La Brașov se deschide prima grădiniță din pădure din România

forestschool

Ideea de a petrece mai mult timp în natură este excelentă, atât pentru adulți dar mai ales pentru copii. Am scris aici despre danezii care au grădinițe în pădure.

Din pacate in Romania sunt putine gradinitele care au spatii largi outdoor. Copiii petrec foarte mult timp  inchisi in salile de clasa.

Dar, iata ca se intampla si minuni 🙂

În România se deschide prima grădiniță din pădure. La Brașov, în orașul vieții, acolo unde oamenii au fost foarte încântați de idee. Idee care i-a venit Smarandei Munteanu atunci când a căutat o grădiniță pentru fiica ei.

Pentru că mi s-a părut un demers briliant am luat-o pe Smaranda la întrebări și am aflat mai multe.

coperta

Cum ți-a venit această idee?

Ideea demarării Forest School a venit când am început să caut pentru fiica mea o grădiniță. În familia noastră toți iubim natura și eu nu am vrut ca fetița mea să meargă la o grădiniță unde să petreacă majoritatea timpului într-o sală de clasă închisă. Studiile arată cât de mari sunt beneficiile în dezvoltarea copiilor care petrec mult timp afară.

Crezi că părințiiromâni sunt pregătiți pentru o abordare atât de fresh?

Chiar cred că românii sunt gata să ofere copiilor lor acest tip de educație. Oamenii au început să fie din ce în ce mai deschiși către căile naturale de viață și creștere a copiilor. Oferind copiilor posibilitatea să învețe afară și să își ia energie din energia pământului este ceva ce le va aduce beneficii toată viața.

forestschool2

Cât timp vor petrece pe zi afară?

În funcție de vreme ei vor petrece cea mai mare parte a zilei afară. Tot ceea ce învață în mod normal în clasă, vor învăța în pădure. Vor ține minte așa și experiența învățăturii. De exemplu, matematica o vor învăța numărând copacii. Științele naturii le vor însuși descoperind insecte, plante, animale… și tot așa, posibilitățile sunt nesfârșite.

Am văzut pe site că te-ai gândit la toate detaliile si ai pregătit pentru cei mici haine speciale.

Avem o clădire specială unde copiii sunt întâmpinați dimineața și unde se întorc pentru masa de prânz, somn și lecții de yoga. Restul timpului se petrece afară. Pentru a fi siguri că ei se simt confortabili le-am pregătit haine waterproof, așa încât să nu aibă grijă că se udă sau se murdăresc în timpul jocului. Cât despre riscul să răcească, studiile arată că mai degrabă răcesc și iau unii de la alții viroze în spații mici, închise. În cultura românilor e o oarecare frică de a nu răci copilul, dar experiența din țările scandinave, unde e mai frig și plouă mai mult, ne arată că nu avem de ce să ne temem.

forestschool1

Care este filosofia Forest School?

Rutina unei școli tipice din pădure este și rutina Forest School Brașov, România. Învățarea este ghidată de educatori nu forțată. Încurajam independența copilului, îl lăsăm să graviteze printre lucrurile care îl interesează pe el. Matematica, muzica, artele, științele sunt predate în cel mai natural mod posibil. Educatoarele le-am ales cu mare atenție sunt educatoare cu experienta in Waldor sau Montessoriiar una dintre ele  face Forest School Training in Anglia in vara aceasta. Ca organizare, o educatoare la 4 copii.

 
Mai aveți locuri?
 
Mai avem doar câteva pentru ambele grupe (2-3 ani și 4-5 ani). Data limită de înscriere este 1 iunie.
forestschool3
Aveti toate detaliile despre gradinita minune, aici.

 

 

26 thoughts on “La Brașov se deschide prima grădiniță din pădure din România

  1. Alexandra says:

    Buna!

    Noi suntem f interesati de idee, insa nu vedem cum s-ar putea implementa in Romania. Pe scurt: cine da acreditare si dupa ce standarde minime obligatorii?

    Multumesc!

