INTERVIU EXCLUSIV. Irina, fiica lui Dem Rădulescu: „TATA A FOST stâlpul casei şi al sufletelor noastre”

Femeia care a cuprins marea in ochi si poartă lumina calda de toamna in suflet. O cheamă Irina. Irina Rădulescu. E actrita la Teatrul Mic. E toata suflet, sensibilitate si talent. Si nici nu putea fi altfel pentru ca este fiica a doi mari actori: Adriana Șchiopu si Dem Rădulescu.

Un interviu realizat de Cristina Sava si ilustrat de fotograful meu preferat, Adi Popa.

14_imgl8870

Cum ai decis să te faci actriță?
A existat un moment anume, ca o revelaţie sau a venit ca un firesc?

A venit destul de firesc. Deşi, de-a lungul timpului am vrut să fac mai multe lucruri, având diverse pasiuni. Dar, am simţit-o ca pe o întoarcere acasă în momentul în care am decis asta. Am spus „Da”!
Fiind într-un liceu teoretic se vorbea ce e bine să faci în epoca asta. Şi atunci m-au bătut mai multe gânduri, dar în momentul în care mi-am pus problema serios a fost ca o întoarcere acasă.

Câţi ani aveai?

Aveam deja 18 ani, eram clasa a 12 a când lumea deja se pregătea… a fost destul de târziu?

Pe scenă când ai urcat prima dată?

Am jucat prima oară când aveam 6 ani, chiar la Teatrul Mic. Era în piesa ”Sfârșitul Troiei”, în regia lui Vlad Mugur. Şi eram copilul Andromacăi. Aia a fost prima oară. Și mi-a rămas… eram extrem de fericită. Nu aveam text, nu aveam nimic, dar eram fericită că jucam!

 Şi apoi primul rol mare, ca actriţă?

În 2008, când doamna Cătălina (n.r. Cătălina Buzoianu) a antamat proiectul pentru „Furtuna” la Teatrul Mic şi m-a ales să joc Miranda. Premiera a ieşit în 2009 şi a fost ocazia cu care am participat la concurs şi m-au şi angajat. Deci, practic, cu debutul în teatru m-au şi angajat.

Ce calitate trebuie să aibă un om care vrea să devină actor? E o profesie care cumva te transpune şi fizic şi psihic….

Cred că în primul rând e o nevoie de a te exprima. Scriitorul se exprimă prin scris, dansatorul prin dans, cântăreţul prin voce. Trebuie să ai o imperioasă nevoie de a dărui celui de lângă tine. Până la urmă te dăruieşti pe tine. Şi acel feedback pe care îl primeşti e recompensa, bucuria, hrana şi ceea ce te face să mergi mai departe. Asta e, trebuie să îţi doreşti să dăruieşti!

Care rol dintre cele jucate până acum ţi-a fost cel mai drag şi de ce?

Toate. Dar în „Furtuna” a fost deosebit pentru că a fost primul. Când mă loveam prima oară de lucruri ca un om independent. Dar fiecare are un loc special în inima mea.

 A existat un rol pe care să îl simţi greu?

Nu prea le judec aşa… greutatea nu am perceput-o. Cred că şi de asta ai nevoie, să îţi dai seama la un moment dat nu că ți-e greu. În momentul în care simţi că îţi e greu, apar frustrări. Ştiu că am mai simţit oboseala, nervii specifici. Dar să spun „vai, mi-e greu” nu mi s-a întâmplat.

16_imgl8683

 Povesteşte-mi un moment amuzant din cariera ta. Ai fost vreodată tu cea surprinsă fiind pe scenă?

La spectacolul „Visul unei nopţi de vară” era un cuplu de tineri care văzuseră spectacolul şi acum se întorseseră să îl revadă. Fără ca ea să ştie, el ne-a rugat ca după aplauze să îi permitem să o aducă pe scenă şi să o ceară de nevastă. Vă daţi seama cum am făcut pe maeştri de ceremonii!? Era delir în sală. Şi noi am devenit din actori spectatorii acestui eveniment. A fost minunat că am fost părtaşi la un moment special în viaţa unor oameni.

Eşti o femeie extrem de frumoasă. Te-a ajutat asta în carieră sau ai avut momente când ai simţit că ai fost dezavantajată?

La treaba asta nu prea m-am gândit pentru că eu cred că frumuseţea e relativă şi că e bine să ai atâta frumuseţe cât să ai o stare de bine. Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu şi părinţilor că sunt şi mă simt frumoasă. Perfecţiunea nu există şi eu îmi ştiu neajunsurile. Cred că e o armonie între interior şi exterior pentru care eu spun „Mulțumesc”.
Ne operăm, ne injectăm, dar e o mare diferenţă între a fi frumoasă şi a te simţi frumoasă.

