Sunt Fifi. O fată simplă de la oraş, cu o singură problemă: îmi place luxul orbitor. Cred că într-o viaţă anterioară am trăit într-un hotel de 5 stele şi m-am bucurat de toate răsfăţurile Pământului. E vorba aia cu nicăieri nu e că acasă. Ok, de acord. Da’ eu va spun cu toată sinceritatea: nicăieri nu e că la 5 stele.

În calitatea mea de “şefă la plecări internaţionale”, cum îmi spun prietenii, am dus căutatul nodului în papură la nivel de artă. Nu mă duc oriunde, nu stau oriunde. Vacanţele sunt destul de rare, aşa că nu-mi permit ratări. Totul trebuie să fie perfect. Camera, perna, curăţenia, mâncarea. Răsfăţul trebuie să fie răsfăţ.

Problema e că nu am timp. Aşa că nu îmi permit să plec departe de câte ori mă taie capul. Iar să plec prin România de nebună la ce drumuri avem, e chiar o extravaganţă.

Şi cum oboseala m-a învins, după câteva luni de stres am zis mă duc la Spa, ca o divă ce mă aflu. Dar vai, unde aş putea să mă duc că să nu fac 10 ore pe drum. Unde oare? Dusul ca dusul, că ştii că ajungi la relaxare şi îţi trec toate gândurile rele, dar gândul de întors duminică pe DN1 vreo 5 ore… nu, nu, nu.

Şi-am căutat ceva aproape, dar departe. Şi am găsit. Unde? La Ploieşti. Am găsit un hotel de 5 stele cu Spa. Sky Blue Hotel&Spa. M-am uitat pe site, pe Facebook, pe Booking. Pe review-uri. Chiar exista şi chiar era mega fitză. Întotdeauna citesc experienţele altora ca să îmi fac o idee. Şi ideea e că părea fix ce-mi trebuia. Şi-am întrebat-o pe sora Nadina(sau Pisi): Pisi, vrei să mergem la Spa în weekend? Surpriză. A zis un simplu “daaaaaaa” şi uite aşa aveam un plan.

Sâmbătă după prânz, prânzişor, noonish, am plecat ca divele spre Ploieşti. Aveam  o singură temere: dacă e atât de mişto locul ăsta, de ce nu am auzit de el? Poate totuşi nu e chiar aşa wow. Şi ajungem. Şi acu’ să vă spun ceva: cu hotelurile e ca şi cum oamenii. Îmi ajunge o privire să îmi dau seama dacă e ce trebuie. Şi din clipa în care am ajuns, am ştiut că o să fie bine. Ajunsesem acasă.

Hotelul e absolut fabulos. Îndrăznesc să spun că e cel mai frumos din tot ce am văzut în România. Aşa atenţie la detalii nu am întâlnit decât la Ritz (da, puteţi să mă invidiaţi pe faţă, am stat la Ritz, o să va povestesc într-o zi).

Camera dublă superioară în care am stat putea să adăpostească cu uşurinţă 3 familii :)))) şi pentru că era la parter, nu avea terasă. M-am gândit de când am luat cartela. “Hmmm, la parter, nu terasă”. Dar ce să vezi, avea grădină. Fiecare camera cu grădiniţă ei. Fitză.

Curăţenia. Ador curăţenia aia de showroom şi mi s-a părut cea mai mare şmecherie că am intrat în cameră şi am avut acea senzaţie că acolo nu a mai stat nimeni niciodată. Nicio cută, nicio pată, niciun fir de praf. Perfecţiune.

Patul şi pernele. E şi aici e fitza fitzelor. Cred cu tărie că un pat prost poate să îţi strice toată vacanţa. La fel şi perna. Din cauza asta eu de multe ori am în valiza perna mea; da, ştiu sunt fiţoasă, dar dacă nu dorm, adio relaxare, adio vacanţă. Saltelele perfecte la Sky şi 3 perne pe un pat, 6 pe al doilea. M-am gândit pentru o clipă că oamenii ştiu că suntem foarte stresate şi ne-au pregătit armele pentru o bătaie cu perne. Şi apoi am văzut ceva la ce visez de o viaţă: meniul de perne.

Bravo, Sky Hotel, m-ai avut cu meniul tău de perne.

