ca in filme.

13925885_10206878937278132_6601539968074339307_o

13938089_10206878937158129_3582276190970311517_o

3. Cape St. Vincent. Cel mai sud vestic punct din Europa.

13958123_10206878905877347_6729289837756332231_o

13923685_10206878937718143_3932694492969136507_o

4. Cazarea. E o destinaţie perfectă pentru toate buzunarele. Poţi închiria o garsonieră sau un apartament în regim hotelier la un preţ rezonabil dar poţi să te cazezi şi în hoteluri de 5 stele cu meniuri bio. Preţurile încep de la 638 de euro de persoană.

13909371_10206878899077177_8333450066007542250_o

5. Mâncarea. Tradiţionala mâncare portugheză, meniurile pline de oferte cu peste şi fructe de mare, îngheţată home made, patiserie fină şi fructe exotice

13882218_10206865403499796_2452687381760416218_n

6. Distracţiile pentru copii. Zoomarine Algarve e locul unde poţi vedea super show-uri acvatice. Delphine emotions este cea mai tare experienta: inoti cu delfinii! Anual turistii se bucura de FIESA, cea mai mare expozitie din lume de sculptura in nisip

13906924_10206878892437011_7693990294233524775_n

13962989_10206878906397360_2424315844788265539_o

7. Ilha Deserta. O insuliţă în ocean unde ajungi cu feribotul şi poţi să stai o zi întreagă. Pe toată insula nu există decât un restaurant.

13987630_10206878875396585_3645945051843868052_o

IMG_8048

8. Marina din Villamoura. Cele mai frumoase ambarcaţiuni de lux din Europa se strâng aici în fiecare vara. Cu puţin noroc dai ochii cu Ronaldo. Dacă nu, bei o cafea de consolare la barul lui Figo

13958280_10206878883356784_7460393660227267203_o

13920155_10206878883316783_3230362763979202120_o

9. Tururile cu barca. Poţi să închiriezi o barcă pentru tine sau să faci un tur, poţi să faci parasailing sau să vizitezi grote spectaculoase.

13914000_10206878886556864_6313982229771179099_o

10. Charterul cu avionul direct Bucureşti-Faro, organizat de Cocktail Holidays. Zbori direct, nu mai  e cazul de ore lungi in aer si escale care iti manaca ziua toata.

13995616_10206878887676892_8979009664225159615_o

Zilele următoare o să intru în detalii și o să vă explic cu lux de amănunte și multe, multe fotografii de ce Algarve e o destinație de neratat.

Dictatura stresului și vinovăția somnului

13606471_10206650467846539_7144181113200734913_n

N-am știut niciodată cu somnul. De când mă știu dorm puțin. N-am jucat vreodată în filmul cu: “M-am trezit la 12:00!” Am mers așa ani în șir. Și corpul meu după mine.

În ultimul an însă cred că am zis de mii de ori: “Mor de oboseală!” O simplă constatare și atât. Am continuat să dorm puțin și prost.

De câteva zile, chiar înainte de a pleca în vacanță, am simțit că nu mai pot. Că fizic nu mai pot duce ce se întâmplă zi de zi. Din ce în ce mai obosită și mai nervoasă.

Sâmbătă pur și simplu am clacat fizic și am dormit 12 ore.
Duminică la fel.
Luni, după atâta odihnă, mi-am propus să rezolv tot ce era pe listă înainte de a pleca în vacanță. Dar corpul meu…nu și nu. M-am întins puțin pe pat la prânz. Puțin… în mintea mea. Am dormit 4 ore.

Pe drumul spre mare am dormit vreo 2 ore în mașină iar odată ajunși la hotel m-am mai întins puțin pe pat. 3 ore! M-am trezit cu un sentiment de vinovăție. Îmi scrisese Mirela:
– Cum e?
– Cum să fie, sunt praf! Aș dormi non stop.
– Păi dormi, dormi până te saturi.
– Sunt praf.  Mă simt vinovată.
– Ești paranoică, mi-a replicat ea.

Mi-am dat seama că e ceva greșit cu mine, că am ajuns în punctul în care trebuie să fac ce îmi dictează corpul, nu ce îi dictez eu lui. Și-am mai dormit vreo 10 ore. În viața mea nu am făcut cure de somn. Dar acum, încep să simt că îmi revin. Și s-a dus și vinovăția. 🙂 Încerc să mă obișnuiesc cu ideea că e ok doar să stau pur și simplu. Să mănânc, să dorm, să mă plimb. Fără muncă, fară telefoane, fără stres. Până la urmă, după cum bine spunea cineva cu umor, viitorul fiecăruia depinde de ce visează, așa că: GO TO SLEEP!

