coperta judecata

Nu judeca. Nu mă judeca. Pentru liniștea ta

coperta judecata

Aproape niciodată nu îmi dau cu părerea despre situaţiile dramatice pe care nu le-am trăit. Niciodată nu judec deciziile altora în momente de criză.

“Da, sigur”, o să spui în timp ce îţi dai ochii peste cap. Da, chiar da. Am învăţat să nu mai judec.

Mi-a luat foarte mult să ajung în punctul ăsta, pentru că a judeca e la îndemână.

La un moment dat îmi era în reflex. Gura mea scotea vorbe urâte, creierul meu era tribunal suprem pentru ce fac alţii. Cum m-am lecuit? M-a lecuit viaţa. Mi-a dat palme grave. Am trăit relaţii imposibile, am dus certuri îngrozitoare pornite de mine fără vreo miză măreaţă, am rănit  oameni care nu meritau.

Sunt momente în care ajung să fac lucruri pe care aş fi jurat pe roşu că eu nu o să le fac niciodată. Şi atunci, cum să judec? Vindecarea a fost a naibii de grea, pentru că judecatul chiar e o dependenţă. E nişa supremă a bârfei. Da, am fost acolo, în situația în care ştiam tot despre toţi. Cine cu cine, de ce, vai ce oameni!

Când am simțit că nu mai vreau, am aplicat mai multe reguli. Mi-am repetat de N ori câteva lucruri:

Fifi, nu mai judeca!
Fifi, nu eşti tu în situaţia respectivă!
Fifi, cine eşti tu să judeci?
Fifi, adevărul lor nu e şi adevărul tău!

Și uite așa, am învăţat că viaţa nu e un film în alb negru, sunt mii şi mii de nuanţe de gri!

Ce-am câştigat? O linişte de nedescris pentru foarte mult timp. Şi sufletul meu e bine. Mult mai bine.

Nu judeca. Încearcă măcar o zi. Şi spune-mi după aia, nu-i așa că te simți mai bine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *