Ostara Wave, bijuterii cu amprenta vocii tale

Pe Alina Popa am indragit-o din prima. Are ceva aparte. E frumoasa si foarte creativa si a venit pe piata bijuteriilor fine cu un concept care a atras toate privirile.

Mesaje de dragoste si prietenie, de incurajare si respect. Colectia Ostara strange bijuterii personalizate cu amprente vocale. Mi-a placut ideea de a purta cu mine vocile celor dragi.

ostara7

Eu una m-am indragostit la prima vedere de ideea ta. As vrea sa stie toata lumea cum ti-a venit aceasta idee?

Ostara a fost o chemare pentru mine, a fost continuarea fireasca a vietii mele dupa ce am renuntat la cariera de succes intr-un domeniu tehnic. Acum mai bine de un an, cautam o forma speciala prin care sa impartasesc sentimentele cu de om drag din viata mea. Voiam ceva care sa ramana autentic si valoros pentru totdeauna, asa ca mi-am inregistrat vocea si am gravat amprenta vocala a mesajului meu de iubire pe o placuta de aur, pe care am prins-o apoi intr-o bratara.

Pasul de la a transforma micul meu experiment intr-un business a fost chiar reactia plina de entuziasm a destinatarului. Mi-am dat seama atunci ca bijuteria pe care tocmai o facusem avea puterea de a transmite emotie pura, de a da o parte din sufletul meu celor dragi.

ostara4 ostara10

Cum a fost primita Ostara de public?

Reactiile au fost rapide si mi-au depasit orice asteptare. Cand cineva intra in contact cu Ostara si afla secretul din spatele bijuteriilor mele, reactia este plina de entuziasm. Cel mai des aud “Wooow” – ideea de a purta vocea cuiva in permanenta cu tine este cea care cred ca ii fascineaza.

Cui te adresezi, care e publicul tau?

Ostara este un brand cu suflet; pentru mine, pasiunea de a face asta este mai presus de orice, iar cand am gandit business-ul acesta a fost, in primul rand, pentru a oferi si altora ocazia de a darui emotie pura. Deci publicul Ostara sunt acei oamenii care pun pret pe conexiunea lor cu cei dragi si vor sa le arate iubirea printr-o bijuterie personalizata cu emotie. Ostara poate fi si un talisman pe care sa ni-l daruim noua insine si care sa poarte un motto de viata sau un mesaj pe care il vrem aproape de suflet.

ostara15

Clientul tau cel mai drag, o sa spui ca toti sunt dar sun sigura ca ai o amintire mai puternica cu unul dintre ei?

Fiecare comanda este speciala, fiecare mesaj de iubire ma inspira sa adaug noi dimensiunii povestii Ostara. Se intalmpla in fiecare saptamana sa livrez o bijuterie si sa plec inlacrimata, iar vestea minunata este ca toate lacrimile sunt de bucurie. Sunt atat de multe povesti de iubire in spatele bijuteriilor Ostara, incat e greu sa aleg una, dar cred ca una dintre cele mai puternice momente a fost atunci cand am primit o comanda de la o tanara insarcinata, care a inregistrat pulsul bebelusului ei inca nenascut si a vrut sa graveze amprenta sonora pe bratara.

ostara13

Cat a durat de la idee pina la implementare?

Au fost multe luni de documentare, de schite, de idei, de razgandeli, de ajustari, insa am reusit in mai putin de un an sa pun pe roate Ostara. Acum, cei care vor sa descopere bijuteriile cu suflet, ne pot gasi la www.ostarawave.com.

ostara3

Care a fost cea mai frumoasa voce pe care ai imprimat-o?

Bijuteriile Ostara isi dubleaza valoarea atunci cand e imprimata cu vocea unui om drag celui care o poarta. Iar pentru mine, vocile cele mai frumoase au fost ale tatalui si fratelui meu, pe care le-am inregistrat si asezat pe o bijuterie pentru mama.

Si daca vorbim de voci frumoase, sunt mandra ca vocea inconfundabila a Loredanei Groza se afla acum pe una dintre bijuteriile Ostara.

ostara1

Dar cel mai frumos mesaj?

Pe langa pulsul bebelusului, am primit o comanda aparte de la una dintre prietenele Ostara, Andreea, care a inregistrat sunetele naturii dintr-o zi splendida de vara. O simfonie de fosnete, ciripituri si mumur de apa, care acum sta asezata pe un pandantiv din argint.

Cat dureaza de la comanda pina cand cel care comanda primeste?

Cel mult 10 zile, de cele mai multe ma straduiesc sa aduc comenzile cat mai rapid clientilor pentru ca sunt nerabdatoare sa le livrez emotie si sa le vad reactiile.

ostara2

Cum ai ales aces nume?

Bijuteriile mele poarta o semnificatia puternica, astfel ca si numele trebuia sa fie unul la fel de sugestiv. Ostara este un alt nume al primaverii, este zeita fertilitatii care, odata cu Echinoctiul de primavara, aduce lumina, dragostea si viata, aduce renasterea si fertilitatea primaverii, aduce bucuria reinventarii si emotia trezirii la viata.

ostara6

Ce crezi ca mi s-ar potrivi mie cel mai bine? Aur sau argint? rosu sau negru? inima sau triunghi? Si ce mesaj ai scrie?

Eu as alege un colier din aur galben cu mesajul #pasiune, asezat pe o forma din inima rotunda, alaturi de 2 forme goale, patrat si triunghi. Cred ca pasiunea si caldura ne leaga, la fel si rigoarea si seriozitatea cu care facem lucrurile, de aceea am ales sa asez mesajul pe un element rotund si sa il completez cu doua forme in colturi.

ostara14 ostara11

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*