Vă las. Mă duc să mai dorm puțin. Cu geamul de la camera de hotel deschis, ca să aud marea. 🙂

Super idee: bijuterii adevărate imaginate de copii

13608072_1043101015775738_252989233_n

Pentru fiecare părinte ceea ce face copilul lui este unic. Mulți dintre noi am păstrat sau înrâmat un desen de-al lui. Pentru ca dincolo de hârtia în sine sau de culori, în desenul unui copil părintele lui vede dragostea 🙂

Asta a văzut și Ioana Nestorescu Bălcești. Un artist plastic din București.

13595374_1043101495775690_910796901_n

Ea face ceva unic în România: transformă desenele copiilor în mici opere de artă. Mecanismul este simplu. Dai un desen al copilului și ea îl transformă în orice îți dorești, pandantiv, cercei, ac de cravată, cam orice.

13624824_1043101319109041_16173170_n

13617625_1043101312442375_1032793247_n

13618080_1043101412442365_555077577_n

13624939_1043101442442362_2036165091_n

 

Am stat de vorbă cu Ioana să mi spună cum i-a venit ideea asta.

– Ioana, îți mărturisesc că nu am mai văzut niciodată astfel de bijuterii….specialiștii i-ar spune artă naivă, eu am văzut o bijuterie care râde :)))

–  Mă bucur că spui asta. Înseamnă ca am reușit sa transmit ceea ce voiam.

– Cum ți-a venit ideea să faci bijuterii din desenele copiilor?

– De la fiul meu, Vlad. Acum are 17 ani și este ajutorul meu în proiectul asta. Când era mic îmi doream să păstrez fiecare lucru pe care îl desena, făcea. Și am păstrat, dar mi-ar fi plăcut să am tot timpul cu mine ceva făcut de el :)) Și acum ceva timp mi-a venit ideea să deschid Laboratorul de Imaginație.

13595715_1043101459109027_95456455_n

– Cum „prind viața” desenele? Mă contactezi, îmi dai desenul preferat și îmi spui ce îți dorești 🙂 ne sfătuim asupra materialului și în scurt timp primești „bijuteria”.

– Să zicem ca vin cu un….dragon și vreau un ac de păr :))) Ce ne facem?

–  Îl facem!

– Din ce material?

–  Majoritatea bijuteriilor pe care le-am făcut au fost din argint, dar dacă cineva vrea din aur, spre exemplu, facem din aur. Vezi… multe desene făcute de copii, trebuie cumva sa le înțelegi sau interpretezi….de multe ori imaginația lor depășește puterea de înțelegere a adultului.

– Cum e să transpui asta?

– Motto-ul site-ului meu este ” Copiii dansează înainte să afle că există muzică pe lumea asta” William Stafford. Copiii au mod minunat de a percepe tot ce îi înconjoară 🙂 pentru ei totul e mai simplu și frumos. Ar trebui cumva să împrumutăm asta de la ei. Și să le oferim aripi de iubire!

13606945_10206649812590158_1028834897386245572_n

 

Pe Ioana și creațiile ei, le găsiți aici www.creativeplayground.ro

* un articol de Cristina Sava. In imagini e chiar fetita Cristinei, Theodora 🙂

 

Idee de vacanţă: cursuri de dans pentru mame şi fiicele lor

e1a29e552d75ad2d2406d2f9a8f688b3

Între job, casă și copil nu prea rămâne timp liber. Multe dintre noi știu cum ora petrecută la manichiură a devenit momentul de relaxare, când facem ceva „pentru sufletul nostru” De mers la sală sau de alergat în parc, nu mai vorbesc.

Și uite așa devenim toate specialiste în „time management” și învățăm să împușcăm mai mulți iepuri deodată :)))

Iată o soluție! Cursurile de dans mamă-fiică.

13576441_1039012859517887_941643756_n

13566107_1039012909517882_1065333081_n

O școală de dans din București s-a gandit că de ce să nu profite și mămicile de ora aia când e fata la dans?! În loc să stea pe o canapea sau la cafea afară la terasă, mamele pot face mișcare. Dansează cu copilul! Super idee mai ales ca aceste cursuri de dans se tin sambata. Petrecem timp cu cea mică, ne distrăm și facem și mișcare.

13565974_1039012952851211_1435125037_n

Să nu mai spun că îl dam gata pe tati cu fundul tonifiat și mișcările de dans :)))))

Lăsând gluma la o parte, cursurile sunt ținute de o profesionistă cu ani de experiență, dar care a înțeles că dincolo de performanță, cel mai important e ca fetițele să se simtă bine… și ca plus pentru o frumoasa amintire, dansează împreună cu mamele lor 🙂

Detalii despre cursurile de dans mamă-fiică găsiți aici lectiidedans.ro

13576486_1039012866184553_860069387_n

10882253_394766807340975_2292439632527182722_n