15_imgl8889

13_imgl8858
De unde vine frumuseţea pentru tine?

Asta vine din multe lucruri. Şi iubirea te face frumoasă, dar până la urmă şi armonia ta cu tine te face să te simţi frumoasă. Cred că la asta trebuie să lucrăm mai mult. Ne tot aranjăm exteriorul, dar trebuie să lucrăm la interior mai mult.

10_imgl8819
Ai amintit mai devreme despre părinţi… ai vorbit vreodată cu tata că ai vrea să fii actriţă? El ți-a spus vreodată că îşi doreşte asta pentru tine?

Tata a murit în 2000. În vara respectivă i-am spus mamei în trecere: „Mă gândeam, ce ar fi să mă fac actriţă?!”. Şi mama a apucat să îi spună lui. Atunci, cu câteva zile înainte să moară, mi-a dat câteva sfaturi.

Ce ţi-a spus?

Discuţia a fost… el a vorbit foarte mult. Mi-a spus: „Întotdeauna să cauţi adevărul şi simplitatea. Să nu cauţi să fii într-un fel anume, să cauţi adevărul.”

 A avut dreptate tata? Ţi-a fost folositor sfatul lui?

Sigur că a avut dreptate! Dar ştii cum e, trebuie să cauţi atât de multe alte lucruri până ajungi la adevăr şi simplitate. Cu toţii suntem fermecaţi de forme. Dar, de fapt, trebuie să căutăm conţinutul. Marii artişti au în primul rând conţinut şi abia apoi o formă fermecătoare.

Eu şi noi toţi ni-l amintim pe tatăl tău doar râzând. Dar artiştii sunt şi ei oameni, au tristeţi, dezamăgiri, unii sunt introvertiţi sau extrem de sensibili. Cum era tata dincolo de camerele de luat vederi?

El avea această bucurie extraordinară şi un râs ca de copil. Şi, de fapt, bucuria în relaţia cu noi îi venea din simplul fapt că era cu noi. De asta spun că iubirea a fost cea mai importantă lecţie pe care mi-au dat-o părinţii mei. Avea această bucurie fantastică a copilului care se bucură din orice. Dar sigur că el, în fond, era un om extraordinar de responsabil şi serios. Sigur că glumea şi o făcea cu mult farmec, dar cu noi a fost stâlpul casei şi al sufletelor noastre.

Spune-mi o amintire foarte dragă ţie cu tata, un moment deosebit alături de el.

Cele mai dragi îmi erau plimbările cu tata. Ziua, el fiind şi foarte cunoscut, lumea îl recunoștea, se opreau… era mai dificil. Şi era şi foarte ocupat. Dar noaptea, pe întuneric, găseam răgazul să ieşim să povestim. Ieşeam la prima ninsoare, primul viscol, ne bucuram de fulgi. Am şi acum senzaţia de vânt care îmi intra prin căciulă. Eram în mâna tatei şi nimic rău nu mi se putea întâmpla. Bucuria noastră cea mai mare erau plimbările.

Mama ta este şi ea actriţă, lucraţi amândouă în acelaşi teatru. Aţi jucat vreodată împreună?

Nu, am lucrat împreună doar la radio: „O noapte furtunoasă”. Ea Veta, eu Ziţa. Şi am mai jucat la Pro Tv într-un serial. Aşa s-a nimerit. Nu şi la teatru. Oricum, mama a fost de principiu că la început e bine să mă dumiresc singură, nu să fie alături de mine pe scenă.

09_imgl8803

Există un rol pe care ţi-l doreşti, la care te tot gândeşti şi aştepţi oportunitatea?

Ştii cum e în meseria asta? De cele mai multe ori, mai ales când eşti angajat în teatru, joci ce ţi se dă. Poate că m-a iubit Dumnezeu în sensul în care nu mi-am dorit cu voce tare, dar rolurile au venit dincolo de aşteptare. Privind către viitor nu spun: „Mi-aş dori!”. Chiar aştept să fiu surprinsă de viaţă.

Îţi doreşti să faci film?

Da! Am filmat ceva filme documentare, dar până acum nu am avut un rol într-un film. Aştept momentul.

12_imgl8854

Ce faci după o piesă? Bănuiesc că este un efort să fii pe scenă câteva ore. Ai un tabiet, ceva care simţi să faci şi să te deconectezi?

În general mă văd cu prietenii. Imediat după ce termin un spectacol mă bucur de starea de bine pe care mi-o dă publicul. Încerc să mă bucur de momentul ăla de magie.

Ştiu că eşti extrem de apropiată de mama ta, că aveţi o relaţie specială…

Suntem un întreg. Am rămas un întreg în ciuda faptului că după 9 luni eu am ieşit. Am vorbit mai devreme despre formă şi conţinut. Pot să spun că ea mi-a dat nu doar formă, ci şi conţinut. Suntem prietene, surori…. e foarte greu să vorbeşti de cineva care înseamnă atât de mult.

Dintre toate rolurile tatei care a fost preferatul tău?

Din păcate eu nu am reuşit să îl văd pe teatru foarte mult. Au rămas doar filmele. E o bucurie în orice îl văd. Sigur, mă bucur de comediile la care râd şi râde toată lumea chiar şi după atâta timp. Regret că nu a fost să fie… majoritatea rolurilor le-a făcut când eu nu existam sau eram mică. Rolul lui de tată rămâne primul şi preferatul meu!

Spune-mi ce îţi bucură sufletul?

Arta. În toate formele ei. Muzica, ascult multă muzică.

Ce muzică asculţi?

Îmi place opera foarte mult. Puccini e preferatul meu. În primul rând pentru potenţialul dramatic, e foarte aproape de teatru. Pentru sensibilitate, pentru personajele lui feminine. A scris foarte aproape de sufletul feminin. Îmi place foarte mult să dansez. Eu sunt înnebunită după dans. Am fost în vara asta la 2 nunţi şi m-am întors cu răni la picioare. Am fost extraordinar de fericită! Am făcut câțiva ani de balet şi îmi plăcea foarte mult. Am atâta dans în mine!

11_imgl8831
Dacă tot vorbim despre dans, să vorbim despre partenerul de dans. Care e primul lucru pe care îl vezi la un bărbat?

Tata avea nişte mâini superbe. O mână frumoasă, dar foarte masculină şi puternică. Şi am rămas sensibilă la asta. Sigur că până să ajungi să vezi mâna contează atitudinea. E o chimie care poate să apară. Chiar şi de departe, cineva poate să îţi atragă atenţia. Bărbaţii în general încearcă să impresioneze, să pozeze. Eu apreciez naturaleţea, chiar şi stângăciile. Faptul că e el însuşi.

 Peste doar câteva zile va fi ziua ta de naştere… cum e femeia la 30 de ani?

Habar nu am pentru că nu conştientizez. Dar ştiu că mă simt mai tânără ca la 18 ani. Eram o fiinţă mai teoretică la 18. Acum şi prin natura meseriei am devenit mai practică. Ca actor faci, eşti în poziţia de a face, de a te ridica în picioare şi de a întruchipa. Am întinerit. Cu cât avansez, cu atât mă simt mai tânără, mă joc mai mult.

06_imgl8734 05_imgl8728 04_imgl8722

 Te-ai gândit vreodată să pleci din ţară?

Da, dar niciodată nu a fost un gând serios. E greu ca străin în altă ţară din punct de vedere al actoriei. Nu am avut un gând concret şi nu am vrut să plec şi să o iau de la zero când aici aveam totuşi ceva. Sigur că nu aş spune „nu” să fac ceva în afară, dacă s-ar ivi oportunitatea.

Dacă ai putea să alegi un loc, unde ai te-ai vedea trăind?

M-aş muta ori la Paris, ori undeva în Italia. De Franţa sunt legată pentru că vorbesc de mică franceza. Iubesc Parisul, e o anumită energie pe care mi-o dă. Şi să te simţi ca acasă într-un oraş e ceva. Iar în Italia m-aş vedea trăind pentru că e ţara frumuseţii. M-aş putea trezi în fiecare dimineaţă în Roma!

Ai un loc preferat în Paris?
Da, Montmartre.

08_imgl8761

Un anotimp preferat?

Toamna. Mi-e dragă şi vine cu nostalgiile ei. Tata, eu şi mama suntem născuţi în suită, toamna. E o lumină anume toamna. O lumină caldă.

03_imgl8712
Toţi ne dorim lucruri şi ni le dorim repede. Oamenii par să nu mai aibă răbdare. Caută reţete să primească totul mai uşor şi mai repede. Există o reţetă a fericirii, ce te face pe tine fericită?

Fericirea trebuie cultivată în tine prin armonie. Să îţi creezi predispoziţia de a vedea lucruri care să îţi creeze o stare de bine. De multe ori ne trezim că ne închidem singuri portiţele. Suntem principalii noştri dușmani. Sunt oameni care aşa sunt croiţi şi îi admir, se bucură şi de o rază de soare. Şi asta e o cheie către fericire. Din afară vin lucruri şi noi trebuie să ne alimentăm. Pentru că altfel viaţa şi greutăţile ei ne umbresc, ne întristează. Resursa e în noi. Îţi povestesc un episod. Eram într-un aeroport, aşteptam pe cineva. Eram tristă… nu îmi amintesc din ce motiv. Eram la terasa unei cafenele, în aer liber. Plecaseră cei de la masa de lângă mine şi rămăsese o bucăţică de tort în farfurie. A venit o rândunică şi a început să ciugulească din ea. M-am surprins zâmbind. Dar eu eram tristă. Şi mi-am dat seama că de asta trebuie să ne bucurăm. De lucruri mici.