    • Smaranda Munteanu says:

      Buna, multumim pentru interes. Forest School va funcţiona pe baze legale cu acreditare de la Ministrului Educaţiei Nationale.
      Scopul pentru cerintelor sau standardelor minime obligatorii pentru serviciul educaţional furnizat de unităţile de învăţământ preşcolar este sa indeplineasca urmatoarele:
      Idealul educaţional al sistemului de învăţământ românesc are ca finalitate „dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome.” (Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011).
      Acest deziderat este realizabil atât prin formarea capacităţilor intelectuale, a disponibilităţilor afective şi a abilităţilor practice, cât şi prin practicarea unui sport, în cadrul educaţiei formale şi celei nonformale. Prima treaptă a sistemului naţional de învăţământ preuniversitar este educaţia timpurie, care asigură intrarea copilului în sistemul de învăţământ obligatoriu prin formarea capacităţii de a învăţa.
      1.1.2. Scopul standardului minim de calitate
      Prin definirea standardelor specifice de acreditare şi de referinţă se va asigura un nivel minim de calitate a serviciului educaţional oferit de învăţământul preşcolar, privind dezvoltarea armonioasă a personalităţii fiecărui copil, potrivit ritmului propriu şi trebuinţelor sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.
      1.1.3. Stabilirea obiectivelor standardului minim de calitate
      Aplicarea standardelor minime de calitate va asigura, pentru beneficiarii direcţi, copii
      – dezvoltarea fizică;
      – dezvoltarea socio – emoţională;
      – dezvoltarea limbajului, a comunicării şi a premiselor cititului şi scrisului;
      – premisele dezvoltării cognitive;
      – capacităţi şi atitudini de învăţare.

      The Forest School and ARACIP have the same goals . This type of school will be able to offer children the criteria required by ARACIP plus many other added benefits. We will work hand in hand to gain accreditation.

  2. Ramona says:

    Buna ziua !

    Si eu sunt foarte interesata de idee, dar as vrea sa stiu daca se iese afara in fiecare zi.
    Se respecta programa si curriculum.ul national ? Nu este vorba de invatamant traditional, ce fel de invatamant alternativ este ?
    Imi place ideea dumneavoastra si va felicit, dar se fa practica yoga in mod obligatoriu?

    Va multumesc!

    • Smaranda Munteanu says:

      Buna ziua,
      In functie de vreme copii vor avea posibilitatea sa fie afara in natura in fiecare zi minim 3 ore. Vom urma curriculum de Archemidas Forest School si sistemul Waldorf. La fel ca majoritatea lucrurilor pe care le vom preda copiilor, Yoga nu este OBLIGATORIE. Suntem insa siguri ca exercitiile noastre de respiratie si Yoga vor fi indragite de copii, fara a le fi impuse. Yoga nu este despre flexibilitate si secte, desi din pacate imaginea ei in Romania cam asa este ilustrata. Yoga este despre comuniunea Om-Natura, despre posibilitatea de a infrunta emotiile si sentimentele cu seninatate si calm, despre respiratie corecta si tinuta eleganta si sanatoasa. Astfel incat, incluzand aceste sesiuni de Yoga in programa noastra, noi consideram ca aducem un plus de prospetime si pace interioara in educatia primara a copiilor nostri, care cu siguranta le va deschide apetitul spre sport si natura.

  3. Event says:

    Interesant concept…dar un pic dificil de functionat. 1 educatoare la 4 copii nu e rau…dar daca fiecare, din cei 4, o ia in directii diferite ( ca doar e spatiu deschis, padure ) atunci sa te tii. Plus un copil de 2-3 ani baga in gura diverse, trebuie supravegheat in continuu.

