Scrisoarea pentru Moșul. Moș Crăciun…

bec03736977bfca1b7b40893b79269f9

Dragă Moș Crăciun,

sunt Fifi, o fată simplă și un singur lucru aș vrea: să dorm.

Hai, fă tu drăguțule o magie și trimite-mi liniște. Fură-mi telefonul, strică-mi laptopul și televizorul și dă-mi o pernă bună. Rezolvă tu astea și o să dorm pe canapea. Am bun simț, nu cer un pat întreg. Doar dă-mi tu mie somnul ăla pe care l-am pierdut undeva, cândva…

Trimite-mă acasă la mama și la tata, acolo unde pot să visez cu zilele.

Sau dacă vrei tu neapărat, du-mă în țări străine, cu check in în camere cu paturi înalte. Acolo unde saltelele sunt sănătoase și draperiile-s închise la culoare și incredibil de groase. Dă-mi liniștea aia de hotel adevărat unde menajerele sunt întregi la minte și nu dau cu aspiratorul în zori. Acolo unde turiștii sunt lăsați să intre după cât de bine vorbesc în șoaptă.

Aaaa… și înțeleg din mai multe surse că tu poți să faci trucul ăla șmecher: să îmi iei gândurile seara, să le pui frumos pe noptieră și a doua zi să mi le bagi la loc în cap. Nu-s absurdă, nu cer să dispară.

Vreau și eu să mă culc seara prima și să mă trezesc dimineața ultima. Măcar în zilele în care nu am nimic de făcut.

Atât te rog. Hai, Moș Crăciun, hai că poți

A ta, Fifi 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.