Fă o faptă bună şi fugi!

“Fifi, dacă te pot ajuta cu ceva, cu orice, să îmi spui, dacă ai nevoie de un sfat sau de timpul meu, sunt aici oricând.” “Mulțumesc frumos, da’ sunt ok.”

Am citit mesajul colegei mele și mă gândeam că nici nu îmi trece prin cap să o deranjez cu problemele mele. Mă întrebam ce i-o fi venit. “Fifi, te rog să nu eziți, dacă ai nevoie de ceva, eu nu o să uit când m-ai ajutat tu pe mine, probabil tu nu îți mai amintești.” Habar n-aveam despre ce vorbește. Jur. Zic: “ce spui tu acolo?” “Da, da, acu 7 ani când eram cu tata prin spitale…” Nu-mi mai aminteam. Nimic.

Niciodată nu am contorizat ajutorul pe care l-am dat altora. Că așa m-au crescut ai mei. Am „pierdut” zile întregi (ca să nu ma trufesc și să spun luni de zile) ajutându-i pe alții. Necondiționat.

Citeam azi într-un articol, pe blogul domnului Chinezu, despre acest timp pierdut cu ajutorul necondiționat. La rece, dacă stai să te gândești câți oameni ai ajutat și cât ai primit înapoi de la fiecare, mi-e teamă că balanța e pe negativ. Dar totuși, ce ne mână în luptă? De ce nu putem sta deoparte? Când creierul zbiară “îți pierzi timpul, nu merită, fă ceva pentru tine!” E simplu: inima. Mama ei de inimă, ia fața gândurilor reci și te trezești mereu dând o mână de ajutor, de multe ori unor oameni care poate nu merită nicio privire.

Și nu, nu aștept nimic înapoi. Că dacă aș sta să fac contabilitatea faptelor bune ar fi chiar o pierdere de timp. Sfatul meu de Fifi: fă o faptă bună și dă-o uitării imediat. Nu îți încărca sufletul cu ea. Că după aia, dacă strângi prea multe, vin frustrările în val. Mai bine să ai suprize peste ani, să te traga cineva de mânecă, să îți amintească binele făcut. Cui nu ii plac surprizele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*