Alina Grigore, zâna de la Crazy designs. Povestea fetei care mi-a transformat visul în realitate

Zana

Doamna din imaginea de mai sus e o zână.

O cheamă Alina Grigore și este artistul vizual care a creat logo Fifi știe.

Pot să spun că este o zână invizibilă, ca în poveștile Mariei mele, pentru că eu personal nu am văzut-o niciodată. Stă departe, în frumoasa Italie, nici măcar la telefon n-am vorbit. Ne-am conversat pe facebook. De fapt, a fost o discuție în care eu i-am spus că vreau să fie wow și ea a încercat să afle cât mai multe despre gusturile mele ca să o creioneze cât mai bine pe Fifi. Rezultatul a fost WOW, sigla a depășit aștepările mele, la felul și siteul creionat și aranjat tot de ea.

Am rugat-o să îmi răspundă la câteva întrebări și să-mi dea o fotografie și ea a zis : Nu vrei mai bine să mă desenez? ( imi place ca e low profile si nu e disperata sa apara cu chipul neaparat )

Vă invit să o cunoașteți pe Alina căreia îi mulțumesc de această dată public pentru imaginea Fifi știe.

 

Ai un talent extraordinar. Desenezi absolut minunat. De când ai inceput asta?

Toti putem desena. Doar ca unii dintre noi reusesc sa faca liniile mai drepte.
Am inceput ca toata lumea: mazgalind peretii casei, spre bucuria maica-mii. Si am continuat sa mazgalesc pana in ziua de azi.

joaca

Tu desenezi logouri pentru bloguri, site-uri dar faci și desen de ambalaj. Cât durează sa faci un asemenea desen?

Depinde de inspiratie. Daca nu ‚simt’ proiectul dureaza mult, doua, trei saptamani. Pentru ca nu imi gasesc liniile. Fug si se zapacesc, nu le prind.

Care a fost primul tău proiect on line?
Primul meu proiect online (pe partea de grafica) a fost pentru o campanie de strangere de fonduri pentru pruncul unei prietene dragi ce avea nevoie de ajutor medical in strainatate.

minuni

 Care a fost cel mai dificil proiect de pana acum?

Nu le-as putea numi dificile, ci provocatoare. Proiectele mai grele ma fac sa imi depasesc limitele, deci sa cresc. Daca ar fi sa iti raspund punctual la intrebare cel mai dificil proiect de pana acum este maternitatea. Si cel mai frumos.

Apreciază romanii munca de creatie?
Romanii iubesc frumosul, la fel ca toate fiintele umane. In sens strict, depinde daca te referi la definitia:
1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua.
Daca vorbim despre asta, nu, unii romani inca nu reusesc sa aprecieze corect valoarea lucrarii grafice sau a webdesignului din punct de vedere financiar. Pentru ca este un serviciu relativ nou pe piata. Daca ai nevoie de un instalator iti imaginezi mai mult sau mai putin cat te-ar putea costa, insa in privinta graficii, multa lume chiar nu are idee ca se evalueaza mai multi factori: orele efective de lucru necesare, tariful orar care depinde de pregatirea si vechimea graficianului, etc.
2. A prețui pe cineva sau ceva
In schimb daca ne referim la a pretui emotional munca de creatie atunci revenim la ce am scris mai sus: romanii iubesc frumosul, ca orice fiinta umana.

 

sophie

Trăiești în Italia și totuși lucrezi pentru onlineul romanesc. De ce?
Pentru ca nu vorbesc limbi straine ☺ Glumesc. Motivul este o evolutie liniara de factori: primele mele lucrari au fost pentru romani, care m-au recomandat mai departe prietenilor (si pentru asta le multumesc) si uite asa mi-am creat un bazin de clienti mai mare in Romania. Eu am o clientela majoritar feminina. Prefer sa lucrez cu femeile pentru ca avem un tip de comunicare similar si imi este mai usor sa lucrez daca reusesc sa ma conectez psihic cu clientul/a.

Ce te inspira cel mai mult?
Sufletele si ideile. Un om frumos, linistit, care scrie frumos, cu o idee originala, este clientul ideal. Din fericire pentru mine, clientele mele sunt asa. Pot spune ca lucrarile mele cele mai frumoase li se datoreaza. Imi gasesc inspiratia in natura si liniste. De aceea ne-am si retras in coltul asta de mare departe de nelinistea orasului. Cand nu lucrez umblu hai hui cu bicicleta sau pe plaja sa adun scoici impreuna cu fetita mea. Sau pe camp sa culegem plante. Am o pasiune pentru flora spontana pentru ca este frumusete libera.

acurata

ama

Ce te blochează?