    • Smaranda Munteanu says:

      Buna ziua,
      Conceptul principal din jurul „Gradinitei din padure” (si in general din jurul tuturor formelor alternative de educatie) este acela de a trata copiii cu incredere, si de a-i ajuta sa isi construiasca siguranta de sine. Referitor la „bagatul lucrurilor in gura”, am putea obiecta spunand ca lucrurile pe care le gasim intr-o sala inchisa de clasa pot fi mult mai toxice decat cele gasite in natura. Evident, copiii vor primi toate indicatiile necesare si vor invata ce este bine si ce nu ar trebui sa faca, dar nu doar cu celebrele fraze „Nu e voie” sau „E rusine”, ci aratandu-le practic efectele, astfel imbogatind vocabularul lor si aprofundand procesul de cunoastere a mediului inconjurator. Copiii care sunt obisnuiti sa li se spuna constant ce sa faca si ce sa nu faca nu au ocazia sa descopere singuri mediul in care traiesc, drept urmare pot interveni frustrari sau temeri, pe care noi la „Gradinita din padure” dorim sa le evitam.

      • Smaranda Munteanu says:

        Consideram ca educatoarele alese de noi au pregatirea necesara de a supraveghea concomitent 4 copii, totodata oferind atentia necesara fiecarui copil in parte. Mai mult, studiile arata ca acei copilasi care sunt restrictionati intr-un anumit mediu pentru o perioada mai lunga de timp (de exemplu: o bancuta intr-o sala de clasa) au tendinta sa „evadeze” si sa alerge in toate cele patru zari atunci cand au ocazia. Dar copiii care se afla in mod constant in aer liber, si au libertatea de a alerga si de a explora limitele mediului in care se afla, vor fi atrasi de explorarea elementelor care ii inconjoara, descoperind noi si noi lucruri, care le imbogatesc partea cognitiva si le provoaca imaginatia. Totodata, ideea ca nu sunt restrictionati si limitati la un anumit spatiu ajuta la instaurarea unui calm, care este legat de sentimentele de libertate si de pace.

  4. Elisabeta says:

    FACETI CATEVA ZILE ..,,PORTILE DESCHISE ALE GRADINITEI DIN PADURE”,E GREU SA AI O PARERE PENTRU CEVA CARE RIDICA MULTE INTREBARI.iCa si idee suna f bine.Mult succes!

    • Smaranda Munteanu says:

      Buna Elisabeta, Va asteptam cu mare drag in vizita la noi, „sufrageria” noastra este mare si primitoare 🙂
      La fel ca orice forma alternativa de invatamant, „Gradinita in padure” se adreseaza acelui segment de oameni care inteleg si au incredere in acest concept, nu se vrea in nici un caz un concurent al sistemului de stat, ci pur si simplu o alternativa „verde.”.

  5. Dea says:

    In Scandinavia copiii sunt afara in fiecare zi indiferent de vreme si sunt inclusiv gradinite care nu au o cladire si copiii stau afara tot programul. O educatoare are 3 sau 4 ani de facultate specializata pe pshihologia si educatia copilului pe anumite stiluri de educatie. Un educator la maxim 8 copii in functie de varsta, cu cat mai mici se reduce numarul.
    Copiii invata mai mult n practica afara decat dupa curiculele romane.
    Copiii nu baga tot felul in gura pt ca sunt invatati ce este comestibil si fe nu si le sunt explicate consecintele si copiii inteleg mult mai mult cand sunt tratati ca mini adulti. Si cat despre sport si altele nu am auzit nici un parinte in Suedia sa aibe o problema cu ce fac copiii la gradi. Religia nu are nimic de a face cu scoala si yoga se face pt ai ajuta pe pitici sa se relaxeze si sa se concentreze. Ce exercitii se fac nu au legatura cu religie sau nimic filozofic, pur si simplu copiii fac miscari si exercitii fizice bine gandite special pt relaxare si concenteare. ayoga este unul dintre fele mai populare tipuri de ” antrenament” pe care 80% din oameni il practica de placere si numai yogini au vreun interes religios.
    Daca in Brasov ar face cu este in. afara copiii aia vor functiona mai bine si vor creste echilibrati si vor avea performante mult mai bune.