Baia. Ei şi aici ce să va spun? Marmură, joc de oglinzi perfect, oglindă pentru machiaj, dus-gel, şampon, balsam, săpun bio şi acel kit de supravieturie dacă ţi-ai uitat acasă produsele pentru demachiat. Prosoape ultra albe şi fără număr.

Ne-am programat pentru masaj şi apoi ne-am dus la masă, i-am cunoscut pe Raluca şi Ahmet, oamenii casei, care ne-au întrebat cum ni se pare. Nu ni se pare. E chiar desăvârşit hotelul. Mâncarea avea să fie şi ea multă şi bună, din păcate pentru planul meu nutritional prea multă şi prea bună. Ştiţi dulciurile turceşti, nu? Acum le-am cunoscut şi noi mai bine. Mâncarea e bună pentru că acolo e un chef care coordonează echipa de bucătari şi pentru că ingredientele vin din grădina şi ferma proprii. Mirodeniile sunt din Turcia, iar meniul e internaţional.

Raluca ne-a făcut un tur să vedem tot complexul. E genul de locaţie unde poţi să te cazezi de vineri până duminică şi tot ai ce face. Restaurant, lounge, sala de bowling şi biliard, piscină, loc de joacă pentru copii, cortul unde se face Yoga sau se fumează narghilea, săli de evenimente şi conferinţe, terasă de la piscină care se transformă în bistro pe timp de vara, sala de fitnes cu acoperişul care se decapotează, să simţi că te antrenezi în aer liber, salon de frumuseţe, salina. Da, salina unde din tone de sare Himalaya s-a creat un spaţiu perfect pentru cei care vor să respire sănătate. Mi-a povestit Raluca de oameni care vin şi fac şedinţe chiar acolo.

Şi ajungem la Spa. Doamne, iartă-mă câte ispite. Jacuzzi imense, fotolii pentru relaxare, hammam-ul pentru masaje turceşti. Am stat ca divele (repet acest termen, dar e absolut definitoriu pentru cum ne-am simţit) vreo oră în jacuzzi şi apoi ne-am dus în cameră cu gândul să stăm puţin şi să mergem la clubul hotelului seara. N-am mai mers. Eram topite la propriu, dar ne era şi foame, aşa că ne-am comandat în cameră, ca starurile prea obosite să se mai deplaseze în restaurant. Şi a venit masa. La propriu. Divină mâncarea. N-am vrut iniţial să comandăm desert, apoi am decis să închidem ochii şi să ne luăm totuşi un cheesecake, că până la urmă eram la noi în micul paradis şi nu avea să afle nimeni. Şi bine am făcut.

A, era să uit ceva. Netul, mama lui de net, că fără el nu mai putem să trăim. Hotelul are reţea super bună, fiecare cameră cu netul ei. Asta că va ştiu obsedaţi să va faceţi selfie-uri şi să vi li puneţi pe Facebook.

A doua zi la micul dejun am încercat să mă mai cenzurez, să nu gust chiar din toate bunătăţile. Asta e, a fost să fie dezmăţ. M-am mai odihnit puţin, Nadina s-a dus la masaj şi la salonul de frumuseţe… perfecţiune.

Şi vrând-nevrând am ajuns iar la masă. Iar festin. Să nu vă judecaţi prea aspru, n-ai cum să rezişti. Nu ai cum. A trebuit să iau puţin din toate. Las că beau mai multă apă săptămâna viitoare.

Şi ca acest mini-sejur să se termine că în Sex&the City, exact înainte să ieşim, ne-am dus la magazin. Magazin de haine, fetelor. Rochii, sacouri, fuste, genţi, fetelor. Cu nişte preţuri care îţi permit să nu spui Stop în 5 min. Brandul propriu, K&D London. Uite aşa, acum am cea mai frumoasă nouă poşetă albastră din lume.

Mi-a plăcut tare de tot la Sky. Tot. M-au cucerit serviciile fără cusur. De la ospătarii care îmi ghiceau cerinţele, la fata de la recepţie care la 1 noaptea caută prin tot hotelul o brichetă(că a mea se stricase), zâmbetul băiatului de la room service şi amabilitatea pur sânge a domnului care ne-a dus bagajele la maşină.  Nu mi-a plăcut că a trebuit să plec, să mă întorc în viaţa reală. Dar am făcut-o pentru că ştiu că o să mă întorc. E departe de nebunia marelui oraş, dar totuşi atât de aproape.

Sky Blue Hotel. Vis.