Fericirea are şi un magnetism. Dacă te bucuri de lucrurile astea, vin cele mai mari.

02_imgl8705

Admiri pe cineva în mod special? Există un personaj feminin care te inspiră dincolo de cuvinte?

Da! Pe mama! Pe linie maternă şi pe bunica. Mama e un om de lume, îi place să primească, să dăruiască. Viaţa i-a dat multe motive să fie tristă şi, totuși, în fiecare zi găseşte un motiv să meargă mai departe. Mi-ar plăcea să fiu ca ea. Ea spune că nu am încă vârsta ei. Pe mine ce mă fascinează la mama e că atunci când intră la un eveniment de teatru, lumea când o vede zâmbeşte. A fost un om drept, cinstit, cu talent şi credinţă. Lumea se bucură că o vede! Şi o admir pt asta! Pentru felul în care îi e recunoscătoare lui Dumnezeu.

Admirăm oamenii pentru anumite calităţi, trăsături. Dar există și trăsături care ne distanţează total de unii dintre ei. Ce nu poţi accepta la cei din jur sau ce te face să mergi mai departe fără să te uiţi înapoi?

Revin la acea naturaleţe. Sunt persoane care efectiv îţi prezintă o poză şi simţi că mai departe nu poţi continua cu ele. Cu cât epatează, cu atât mă depărtez mai mult. Deja, când se intră în zona de falsitate, atunci eu chiar te las. Există oameni care îşi creează o imagine în care ajung să creadă şi ei. Dar dacă ăsta e un resort de a răzbi, e ok. Dar nu e pentru mine. Mie îmi plac punţile autentice între oameni.

Te-am auzit recitând de multe ori. Ai o poezie preferată, un poet? Un vers în care te regăseşti….

Poezia mea de suflet, care m-a marcat de când am auzit-o în şcoală, este „De-a V-aţi Ascuns”, Tudor Arghezi. Mai târziu am ajuns să mă regăsesc în ea. Eminescu îmi place cu totul. Ca atmosferă, ca univers şi sunt convinsă că dacă ar fi scris într-o limbă de circulaţie internaţională ar fi ajuns un simbol mondial al poeziei.

Un joc din copilărie?

Teatrul! Am şi scris o piesă cu o prietenă şi am pus-o în scenă la ea acasă, în sufragerie. Se chema „Testamentul”. Era un subiect pe care-l luasem din filme, o comedie. Eram 3 fete, 3 paţachine. Tatăl prietenei mele era avocat şi şi-a adus stagiarii ca public iar mama a bătut cu o lingură de lemn într-o tigaie ca un gong. Eram în clasa a IV-a.

Apropo de improvizaţie, ţi s-a întâmplat vreodată să trebuiască să improvizezi pe scenă?

Da. Când unul dintre noi mai uită un cuvânt… ne ajutăm.

Se creează o legătură între voi pe scenă. E o legătură bazată pe încredere, depindeţi unii de ceilalţi…

E o relaţie vie. Deşi totul e repetat şi prestabilit, relaţia este vie. Există acea componentă de real şi dacă un coleg de scenă are nevoie de tine, sari, prinzi mingea, i-o pasezi. Asta e frumuseţea!
Asta spun întotdeauna despre meseria asta. Mi s-a spus de multe ori: „Tu eşti actriţă, îţi e foarte uşor să minţi, cu asta te ocupi”. Din afară asta pare. Dar paradoxul meseriei e că în momentele alea pe scenă, chiar ajungi să te contopeşti cu personajul. Asta e minunat. În momentele alea să te laşi dus. Nu minţi, eşti real!

07_imgl8738

Mi-ai rămas datoare cu un vers… cine e Irina Rădulescu, tradusă într-un vers?

„Tu es le printemps, moi l’automne… Ton coeur se prend, le mien se donne”
Charles Aznavour. Din piesa „Mourir d’aimer”. Eu sunt toamna!

01_imgl8693

interviu de Cristina Sava

fotografii Adi Popa

****

Pentru cei interesati de preluare, se pot  prelua maximum 500 de semne de interviu cu citarea sursei si link complet

2 thoughts on “INTERVIU EXCLUSIV. Irina, fiica lui Dem Rădulescu: „TATA A FOST stâlpul casei şi al sufletelor noastre”

  1. Angela VENERA Ionescu says:

    Marele Dem, a fost coleg de clasa la Liceu cu varul meu Alexandru Stancu(Telu). Am fost vecini la Sala Palatului din Bucuresti. Apartamentele noastre erau fata in fata, dar personal nu ne-am cunoscut ne vedeam doar din balcoane si de la ferestre. GENERATIA DE AUR a Marilor Actori „OLTENI”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*