    • Smaranda Munteanu says:

      „Buna, multumim pentru mesajul de sustinere! Intr-adevar, Peninsula Scandinava este unul din modele gradinitei noastre, printre multe altele. Am incercat sa luam partile pozitive si frumoase din cat mai multe proiecte studiate, ajungand astfel treptat la modelarea conceptului nostru de „Gradinita in padure”, pe care l-am adaptat naturii din Brasovul nostru drag.”

  6. Andra says:

    Va felicit pentru idee , iar copiii care va vor deveni elevi vor fi norocosi.
    Fetita mea a mers la o astfel de scoala si am fost mai mult decat incantati de ea. Ideea cu „Portile deschise” este foarte buna , iar Dea a descris perfect filozofia. Imi amintesc ca ceea ce m.a atras la aceasta Gradinita a fost fraza lor de deschidere-Gradinita incearca sa se potriveasca cerintelor copiilor , sa respecte individualitatea lor si sa.i incurajeze sa.si dezvolte potantialul pe care.l au.
    Inca o data-Felicitari!

    • Smaranda Munteanu says:

      Buna! Va multumim pentru gandurile bune si increderea in acest concept, incredere care se vede ca este data de o experienta pozitiva pe care ati avut-o cu acest tip de gradinita. Asa este, se pune un accent puternic in gradinita Forest School pe respectarea individualitatii copiilor, si acest lucru combinat cu aerul proaspat si activitatile pregatite sigur va duce la povesti cu copii fericiti si parinti multumiti.

  7. Daniela says:

    Sunteti materializarea viselor mele si chiar aici, in orasul in care ma aflu.
    Astept cu nerabdare sa va vizitez (imi puteti spune care este locatia?) si sa aflu cat mai multe dar deja ceea ce am citit aici imi place enorm.
    Va multumesc!

  8. Andreea says:

    Felicitari pentru initiativa! Unde va aflati in Brasov? Unde putem sa va vizitam si sa ne inscriem copilasii? Nu reusim sa gasim nimic relevant la cautari pe google cu numele Forest School Brasov sau Gradinita din Padure Brasov. Aveti un website/blog sau o pagina de Facebook?

    Multumesc

  9. Iordache Elena says:

    Felicitari pentru initiativa de la Brasov, dar atentie la dezinformare- exista deja 3 gradinite de acest gen 3: la Bucuresti *International Kindergarden si Bergman la Bucuresti si Arad

  10. Partajer says:

    Cu parere de rau dar astfel de actiuni sunt regretabile. Treburile astea nu-s sanatoase, asa distrugem ecosistemul prezent acolo. Se pare ca nu prea le aveti cu termenul de „Leave no Trance”. Antropizam totul, tare dusi cu pluta suntem. Danezi nu mai au fauna, au exterminat-o in trecut. Mereu copiem toate prostiile de la altii. Asta nu mai este ecologism, de conservatorism nici nu poate fi vorba. Trist. Comercializarea asta a naturii.. of of..
    „God has cared for these trees, saved them from drought, disease, avalanches, and a thousand tempests and floods. But he cannot save them from fools.” John Muir.

  11. Amalia Georgescu says:

    Buna ziua ! Zona Sacele este minunata . Mai ales zonele de langa pădure . Felicitări pentru activitate . Știam de o asa grădinița de câtva timp dar nu stiu exact unde va aflați . Sunteti cumva grădinița de la poiana ? Angelescu ? Aveti predare in limba engleză si germana ? acolo funcționează o grădinița tot asa cu activități in natura-pădure , piscina interior si personal calificat in predare bilingv. Este un concept nou – bine ca avem de unde alege .

  12. Madalina Serban says:

    Sa inteleg ca nu s-a mai deschis avand in vedere ca website-ul nu functioneaza si nu a mai raspuns nimeni intrebarilor de aici…?:(

  13. Georgiana says:

    Buna ziua, exista vreo sansa pentru mine de a lucra in acesat minunata gradinita? Sunt absolventa a facultatii de muzica ( instrument vioara) si am doi ani de experienta ( primul an ca si invatatoare iar al doilea ca si peofesoara de educatie plastica). As dori foarte mult sa lucrez cu dumneavoastra , eate minunat tot ce faceti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*