Cele mai frumoase torturi din lume sunt în România. Și sunt românești.

Când m-am măritat cu Popa, ne-am făcut nunta singuri.

Nu am lăsat pe nimeni să îşi dea cu părerea. Sigur, mi-ar fi plăcut să am un wedding planner ca Jlo, care la cel mai mic suspin al meu să găsească o soluţie. Dar, pe vremea aia ( acu 11 ani ) nu se purtau organizatorii de nunţi, erau foarte puţini pe piaţă şi extrem de scumpi. Ne-am dorit o nuntă ca o petrecere. Fără fiţe şi fără figuri cu distracţie şi atenţie pentru invitaţi, care mulţi dintre ei erau vedete şi sunt şi acum, dar la nunta noastră am vrut să fie în largul lor şi să se distreze. Am rezervat sala, ne-am făcut singuri invitaţiile de nuntă ( cu etichete simpatice lipite pe sticle mici de vin) am stabilit meniul. Mi-am ales rochia de mireasă, cea mai simplă din lume şi mirelui un costum cu promisiunea fermă că nu va trebui să stea pînă la finalul nunţii cu sacoul pe el. Singura, chiar singura problemă a fost TORTUL. Pentru că Popa nu voia tort cu etaj. Voia o inimă roşie mare de marzipan. Şi, când spun mare, mă refer la 20 de kilograme. Am căutat de ne-au ieşit ochii. Nimic. Ne-a salvat un coleg care ne-a zis ” Aaaa, vă face tanti Lenuţa de la Baia Mare.” Am fost sceptici, dar femeia avea o firmă serioasă,făcea evenimente mari şi avea angajat un austriac care modela extrordinar marzipan. Şi ne-a făcut un super tort care a fost adus în ziua nunţii de la capătul celălat al ţării.

După cum spuneam, asta se întâmpla acum 11 ani.

Acum 11 ani nu o cunoşteam pe Lucia. O femeie înaltă, extrem de inteligentă, workoholică puritate 100%. Ea şi prietena ei Ioana au împreună o firmă de catering. Ne-au pregătit masa pentru botezul Mariei. Şi am ştiut că o să fie o dragoste pe viaţă. Fetele fac catering pentru nunţi şi botezuri, dar sunt cunoscute pe piaţă şi pentru cateringul la reclame şi filme mari. Domnul Copolla însuşi, marele regizor a fost cucerit de preparatele lor, iar de curând şi domnul Joaquin Phoenix şi a exprimat încântarea. El și încă niște actori cam celebri.

Fetele fug de camere şi de publicitate, sunt extrem de low profile. Dar cu mine nu le merge.

Vestea bună e că Luciei acu vreo doi ani i s-a pus pata să facă torturi de nuntă. Mi-am dat ochii peste cap când am auzit-o, mă gândeam la ce îi mai trebuie când e regină pe mâncare. Dar, ea şi a urmat pasiunea. Şi a băgat cursuri, lecturi, modelări, azi o bomboană, mâine o prăjitură, mai apoi un candy bar şi apoi torturile. Nişte compoziţii de îţi stă mintea în loc. Vă dau doar două exemple :

1. cheesecake cu inserţie de mango şi ginger cu blat de biscuite cu unt şi migdale. Glazură Ciocolată cu lapte şi bucăţi de migdală coaptă

2. Infuzie ciocolată albă cu scorţişoară, inserţie de măr caramelizat, blat ciocolată albă, decor argint comestibil

În weekendul ăsta o găsiţi pe Lucia la Târgul Ghidul Miresei la Romexpo.

Cum o recunoaşteţi? Simplu. Căutaţi standul Delicake. Vă aşteaptă acolo cu un tort. Sau să îi spun mireasă? Tort mireasă în mărime naturală. Plus tortul acoperit de fluturi plus mini torturile minune. Asta cu mini torturile mi se pare cea mai tare idee ever. Practic la nuntă, mirii au tortul lor, doar al lor, iar invitaţii primesc fiecare câte un un tortuleţ.

Iată şi alte minuni făcute de Lucia.

Vă las aici şi mailul ei dar şi numărul de telefon (0730 084 .250 lucia.coman@dreamcatering.ro) să o sunaţi direct dacă vreţi Tortul Torturilor. Oricum v-aţi imagina acest tort, ea o să lucreze să vă pună visul pe drumul realităţii. Pentru că nu-i aşa fiecare mireasă vrea să fie cea mai cea, să aibă în plus ceva faţă de prietenele ei Toate au sală sau cort, candelabru şi un dans. Dar tu…TU poţi să ai ACEL tort. Vorbeşte cu Lucia. Ea o să ştie să pună cireaşa pe el 🙂

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.