Ma blocheaza presiunea termenelor limita si clientii cu cerinte foarte precise ce au nevoie doar de un executant. Ma simt ca un caine in lant.

Ce le-ai spune celor care vor sa pornească pe un drum ca al tău. Ce e cel mai greu?
Nu pot da sfaturi, chestia asta tine de mecanismele interioare individuale. Eu am inceput acum 5 ani cu un bebelus in brate si fara asteptari. Pur si simplu faceam diverse chestii pentru ca imi placea sa le fac. Ce le pot spune este ca daca incep sa faca asta doar pentru bani, sa se opreasca. Este un domeniu pentru care trebuie sa ai chemare. Vei lucra nenumarate ore neretribuite. Si oamenii simt pasiunea pe care o pui. Daca faci ceva rece, calculat, nu va inspira nimic. Si s-ar putea sa te poticnesti destul de repede.

Știu clienții romani ce vor?
Oamenii stiu ce vor in sensul ca: au o idee, o dorinta pe care nu reusesc sa o defineasca. Si acolo intervine abilitatea mea de a le prinde visul. Sa reconstruiesc din bucatelele pe care mi le dau ei, un intreg.

Lucrezi singura sau ai și colaboratori?
Lucrez totul singura in afara de partea tehnica a magazinelor online. Acolo am un colaborator ocazional care face ceea ce eu nu pot.

Ești implicata în proiecte umanitare. Cum le alegi?
Ma aleg ele pe mine de obicei. Eu am inceput munca asta lucrand la proiecte umanitare care atunci nu se numeau asa ci ‚ajut un prieten la nevoie’. Din pacate in Romania sanatatea este o marfa scumpa. Si eu sunt mama si nu reusesc sa imi imaginez ce inseamna pentru un parinte sa trebuiasca sa cantareasca viata copilului sau in zeci de mii de euro. De aceea lucrez in mare parte pentru campanii de strangere de fonduri pentru copii ce au nevoie de tratamente pe care parintii lor nu isi pot permite sa le plateasca si statul roman nu le ofera. Sau pentru proiecte comunitare in beneficiul copiilor. Acele proiecte care ajuta copilaria sa creasca fericita.

cursuri

Firma se numește Crazy Designs. De unde acest nume?
Pentru ca sunt desene nebune. Ca si mine, ceea ce fac iese din tipare. Lucrarile mele nu se inscriu in canoanele designului, incalc aproape toate regulile unui logo in multe dintre lucrarile mele Eu le dau oamenilor ceea ce vor nu ceea ce cred manualele ca ar trebui sa vrea.

 Ai o fetita minunata. Îți moștenește talentul, e interesata?
Am. Cum ziceam mai sus: nu exista talent, toti putem crea frumusete intr-un fel sau altul. Ceea ce deseneaza ea este mult mai frumos decat ceea cea fac eu pentru ca este inca libera de orice constrangere. Deci este exprimarea pura a sinelui ei.

 Câte ore muncești pe zi?
Multe. Nu exista un program fix pentru ca lucrez de acasa si orele de lucru se intercaleaza cu programul familiei si, de multe ori, se suprapune din pacate. Incerc sa organizez lucrurile astfel incat sa nu fur din timpul in care fiica mea are nevoie de mine alaturi dar de cele mai multe ori nu respect promisiunea asta. Multumirea mea este ca totusi lucrez cu ea alaturi. Nu sunt undeva departe intr-un birou.

 Daca nu ai face design ce ai face?
M-as intinde si as dormi vreo doua luni.

 Ce te face fericita?
Iubirea. Natura. Libertatea. Prietenii adevarati. Culorile. Creioanele noi. Lana si andrelele. Pisicile. Calatoriile scurte. Canapelele moi. Caldura sobei cu lemne. Marea. Cartile ilustrate pentru copii

***

Daca vreti sa luati legătura cu Alina intrați pe siteul ei www.crazydesigns.ro

Are talent, are răbdare și respectă termenele de predare. Ceea ce e lucru rar zilele astea. O găsiți ;i pe facebook, aici.

 

One thought on “Alina Grigore, zâna de la Crazy designs. Povestea fetei care mi-a transformat visul în realitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*